Am cules muguri de brad

 

In urma cu o saptamana am inceput inspectia brazilor pe strada de unde culegem noi mugurii pentru siropul acela senzational. Este o strada laturalnica, aproape deloc circulata, undeva pe culmea muntelui de dincolo de calea ferata, inspre partie. 

Brazii de acolo sunt foarte batrani, foarte inalti, si se afla la marginea unui gard lung, de-a lungul strazii, cu crengile pana spre pamant, deci mugurii sunt foarte usor de cules. Mult mai usor decat daca am culege din padure - nu ne murdarim incaltamintea, nu ne cataram dupa crengi, deci lejer si confortabil.

In urma cu o saptamana, mugurii abia isi dadeau jos caciulitele din varfuri. Aratau cam asa... aproape ca nici nu se vedeau....

Azi, cand am ajuns acolo, ne-am dat seama ca, in cazul celor mai multi brazi, inca este prea devreme de cules muguri. Totusi, o creanga era intr-un stadiu mai avansat. 

Ne-am zis ca, daca tot am venit pregatiti de cules, sa culegem ce putem si mai venim si zilele urmatoare, pentru o a doua runda. 

Ceea ce am si facut.

Dupa ce am cam terminat de cules mugurii mai mari, de pe creanga aceea mare de brad, ne-am indreptat spre casa, caci un plafon de nori negri se aduna vinetiu la orizont, inspre Bucegi.

De vreo saptamana, diminetile sunt placute, calde, chiar si insorite, numai bune pentru plimbare, apoi dupa amiezele ploua. 

Prognoza meteo arata ploaie si azi, asa ca ne-am grabit sa ajungem acasa inainte de a incepe, chiar daca am plecat cu umbrela dupa noi, in caz de nevoie.

Pe drumul de intoarcere am admirat cu nesat toate tufele de liliac, multe deja inflorite, altele inca pline de boboci uriasi, mov-liliachii sau albi, ori mov-albastrui.

Nici n-am ajuns bine in fata blocului ca a si inceput ploaia, in ritm torential. Nu ne mai pasa, de-acum putea ploua. 

Am rasturnat pungile cu muguri de brad pe tavi,  apoi i-am curatat si spalat sub un jet de apa rece.

I-am pus intr-o cratita mare, i-am acoperit lejer cu apa rece, sa zic ca au fost vreo 4 l, si i-am pus la fiert pe foc mediu. 

Din momentul in care au dat in clocot, i-am mai lasat sa fiarba 30 de minute, dupa care am oprit focul, am pus capacul si i-am lasat la infuzat in balcon, unde vor sta pana maine, cand ma voi apuca de facut siropul. Revin cu detalii despre sirop intr-o insemnare separata.

Cat timp au fiert mugurii de brad, m-am gandit ca ar fi un moment bun sa pregatesc un desert de weekend. 

Adrian se gandise de ieri la o reteta speciala, inventata de el, deci, in consecinta, dupa ce am discutat si deliberat, a cumparat ingredientele necesare. 

Este vorba de un fel de budinca din hrisca, peste care am pus dulceata din cirese amare si crema de arahide de la Milka (un fel de Nuttela).

Am pus hrisca la fiert in apa rece si am lasat-o sa fiarba, amestecand din cand in cand, ca sa nu se lipeasca, pana cand boabele au pocnit si s-a format un fel de budinca groasa.

Aceasta budinca am amestecat-o cu un pumn de nuca maruntita (care imi ramasese in dulap din martie, de cand am facut mucenicii, daca va mai amintiti), cu cateva picaturi de esenta de vanilie si un praf de scortisoara, apoi am pus-o cu polonicul in castronele.

Am decorat pe deasupra cu cate o lingurita generoasa, plina cu varf, de dulceata de cirese amare (bio, preparata fara zahar) si cu crema de arahide Milka (care are gust si consistenta de crema de ciocolata). Cateva seminte de susan presarate mai mult pentru fotogenie si... gata! 

Delicios!

In final, o sa va povestesc o faza extraordinara, pe care am trait-o azi cu sufletul la gura, chiar tinandu-mi respiratia, si incercand sa opresc timpul in loc, nevenindu-mi a crede o asa minune.

Eram in timpul acelei jumatati de ora in care asteptam sa fiarba  mugurii de brad si hrisca. 

Tineam fereastra deschisa si mai priveam din cand in cand afara, unde inca ploua minunat de frumos, si de unde intra in casa un miros de ploaie amestecat cu parfum de padure uda, de cetina cruda, si de munte jilav. 

Mi se parea feeric si nu ma mai saturam inspirand aroma aceea a ploii si taria aerului atat de ozonat de la 1100 m altitudine a Predealului, care intra in bucatarie si se amesteca prin aburii cu miros intens de brad, de la infuzia clocotita de pe aragaz. 

Cu ochii la muscatele de la geam, am observat ca unele flori incepusera sa se treaca si trebuiau curatate, asa ca ma aplecasem un pic peste pervazul foarte lat din interior si curatam frunze si flori de muscate, cand.....

Mai intai am vazut-o cu coada ochilor.... si am auzit-o zbarnaind discret din aripi, ca un bondar.... am recunoscut-o imediat, desi aproape ca nu-mi venea sa cred ca ajunge si aici, la o asa inalta altitudine!

Molia-Colibri!!!! 

Chiar ea era!!! A venit din dreapta mea, s-a asezat pe primul ciorchine de flori de muscata. Eu am incremenit cu ochii la ea si nu m-am miscat din loc... aproape ca nici n-am mai clipit, ca sa n-o sperii. 

A zburat din floare in floare, trecand absolut pe la toate inflorescentele muscatelor noastre, din cele doua jardiniere de la fereastra. 

Dupa ce si-a scos trompa foarte lunga si din ultima floare, s-a ridicat in aer, si a facut o pirueta uriasa in fata mea, ca si cum ar fi desenat un cerc complet, cat fereastra, in plan vertical, parca multumindu-mi pentru nectarul pe care i l-am pus la dispozitie din muscate, apoi s-a lansat pe o orbita in spirala, intr-un zbor larg, tot inspre dreapta, de unde venise.

A fost un moment nemaipomenit! Magic!

Va dati seama, n-am avut cum sa o fotografiez. Telefonul era pe masa, orice miscare as fi facut ar fi speriat-o si as fi alungat-o. 

Am fost aproape fermecata de prezenta ei si i-am multumit in gand celui care mi-a trimis-o cu mesaj. Stie El de ce.  

Totul este exact cum trebuie sa fie, iar noi suntem foarte multumiti de acest fapt. 

Am facut ce trebuia facut si am separat apele tulburi ale altora de apele noastre limpezi si am pus la granite un baraj trainic, indestructibil si impenetrabil. 

Azi am primit confirmarea, prin Molia-Colibri, consemnul meu cu Dumnezeu, ca lucrarea s-a incheiat si ca este perfect asa.

 28.05.2022