Oglinzile Sufletului: (4) Fetita (alias Egzema) mai are doar trei catelusi

Actualizare in 09.02.2025: poze noi la final

Intotdeauna, dar INTOTEAUNA, eu imi primesc raspunsurile!

Important este doar sa mi le doresc si sa le cer. Iar cum mie nu-mi plac ambiguitatile, situatiile neclare, interpretabile sau cu loc de intors de la Ploiesti la Bucuresti, mereu imi doresc raspunsurile, mi le caut si, daca nu le gasesc imediat, cer ajutorul lui Dummnezeu sa-mi deschida calea catre ele.

Ce fac cu raspunsul primit este numai alegerea mea.

Daca nu-mi place raspunsul primit, fie aleg sa-l ignor, ca si cum nu stiu si nu inteleg, ca o masura de protectie personala, ori ca sa evit niste consecinte pe care aleg sa nu le manifest in realitatea mea, desi stiu si inteleg perfect adevarul raspunsului. Fie, dupa ce am aflat, aleg sa actionez, intr-o directie sau alta, si-mi asum deciziile, evident.

Daca imi place raspunsul primit, ma bucur mult si savurez din plin Adevarul lui!

Oricum ar fi, de fiecare data cand primesc raspunsurile cerute, ii multumesc lui Dumnezeu pentru ca m-a auzit si mi-a raspuns!

N-a existat data cand sa fi cerut confirmari si sa nu le fi primit!

Asa s-a intamplat si de data asta.

Este vorba despre Fetita (alias Egzema) si despre puii ei, cei patru catelusi. Puteti citi istoria lor de la inceput pana azi aici:

(3)Fetita (alias Egzema) si cei patru pui ai ei sunt bine!

(2) Unde sunt puiutii tai, Egzema?

(1) Intre timp, in lume, printre noi, unii se chinuie sa traiasca, altii nu mai reusesc....

Ultima data cand am mai stiut si vazut cu ochii mei ceva despre Fetita si puii ei a fost spre sfarsitul lunii ianuarie.

Se mai intampla sa trecem pe langa curtea aceea unde fusesera mutati de un suflet de om bun si, fie ii gaseam in strada pe toti, fie doar puii, fie - ultima data - am vazut-o doar pe Fetita si doi dintre puii ei. Ne-am imaginat atunci ca doi pui erau in curte, in culcus, sub scara acelei vile.

Le-am dus mereu boabe mici, pentru pui, caci boabele mari lasate de cineva langa gard am vazut ca nu prea fusesera agreate. Ba chiar, intr-o zi, uimita ca gramada de boabe mari nu se mai termina, am decis sa le adun din zapada batatorita si sa le pun intr-o caserola, pentru a le fi mai usor sa le manance.

In fine, nu le mai duceam grija. Observasem ca cineva le ducea constant mancare.

Pana intr-o zi, cand, trecand pe acolo, n-am mai vazut nici urma de catei. Nimic.

Iar dupa alte cateva zile, mai exact in 02 februarie, gardul care dadea in curtea aceea fusese baricadat cu o panza verde, de umbrire, si cu niste placi de lemn, semn ca cineva blocase accesul oricui in curte.

Cateii nicaieri.

Era o spartura in gard si ne-am gandit noi atunci ca, poate, puii fiind deja marisori, sunt plecati cu mama lor sa exploreze imprejurimile si ca poate se intorc noapte la culcus. Sau... mai speram si ca, poate, cineva ii vazuse acolo si ii luase in adoptie, cumva... Dar nu aveam nimic cert.

Am mai fost saptamana trecuta pe acolo ca sa verificam, insa nici o schimbare.

Cateii nu erau nicaieri, poarta era tot baricadata, nici un fel de caserole nu mai erau prin jur, deci, in consecinta, am dedus ca nu mai erau acolo.

Nu aveam liniste. Vroiam sa stiu ce se intamplase cu ei si nu stiam unde si cui sa cer detalii.

Intre timp, in una din plimbarile noastre, am dat peste un alt catelus aparut de nicaieri pe o strada laturalnica, ce parea abandonat acolo. Avea un ochi lovit si parea tare speriat.

Cateva zile noul catelus mi-a abatut atentia de la Fetita si puii ei. Am mers pe la el cateva zile sa-i ducem boabe si apa, pana cand ne-am dat seama ca si lui ii dadea cineva mancare in caserole. Deci si altcineva in afara de noi il observase si i se facuse mila de bietul patruped.

Pozele de mai jos sunt facute in 29 ianuarie.

Intre timp, eu tot la Fetita si la puii ei ma gandeam. Unde puteau fi? Hai, inteleg, poate i-a adoptat cineva unul sau doi pui, dar chiar pe toti patru? Inclusiv cainele adult? Parca ceva nu se lega....

Si am cerut ajutorul sa aflu. I-am cerut lui Dumnezeu un semn, ceva, orice indiciu care ma putea lamuri unde sunt catelusii si daca sunt bine. Atat vroiam sa stiu. Orice, chiar si o veste rea daca ar fi fost, eram pregatita, dar imi doream sa stiu adevarul.

Cu gandul la ei, iesind si azi la plimbare, ne-am indreptat inspre partea cealalta a statiunii, cea de dincolo de calea ferata si speram ca poate azi aflam ceva noutati.

Insa, apropiindu-ne de intersectia aceea din care porneau cele patru strazi inspre partie si spre culmea plina de vile si pensiuni, deodata am simtit un impuls si o dorinta puternica sa ne indreptam spre partia de schi. Si i-am spus asta lui Adrian.

"OK, zice el, dar mergem pe strada paralela cu cea de la partie, ca este mai liber si mai liniste."

Intradevar, pe partie era lume destul de multa, multi copii cu sanii la derdelus, masini multe in parcare, deci si ceva galagie si haos, specifice turistilor.

La un moment dat, ajungem in dreptul unui teren viran, un loc care primavara si vara se umple de frunze si flori galbene de cretisoara, dar care iarna este plin de uscaciune. Este un loc in panta, expus direct soarelui, deci fara nici un pic de zapada in perioada asta, fiind cea mai insorita zona dintre toate.

Si-mi spune Adrian brusc: "Uite puii! Unu, doi, trei, patru! Ei sunt!"

Ma intorc catre ei si raman siderata! Pur si simplu parca nu-mi venea sa cred!

Deci aici fusesera adusi! Stateau tolaniti la soare. fara nici o grija. :)

Am urcat un pic panta aceea inspre ei, calcand cu atentie pe iarba uscata de soare si ger si, vazandu-ma, s-au ridicat toti ca la un semn si au inceput sa ma latre in cor.

I-am numarat imediat. Erau doar trei pui si mama lor. Unde era al patrulea pui?

Cum mereu am in geanta o punga cu boabe, am scos-o imediat si le-am aratat-o, vorbind cu ei, ca sa-i linistesc.

Fetita m-a recunoscut imediat. Fie vocea mea, fie punga cu ceva de mancare, le-a atras atentia si puilor si au tacut si ei.

Interesant a fost unul dintre pui, cel mai mic, care inca ma latra si care a fost oprit de mama lui cu un semn delicat, atingandu-i botul puiului cu botul ei, ca si cum i-ar fi spus "Gata, copile, taci, doamna a venit cu boabe pentru voi!"

Le-am rasturnat boabele pe un loc uscat, cu mai mult pamant batatorit, apoi m-am indepartat putin si i-am lasat sa manance. I-am fotografiat si filmat cateva minute bune cat timp au mancat ei acolo.

Fetita, mama lor, nu s-a apropiat de boabe, le-a lasat pe toate puilor. ea s-a intins pe iarba, la soare, fiind linistita si relaxata in privinta mea.

Dupa cateva minute insa, doi turisti au trecut pe langa noi si, observandu-ne, s-au oprit si ei sa vada despre ce era vorba.

Ei bine, imediat, atat puii cat si mama lor, si-au activat instinctele de paza si protectie si au inceput sa-i latre pana cand aceia s-au hotarat sa plece. Puteti vedea filmuletul cu scena asta mai jos.

Puii au mai crescut in cele doua saptamani de cand nu i-am mai vazut. Acum nu mai au alura de pudeli, ci de tineri catelandri. Nu stim inca ce sunt, fete, baieti, dar au trecut cu bine de perioada critica, cea in care puii sunt vulnerabili la boli, frig sau altele. Mai sper ca de acum inainte sa nu aiba niciodata intersectari de drumuri cu ursul.

Dupa ce au terminat de mancat boabele, s-au imprastiat care incotro pe panta aceea insorita, cautandu-si loc bun de tolanit cu burtile la soare.

Noi am ocolit panta aceea si am ajuns pe straduta din capatul de sus, la baza acelor constructii abandonate, de unde am mai facut ultimele poze si inca un filmulet cu cateii.

Sperasem sa-l descopar pe undeva si pe cel de-al patrulea pui, insa nu l-am gasit.

Am concluzionat apoi cu optimism ca a fost totusi adoptat. Din ce-am vazut, pare ca lipseste cel mai mare dintre pui.

Fusesera doi pui mai mari, care aveau acelasi colorit al blanei ca si mama lor, cu negru si maro, semanand cu cainii lupi, iar cei doi pui mai mici au o blana mai gri-stins, un gri-cenusiu.

Sper sa aflu ce s-a intamplat si cu puiul care lipseste, puiul cel mai mare, cel care avea aspectul cel mai asemanator cu rasa de caine-lup, motiv pentru care banuiesc ca a si fost ales dintre toti pentru adoptie. Asta e varianta mea optimista. Vom vedea.

Am fost incantata ca azi am dat curs impulsului meu interior de a ne plimba inspre partie, caci, iata, azi Dumnezeu ne-a purtat pasii intr-acolo, pentru a afla unde sunt cateii.

La final, voi adauga restul pozelor facute prin jur, in unele dintre ele surprinzand si primele decoratiuni dedicate zilei de Valentines Day.

Love is in the air!

PS. Progozele cu ninsoare au disparut si au aparut in schimb prognozele cu soare si senin!

Cel putin zece zile de acum inainte vom avea senin, cer albastru impecabil si un soare stralucitor, diamantin, deasupra muntilor!

Se va topi zapada in cele mai multe zone, dar nu-i o problema.

Soarele este mult mai dorit si mai asteptat oricand, cu sau fara zapada!

Actualizare in 09.02.2025:

Azi am fost din nou la catelusi, sa le ducem boabe, dar erau deja satui, nici nu s-au atins de ele. In schimb, cele de ieri disparusera. Asa ca suntem siguri ca si cele de azi vor fi mancate pana seara.