Am vrut sa public materialul de mai jos imediat dupa Saptamana Luminata, dar, din cauza de "pauza impusa", acum pare un pic cam tardiv.

Dar eu tot il public, pentru ca, totusi, el nu este niciodata tardiv din perspectiva lectiilor pe care le ofera! :))

Voi incepe mai intai cu un material scris de mine inainte de sarbatorile pascal din aprilie 2019.

Merita republicat, zic eu, caci repetitia e mama invataturii. :)))

Dupa textul meu voi continua cu alte cateva materiale pe aceeasi tema, ale altor femei care au ajuns la aceleasi concluzii ca si mine (si care astazi imi sunt litera de lege), fiecare dintre ele trecand prin propriul proces de constientizare. :)))

Mai devreme sau mai tarziu, toate femeile (sau aproape toate) vor ajunge la aceleasi concluzii, surprinse in textele de mai jos. Mai bine mai devreme, decat prea tarziu, zic eu. ;-)

Asadar, atentie va rog, luati notite! :)))) In 2019 scriam asa:

Este posibil ca unii cititori sa se mire un pic de afirmatia mea directa si fara echivoc, dar treburile acelea specifice de sarbatori, adica traditionale (gen gatit, spalat, curatenie, ma rog, le zic generic „treburi” – hi, hi, hi!), ma atrag din ce in ce mai putin, si desi se spune ca justificarile nu-si au rostul, m-am gandit ca de data asta chiar prefer sa argumentez.

Pentru ca:

Pentru ca, desi am crescut intr-o familie traditionala si am fost invatata sa traiesc traditional, ceea ce am si facut ad-literam pana la un moment dat, in structura mea interioara nu eram o femeie traditionala, eram „altfel”.

Pentru ca la 19 ani si jumatate m-am maritat

Pentru ca la 20 ani si jumatate am avut primul copil.

Pentru ca la 21 ani si jumatate am avut al doilea copil.

Pentru ca, desi la 22 ani aveam deja dezvoltate deprinderile de familista traditionala, respectand intocmai toate obiceiurile si traditiile, ca la carte, nu traditionalismul era solutia pentru mine.

Pentru ca timp de 23 ani, pentru toate sarbatorile, onomasticele, evenimentele speciale si nu numai pregateam oale mari si multe pline cu sarmale, fripuri, piftie, salata boef, carnati, ardei umpluti, chiftele, ostropel, tochitura, mici, carofi prajiti, tot felul de garnituri, sosuri, salate, ciobe de perisoare si o multime altele.

Pentru ca, de fiecare sarbatoare, onomastica sau eveniment special, imi petreceam cateva saptamani inainte, serile, dupa ce ma intorceam de la serviciu, facand curat, spaland, calcand, stergand, aspirand, strangand, schimband, asezand, decorand, improspatand, obosindu-ma, spetindu-ma, epuizandu-ma, plangandu-ma, saturandu-ma, enervandu-ma, resemnandu-ma, uitandu-ma complet pe mine si, la final, abia-abia bucurandu-ma.

Pentru ca, la un moment dat, au intervenit schimbari.

Pentru ca familia mea traditionala s-a schimbat, iar puii mei si-au luat zborul catre propriile lor familii.

Pentru ca eu m-am schimbat.

Pentru ca lumea mea s-a schimbat, dieta mea s-a schimbat, gusturile si preferintele mi s-au schimbat, intelegerea mea asupra vietii s-a schimbat, prioritatile mele s-au schimbat, modul in care imi petrec timpul s-a schimbat, felul in care vreau sa sarbatoresc s-a schimbat.

Pentru ca acum este Adrian alaturi de mine si pentru ca amandoi avem cam aceleasi preferinte si prioritati.

Pentru ca ne place sa traim mai mult jucandu-ne si bucurandu-ne de fiecare zi in felul nostru.

Pentru ca nu mai asteptam sa vina vreun eveniment anume din calendar pentru a savura atmosfera de sarbatoare.

Pentru ca perfectionismul meu s-a mai diminuat, pentru ca asteptarile fata de un anumit tipar al vietii s-au canalizat mai degraba spre creatie in prezent decat spre pregatire pentru viitor.

Pentru ca preferam sa facem ca lucrurile sa fie cat mai simple si cat mai placute pentru acum, nu pentru maine.

Si pentru ca acum vedem timpul, lumea si frumusetea vietii cu alti ochi, le simtim si le traim altfel.

La final, voi adauga inca o perspectiva, exprimata prin cuvintele lui Adrian: "Viata pe acest Pamant este in asa fel incat, daca nu este ceva care se sarbatoreste in mod consensual (traditional) intr-o zi, atunci trebuie creat acel ceva. Energia Zeitei. Cand iesi un pic din poveste ca sa te bucuri ca ai creat-o !"

PS1: Fiecare sarbatoreste asa cum ii place. Si eu vreau sa fac oua rosii, asa, in stil traditional, dar asta nu-mi schimba concluziile prezentate mai sus. Le vopsesc pentru ca imi face placere, pentru ca fac doar 10 buc, nu intre 30-60 buc, ca mai demult, si pentru ca mi se pare ca un joc, ca o distractie. Ritualul ciocnirii oualor rosii de Paste imi place. Copilul interior se bucura si isi doreste sa se joace astfel. :))

PS2: Trebuie sa dam un bun exemplu generatiilor urmatoare. :))) Daca vor sa treaca neaparat prin ce am trecut noi, ok, dar macar sa afle dinainte cam cum poate fi. :D ))) Asadar, sa le spunem cum ne-a fost noua. Este un rost in asta! ;-) Daca scriem mai multe despre asta, fac o profetie: s-ar putea sa dispara cozonacii de pe lume. :D )))))

PS3: Eu le-am bifat pe toate cat mai bine, ca la carte, ani la rand. De ceva vreme insa.... cum spunea cineva.... "daca imi ia mai mult timp sa gatesc decat sa mananc ceva nu e in regula". :D )))) Si nici nu mai astept sarbatorile ca sa consum ce-mi place. Intrebati-ma ce ciocolata am cumparat si terminat deja din "pregatirile de Paste". :D )))))

PS4: Ha, ha, ce mi-am adus aminte acum! Avand serviciu, uneori gateam pana in seara de Inviere si tot nu terminam. Asa ca deseori opream focul la aragaz sau la cuptor, mergeam la inviere, apoi continuam pana tarziu, in noapte, ca sa avem "masa bogata" pentru ziua de Pasti. :D ))) Si acum sunt multe femei care mai trec prin asta. Unora chiar le face placere si ma bucur pentru ele daca este asa. Insa, sunt sigura, multe alte femei, chiar daca mai respecta ritualul asta al pregatirilor, s-ar lipsi de el cu drag. :D

PS5: Si familia traditionala are rostul ei. Unora li se potriveste si sunt foarte fericiti asa. Dar nu tuturor, desigur. Iar cine descopera ca este atras de o alta configuratie a vietii este bine sa-si urmeze intuitia si sa cerceteze, sa experimenteze. Cu discernamant si cu masura. Eu doar trecand prin ele am vazut care sunt lucrurile inutile pe care le perpetuam dintr-o inertie a traditionalismului, dar se poate si mai simplu decat atat. Si fara a astepta peste 20 de ani pentru a trage o asemenea concluzie.

PS6: Eu nu pot spune ca nu ma atrage gatitul, ci ca prefer sa gatesc atunci cand am chef si ce am chef. :))) Adica, sa nu simt gatitul ca pe o obligatie, ca pe o corvoada, ca pe o responsabilitate din fisa postului. :)))) Gatesc, fac cu drag ce fac, dar nu-mi place sa stau cu orele in bucatarie ca sa gatesc. Prefer sa stau cu orele afara, sa ma plimb. Sau sa fac fotografii. Sau sa stau cu orele pe facebook!!! : ))))

PS7: Ceea ce vreau sa punctez la final este ca este cazul sa facem o distinctie intre ideea pregatirilor traditionale de Paste (sau pentru alte sarbatori) si ideea credintei in Dumnezeu, in Iisus Hristos, in tainele ascunse in "Cina cea de Taina", in "Moartea pe Cruce", in Energia Christica si in Reinvierea prin Hristos, cel care ne-a dat Adevarul, Calea si Viata Lui ca exemplu nemijlocit al divinitatii pe care o putem atinge fiecare.

Textul de mai sus l-am scris in preajma sarbatorilor pascale din 2019 si l-am publicat pe acest blog in data de 25.04.2019 sub titlul „Cu sau fara Pregatiri Traditionale” (click pe link). (https://oglinzilesufletului.blogspot.com/search?q=traditional)

Urmeaza alte texte savuroase pe aceasta tema, scrise de alte persoane (am indicat autorul si sursa pentru fiecare in parte)

„Cine dracu’ mai are timp de unghii?

Există genul acela de gospodine gălăgioase, eroine, masochiste, victime. Genul acela – și luptă, și luptă, și dă-i, și dă-i! Gospodinele acelea care fac din victimizare pedigree-ul femeii pe pământ. Sigur, în afară de acela de a naște! O femeie fericită și odihnită, în viziunea lor, e o catastrofă! O nenorocire, o rușine! E imposibil să nu le știți! Ele vă fac mereu să vă simțiți nedemne de aerul pe care îl respirați, fiindcă pe ele le doare veșnic spinarea sau câte ceva, iar pe voi, nu!

Ele au hemoroizi sau indispoziții cumplite la ciclu, despre care trebuie să știi fiecare amănunt. Ele au grijă mereu să te informeze cât sunt de balonate, de martire, de cocoșate de muncă, cum le-a crescut lor de dezordonat colesterolul, părul de pe picioare, de care însă n-au timp, și cât de mult le supără pe ele manichiura, parfumul și rujul ostentativ al putorilor. Sau decolteul. Silueta sau coafura ălora care nu fac nimic, doar salate leșinate, supe chioare și bibileală. Ce femeie e aia care nu face tocană cu ulei de trei dește deasupra? Și-un chintal de gogoși?

Ele îți flutură eroic pe la nas obrazul peste care nu a trecut niciodată vreun gram de cremă sau unghiile cu oja plesnită, ca să îți arate că au totuși intense zvâcniri feminine, dar îți spun cu năduf că atâta au frământat la aluat, atâta au prăjit la șnițele, atâta au adunat la scame de pe persan, că n-au mai avut energie de nimic. Cine dracu’ mai are timp de unghii? Doar javrele slăbănoage!

Și apoi așteaptă să le compătimești, să le dai dreptate și să te extaziezi ore în șir de gustul murăturilor, gogoșilor, tocănițelor lor. Să te ții după ele prin casă cu laudele, timp în care ele se luptă cu aspiratorul și te blesteamă că ai călcat pe ciucurii proaspăt pieptănați ai covorului.

Dar mai ales așteaptă să le palpezi umflăturile de la picioare și să le spui că sunt pe moarte. Orice gospodină eroină adoră să audă că e pe moarte. Orice "gospodină de gospodină" adoră să-și dea duhul frământând un aluat franțuzesc sau tocând cartofi pentru salata de boeuf. Hai, fie și frecând faianța din baie. Vă rog să nu uitați!

Acestor gospodine le seamănă izbitor cei/cele care simt nevoia să se scuze că stau pe Facebook. Care își flutură cu mândrie raritatea și puținătatea momentelor petrecute aici. ”Mvaaai, dar cine are timp de Facebook? Eu intru foarte rar, mă uit doar la postările culturale și gata, plec!”

Ok, deși văd o lene cosmică, mă duc și eu să mai citesc niște hermeneutică, măcar niște prolegomene la ceva. Poate mai ascult dup’aia niște operetă pe Mezzo. Ba nu, niște jazz, că am și niște chiftele pe foc. Și mai fac și niște părerologie intenso-gravo-încruntato-vizionaro-politică. Să nu ies din trend, deh!

Să avem o săptămână cultă-n cap, vorba nu știu cui, dar nu a mea, zic!”

Sursa: Catchy, Camelia Radulian, 13 April 2020, https://www.catchy.ro/cine-dracu-mai-are-timp-de-unghii/160474?fbclid=IwAR3A_GgmwmAAMF3_vX56DGecRdIDpmlO3ay8DIBe2fxzQvTuhHYiBrD4MtY

„Le invidiați pe cele care nu se dau peste cap de sărbători, dar nici că v-ați molipsi!

Am o prietenă care obişnuieşte să își ia două săptămâni de concediu, de Crăciun și de Paște, ca să facă ordine și curățenie generală. M-a întrebat ieri când încep curățenia de Paște și m-am gândit că eu nici pe aia de Crăciun n-am terminat-o, că mie îmi plac începuturile, dar nu mă împac cu sfârșiturile. Am o problema și cu cheful, nu reușesc să-l urnesc din loc, iar zilele acestea frumoase și însorite de primăvară nici nu mă ajută să mă hotărăsc. Și nici astenia.

Aseară m-am apucat să schimb bateria balanţei de bucătărie, iar în neîndemânarea mea am scăpat-o din mâini și dusă a fost, sub frigider.

Am mutat frigiderul și m-am luat cu mâinile de cap când la inventar mi-au ieșit: două boabe de struguri stafidite, 1 euro rostogolit, vreo câteva piese rotunde și micuțe din brățara fiică-mii, o bucățică din paharul spart de mine de Crăciun, un bilet de tramvai și o cantitate semnificativă de rotocoale groase și pufoase de praf de stele. Bine, nu erau de stele, dar mie îmi place să înfrumusetez, măcar lingvistic, orice nimic.

Astăzi îmi propusesem să încep marea aventură a curățeniei, dar m-am trezit cu nasul înfundat, durere de oase, de cap și lipsă acută de chef. O’Hara, nu-i așa că și mâine e o zi?

Acum câteva zile îmi povestea o altă prietenă, de data asta împătimită sau mai degrabă stresată de gătit, nu de curățenie, că și-a făcut o lista de cumpărături lungă cât Marele Zid Chinezesc, că are oaspeți, dar că încă nu s-a hotărât ce să gătească. Şi parcă vede că o să umple cămara și congelatorul cât să hrănească un batalion, că o să se târască mâncarea prin frigider și prin casă o săptămână și toți or să strâmbe din nas când o să le pună pe masă, trei zile la rând, carne, sarmale, drob, pască, ciorbă de burtă, salată de boeuf, cozonac.

“Doamne, tu cum poți să fii atât de calmă, că mă și enervezi”, m-a certat ea prietenește.

Eu, în afară de ouă vopsite, nu fac nimic tradițional. Nu gătesc mâncăruri elaborate. Suntem adepții mâncărurilor rapide, sănătoase, fără zeci de ingrediente care mai de care mai sofisticate. Nu se dă nimeni în vânt după sarmale, miel, ciorbă de burtă, drob și alte mâncăruri tradiţionale românești, așa că nu stau să gătesc doar pentru că așa cere tradiția. Am abandonat de mulți ani practica alergatului prin magazine cu liste kilometrice, sacoșe ultra-pline, nervi și gătit până la epuizare. Gătesc ce le place și, Slavă Domnului, nu flambeuri, sufleuri, gelatine, foie gras, tarte și tartine, aspic…

Acord mai multă atenţie ornamentelor, pregătite împreună cu copiii, care transformă o masă normală într-una festivă. Sunt concentrate asupra bucuriei de a sta împreună, de a ne simți bine, de a avea conversații cu miez, sunt pentru divertisment și veselia jocurilor de societate. Desigur, şi un picnic e binevenit, dacă vremea permite.

Sărbători așa cum vi le doriți, dar și relaxate și odihnitoare!”

Sursa: Catchy, Marietta Dobrin 12 April 2019, https://www.catchy.ro/le-invidiati-pe-cele-care-nu-se-dau-peste-cap-de-sarbatori-dar-nici-ca-v-ati-molipsi/144949

„Eu fac ce trebuie, voi sunteți pe arătură!

Am amintiri rezistente despre curățenia de primăvară și nu toate plăcute. Despre obsedantul întors al casei cu susul în jos! Casă care timp de o săptămână cam așa stătea până revenea fiecare lucrușor la locul lui în cea mai bună formă – spălat, călcat, lustruit, scuturat și ce-o mai fi fost. Ce să vă mai spun de bibelouri, sticle de vitrine, pahare, geamuri, uși, faianțe, gresii, că m-apucă durerea de cap numai enumerându-le. Aveau un talent femeile din familia noastră să adune fără a înlocui un lucru vechi cu unul nou ceva de speriat. Vă imaginați prin urmare ce proporții lua curățenia generală de la an la an. Și dacă aș fi căutat refugiu din calea uraganului acestuia la o bunică sau o mătușă înainte de Paște sau de Crăciun, n-aș fi avut vreo șansă. Peste tot era aceeași nebunie! Nu știu cum bărbații din familia noastră nu o luau razna în acele zile, și îi auzeai spunând calm “bine, mamă, așa facem, da, mă duc, fac, imediat…” Paștele și Crăciunul îi găsea pe toți frânți de oboseală.

Ei, bine, slavă Domnului, eu nu m-am molipsit, dar am verișoare care sunt bolnave de treabă înainte de sărbători, în “buna” tradiție a familiei. Mama încă se ține tare și o mai ajută și pe bunica. Eu sunt departe de amândouă și mi-am simplificat cât am putut viața, mult înainte de-a citi cartea japonezei Marie Kondo despre decluttering. Nimeni dintre rude nu m-a înțeles, dar nici n-am ținut morțiș să mă iubească pentru că eram atât de diferită de ele. Ce vedeam în ochii lor în anii în care ne întâlneam, fie la ele, fie la mine, că-mi venea și mie rândul, îmi era de ajuns să știu că eu sunt pe drumul cel bun și ele, pe arătură.

Pentru că:

· la mine în casă n-ai să vezi lucruri multe, puțin, de calitate, frumos și funcțional, ca să am spațiu să respir și să mă mișc fără teama de-a dărâma ceva sau de-a mă învineți pe la picioare, șolduri sau coate;

· minimalistă sunt și în ce privește decorațiunile, deci nu perdele, nu covoare. pe jos lemn bun, cald, plăcut la privit și la călcat. ușor de aspirat. geamuri mari, cu jaluzele pentru când vrem întuneric sau penumbră.

· nu colecționez cărți și reviste – mari depozitare de praf. Citesc, nu vă gândiți, am crescut cu două biblioteci mari de cărți care trebuiau desprăfuite de două ori pe an, da? Dar nu le mai adun. Le dăruiesc. Acasă dacă am doar 15-20 de volume de care sunt foarte atașată.

· nu colecționez haine, pantofi, genți. când am chef de ceva nou, înlocuiesc. donez ce-i în bună stare, arunc, rar, ce nu mai arată decent pentru a fi dăruit.

· în baie nu am decât câte un produs pentru o anumită nevoie. câte nevoi avem? eh? vezi? e ordine mereu, nu se învechesc.

· în bucătărie… ei aici ar fi o discuție mai lungă. vorba unei prietene, adeptă a simplificării vieții ca și mine: “Se poate să fii o femeie de ispravă și fără să devii sclava curățeniei, menajului, copilului, bărbatului, casei. Se poate să fii o bună gospodină și fără să știi toate rețetele de ciorbe și tocănițe lăsate cu titlu de zestre de mamele atotștiutoare. Se poate să fii o mamă bună și fără să stai ca un vultur deasupra copilului, urmărindu-i fiecare mișcare, corectându-i fiecare pas și criticându-i fiecare decizie greșită, argumentând frenetic. Se poate să fii o soție perfectă și fără să faci flic-flacuri prin bucătărie, sărituri peste obstacole prin supermarketuri, eventual cu sacoșele pline de cumpărături și economii la sânge pentru bunul mers al casei.” Eu n-am copii, dar am bărbat. Educat. (...) Când gătim, gătim sănătos și de plăcere, congelăm ce rămâne, scoatem când n-avem timp de altceva și în câteva minute ne așezăm la masă odată, ne ridicăm odată, mașina spală vasele, totul merge fără probleme de ani de zile.

Să știți că mai am “rețete” și pentru aerisirea minții, numai să-mi spuneți dacă vă interesează.

Și nu vă omorâți cu curățenia de Paști. Ce, n-ați mai făcut curat de la Crăciun?”

Sursa: Catchy, 31 March 2019, https://www.catchy.ro/eu-fac-ce-trebuie-voi-sunteti-pe-aratura/144183