Inceputul povestii Fetitei (alias Egzema) o puteti revedea pe blog la linkurile de mai jos. Pun acum doar cate o scurta sinteza la fiecare din episoadele precedente, apoi continui cu ultimul episod, cel de azi, care este cu Happy End.
08.12.2024 - (1) Intre timp, in lume, printre noi, unii se chinuie sa traiasca, altii nu mai reusesc....
Dupa cum ati putut constata, povestea a inceput in 05.12.2024, ziua in care am descoperit-o prima data pe Fetita (careia ii spuneam la momentul respectiv Egzema, caci o vazusem vagabondand pe strazile statiunii cu blana afectata de o boala de piele). Era intr-o padurice, mai avea 4 pui din cei 5, cati fatase (pe unul l-am gasit mort printre copaci)
09.12.2024
- (2)
Unde sunt puiutii tai, Egzema?
Povestea din 09.12.2024 intra in amanunte. Zi de zi treceam pe la locul acela din padurice si le duceam mancare, incercand chiar si sa le amenajam un culcus. Venise iarna, prima ninsoare cazuse deja peste ei si mi-era teama ca vor muri de frig. Noptile de munte sunt extrem de friguroase iarna.
Atunci am abordat doi localnici, carora le-am evidentiat problema, in speranta sa gasesc pe cineva cu o curte, care sa-i adaposteasca si sa-i ingrijeasca pe pui. Macar cat sa mai creasca un pic, sa devina mai rezistenti la vreme, sa iasa din iarna.
13.01.2025
- (4)
Fetita (alias Egzema) si cei patru pui ai ei sunt bine!
In 13.01.2025 povesteam cum, intradevar, cineva ii luase din padurice si ii mutase in curtea unei vile in care nu mai statea nimeni. Acolo le amenajase un culcus si ii hranea.
08.02.2025
- (5)
Fetita (alias Egzema) mai are doar trei catelusi
In 08.02.2025 am descoperit cateii undeva langa partie, dupa aproape o luna in care disparusera din curtea aceea si nu mai stiusem nimic despre ei.
Insa Fetita mai avea doar 3 pui cu ea, din 4. Cel mai mare si mai frumusel, care avea si un usor aspect de caine lup, disparuse. Am sperat atunci ca fusese adoptat de cineva.
Apoi.... pauza. O pauza foarte lunga, in care n-am mai stiut nimic despre ei.
La fiecare plimbare ma uitam peste tot, pe toate strazile, printre toti copacii, prin toate curtile, dar n-am mai dat cu ochii de ei.
Apoi, pe 20.09.2025, dupa aproape 8 luni, am descoperit-o din nou pe Fetita in aceeasi padurice unde isi fatase cei 5 pui cu un an in urma.
Avea un alt pui mic langa ea, unul auriu, care nu avea mai mult de 2 luni. Si mai era si cu un alt caine adult, care semana cu Fetita, un pic mai gri, pe care l-am banuit atunci ca fiind cainele cu care facuse puiul auriu.
De fapt - azi am aflat detalii!! - era unul din cei 3 pui cu care o vazusem la partie. Doi pui disparusera... nu stim ce s-a intamplat cu ei... dar cel de-al treilea era tot o fetita, ajunsese mare, cat mama ei, si o urma peste tot.
Asa se face ca noi am descoperit-o avand cu ea, de fapt, doi pui din generatii diferite - unul fatat in 2024, ajuns adult, si unul fatat in 2025, puiul auriu.
Am fost atat de exasperata de descoperirea a inca unui pui ce parea fara viitor, incat atunci nici n-am mai avut puterea de a povesti pe blog. M-am simtit coplesita.
Bineinteles ca am reinceput drumurile cu boabe si cu apa catre paduricea unde se adapostisera si le-am facut si fotografii aproape de fiecare data.
Acum ma bucur enorm ca am acele fotografii ca sa pot completa povestea si sa reconstitui adevarul care era cumva chiar sub nasul nostru. :)
Toate pozele care urmeaza de aici incolo nu au fost deloc postate pe blog pana acum.
Incep cu cele din 20.09.2025, cand am revazut-o cu cei doi pui (repet, atunci banuiam ca unul este puiul si unul este tatal puiului).
Cel mic era deja dolofan, ca un ursulet de plus dragalas, foarte jucaus si destul de precaut fata de noi. Iesea insa in strada, dupa adulti (dupa mama si dupa puiul cel mare) si ne temeam pentru el, caci aceea este o strada circulata de masini si de ATV-uri, un loc unde turistii trec chiar cu mare viteza si sunt deloc atenti la decor.
Aveau boabe multe, cineva se ocupa in continuare de ei, iar noi ne intorceam cu boabele noastre acasa, pastrandu-le pentru alte situatii.
Aparuse o plapumioara roz, ca pentru copii!
Pesemne ca cineva le adusese aceasta plapumioara cateilor, ca sa doarma pe ea, caci era deja pe final de octombrie, noptile erau din ce in ce mai reci, pamantul se racea constant, deci am tras concluzia ca persoana care ii hranea le adusese ceva sa le tina cald noptile.
Erau si cateva caserole cu boabe si apa, deci cateii nu sufereau de foame.
Nu mi-am facut griji ca nu i-am gasit. Erau acolo semne ale prezentei lor, deci banuiam ca sunt bine.
Privind pozele, imi amintesc perfect ziua aceea.
Ma dusesem numai eu catre ei cu boabe, era dupa amiaza, spre apus, caci dimineata ne plimbasem, eu si Adrian, pe alt traseu, iar eu nu mai aveam liniste fara sa stiu ce-i cu cateii, daca sunt bine, daca au mancat, daca se ingrijeste cineva de ei in continuare.
Am fost atat de incantata! M-am linistit instant!
Stateau la soare toti trei, intinsi pe moale si cald. Se vad in poze frunzele pomilor inca verzi, cu usoara tenta galbuie, semn ca frigul nocturn al toamnei abia incepuse sa schimbe culorile padurii.
Si am mai observat ceva. In ultima poza puteti vedea si voi un detaliu important, dar pe care noi l-am minimizat la vremea aceea, nestiind cum sa-l interpretam (nu eram prea informati): Fetita avea in urechea stanga o eticheta galbena! Am inteles ca aceste etichete se numesc crotalii.
Asta insemna ca fusese luata in evidenta de cineva pe o lista oficiala: un medic, un cabinet, o institutie.
Ei bine, azi am aflat chiar de la doamna care s-a ocupat de tot procesul, ca, da, Fetita fusese chiar atunci dusa de ea la sterilizat si fusese inscrisa pe evidentele primariei, dar sub responsabilitatea ei, a doamnei.
Isi asumase sa ii ingrijeasca si sa le gaseasca adapost pe termen lung, dar pana la momentul acestor poze inca nu le gasise alt loc si stateau tot in padurice, pe plapumioara roz.
Frunzele pomilor aproape se scuturasera, unele inca erau ingalbenite sau ruginite, semn ca frigul noptii musca bine, iar natura se pregatea de iarna.
Plapumioara roz inca era acolo, parea intinsa, aranjata, poate scuturata de doamna aceea, dar noi nu stiam atunci cine se ocupa de ei. Insa era evident ca nu erau abandonati chiar de tot, ai nimanui.
Cineva ii supraveghea si ii ajuta asa cum putea.
Puiutul mic, auriu, era somnoros, intins la soare langa cei doi caini mari. La un moment dat a deschis ochii si m-a privit parca putin deranjat de aparitia mea cu telefonul, facandu-le poze.
La inceputul lui decembrie disparuse puiul mic, auriu, si disparuse si plapumioara roz.
Ramasese doar Fetita si puiul mare (despre care, la vremea aceea, doar banuiam ca ar putea fi unul din puii ei, caci prea semana cu ea, dar credeam ca este mascul si ca puiul cel auriu fusese al lui - se stie ca la caini nu se tine cont de regulile familiale la imperechere).
Ne-am pus intrebari, l-am cautat pe pui, am vrut sa intrebam pe cineva, pe vreun localnic, dar, ca un facut, n-am reusit sa aflam nimic.
M-am uitat dupa ei cu disperare, incercand sa aflu amanunte despre soarta lor. N-am dat de ei nicicum.
O singura data, intr-o zi, cand ne plimbam pe strada unde era curtea aceea, unde fusesera gazuiti o vreme (inainte de a ajunge la partie), ni s-a parut ca auzim schelalaieli jucause de catei intr-o curte de vizavi, dar, uitandu-ma peste gard, n-am vazut nimic. Nici un catel.
De atunci au trecut cinci luni pana azi.
Timp in care n-am aflat nici o veste despre ei. Pana azi!
Ei bine, azi, plimbandu-ne pe strada unde se afla vila aceea nelocuita, in curtea careia Fetita fusese mutata cu primii ei pui, cei patru, Adrian a vazut dincolo de gardul casei alaturate un caine ce parea a fi Fetita. Mi-a atras si mie atentia imediat, ca sa verific si eu si sa confirm sau nu.
Cainele era in curtea alaturata, dar, dupa ce noi ne-am oprit si ne-am uitat insistent la el, incercand sa-l recunoastem, parca el ne-a recunoscut pe noi, caci imediat s-a strecurat prin gardul dintre cele doua curti si a intrat in curtea aceea binecunoscuta, unde Fetita fusese adapostita cu puii ei.
A venit la gard, langa noi, si am recunoscut-o imediat pe Fetita!
Ne recunoscuse si ea! :)))
In secunda urmatoare a aparut si puiul ei cel mare (cel care statuse tot timpul cu ea in padurice cand l-a avut pe puiul auriu), despre care aveam sa aflam ca, de fapt, era tot o fetita. Deci nu era tatal puiului auriu, asa cum crezusem noi! :)))
Au inceput amandoua sa ne latre si sa dea din coada cu bucurie la noi, iar noi am inceput sa le vorbim si sa le draganim printre scandurile gardului, cu o mare efuziune emotionala de regasire reciproca. :)))
Se produsese o mica harmalaie in aceasta scena draguta, fapt care a atras atentia unei doamne care iesise in strada la vreo 50 m mai in fata ca sa mature trotuarul si care, crezand ca ne latra pe noi (ca pe niste turisti oarecare), a incercat sa-i potoleasca pe cei doi caini.
Si asa am intrat in vorba cu ea si am intrebat-o despre ei, iar ea ne-a povestit foarte entuziasmata toata istoria din timpul in care nu mai stiusem nimic despre ei.
Asa am aflat urmatoarele detalii.
Intradevar, ea era persoana care s-a ocupat in totalitate de catei. Ea este din Bucuresti, dar are in proprietate o vila mare si frumoasa pe strada aceea.
Fiind o mare iubitoare de animale, atunci cand a descoperit-o pe Fetita cu cei 4 pui in paduricea aceea, in 2024, ca si noi, a inceput sa-i hraneasca, apoi ea a fost cea care i-a mutat in curtea vilei nelocuite.
Dupa o vreme, proprietarul acelei vile, fiind in trecere si nestiind ce-i cu atatia caini in curtea lui, a reparat gardul, a securizat poarta si a alungat cainii, dintre care Fetita si 3 pui au ajuns la partie.
Un pui nu se stie unde a disparut. Pentru optimismul povestii, prefer sa cred ca a fost adoptat de cineva, poate chiar de acel proprietar, fiind cel mai frumos pui dintre toti.
De acolo, de la partie, din trei, alti doi pui au disparut.
Deci, din nou, prefer sa cred ca ceilalti doi pui erau baieti si, fiind si mai frumusei, ai fost luati de catre cineva. Sper!
Asa ca a ramas Fetita doar cu un pui, care era o femela si care era ceva mai gri si mai spalacita dintre toti.
Ulterior, cum-necum, in vara lui 2025 Fetita a ajuns din nou in padurice, unde a fatat o noua generatie de pui. Noi am redescoperit-o in septembrie, nu stim cati pui au fost. Cand am dat de ea, il avea doar pe cel mic si auriu, alaturi de puiul ei adult, din anul anterior, (fetita si ea) care i-a ramas alaturi de la partie.
Doamna respectiva i-a descoperit din nou, a avut grija din nou de ei acolo, la padurice, le-a dus plapumioara roz, ca se apropia vremea rece, a dus ambele femele adulte la sterilizat, s-a ocupat de tot (transport, plata operatie, hrana, inregistrare la primarie cu numele ei ca responsabil), straduindu-se apoi sa le gaseasca un adapost potrivit pentru iarna ce urma.
Insa, intr-o zi, cand s-a dus cu mancare la ei, a descoperit ca puiul mic, auriu, fusese lovit de o masina si abanonat ranit in strada.
L-a luat, l-a dus la medic (care este in alta localitate), i-a platit operatia la sold, tijele metalice pe un picior din spate, vizitele de control la medic dupa un timp, scoaterea tijelor, apoi l-a adoptat chiar ea.
Astfel, puiul cel auriu este acum catelul ei favorit, sta cu ea in casa, asa cum stau toate animalele de companie, iar ea il iubeste ca pe copilul ei, pe care l-a salvat de la o moarte sigura, dar care e acum sanatos si bine.
Au trecut 5 luni de atunci, deci puiul a crescut si, cu siguranta, a ajuns cat un caine adult pana azi.
Pentru ca n-o putea abandona pe Fetita si pe cealalta puiuta a ei, Doamna a luat legatura cu proprietarul acelei vile, i-a povestit tot si l-a convins sa o lase sa le amenajeze un culcus un curtea lui, avand in vedere ca amandoua sunt sterilizate si ca nu vor mai atrage alti caini in proximitate.
Astfel ca azi, cand noi am trecut pe acolo, cele doua fetite, mama si fiica, erau amandoua in curtea lor. A lor. :)))
Doamna ne-a spus ca a securizat bine gardurile si poarta, astfel incat sa nu poata evada din curte si ca ea se ocupa de amandoua cu hrana, apa proaspata si tot ce le trebuie.
Aici se incheie, cu Happy End, povestea Fetitei, pe care Doamna o numeste Fetita-Diva, ca s-o deosebeasca de cealalta, careia ea ii spune simplu Fetita. :)))
Voi incerca zilele urmatoare sa le fac o poza, doua, in curtea lor, (daca reusesc, revin aici si le incarc), unde isi vor trai zilele si anii, fiind ingrijite si iubite de cineva caruia chiar ii pasa de ele: Doamna aceea de la Bucuresti, care acum, la pensionare, locuieste aici, la munte.
Deocamdata las o poza cu ele doua din 05.10.2025 cand stateau in strada, iar Fetita isi supraveghea de la distanta puiul auriu, care astepta prudent printre pomi, in paduricea unde fusese adus pe lume.
PS. Voi incheia aceasta insemnare cu cuvintele mele cu care mi-am inceput ultima insemnare despre Fetita, din 08.02.2025, momentul in care ma oprisem sa povestesc despre ea si puii ei:
”Intotdeauna, dar INTOTEAUNA, eu imi primesc raspunsurile!
Important este doar sa mi le doresc si sa le cer. Iar cum mie nu-mi plac ambiguitatile, situatiile neclare, interpretabile sau cu loc de intors de la Ploiesti la Bucuresti, mereu imi doresc raspunsurile, mi le caut si, daca nu le gasesc imediat, cer ajutorul lui Dummnezeu sa-mi deschida calea catre ele.
Ce fac cu raspunsul primit este numai alegerea mea.
Daca nu-mi place raspunsul primit, fie aleg sa-l ignor, ca si cum nu stiu si nu inteleg, ca o masura de protectie personala, ori ca sa evit niste consecinte pe care aleg sa nu le manifest in realitatea mea, desi stiu si inteleg perfect adevarul raspunsului. Fie, dupa ce am aflat, aleg sa actionez, intr-o directie sau alta, si-mi asum deciziile, evident.
Daca imi place raspunsul primit, ma bucur mult si savurez din plin Adevarul lui!
Oricum ar fi, de fiecare data cand primesc raspunsurile cerute, ii multumesc lui Dumnezeu pentru ca m-a auzit si mi-a raspuns!
N-a existat data cand sa fi cerut confirmari si sa nu le fi primit!”
Reiau linkurile povestii:
08.12.2024 - (1) Intre timp, in lume, printre noi, unii se chinuie sa traiasca, altii nu mai reusesc....
09.12.2024 - (2) Unde sunt puiutii tai, Egzema?
11.01.2025 - (3) Egzema si puii ei, invitati la o "nunta"
13.01.2025 - (4) Fetita (alias Egzema) si cei patru pui ai ei sunt bine!
08.02.2025 - (5) Fetita (alias Egzema) mai are doar trei catelusi
20.04.2026 – (6) Fetita (alias Egzema) a fost sterilizata!
Autor: Liliana Pașcanu
Notă copyright:
Blogul "Oglinzile Sufletului" este protejat
de legea drepturilor de autor. Toate textele și poeziile publicate pe acest
blog sunt creația autorului acestui blog, respectiv, Liliana Pașcanu, cu
excepția celor care au altă specificație, la care este menționată în mod explicit
sursa.
Te rog să nu reproduci texte sau pasaje din conţinutul
blogului fără acordul expres al autorului, indiferent de suportul fizic sau
electronic, cu excepţia limitelor legale de citare pentru situaţii de promovare
sau recenzii, cu menţionarea sursei.
Îţi mulţumesc că recunoşti, apreciezi şi sprijini
creativitatea şi unicitatea!
Îţi doresc lectură plăcută!
Cu drag,
Liliana Pașcanu
*
PRECIZARE IMPORTANTA: Toate textele si
poeziile mele sunt creatia mea exclusiva, fara nici o influenta, interventie,
corectie, rearanjare, sugestie sau inspiratie obtinute prin AI (Inteligenta
Artificiala). N-am accesat niciodata AI, ChatGPT si nici o platforma sau
aplicatie de AI, nu ma intereseaza ce facilitati ofera, n-am intrebari pentru
AI si nu am nevoie de ajutor in a-mi scrie textele sau versurile. Am cap,
minte, un vocabular destul de bogat si inspiratie pe puterile mele. Tot ce emit
sub numele meu imi apartine exclusiv.
Scriu pe acest blog din iulie 2012, deci de aproape 14
ani, cu peste 13 ani inainte de accesul publicului la AI.
*
Conform Wikipedia, prima versiune ChatGPT.0 a fost lansata in 30.11.2022 ca fiind un empiric generator de texte AI; treptat, a fost antrenat si imbunatatit, ChatGPT.4 devenind din 14.03.2023 accesibil doar utilizatorilor platitori, iar in 13.05.2024 este lansat ChatGPT-Omni, cu optiuni video; versiunea ChatGPT4.5, lansata in 14.04.2025, a fost extinsa la nivel de mase, cu un nivel tehnologic incredibil, cu rationament avansat, cu baza de date la nivel mondial, capabila sa execute sarcini complexe; ultima versiune, care este in vigoare si azi (feb.2026), este ChatGPT.5 a fost lansat in 08.08.2025.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Interior, exterior.
Inspiratie, expiratie.
Impresie, expresie.
Ganduri, cuvinte.
Oglindire.
:)