Rudolf Steiner i-a dat
indicatii lui Herbert Hahn cu privire la contemplarea celor 12 nopti sfinte. Pe
1 ianuarie la pranz avem Soarele cel mai aproape de Pamant si de aceea se iau
in considerare doar 5 zile si jumatate inainte de acest moment si 5 zile si
jumatate dupa acest moment, iar aceasta este perioada celor 12 Nopti Sfinte. In
aceste nopti, cele mai intunecate ale anului, suntem cel mai aproape de
Spiritul Solar si aceasta inseamna ca Spiritul Solar, aruncand lumina din
interiorul Pamantului, il face translucid si ilumineaza totul dinspre
inlauntru, nu cum este mai incolo, atunci cand Soarele lumineaza Pamantul de
deasupra, din afara.
Trebuie
sa intampinam aceste 12 nopti foarte treji si constienti. Este important ca
numai in prima noapte (24 decembrie) sa stam treji pana la ora 1 sau 2
dimineata. In celelalte nopti, daca este posibil, sa se mearga la culcare la o
anumita ora; este de o mare importanta sa traim intr-un ritm armonios in
aceasta perioada a anului. Daca acest lucru nu este posibil in viata activa,
atunci se poate incerca sa se faca launtric aceasta. Cei care nu pot fi tacuti
in viata exterioara, sa caute sa fie constienti de sanctitatea perioadei celor
12 Nopti Sfinte. Este important sa se realizeze sarcinile indatoririle zilnice
fara a pierde evenimentul din vedere, sacralitatea acestui timp, nepermitand ca
nimic nesanatos sau urat sa intre in suflet, ramanand permanent atent si serios
cu sine insusi.
De-a
lungul acestei experiente a Craciunului, cu cele 12 Nopti Sfinte, noi semanam
seminte pentru cele 12 luni ale anului care vine. De aceea cele 12 zile sunt
importante, de exemplu daca facem greseli in prima zi, noi semanam o samanta
care, in prima luna a anului ce vine, va germina negativ in sange.
Trebuie
sa incercam sa strabatem cele 12 zile sfinte in mod just, conform Legii
(spirituale), pentru ca avem nevoie sa lucram la renasterea noastra spirituala
in fiecare an si nu ne putem permite sa pierdem vreun an.
Prima noapte,
24-25 Decembrie – Capricorn
Aceasta
noapte sfanta este noaptea in care Christos este nascut in suflet si sufletul
intreaba: “Poate fi sufletul meu eliberat, salvat, mantuit cu toate
slabiciunile si defectele si pasiunile mele ?”
Misteriul:
grajdul din Bethleem in saracie si umilinta in care va fi nascuta Lumina Lumii.
Vocea linistii patrunde in suflet si ne invata cum sa afirmam cu bucurie binele
care se afla in noi si in ceilalti.Sufletul cauta misterul in intuneric si in
paduri necunoscute. Spiritul divin este nascut in materie; Alpha si Omega se
ating si creaza viata.
A doua noapte,
25-26 decembrie – Varsatorul.
Noaptea
lui Ioan. Vulturul sufletului zboara in sus cu aripile sale si priveste in jos
din inaltimi, observandu-si propria viata. Si acum omul recunoaste Legile
Karmei.
Misteriul:
Alegerea caii celei inguste si dificile sau a caii netede si usor de parcurs.
Pentru cei care sunt nascuti din carne este dificil sa gaseasca drumul
spiritului. Bhagavad Gita: O viata egoista, sau o viata devotata umanitatii?
A treia noapte,
26-27 decembrie, Pesti
Acum
urmeaza cele 3 nopti ale crinului alb. Sufletul recunoaste ca nu poate ramane
in inaltimi, ci trebuie sa coboare din nou, pentru ca poarta in el prea multa
greutate pamanteasca. Mintea constienta incepe sa purifice corpul pamantesc si
asuma ca fiecare hrana reprezinta provizia pentru o calatorie. Eu sunt painea
vietii (cuvintele lui Iisus Christos). Noi venim din painea vietii, traim pe
calea de dezvoltare a painii vietii si ne intoarcem la painea vietii.
Misteriul:
Nici un moment sa nu uitam de realizarea obiectivului cel indepartat din
momentul parasirii taramul pamantesc.
A patra noapte,
27-28 decembrie – Berbec
Purificarea
constienta a corpului astral (sufletul). Antipatiile si simpatiile sunt
transformate in iubire, iubire completa, prin intermediul iubirii. Iubirea
domoleste pasiunile si dorintele. Puterea lui Christos ne lumineaza si ne
fortifica in confruntarile, in vederea metamorfozarii noastre sufletesti.
Misteriul:
Stradania personala trebuie pusa in serviciul tuturor, pentru binele tuturor.
Arhanghelul Uriel ne aseaza in fata unei oglinzi in care ne vedem asa cum
suntem.
A cincea noapte,
28-29 decembrie, Taur
Purifica
in mod constient gandurile tale, disciplineaza-ti gandirea, concentreaza-te pe
ce este pozitiv, transformand porumbeii negrii ai gandurilor in porumbei albi,
pentru ca gandirea noastra poate fi asemanata cu un porumbel salbatic cand nu
este disciplinata. Trebuie sa invatam sa inchidem usa la pod cand ganduri
negative sau stranii se apropie.
Misteriul:
Templul este purificat de Christos.
A sasea noapte,
29-30 decembrie. Gemeni
Acum
urmeaza cele 3 nopti ale sabiei. Noaptea lui Petru. Noaptea consacrarii sabiei.
Fiecare dintre noi ne-am construit propria sabie a discernamantului. Fiecare
dintre noi trebuie sa isi uneasca vointa spirituala cu eternul, partea
nemuritoare cu indestructibilul – si in acest mod vom recunoaste adevarul.
Misteriul:
Aducerea impreuna a Fiului lui Dumnezeu cu Fiul Omului – Unitatea.
A saptea noapte,
30-31 decembrie – Rac
Sarpele
in praselele sabiei. Intelepciunea. Preocupa-te cu lecturi elevate. Este
noaptea marii porunci. Misteriul lucrarii: Cine stabileste regulile in sufletul
tau ? Cine este stapanul sufletului tau? Cine sta in spatele faptelor tale ?
Suntem liberi si trebuie sa intarim vointa buna in noi.
A opta noapte,
31 decembrie – 1 ianuarie Leu
Crucea
pe manerul sabiei. Sacrificiu. Omul cu sabia puterii a lui Christos, cea care
nu poate rani, vorbeste limbajul adevarului. Este noaptea fricii si ororii.
Misteriul:
Un Cavaler cu lancea vointei si cu sabia cunoasterii ce are un caine in urma
lui, ca simbol al supunerii. In spatele lui sunt moartea si diavolul. La un
anumit nivel al cunoasterii, o greseala sau o miscare gresita il pot duce rapid
la pierzanie. Victoria este obtinuta prin legatura deplina cu divinitatea, cu o
constienta a responsabilitatii si cu o loialitate statornica pentru sarcinile
ce stau inainte pe drumul vietii.
A noua noapte, 1
ianuarie – 2 ianuarie.
Urmeaza
cele trei nopti ale coroanei. Detasare – detaseaza gandirea intelectuala de
grijile sale pamantesti si practice. Aceasta este Noaptea de trei ori sfanta.
Este atunci cand sinele inferior capituleaza in dorinta de a sluji si a fi
integrat spiritului.
A zecea noapte,
Balanta /2 ianuarie – 3 ianuarie
Este
noaptea care vine din a sluji, din cel mai mare sacrificiu. Supunere – actiune.
Invatam sa ascultam vocea launtrica si semnele divinului. Ceva misterios incearca
sa isi faca auzita vocea in noi de-a lungul mai multor incarnari, claritatea sa
este intensificata de capacitatea de sacrificiu si de decizie.
A
unsprezecea noapte, 3 ianuarie – 4 ianuarie, Scorpion.
Este
lupta cu Pazitorul Pragului lumii spirituale. Trebuie sa construim in fiinta
noastra misteriul Castelului Graalului. Trebuie sa declaram loialitate lumii
spirituale in Scorpion.
A douasprezecea
noapte, 4 – 5 ianuarie.
In
cea de-a douasprezecea noapte, depune coroana la picioarele divinitatii. Desi
noi am dobandit coroana, lupta a fost castigata cu ajutor din partea lumii
spirituale si cu gratie divina, iar gratia vine din izvorul din om la care el
nu are acces prin propriile-i puteri. Acum putem sa accesam un timp situat in
afara spatiului si un spatiu in afara timpului. Totul este etern si sfant aici.
Perseverenta in dobandirea celor ce ni le-am propus, concentrarea (precizia) in
a primi bunul spiritual.
Ce
am cunoscut si primit in cele douasprezece nopti sfinte, luam in viata si
spiritualizam materia si sufletul. Cele 12 nopti sfinte sunt importante pentru
destinul de-a lungul intregului an. Ele pot planta samanta unei vointe
spirituale.
Este
esential cum ne-am implicat in noaptea de Anul Nou. In aceasta noapte am
eliberat spiritul omenesc, iar de acum ceea ce gandim va fi luat de inaltele
ierarhii spirituale si purtat ca forta de indeplinire.
A treisprezecea
noapte, 5 – 6 ianuarie.
Am
ajuns la a treisprezecea Noapte Sfanta. In prima Noapte Sfanta am sarbatorit
nasterea lui Iisus, ce a trezit amintirea profunda in sufletul nostru a cine
suntem cu adevarat. Am atins puritatea fiintei noastre asa cum eram inainte de
a ne intrupa vreodata pe pamant. Este o amintire pe care am purtat-o in inimi
in fiecare viata. In urma cu douasprezece zile, am vazut-o reprezentata in
chipul pruncului nou nascut.
De-a
lungul acestor nopti si zile sfinte am ingrijit copilasul, hranindu-l cu
ajutorul Imaginatiei, sa ii dam forte de viata. Am ajuns acum la noaptea in
care pruncul, amintirea inocenta din fiinta noastra, este gata pentru a-l primi
pe Christos cosmic. Din soarele ceresc, pe aripi de porumbel, vine Christos,
cel dupa care am tanjit de-a lungul tuturor vietilor noastre pamantesti.
Christos insusi poate fi experimentat in fiinta noastra – aceasta este
Boboteaza, Epifania fiecaruia. Intelegem oare ce inseamna sa avem prezenta vie
a lui Christos in noi ? In aceasta noapte avem posibilitatea de a crea o
Imaginatiune plina de viata a ceea ce inseamna el pentru noi. Calatoria de-a
lungul celor douasprezece zile si nopti, de la Iisus la Christos, ne schimba
pentru totdeauna. O vom duce in inimi de-a lungul celor 12 luni ale anului.
Sa
purtam cu noi aceasta cunoastere in fiecare zi a anului .”
(Extrase
Rudolf Steiner – Cele 12 nopti magice si ierargiile spirituale, Seghej O. Prokofieff)
23.12.2024
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Interior, exterior.
Inspiratie, expiratie.
Impresie, expresie.
Ganduri, cuvinte.
Oglindire.
:)