Hristos, Lumina din Lumina!

De azi, în noi, Hristos a înviat!

Autor: Liliana Pașcanu

El n-a venit aici să schimbe Legea, ci doar ca s-o-mplinească-ntr-un Destin.

S-a făcut Om, şi-n trup şi-n suferinţă, venind smerit din Adevăr divin,

A pătimit în Săptămâna-aceea să pună-n faptă rostul din Cuvânt,

Să ne deschidă Calea spre-nălţare, învingând Moartea lumii pe pământ.

Chiar dac-a fost vândut şi pus pe cruce, credinţa Lui în Tatăl n-a pierit,

A făcut Voia Sa până la capăt, n-a plâns şi nu a deznădăjduit,

N-a blestemat şi n-a dat în aceia ce l-au încununat, râzând, cu spini,

Nu i-a certat pe-acei, ce-n neştiinţă, erau numai cu numele creştini.

I-a binecuvântat cu-a Lui iubire şi a cerut iertarea pentru ei,

A rupt pe veci pecetea-aceea veche ce-i închidea în iad pe farisei,

Pe-Adam şi Eva, ’ncarceraţi de dogme, i-a ridicat, din nou, cu El, în Rai.

Şi te-a chemat alături şi pe tine. Ce mai aştepţi aici? De ce mai stai?

El a aprins Lumina-n fiecare, doar trebuie s-alegem s-o urmăm!

Ea ne va duce înapoi, în stele, să fim deplin ce astăzi doar visăm!

Toţi am murit deja pe cruci prea multe şi, în trecut, prea des ne-am îngropat.

De azi ne înălţăm în veşnicie, căci, azi, în noi, Hristos a înviat!

(poem publicat pe blogul Oglinzile Sufletului, sub copyright de autor) 

”Iisus Christos din Nazaret a venit să aducă mesajul despre Dragoste si Adevar, nicidecum despre suferinta si martiriu!

EL a sosit printre noi să ne aducă adevărul si sa ne arate Calea Vietii Implinite: doar gratie Conexiunii cu Dumnezeu, cu Sufletul, cu Lumina Vie din noi, cu Avatar Khristul Interior (Activat).

EL a avut curajul să trăiască Adevarul până la capăt. Un Mare Maestru Al Umanitatii. Un Mare Initiat. Ne-a daruit Curajul Adevărului. A transformat Necunoscutul in Cunoscut, pentru noi. Sa vedem ca se poate! Ca ”acestea (miracolele) si mai mari decat acestea si Voi puteti face”.

Dragostea care Il Învie, Taina iubirii care activează viața.

Maria Magdalena a fost acolo. In mormant cu EL. A intrat dinspre munte catre mormantul lui de piatra alba.

EA, Prezență vie. Iubire ancorată.

După coborârea de pe cruce, trupul lui Iisus din Nazaret părea lipsit de viață, iar în adânc pulsa încă o scânteie divină a vietii. Putini stiu asta si e perfect asa, este inca o taina sfanta pe care putini o pot concepe sau percepe.

Ea s-a apropiat. S-a strecurat în tăcerea sacră a mormântului. A rămas langa EL. Dragostea Ei a susținut spațiul. Prezența ei a susținut viața. Conexiunea lor sacra, profunda, pura, a activat scânteia vietii.

Maria Magdalena, înaltă preoteasă, iubire pură, a susținut revenirea luminii în trup. Iubirea vie a devenit punte. Iubirea vie a devenit activare. Iubirea vie a devenit învierea Lui.

Integrare: adevăr – viață – iubire – reactivare – prezență. Inviem cu totii in curand, eliberand total vechile identitati, plictisitoare si lipsite de lumina constiintei veritabile. Ne aliniem, in sfarsit cu adevarul nostru interior, cu AVATAR Christul personal. Esența Paștelui - Renașterea conștiinței.

Sărbătoarea pascală deschide un spațiu de renaștere interioară. Viața se reînnoiește. Conștiința se înalță.

Iisus din Nazaret rămâne model viu pentru umanitate. Calea lui este adevăr. Calea lui este viață. Calea lui este iubire trăită.

Alegerea adevărului deschide învierea în interior.

Alegerea conștiinței creează un nou nivel de existență.

Alegerea modelului său activează transformarea.

Conexiunea cu Dumnezeu, prin Fiul Său, devine punte vie. Rugăciunea devine creație. Energia devine răspuns. Viața se ridică. Lumina se amplifică. Ființa se reînnoiește. Reînviată.” (Carmen Meera)

Dumnezeu S-a arătat mai întâi unei femei

Există, în spațiul public, o înțelegere atât de răspândită și, în același timp, atât de superficială, încât a devenit aproape reflex ideea că religia creștină, și în mod particular Ortodoxia, ar diminua femeia sau ar așeza bărbatul într-o poziție de superioritate ontologică, ca și cum însăși structura revelației ar valida o ierarhie de valoare între cei doi, însă această afirmație, repetată suficient de des încât să pară evidentă, se clatină serios în momentul în care ne întoarcem la textul viu al Noului Testament și la contextul istoric concret în care acesta a fost rostit, pentru că acolo nu găsim o femeie redusă la tăcere, ci o femeie așezată exact în punctele cele mai sensibile ale întâlnirii dintre Dumnezeu și om.

Mă îndoiesc sincer că preoții, în marea lor majoritate, nu înțeleg Scriptura sau nu văd această linie, pentru că ea este prea evidentă pentru a fi ignorată cu bună-credință, însă nu pot nega că există și situații în care discursul religios devine rigid sau filtrat prin limite personale, prin condiționări culturale sau chiar prin zone neconștientizate ale propriei structuri, care ajung să deformeze mesajul, nu din răutate, ci din lipsă de integrare, iar această observație nu este o critică la adresa preoției, ci o recunoaștere a faptului că, în orice profesie, inclusiv în cea duhovnicească, omul rămâne om, cu propriile lui limite, uneori chiar la nivel biologic sau psihologic, care pot influența modul în care transmite ceea ce, în esență, ar trebui să fie limpede.

Pentru că, dacă ieșim din această zonă de interpretări și ne uităm la realitatea istorică în care apare mesajul creștin, descoperim un contrast aproape șocant: într-o lume greco-romană în care existau documente reale, precum Scrisoarea lui Hilarion către Alis, unde un bărbat îi scria soției însărcinate „dacă este băiat, păstrează-l, dacă este fată, arunc-o”, într-un context în care femeia nu avea statut juridic egal, nu era considerată martor valid și, în multe situații, era redusă la o funcție domestică și reproductivă, apare Iisus Hristos și face exact contrariul a ceea ce ar fi validat acea cultură.

Nu doar că nu evită femeia, ci intră în dialog direct cu ea, așa cum se întâmplă în întâlnirea cu femeia samarineancă, unde nu doar că rupe barierele sociale și religioase ale timpului, dar îi descoperă lucruri de o profunzime teologică rar întâlnită chiar și în dialogurile cu cei considerați „învățați”, vorbindu-i despre închinarea în duh și adevăr și despre identitatea Sa, transformând-o dintr-o persoană marginalizată într-un martor care pleacă și devine purtător de veste în propria comunitate.

Aceeași logică se regăsește și în modul în care se raportează la femeile considerate „necurate” sau „păcătoase”, pe care nu le respinge, nu le reduce la eticheta socială, ci le vede în profunzimea lor, le ridică și le reintegrează, iar această atitudine nu este una secundară, ci una constantă, repetată, ca și cum ar exista o intenție clară de a sparge o percepție colectivă care deja deformase imaginea femeii.

Iar punctul culminant al acestei dinamici nu poate fi ignorat fără a mutila sensul Evangheliei: momentul Învierii, unde, în ciuda faptului că mărturia femeii nu avea valoare juridică în acea epocă, Maria Magdalena este cea care Îl vede prima pe Hristos înviat și devine cea care duce vestea apostolilor, nu ca o concesie simbolică, ci ca o alegere care contrazice frontal logica socială a timpului, arătând că accesul la adevăr nu este condiționat de statut, gen sau poziție, ci de disponibilitatea interioară de a primi și de a rămâne.

Nu este deloc întâmplător că, în experiența concretă a Bisericii, această realitate nu rămâne doar la nivel de text, ci este asumată și rostită public, pentru că, acolo unde eu am fost prezentă, în noaptea de Înviere, în cadrul pastoralei citite în biserică, accentul a fost pus în mod vizibil pe figura Maria Magdalena, fiind prezentate informații consistente și validate despre viața ei reală, nu despre miturile târzii care au încercat să o reducă la o etichetă simplificatoare.

De altfel, în toată experiența mea directă, nu pot spune că am auzit în biserică discursuri care să degradeze femeia sau să o plaseze într-o inferioritate de esență, ci, dimpotrivă, cuvinte de laudă, de cinstire și de recunoaștere a rolului ei duhovnicesc, ceea ce întărește ideea că, atunci când apar interpretări care susțin contrariul, ele nu izvorăsc din inima revelației, ci din modul în care aceasta este, uneori, filtrată prin limite personale sau prin grile culturale care nu au fost încă depășite.

În acest cadru, a susține că religia creștină, în esența ei, ar desconsidera femeia devine o afirmație care nu mai poate fi susținută fără a ignora tocmai aceste momente fundamentale și această experiență vie, pentru că nu avem de-a face cu o tradiție care o exclude, ci cu una care o așază, discret dar decisiv, în centrul revelației, iar dacă, în anumite contexte istorice sau în anumite discursuri contemporane, această realitate este estompată sau chiar inversată, atunci problema nu este în ceea ce a lăsat Hristos, ci în felul în care oamenii, uneori limitați de propriile condiționări, aleg să citească și să transmită acest mesaj.

Pentru că, în final, ceea ce rămâne imposibil de ocolit este faptul că, într-o lume care putea spune fără ezitare „dacă este fată, arunc-o”, Dumnezeu nu doar că nu a aruncat femeia la margine, ci a intrat în dialog cu ea, i-a încredințat taina și a făcut din ea martor al celor mai profunde adevăruri, iar această alegere spune mai mult despre locul femeii în ochii lui Dumnezeu decât orice discurs ulterior care încearcă să o reducă. (Carmen Grigoraș Nițescu)

Legenda crucii

Trei copaci pe o colină

cu aceeași rădăcină,

cu același dor de ducă

povestesc, când își usucă

lacrimile de pe frunze,

usturimea de pe buze,

văduviți de flori și soare:

- Frate, nu mai am răbdare!

Vreau să fiu tăiat, că sufăr

și visez să fiu un cufăr

nobil, plin cu lucruri fine,

diamante și rubine,

astfel mi-oi găsi-mpăcare

pentru setea mea de soare.

Cel de-al doilea lung oftează:

- Trunchiul meu demult visează

o corabie să fie,

călătoare-n veșnicie

peste mările albastre

cârmuită doar de astre,

să străbat în lat pământul

și în vele să simt vântul.

Cel de-al treilea, în tăcere

asculta. Nicio durere

nu simțea, se nevoise

să rămână drept. În vise

se vedea o bârnă groasă,

sprijinind cândva o casă

sau un stâlp în capul viei,

martor mut al bucuriei.

Timpul trece peste lume,

pe colina fără nume

pădurarul urc-alene...

- O să tai aceste lemne,

că-s pe culme și umbresc

grânele. O să-i stârpesc!

Unul o să fie iesle

pentru vitele din țarc,

altul o să fie barcă

de pescari, iar cel sărac

voi decide cum și unde

îmi va fi de ajutor,

deocamdată-l fac o bârnă

și-l voi pune în pridvor.

Astfel visurile toate

dintr-o dat' s-au năruit...

Dumnezeu, zâmbind, în Slavă,

avea totul pregătit.

Ieslea L-a primit pe Domnul

și-a fost leagăn lui Hristos,

nu cred c-a visat vreodată

un destin așa frumos.

Barca, ea, a fost miracol

martoră că nu-i pescar

ca Iisus, când hotărăște

omului să-i facă dar

toate cele necesare

pentru traiul pământesc,

dar mai mult decât atâta,

a-nvățat că dar ceresc

este mersul prin furtună

fără teamă, dacă crezi

că Hristos te ia de mână,

nu te lasă să te pierzi.

Bârn-aceea, știi creștine,

trupul celui mai smerit

dintre pomii de pe culme,

ce crezi tu c-a devenit?

Cruce, da, sfințită cruce

unde Dumnezeu a stat

pentru mine, pentru tine,

El, al lumii împărat.

Și sfințitu-s-au toți pomii

din grădinile de sus

ale raiului și cele

de pe plaiuri, când Iisus

a-nviat plătindu-mi mie

nemurirea, de-aia știu

că și-n ultima secundă,

când îți pare că-i târziu,

că destinul tău e altfel

nu așa cum ți-ai dorit,

amintește-ți că ai unul

ce-i de Domnul pregătit.

Autor: Liliana Trif

12.04.2026

***

Autor: Liliana Pașcanu

Notă copyright: 

Blogul "Oglinzile Sufletului" este protejat de legea drepturilor de autor. Toate textele și poeziile publicate pe acest blog sunt creația autorului acestui blog, respectiv, Liliana Pașcanu, cu excepția celor care au altă specificație, la care este menționată în mod explicit sursa. 

Te rog să nu reproduci texte sau pasaje din conţinutul blogului fără acordul expres al autorului, indiferent de suportul fizic sau electronic, cu excepţia limitelor legale de citare pentru situaţii de promovare sau recenzii, cu menţionarea sursei. 

Îţi mulţumesc că recunoşti, apreciezi şi sprijini creativitatea şi unicitatea!

Îţi doresc lectură plăcută!

Cu drag,

Liliana Pașcanu

*

PRECIZARE IMPORTANTA: Toate textele si poeziile mele sunt creatia mea exclusiva, fara nici o influenta, interventie, corectie, rearanjare, sugestie sau inspiratie obtinute prin AI (Inteligenta Artificiala). N-am accesat niciodata AI, ChatGPT si nici o platforma sau aplicatie de AI, nu ma intereseaza ce facilitati ofera, n-am intrebari pentru AI si nu am nevoie de ajutor in a-mi scrie textele sau versurile. Am cap, minte, un vocabular destul de bogat si inspiratie pe puterile mele. Tot ce emit sub numele meu imi apartine exclusiv.

Scriu pe acest blog din iulie 2012, deci de aproape 14 ani, cu peste 13 ani inainte de accesul publicului la AI.

*

Conform Wikipedia, prima versiune ChatGPT.0 a fost lansata in 30.11.2022 ca fiind un empiric generator de texte AI; treptat, a fost antrenat si imbunatatit, ChatGPT.4 devenind din 14.03.2023 accesibil doar utilizatorilor platitori, iar in 13.05.2024 este lansat ChatGPT-Omni, cu optiuni video; versiunea ChatGPT4.5, lansata in 14.04.2025, a fost extinsa la nivel de mase, cu un nivel tehnologic incredibil, cu rationament avansat, cu baza de date la nivel mondial, capabila sa execute sarcini complexe; ultima versiune, care este in vigoare si azi (feb.2026), este ChatGPT.5 a fost lansat in 08.08.2025.