Episodul 1
Aceasta este o insemnare cu o poveste care inca nu are un deznodamant. Deocamdata. Dar asta se intampla doar pentru ca inca nu avem toate datele problemei, nu avem inca toate informatiile. Am cerut semne de la Dumnezeu sa aflam totul. Sper ca vom avea un final fericit.
Insemnarea aceasta este formata mai ales din multe filmulete. Am ales sa las mai mult imaginile sa vorbeasca in locul cuvintelor mele. Exista insa un mic incovenient.
Platforma Bogger nu permite filme mai mari de 100 Mb, asta insemnand cam 37-38 de secunde filmate cu telefonul meu. Stiind asta, am fost nevoita adesea sa intrerup filmarea, vazand ca ma apropiam de pragul limita de timp. Chiar si asa, uneori am uitat, furata de peisaj, de poveste. Am cateva filmulete pe care n-am putut sa le incarc aici.
Avand in vedere ca pozele si filmele din prima parte a povestii sunt facute spre seara, deci fara o lumina adecvata, m-am gandit ca poate ar fi bine sa extrag din filme mai multe stop-cadre care mi s-au parut mai relevante, pentru o mai buna edificare. Deci, unele poze sunt printscreen-uri din filme.
Sa va fac si o mica introducere, ca sa intelegeti. Voi scrie extrem de succint si sec, incercand sa ma abtin de la sentimentalisme. Fac asta pentru mine, ca sa ma protejez, sa nu mai plang, nu din alt motiv.
Este vorba despre cum am descoperit o catelusa a nimanui, care bantuia strazile statiunii, ca are pui acum, in plina iarna montana. Pui pe care catelusa i-a fatat si i-a adapostit intr-o darapanatura existenta pe un teren al nimanui, din apropierea partiei de schi.
Noi doi o mai vazusem umbland pe strazi si alta data, o poreclisem hazliu Egzema (de la Eczema), caci anul trecut a avut o boala de piele pe spate si ramasese cu o bucata de piele cam de o palma fara par. Intre timp ii crescuse parul acolo, se vindecase.
Apoi ne-am dat seama ca, de fapt, este fetita si nu baiat, dar pentru noi tot Egzema i-a ramas numele. Era bine, sanatoasa, parea hranita de cineva, chiar o vazusem o data iesind dintr-o curte, deci nu-i duceam grija. Pur si simplu o credeam o catelusa careia ii placea sa fie libera, sa vagabondeze pe strazi si banuiam ca noaptea se intorcea la un "acasa" al ei, fara sa stim exact care si unde este acest "acasa" pentru ea. Da, una din micile drame ale lumii...
Pe 05.12.2024 - dimineata - am vazut-o cu 3 pui dupa ea. Era printre copacii si tufisurile salbatice, crescute la intamplare pe un teren abandonat, al nimanui. Am fost foarte uimiti! Nu o vazusem gestanta. Asa ca am decis sa revenim a doua zi cu boabe si apa pentru ei.
In 06.12.2024 - dimineata - chiar in ziua de Mos Nicolae, ne-am indreptat glont direct spre terenul respectiv, cu o punga cu boabe (imi ramasesera de asta vara, de cand cumparasem pentru Bobita de la partie, daca va mai amintiti - puteti citi in arhiva, prin lunile iunie, iulie, august).
Egzema statea ca un paznic chiar la intrarea pe acel teren parasit, un fel de spartura mare in gard. N-am indraznit atunci sa intram dincolo de gard, ni s-a parut nepotrivit, ca si cum am fi intrat pe proprietatea cuiva.
Apoi, de la distanta, de pe sosea, am vazut-o pe catelusa mergand printre copaci. Ducea un pui in gura, asa cum isi duc cainii puii, pentru a-i muta dintr-un loc in altul si a-i duce la adapost. Un alt pui se tinea dupa ea vioi, iar un al treilea pui statea pe jos, nemiscat.
Catelusa ne-a vazut ca ne oprim la intrare, langa trunchiul gros si inalt bradului crescut chiar acolo, si a venit spre noi scancind. A venit numai ea, puii nu. Ne-am gandit ca poate ii este foame, asa ca i-am rasturnat toata punga cu boabe chiar acolo, langa trunchiul bradului batran de langa intrare. N-a mancat nimic cat am stat noi acolo, in cele cateva minute.
Am plecat si, pe drum, ne-am facut planul: sa revenim la ea mai bine echipati, respectiv, sa luam cu noi ceva cartoane si alte materiale pe care le gaseam mai potrivite prin pivnita noastra, cu care sa-i facem un adapost sau sa i-l imbunatatim pe cel pe care probabil il avea deja. Nu stiam la ce aveam sa ne asteptam, dar ne hotarasem sa revenim, sa intram pe teren si sa facem ceva pentru bietele fiinte nevinovate.
Asadar, tot in 06.12.2024 - dupa pranz, am revenit cu Adrian la terenul cu pricina, cu boabe, apa, cartoane, foarfeca, scoch, sfoara si niste pungi mai mari, cu gandul de a-i face un adapost catelusei si celor trei pui ai ei (speram sa fie in regula toti trei).
Nu am facut poze atunci, n-am putut nici sa ma adun prea bine dupa ce am constatat situatia: puiul pe care il vazusem nemiscat de fapt nu mai traia. Adrian l-a luat cu un servetel si l-a mutat intr-o margine a terenului, apoi s-a apucat sa amenajeze acoperisul a ceea ce parea a fi un fel de barlog.
Era o ruina acolo. Un acoperis de beton al unei constructii vechi, facuta in panta, se prabusise, iar sub el catelusa isi fatase puii si ii crescuse numai ea stie cum pana i-am descoperit noi.
Intre timp, eu i-am pus catelusei si alte boabe intr-o alta caserola, insa n-a mancat. Observasem ca boabele pe care i le lasasem dimineata disparusera, deci banuiam ca le mancase pe toate si era satula.
Puii nu au mai iesit din barlog cat am stat noi acolo si pana a terminat de amenajat Adrian improvizatiile la "acoperisul" acelei ruine. Unul dintre ei scosese un capusor mic pe gaura care se vedea in fata, dar s-a retras repede, temator.
Ne-am gandit sa nu-i stresam prea mult cu prezenta noastra, asa ca am decis sa plecam si sa revenim a doua zi cu mancare si apa proaspata si sa evaluam din nou situatia. Nu aveam ce altceva sa facem.... nu stiam ce altceva am fi putut face....
Ma temeam pentru ei, urma noaptea friguroasa, desi, in perioada asta, chiar daca a mai fulguit uneori, temperaturile nocturne n-au coborat mai mult sub -3 grade. Puiutul care renuntase la viata, singurul pe care il vazusem in ziua aceea intreg, adica i-am vazut tot corpul lui, parea un dolofan, ca un mic ursulet. Parea ca nu lipsa hranei fusese cauza. Ba chiar crezusem ca inca cineva ii descoperise, caci erau prin preajma si alte caserole, cu siguranta aduse de cineva cu mancare pentru catei.
In fine, a doua zi, in 07.12.2024 - nu ne-am putut duce de dimineata la ei. Era ziua mea de gatit, aveam toate ingredientele proaspete, cumparate de Adrian, frigiderul era cam gol, deci, trebuia sa gatesc, nu mai puteam amana. Dar am stat ca pe cuie incinse in cele cateva ore care au trecut pana cand am terminat, am servit masa si apoi am plecat spre ei.
Insa, cum Adrian a avut ceva treburi de rezolvat in dupa amiaza aceea, am decis sa merg singura.
Am luat cu mine mai multe bucati de folie de plastic neagra, cu care intentionam sa mai captusesc acoperisul, iar, ca hrana pentru catei, am luat boabe pentru mamica si o caserola special pregatita pentru puiuti, in care am zdrobit un ou fiert, pe care l-am amestecat cu cateva linguri de naut proaspat fiert si zdrobit.
M-am gandit ca puii sunt prea mici si ca nu au dinti sa sparga boabe, ca poate inca mai sug de la mama si ca, poate, macar vor putea ciuguli ceva din ce le-am pregatit separat.
Cand am ajuns acolo, am intrat direct printre copaci spre barlogul cateilor. Catelusa-mama era acolo, in fata lui. Nu se auzea miscare, nu se auzea nici un zgomot. Eram in tensiune si in teama. Credeam ca.... nici nu vroiam sa cred asta, de fapt, dar.....
Vreun sfert de ora m-am invartit si m-am sucit pe-acolo, tot refuzand sa cred... vorbeam cu catelusa, cu Egzema, si aveam inima cat un purice.... Eram gata-gata sa plec, dar ceva ma oprea... Ii dadusem catelusei boabele si nu a vrut sa manance... ma privea un pic ingrijorata...
Cateva momente mai tarziu... am fost uimita sa constat ca, de fapt, in barlog erau patru pui... Patru!!!!! Deci, ea avusese, in total, cinci pui... din care ramasesera patru...
Erau patru grasuti, patru ursuleti frumusei, patru grasunei care scanceau si se miscau stangaci, curiosi si tematori totodata. Cand au descoperit caserolele si au dat cu nasucurile de mirosul de ou, au navalit de-a dreptul, catarandu-se unii peste altii, nerabdatori, pofticiosi, ori poate flamanzi.
De aici incolo o sa las pozele si filmele sa vorbeasca......
Au mancat tot, au inceput sa exploreze curiosi, m-au mirosit, au alergat de colo-colo, ca niste gandacei, si-au facut si nevoile in apropiere... iar mie nu-mi mai venea sa mai plec de langa ei.......
La plecare am avut o surpriza. Voi povesti mai jos, dupa acest prim si mare calup de poze si filme.
.jpg)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Interior, exterior.
Inspiratie, expiratie.
Impresie, expresie.
Ganduri, cuvinte.
Oglindire.
:)