sâmbătă, 2 iulie 2022

La cules de Cretisoara si de Coada Calului




Inainte de a trece la subiectul din titlu, vreau sa elaborez un pic in legatura cu cititul viitorului in calendarul lunii iulie, asa cum v-am obisnuit. :)))

Luna iulie ne aduce in prim-plan simbolul zborului: aripile larg deschise ale unei pasari albe de delta, o frumoasa si eleganta egreta, cu gatul lung intins in sus, spre inaltul cerului, spre care se indreapta. 

Poza din calendar o surprinde de delicata egreta la granita dintre cer si pamant. 

Crengile infrunzile ale unei salcii mari din stanga imaginii ne sugereaza ca pasarea abia s-a desprins de pamant si este deja inaltata pana la limita superioara a coroanei falnicului copac de apa, ridicandu-se lin, dand din aripile-i largi, maiestuoase, inspre albastrul straveziu al cerului acoperit fin de norisori albi de vara, care filtreaza canicula solara a pranzului. 

Asadar, este timpul zborului de vara! 

Este timpul vacantelor!

Este timpul eliberarii si al inaltarii spre zenit!

Si mai este si timpul adunarii de comori floricole, decorative, "de camp", in cazul nostru "de munte", asa cum am facut si anul trecut, flori care oricum sunt taiate la un moment dat de catre coasele flamande ale muncitorilor de la primarie. 

O cafea, un desert racoritor de vara, o carte buna si...... sa ne facem siesta de dupa amiaza!















Bun, acum sa trecem si la subiectul zilei.

Exista o vorba foarte inteleapta, din mosi stramosi, care spune ca este indicat sa observam si sa descoperim ce fel de plante cresc in arealul zonei in care traim, pentru ca de la ele putem obtine cele mai importante beneficii pentru organismul nostru, in raport cu provocarile mediului respectiv.

Cum aceasta zona montana in care locuim abunda in anumite plante medicinale extraordinare, cele mai raspandite in aceasta perioada a verii fiind Cretisoara si Coada Calului, am cautat informatii despre ele si, dupa ce m-am edificat, ne-am pornit la cules. 

Nici n-am banuit ce comori cresc in jurul nostru!




„Cretisoara(Alchemilla Vulgaris),  este o planta medicinala perena din familia  Rosaceae cunoscuta in popor si sub numele de brumarie, plasca sau umbrarul-doamnei.


Numele latin vine de la alchimistii din evul mediu care considerau ca frunzele plantei au origine magica si ca roua adunata de pe acestea era unul dintre ingredientele necesare obtinerii pietrei filosofale.


Planta creste cu precadere in zonele de clima temperata, la marginea drumurilor, in zonele deluroase si in zonele montane. Florile de cretisoara infloresc pe toata perioada verii, din iunie pana in septembrie.


In scop terapeutic sunt utilizate partile aeriene, recoltate in perioada de inflorire.


Cretisoara este considerata o planta feminina, pentru ca ajuta la echilibrarea si functionarea corecta a aparatului genital feminin.


In trecut era utilizata in ritualurile de stimulare a fertilitatii si fecunditatii, era o planta magica care proteja casatoria si iubirea.


Crestinii o considerau tamaduitoare si ii asociau proprietatile curative cu puterea tamaduitoare a Maicii Domnului.” 


Sursa: https://www.gabrielafaur.com/2353/cretisoara-proprietati-beneficii-mod-de-utilizare-contrandicatii/


„Creţişoara face minuni pentru organismul femeilor

Beneficii pe care le are crețișoara pentru organismul nostru

Crețișoara este considerată o plantă pentru femei deoarece, în primul rând, ajută la echilibrarea organismului feminin. Această plantă este predominant regăsită în vestul și centrul Europei. Este cunoscută o singură specie, Alchemilla vulgaris, însă există peste 300 de feluri de crețișoară în Europa. Fiecare dintre acestea colectează rouă în frunzele sale moi. Singurele femei care nu ar tebui să utilizeze această plantă sunt cele care se află în primele etape ale sarcinii. Cu toate acestea, crețișoara este considerată o plantă excelentă mai târziu în timpul sarcinii, ajutând la o naștere mai ușoară.

Crețișoara crește de multe ori de pe marginea drumului, putând fi foarte ușor culeasă. Puteți folosi planta întreagă, atât frunzele precum și florile. Deși este în general considerată o plantă pentru femei, ajută și la vindecarea rănilor, curăță pielea și ajută la probleme precum diareea.

Este considerată o plantă excelentă și pentru copiii care sunt bolnavi și slăbiți și, de asemenea, în cazurile în care pubertatea este întârziată.”

Sursa: https://totuldespremame.ro/sarcina/sanatatea-gravidei/cretisoara-face-minuni-pentru-sarcina-si-copil




"Motivele pentru care femeile folosesc crețișoară

Crețișoara poate fi consumată în orice perioadă a vieții reproductive a femeilor. Aceasta ajută la ameliorarea durerilor de orice tip din timpul menstruației, dacă este folosită ca tinctură sau ceai, fiind capabilă să oprească sângerările dintre menstruații și să diminueze sângerările excesive. Crețișoara are calități astringente, fiind recomandată pentru diaree, diferite răni din cavitatea bucală sau de pe piele. Crețișoara este utilă și în anii de menopauză, reducând simptomele datorită acțiunii sale astringente și anti-inflamatorii.

Crețișoara reglează menstruațiile. Dacă aveți menstruații neregulate, perioade dureroase sau prea lungi, această plantă va regla și aduce corpului un echilibru. În acest scop, puteți bea o cană de ceai de crețișoară pe zi, începând cu perioada ovulației, pentru câteva săptămâni. Poate fi folosită și extern, pentru probleme vaginale precum infecțiile. În acest caz, se folosesc plante proaspete, care sunt pasate și plasate direct pe corp. Alternativ, puteți face băi cu ierburi, fie proaspete sau uscate."

Sursa: https://totuldespremame.ro/sarcina/sanatatea-gravidei/cretisoara-face-minuni-pentru-sarcina-si-copil

 


Creţişoara, tămăduitoarea femeilor

Autor Constantin Milică - 20 Iun, 2010

Creţişoara este o plantă perenă, cunoscută din vremuri foarte îndepărtate pentru proprietăţile sale miraculoase în vindecarea multor boli. Denumirea ştiinţifică este Alchemilla vulgaris, dar are şi multe denumiri populare ca: umbrarul doamnei, umbrarul muntelui, brumărie, creţărel, palaşcă şi pleaşcă. Aceste denumiri sunt date pentru cele 12 subspecii prezente în flora noastră, toate cu virtuţi medicinale.

Plantele sunt prezente în Europa şi Asia, pe soluri bogate în humus din zonele deluroase, pe podişuri înalte până în etajul montan şi alpin. Sunt întâlnite în flora spontană din fâneţe, păşuni, livezi, crânguri, tufărişuri, margini de pădure, stâncării, coaste abrupte şi albii de torenţi montani.

În scopuri medicinale se utilizează părţile aeriene ale plantelor, recoltate în timpul înfloritului (lunile iunie-august), spre orele de amiază, după uscarea picăturilor de rouă de pe frunze. Spre toamnă se recoltează numai frunzele.

Uscarea se face la umbră, în strat subţire sau prin suspendare şi se păstrează în pungi de hârtie sau săculeţi din pânză, feriţi de umezeală.

Conţinutul chimic al plantelor pune în evidenţă prezenţa unor taninuri (6-8%), care, prin hidroliză, dau acid elagic şi acid luteic. Mai există flavonoide (2 %), saponine, rezine, fitosteroli, substanţe grase (acizi palmitic şi stearic), substanţe amare, puţin acid salicilic, uleiuri eterice şi săruri minerale.

Ansamblul acestor principii bioactive asigură efectele terapeutice bine cunoscute legate, îndeosebi, de afecţiunile genitale feminine.

Proprietăţile terapeutice sunt foarte diverse, în corelaţie cu componenţa biochimică: astringente, antidiareice şi anticoagulante (datorită taninurilor), stomahice, antihemoroidale, diuretice, antiinflamatoare, cicatrizante, tonice, vulnerare, sedative, decongestive ale ficatului, cardiotonice şi întăritoare ale inimii, preventive ale fibroamelor la femei.

Proprietăţi terapeutice

Practicile îndelungate, din timpuri străvechi şi până în prezent, au dus la convingerea că preparatele cu creţişoară acţionează asupra întregului organism, prin reglarea echilibrului hormonal la femei. De altfel, încă din secolul al XIX-lea, părintele Kunzle, renumit terapeut al vremii, recomanda ceaiurile de creţişoară la femeile care au născut.

Datorită multiplelor acţiuni vindecătoare va fi foarte dificil să detaliem toate virtuţile curative ale preparatelor făcute din creţişoară şi de aceea vom face o succintă sistematizare a efectelor în prevenirea şi combaterea bolilor, grupate pe organe.

Efecte în boli genitale feminine :

- uşurarea durerilor şi a spasmelor la nivelul organelor genitale, inclusiv prolapsul uterin.;

- păstrarea sarcinii la femeile gravide, predispuse spre avorturi spontane;

- întărirea fetusului şi a uterului, prin fortificarea fibrelor uterine la femei cu sarcini dificile;

- uşurarea naşterii, vindecarea leziunilor provocate la naştere şi refacerea musculaturii abdomenului după naştere;

- prevenirea indispoziţiilor specifice menopauzei şi uşurarea simptomelor de menopauză.

La femeile gravide, consumul zilnic al ceaiului de creţişoară trebuie să înceapă din luna a III-a de sarcină.

Efecte în boli digestive, metabolice şi ale sistemului nervos

- afecţiuni gastrice şi intestinale, enterite, diaree, spasme stomacale şi balonări;

- steatoză hepatică şi congestie hepatică;

- ocluzie intestinală;

- hemoragii interne;

- hemoroizi;

- insomnie, cefalee, astenie, oboseală nervoasă;

- epilepsie;

- scleroză multiplă ;

- diabet zaharat;

- obezitate şi celulită (mai eficace este specia Alchemilla montana care creşte la mari înălţimi);

- avitaminoze şi anemii;

- atrofie musculară la copii şi vârstnici.

De asemenea, planta are efecte benefice şi în afecţiuni ale cavităţii bucale (stomatite, afte, gingivite, faringite, laringite, calmarea durerilor după extracţii dentare) şi în boli dermatologice (răni purulente, varice, cangrene, ulceraţii, înţepături de insecte, coşuri la pubertate).

Forme de utilizare

Tratamente interne:

- infuzie dintr-o lingură de herba uscată la 250 ml apă clocotită, se infuzează acoperit 5 minute, se strecoară şi se beau 2-3 căni pe zi, prin înghiţituri rare, între mese, având efecte în diferite afecţiuni genitale la femei gravide, obeze, în infecţii genitale, hemoragii uterine, tulburări de menopauză, dureri genitale după naştere, hernie, diaree. dizenterie cronică, epistaxis, balonări, dureri de cap ;

- infuzie cu amestec de creţişoară, trei fraţi pătaţi, traista ciobanului, pentru a combate atrofia musculară la copii şi scleroza multiplă (leuconevraxită);

- infuzie cu amestec de creţişoară (40 g), coada şoricelului (20 g), roiniţă (20 g), sunătoare (20 g) la un litru apă clocotită;

- decoct din două linguri herba uscată la 250 ml apă rece, se fierbe 2-5 minute, se infuzează acoperit 5-10 minute şi se beau două-trei căni pe zi, între mesele principale, având efecte astringente în reducerea hemoragiilor uterine;

- tinctură (100 g herba uscată în 500 ml alcool 30%): se iau câte 30 de picături în puţină apă, de trei ori pe zi, cu efecte în tratamentul diareei;

- pulbere din frunze uscate şi măcinate fin, din care se iau 4-6 linguriţe pe zi, timp de 4 zile consecutiv contra hemoragiilor interne şi uterine, a sângerărilor puternice la debutul menopauzei sau în hipermenoree (ciclu menstrual abundent); atenţie la supradoză care ar putea avea reacţii adverse.

Tratamente externe

- băi generale sau locale cu decoct concentrat de creţişoară (200 g herba uscată sau 500 g herba proaspătă se lasă peste noapte să macereze într-o găleată cu apă rece, se încălzeşte în dimineaţa următoare şi se strecoară în apa de baie, având efecte favorabile la copiii debili şi bolnăvicioşi, în vindecarea infecţiilor genitale de suprafaţă şi la spălarea rănilor purulente, a erupţiilor cutanate, ulceraţii zemuinde, tăieturi şi înţepături de insecte;

- comprese cu decoct sau infuzie concentrată de creţişoară (100 g herba uscată la un litru apă), aplicate de trei ori pe zi, pe ulcere varicoase, plăgi infectate, ulceraţii inflamate, obezitate, celulită, vergeturi, conjunctivite, tenuri iritate sau infectate;

- gargară cu decoct (100 g herba uscată la un litru apă, cu fierbere două minute şi infuzare 10 minute), cu efecte în dureri de gât, afte, infecţii faringiene, laringite, abcese, stomatite şi închiderea rănilor provocate de extracţii dentare;

- cataplasme cu frunze proaspete zdrobite care se aplică pe părţile vătămate (ulcere varicoase sângerânde, plăgi, tăieturi, cicatrizarea rănilor, sângerări, înţepături de insecte şi scleroză multiplă);

- cataplasme cu frunze proaspete fierte în lapte contra durerilor de cap. Masaje uşoare cu infuzie de creţişoară, traista ciobanului cu efecte în atrofii musculare la copii şi bătrâni şi în boli musculare grave ;

- masaje uşoare cu tinctură (200 g frunze uscate într-un litru de alcool 90%, macerat 8 zile) aplicate pe zonele cu vergeturi;

- masaje de trei ori pe zi cu unguent din creţişoară (frunze uscate), tinctură de trandafiri (18 ml), vaselină (30 g), lanolină (10 g), cu efecte sedative pe muşchii slăbiţi.”

Sursa: https://ziarullumina.ro/societate/sanatate/cretisoara-tamaduitoarea-femeilor-27233.html

 




Am pornit la cules pregatiti cu pungi si cu o foarfeca. 


Am umplut o punga cu Cretisoara si o punga cu Coada calului.

Si am fost tare nerabdatoare sa ajungem acasa cu ele, ca sa le pregatesc loc potrivit in balcon, pentru uscat.















"Coada-calului: planta vindecătoare din vremea dinozaurilor

Iarba cu doua vieti (Equisetum arvense), Autor: Ilie Tudor

„Daca primavara va indeamna sa plecati la cules de plante medicinale si-o sa va iasa in drum, printre ele, si Coada-calului, sa stiti ca aveti in fata o "relicva" a universului vegetal, veche de peste 400 milioane de ani. Pare de domeniul fictiunii, dar este cat se poate de adevarat. La fel ca feriga si brusturele, masura 30 de metri inaltime si formau adevarate paduri. Dar chiar daca in prezent masoara doar 20-40 cm, virtutile ei medicinale sunt la inaltimea pe care o avea altadata. Har explicat si prin faptul ca are doua vieti intr-un singur an.

In prima dintre ele, care incepe imediat ce zapada s-a topit, Coada-calului rasare sub forma unei... ciuperci, cu o mica palarie bruna-cafenie, plina cu spori, din care planta se va inmulti. Cea de-a doua viata o are chiar acum, la trecerea dintre primavara si vara, cand din iarba apar tulpini de un verde deschis, cu frunze subtiri, asezate ca o coada de cal, de unde si numele plantei. Este o planta de leac cunoscuta si folosita in Europa din timpuri imemoriale. 

Marii medici si invatati ai Antichitatii, Galen, Dioscoride si Plinius, o mentioneaza in tratatele lor, chiar cu denumirea de Coada-calului, recomandand-o, cu precadere, in bolile de plamani si de rinichi. Apoi, in mitologia popoarelor nordice, despre Coada-calului se spunea ca este un sol al miticei Imparatii a Elfilor, care este trimis de doua ori pe an oamenilor pentru a le vesti incalzirea vremii si schimbarea anotimpurilor. 

La romani, despre Coada-calului se spunea ca este o planta sfanta, menita sa le fie de folos numai oamenilor. Oile sau vacile care o mancau ramaneau fara lapte, ori chiar ramaneau sterpe, in vreme ce oamenii capatau putere si tinerete, atunci cand o culegeau dupa un anume mestesug. Dincolo de toate aceste legende si mituri, studiile stiintifice pun in evidenta proprietatile exceptionale ale acestei plante, foarte raspandita la noi."

Sursa : http://arhiva.formula-as.ro/2011/970/medicina-naturii-44/iarba-cu-doua-vieti-coada-calului-13758-print



"Fenomenalele proprietati intineritoare ale siliciului organic din Coada-calului


Studii recente arata ca in corpul uman cantitatea de siliciu scade odata cu varsta, fenomen care are o contributie decisiva la ceea ce numim imbatranirea organismului. 


Practic, pe masura ce scade procentul de siliciu organic din corpul nostru, apar fenomene cum ar fi rigidizarea si sclerozarea vaselor de sange, mai ales a arterelor, pierderea elasticitatii pielii si a celorlalte tesuturi, scaderea densitatii osoase, prolapsurile etc. Or, Coada-calului este planta care contine cea mai mare cantitate de siliciu organic asimilabil.

Ca atare, curele de 2-3 luni, in care se iau cate 3-6 lingurite de pulbere de Coada-calului zilnic, au un efect reintineritor de exceptie. Sub actiunea siliciului organic, asimilat prin aceasta cura, proportia de colagen din epiderma si din articulatii va creste, la fel ca si capacitatea organismului de a asimila diferite minerale constitutive si oligoelemente. Vasele de sange isi vor recapata, macar partial, elasticitatea si rezistenta, aspectul pielii se va imbunatati, in timp ce mobilitatea articulara va fi marita. 


Memoria si alte capacitati cognitive, cum ar fi atentia sau capacitatea de corelare, se vor imbunatati de asemenea. Nu in ultimul rand, anumite afectiuni auto-imune sau degenerative vor fi mult ameliorate."

Sursa : http://arhiva.formula-as.ro/2011/970/medicina-naturii-44/iarba-cu-doua-vieti-coada-calului-13758-print




"RETETE DE FRUMUSETE


Celulita si vergeturile se trateaza atat intern, cat si extern, cu Coada-calului. Intern, se va face o cura de o luna cu macerat la rece, din care se vor bea cate 1-2 cani pe zi. Extern, se face un masaj energic cu unguent de Coada-calului (se gaseste in comert), pe locurile afectate.

Unghiile - dupa cura interna cu Coada-calului, devin mult mai solide, isi recapata structura si culoarea normala. Efectul se datoreaza si unei mai bune asimilari a calciului de catre organism, dar si siliciului organic din Coada-calului. Se iau 3-6 lingurite rase de Coada-calului, in cure de 1-2 luni.


Parul - se aplica acelasi tratament pentru unghii, care va avea drept efect intarirea radacinii parului, prevenirea subtierii si a despicarii firelor. Infuzia combinata de Coada-calului folosita extern, pentru ultima clatire a parului dupa spalare, previne caderea acestuia, reduce matreata si trateaza infectiile micotice si mancarimile la nivelul scalpului.

Excesul de sebum la nivelul pielii - se tin cure de 3 luni, timp in care se consuma cate un litru de infuzie combinata de Coada-calului pe zi. Tratamentul regleaza secretia glandelor sebacee, putand fi dublat de cataplasme cu Coada-calului, puse pe zonele afectate. Aceste cataplasme au efecte antibacteriene si antiinflamatoare, ajutand la eliminarea acneei si a iritatiei de la nivelul pielii.


Cura de slabire - este mai eficienta daca in paralel se face un tratament cu infuzie combinata de Coada-calului. Studii realizate in Franta arata ca administrarea acestei plante amplifica efectul dietelor, prin marirea intensitatii proceselor de eliminare pe cale renala si digestiva. Se face un tratament de minimum 28 de zile, in care se beau cate 2-3 cani de infuzie pe zi, cu putin inainte de masa."

Sursa : http://arhiva.formula-as.ro/2011/970/medicina-naturii-44/iarba-cu-doua-vieti-coada-calului-13758-print



"Tratamente preventive cu Coada-calului


Infectii renale si urinare - cele nu mai putin de cincisprezece tipuri de flavonoizi continuti de catre Coada-calului asigura acestei plante unul din cele mai puternice efecte diuretice din toata lumea vegetala. Or, acest efect de stimulare a formarii si a evacuarii urinei este un garant al sanatatii aparatului reno-urinar, mai ales in anotimpul cald, cand pierderea masiva de apa prin transpiratie poate afecta puternic rinichii si vezica urinara. Pentru prevenirea aparitiei si a recidivelor cistitelor, nefritelor, pielonefritelor, se consuma cate 1-2 litri de infuzie combinata de Coada-calului zilnic, in cure de 12 zile, urmate de alte 7 zile de pauza, dupa care tratamentul se poate relua.


Arterioscleroza - se administreaza cate 2-3 lingurite de pulbere de Coada-calului pe zi. Tratamentul scade tensiunea arteriala si impiedica oxidarea colesterolului pe peretii vaselor sanguine. Astfel este prevenita formarea placilor de aterom si obturarea vaselor de sange.

Prolaps uterin - se face un tratament intern cu infuzie combinata de Coada-calului, din care se bea cate un litru pe zi, vreme de 30 de zile, dupa care se face o pauza de trei luni, apoi administrarea se reia. Suplimentar, o data la doua zile, se fac bai de sezut, cu infuzie de Coada-calului. Atat tratamentul intern, cat si cel extern, au efecte puternice tonice uterine, astringente, prevenind prolapsul. Sunt cunoscute cazuri in care acest tratament a functionat nu doar profilactic, ci si ca terapie in sine, pentru ameliorarea acestei afectiuni."

Sursa : http://arhiva.formula-as.ro/2011/970/medicina-naturii-44/iarba-cu-doua-vieti-coada-calului-13758-print


 

"Tratamente interne


Retentie de apa in tesuturi, edeme - mai multe studii de laborator si clinice au aratat ca administrarea de Coada-calului are ca efect eliminarea accelerata a apei din tesuturi. Ca urmare a acestor studii, organismul guvernamental german de avizare a plantelor medicinale a aprobat folosirea acestei plante in cazul edemelor, dar si al altor probleme renale. Se administreaza infuzia combinata, cate un litru pe zi, iar in cazurile in care aportul suplimentar de lichide este contraindicat, atunci se ia pulbere de Coada-calului, cate 4-6 lingurite pe zi.

Cistita, nefrita - se administreaza zilnic un litru -un litru si jumatate de infuzie de Coada-calului. O cura dureaza minimum 14 zile si are efecte diuretice si stimulente asupra functiei renale. De asemenea, Coada-calului are efecte antibiotice de intensitate medie, care sunt mult potentate de baile de sezut fierbinti cu Coada-calului (1 litru de infuzie combinata la cinci litri de apa pentru baie).


Litiaza renala - conform studiilor facute la Universitatea de Medicina din Maryland, Statele Unite, infuzia combinata de Coada-calului are efecte de prevenire a formarii, dar si de maruntire si de eliminare a calculilor renali (pietre la rinichi). Cea mai mare eficienta s-a inregistrat in cazul litiazei cu urati. Se administreaza infuzia combinata, cate 1,5 litri zilnic, in cure de 15 zile, urmate de alte 15 de pauza, dupa care tratamentul poate fi reluat, daca mai este cazul.


Incontinenta urinara - desi ar putea parea greu de crezut ca o planta cu un asemenea efect diuretic poate ajuta la controlul urinarii, este adevarat. Studii recente au aratat ca administrarea de pulbere de Coada-calului, cate 8-12 g zilnic, ajuta la evitarea jenantelor pierderi nocturne de urina, inclusiv a celor asociate unor infectii reno-urinare cronicizate sau alterarii unor functii cognitive, odata cu varsta (dar nu in cazurile foarte avansate).

Hiperaciditate gastrica, ulcer - se ia 1 lingurita rasa de pulbere de Coada-calului, pe stomacul gol, de 3-4 ori pe zi. Este un excelent antiacid, avand si proprietati cicatrizante foarte bune. Se fac cure cu acest remediu, mai ales la inceputul sezonului cald, acesta fiind momentul din an in care se manifesta cel mai frecvent aceste afectiuni.

Diabet de tip II - un studiu pe pacienti umani, diagnosticati cu diabet de tip II, a aratat ca si o singura doza de Coada-calului, administrata pe stomacul gol, determina o scadere semnificativa a glicemiei, la 90-120 de minute dupa ingerare. Se recomanda curele cu o durata de 4 saptamani, timp in care se ia cu 10 minute inainte de fiecare masa cate o lingurita de pulbere de Coada-calului.


Colagenoze - combinatia cea mai eficienta contra acestei categorii de afectiuni, altfel foarte dificil de tratat, este aceea dintre Coada-calului si trei-frati-patati (Viola tricolor). Iarba de trei-frati-patati este un puternic imunomodulator si antioxidant. Aceasta, in timp ce siliciul organic continut din belsug de catre iarba de Coada-calului este un mineral esential in producerea colagenului (care este un "adeziv corporal" ce mentine unite tesuturile musculare si pielea). Pe ansamblu, s-a constatat ca aportul marit de siliciu, obtinut prin ingerarea sistematica de Coada-calului, contribuie, asociat cu administrarea de trei-frati-patati si cu un regim vegetarian preponderent crudivor, la ameliorarea acestei boli.

Adjuvant in terapia tuberculozei - in medicina populara romaneasca, printre cele mai puternice remedii contra tuberculozei pulmonare este asocierea intre iarba de Coada-calului cu frunze si radacina de urzica marunta (Urtica urens) si frunze de patlagina (Plantago major). Cele trei plante se macina cu rasnita electrica de cafea, se amesteca in proportii egale si se administreaza, pe stomacul gol, cate 6 lingurite pe zi. Acest amestec intareste imunitatea, reduce transpiratiile nocturne, imbunatateste capacitatea de asimilare si imunitatea organismului pe ansamblu.


Hemoragii abundente in timpul ciclului menstrual - ca remediu de urgenta, se ia o doza unica, de 2-3 lingurite de pulbere, dupa care se continua cinci zile tratamentul, cu 1-2 lingurite de doua ori pe zi. Coada-calului reduce durerile si previne crampele menstruale, are efecte antihemoragice puternice si permite refacerea rapida dupa sangerarile abundente, fiind unul din cele mai bune remedii in anemia post-hemoragica. Acest tratament este un foarte bun adjuvant si in toate tipurile de hemoragie interna.


Fracturi - studii de medicina experimentala arata ca oasele fracturate se sudeaza de 1,5 pana la 2 ori mai repede, atunci cand se administreaza Coada-calului, care este bogata in saruri de calciu si magneziu. In plus, prin mecanisme inca necunoscute, permite asimilarea mai buna a acestor minerale, din hrana de zi cu zi. Se iau, de regula, 4 lingurite de pulbere, pe stomacul gol, cu 5-10 minute inainte de masa. Este un remediu recomandat si in osteoporoza, mai ales in combinatie cu lemnul-dulce.


Tratamente externe


Hemoragii nazale (epistaxis) - intr-un pahar de infuzie combinata de Coada-calului se pune o lingurita de sare si se amesteca bine. Se trage putin pe nas. Efectul de oprire al sangerarii va fi prompt. Daca suntem in natura, putem zdrobi cateva tulpini de Coada-calului si sa picuram cu acelasi efect sucul rezultat in nari.


Gingivite - de trei ori pe zi, se clateste gura energic, vreme de cinci minute, cu infuzie combinata de Coada-calului. Are efect cicatrizant asupra gingiilor, oprind sangerarile si favorizand refacerea mucoaselor.


Abces - se pun comprese cu infuzie combinata de Coada-calului, ceva mai concentrata (6 linguri la litru), pe locul afectat. Compresele se tin cate un sfert de ora, schimbandu-le din cand in cand. Aceasta aplicatie curata abcesele, le dreneaza si accelereaza cicatrizarea treptata.

Eczeme, eczeme cu mancarimi - se fac spalaturi cu decoct de Coada-calului, dupa care se aplica o cataplasma ce se tine vreme de 1-3 ore, apoi locul tratat se lasa sa se zvante la aer.

Echimoze (vanatai) - se pune o cataplasma cu Coada-calului si se tine vreme de 2-3 ore pe locul afectat. Se repeta tratamentul, pana la totala vindecare, care va fi mult accelerata.

Transpiratie abundenta a picioarelor - se fac seara bai fierbinti de picioare cu infuzie combinata de Coada-calului. Este un tratament care, prin mecanisme inca necunoscute, regleaza activitatea glandelor sudoripare. Pentru a obtine un efect mai bun, se administreaza si pulbere de Coada-calului, cate 3 lingurite pe zi, vreme de 2-3 luni.

Micoze ale degetelor de la picioare (boala piciorului de atlet) - se fac bai partiale, in care se inmoaie zilnic, pentru macar 15 minute, zonele afectate, in infuzie combinata concentrata (6 linguri la litru) de Coada-calului. Tratamentul are efecte antimicotice si antibacteriene puternice.

Sursa : http://arhiva.formula-as.ro/2011/970/medicina-naturii-44/iarba-cu-doua-vieti-coada-calului-13758-print












 

Coada-calului a fost folosită pentru proprietățile sale curative încă din cele mai vechi timpuri, din antichitate, pentru a opri sângerările, pentru a trata afecțiuni ale rinichilor, pentru vindecarea rănilor și pentru a trata tuberculoza.


În antichitate, grecii și romanii foloseau coada-calului pentru vindecarea rănilor, pentru oprirea sângerărilor și ca diuretic. 


Dioscorides a descris-o ca pe un diuretic și un astringent; el a susținut că aceasta reglează fluxul de sânge în uter, calmează tusea și vindecă rănile cu sângerare.


Nicholas Culpeper, cunoscut botanist, herbalist, medic și astrolog englez din secolul al XVII-lea, a indicat coada-calului pentru oprirea sângerărilor, tratarea rănilor, a inflamațiilor cutanate, a pietrelor la rinichi. În secolul al XIX-lea, coada-calului se folosea și pentru tratarea gonoreiei, prostatitelor și a incontinenței urinare.


Indienii din America de Nord foloseau coada-calului pentru tratarea afecțiunilor renale și urinare. Chinezii și tibetanii foloseau coada-calului pentru a reduce febra și ca remediu pentru inflamațiile oculare, cum ar fi conjunctivita și tulburările corneene, dizenteria, gripa, edemele si hemoroizii.


Atunci când se usucă, cristalele de siliciu din coada-calului arată ca niște pene și conferă efecte abrazive, din acest motiv era folosită în trecut pentru lustruirea metalelor, în special cositor.


Utilizări actuale:

Coada-calului prezintă acțiune diuretică, astringentă, tonică, antiinflamatoare, antibacteriană, mineralizantă, antihemoragică, detoxifiantă și antianemică.


În medicina populară se folosește pentru tratarea infecțiilor urinare și renale, a osteoporozei, a reumatismului, gutei, edemelor, tusei, astmului, acneiei, părului și unghiilor fragile cât și ca detoxifiant.


Comisia Germană E a aprobat utilizarea cozii-calului în tratarea eficientă a inflamațiilor renale și ale vezicii urinare, pentru reducerea și eliminarea edemelor, în tratarea infecțiilor tractului urinar și a infecțiilor bacteriene. De asemenea, este folosită în compoziția unor medicamente diuretice.


Siliciul ajută la absorbția calciului în corp, și ajută la repararea țesuturilor osoase și ale cartilagiilor. Pe această proprietate se bazează folosirea cozii-calului în tratarea osteoporozei. 


Tot datorită siliciului din compoziție, coada-calului este utilă în tratarea senilității. Persoanele afectate de senilitate au o cantitate mai mare de aluminiu în sânge față de siliciu. Studiile științifice au arătat că administrarea de siliciu diminuează mult simptomele bolii.


Datorită compoziției bogate în minerale, coada-calului este utilă în tratarea anemiei.


Capacitatea coada-calului de a opri hemoragiile o face utilă în tratarea sângerărilor nazale, hemoragiilor interne, sângerărilor menstruale, hemoroizilor cu sângerare și a rănilor. Efectul de vindecare, în cazul acestor afecțiuni, este mai intens atunci când coada-calului este administrată atât pe cale internă cât și externă.


Alte aplicații terapeutice ale cozii-calului: tratarea unghiilor casante, căderea părului, artrită reumatoidă, gută, gonoree, bronșită, boli pulmonare, tuberculoză, carii dentare, varice. În uz extern este utilă în tratarea erupțiilor cutanate, eczemelor, pruritului, inflamațiilor oculare.


Cercetările științifice rusești din ultimii ani au arătat că această plantă este eficientă și în eliminarea plumbului din organism.

Și în prezent coada-calului se folosește la lustruirea metalelor datorită proprietăților sale abrazive date de cristalele de siliciu din compoziție.


Deși pare o buruiană fără mare importanță, efectele sale binefăcătoare arată cât de prețioasă este coada-calului.”

Sursa: https://coada-calului.com/#!pagina=1

 *

„Ceaiul de coada calului este recomandat pentru functionarea normala a sistemului urinar, eliminarea pietrelor la rinichi, este eficient in situatiile de incontinenta urinara si pentru bolile de rinichi. Reduce disconfortul care apare la nivelul articulatiilor, ligamentelor si tendoanelor. Produsul favorizeaza regenerarea pielii, mentine sanatatea parului si reduce transpiratia abundenta.


Contribuie la:

Intern: – sustinerea diurezei; – eliminarea „nisipului” urinar; – reducerea riscului de sangerari; – protejarea mucoasei gastrice prin normalizarea secretiei de suc gastric; – reducerea disconfortului care apare la nivelul articulatiilor, ligamentelor si tendoanelor; – sustinerea procesului de remineralizare al tesutului osos, contribuind la absorbtia si fixarea calciului; – consolidarea tesutului conjunctiv prin stimularea sintezei de colagen; – reducerea transpiratiei abundente.

Extern: – reducerea disconfortului care apare la nivelul articulatiilor, ligamentelor si al tendoanelor; – reducerea riscului de sangerare; – reducerea disconfortului care apare la nivelul venelor hemoroidale si al mucoasei anale; – favorizarea regenerarii pielii; – mentinerea sanatatii parului.”

Sursa: https://rechilibra.com/2020/09/06/coada-calului-cum-o-recoltam-si-ce-proprietati-are/

 








Bubulinuta a ramas profund marcata de uimire cand si-a dat seama ce comori valoroase am cules noi astazi! Nu-si mai revenea din soc! 

Ma tot intreba "Sunt si pentru mine, nu-i asa? Nu-i asa, mami?" :)))

I-am tot explicat ca ce am recoltat azi nu sunt plante pentru catei, ci doar pentru oameni, dar nu putea admite cu nici un chip ca ea nu beneficiaza de asa minuni de beneficii.

"Cum adica, un ceai de Coada Calului pentru intinerire nu pot sa beau si eu? Nici pentru silueta? Nici pentru retentia de apa? Hai, mami, ca esti egoista!"

S-a simtit maxim de indignata de aceasta discriminare.

M-a amenintat ca nu-mi mai da nici ea din boabele ei, ca sa nu mai am cu ce sa-mi tin evidenta zilnica a numararii pasilor din cadrul sesiunilor mele de "sport de frumusete in-door". :))))

In fine, pana la urma s-a linistit. Am fost nevoiti sa-i promitem ca o lasam sa alerge trei pisici cu ocazia urmatoarei iesiri afara pentru inspectia zilnica. 

Ca stiti ca ea are slabiciune pentru alergatul pisicilor! E innebunita sa le alerge!




„COADA-CALULUI – o plantă-minune cu zeci de utilizări terapeutice luni, 24 iulie 2017 // Autor: Postolache Ana Maria //  


Coada-calului este cunoscută în mod deosebit pentru proprietățile sale remineralizante. Spre deosebire de alte plante, absoarbe din pământ un mineral unic, esențial pentru tinerețea corpului, și anume siliciul.

 

Potrivit unui studiu publicat în anul 2010 în Journal of Medicinal Food, coada-calului este o sursă naturală de antioxidanți. 

 

Cercetările realizate în laborator pe extractele din coada-calului au arătat că această plantă are capacitatea de a inhiba dezvoltarea celulelor canceroase.

 

Într-un studiu efectuat pe șoareci, publicat în anul 2004 în Pharmacal Rsearch, coada-calului a demonstrat proprietăți antiinflamatoare și analgezice. Aceasta a redus edemul cu 30%. În uleiul esențial din coada-calului se găsesc 25 de compuși cu o activitate antimicrobiană largă unor anumite tulpini de germeni și fungi.

 

S-a dovedit inclusiv eficientă împotriva celor mai populari patogeni, precum Stafilococul auriu, E. coli, Kebsiella pneumoniae, Pseudomonas aeruginosa și Salmonella enteritidis. Grație proprietăților sale antiinflamatoare și antimicrobiene, coada-calului poate fi folosită în tratamentul furunculozei, abceselor și a carbunculului (o infecție a pielii cauzată de stafilococul auriu).

 

Coada-calului ajută la vindecarea rănilor, mâncărimilor pielii, arsurilor, leziunilor și acneei, datorită proprietăților sale bactericide, antiseptice și antiinflamatorii.


Siliciul ajută la formarea colagenului, care este esențial pentru creșterea și protejarea țesuturilor conjunctive ale corpului. 


Are totodată efecte anti-rid și anti-îmbătrânire.

Împotriva acneei, se poate folosi ceaiul de coada-calului ca toner pentru față, seara, după spălarea obișnuită. Evitați zona ochilor.


Medicii chinezi folosesc coada-calului de foarte mult timp pentru tratarea infecțiilor pielii, a piciorului de atlet și a degerăturilor.


Asemenea salviei, coada-calului este de folos în afecțiunile bucale. Se face gargară cu ceai sau apă de gură din coada-calului pentru reducere inflamațiilor amigdalelor, sângerării gingiilor și leziunilor bucale (afte).


Ceaiul de coada-calului s-a dovedit eficient și în tratarea bronșitei, tusei uscate, blocajului nazal sau febrei asociate cu răceala sau gripa. Inhalarea vaporilor calzi ai acestui ceai poate reduce congestia nazală. Pentru tuse, se pot bea câte 2-3 ceaiuri pe zi.

 

Puțini dintre noi știm despre coada-calului că are efecte pozitive și asupra creierului. Un studiu pe șobolani, realizat de cercetătorii brazilieni a arătat că extractele de coada-calului au stimulat memoria de scurtă și de lungă durată, precum și performanța cognitivă. Această îmbunătățire la nivel cognitiv s-ar putea datora acțiunii sale antioxidante. 


Un studiu limitat a analizat legătura dintre coada-calului și osteoporoză. Datorită conținutului de siliciu natural, ceastă plantă crește densitatea minerală osoasă, îndeosebi la femeile aflate în perioada de premenopauză.

 

O altă calitate a acestei plante este îmbunătățirea sănătății părului. Siliciul din coada-calului ajută la remedierea vârfurilor despicate și a problemei căderii părului. Ceaiul de coada-calului poate fi administrat intern sau poate fi folosit extern, ca extract adăugat în șampon. Unii botaniști recomandă masarea pielii capului și a părului timp de 10 minute cu câteva picături de tinctură de coada-calului, amestecate cu 2 lingurițe de ulei de cocos sau de măsline. Acest tratament, efectuat de câteva ori pe săptămână, ajută la reducerea mătreții și stimularea circulației sangvine la nivelul scalpului și implicit la creșterea părului. 


Datorită mineralelor pe care le conține, coada-calului este un remediu valoros pentru întărirea unghiilor fragile. Se înmoaie degetele într-o infuzie de coada-calului, obținută din 2 lingurițe de plantă uscată și 1 cană de apă. Acest tratament se face cel puțin 4 zile pe săptămână.

 

Studiile au arătat că această plantă poate fi utilă și pentru cei care au pietre la rinichi, cauzate îndeosebi de acidul uric, asociate cu guta. 


Studiile au demonstrat că extractul de coada-calului poate fi folositor pentru persoanele care suferă de enurezis (incontinență urinară nocturnă), afecțiuni ale vezicii și ale tractului urinar. Reduce de asemenea nevoia de a urina în cazul celor afectați de o infecție urinară. Se pot lua capsule cu extract de coada-calului, câte 2-3 pe zi. Sau se pot face băi generale cu ceai de coada-calului, 15 minute, de 2-3 ori pe săptămână. 


Datorită acțiunii sale hemostatice și antiinflamatoare, coada-calului poate reduce durerile și sângerările cauzate de hemoroizi. Unele cercetări au arătat că persoanele cu diabet de tip 2 care au primit extract de coada-calului au raportat o scădere a nivelurilor de zahăr din sânge în mai puțin de 1 oră.


Sursa: https://lataifas.ro/boli-si-tratamente-naturiste/108441/coada-calului-o-planta-minune-cu-zeci-de-utilizari-terapeutice/




















Toate plantele culese azi le-am pus la uscat in balcon. Am intins cele doua suporturi de uscat rufe, apoi peste fiecare am intins cate o perdea (ca sa fie aerisire si de jos), iar deasupra am asezat plantele. 

Vor sta acolo cateva zile, pana se vor usca bine de tot, apoi le voi toca si le voi marunti cu rasnita de cafea, si le voi pune la pastrare in borcane etichetate, inchise etans cu capace.  

Conserve de iarna, cum ar veni. :)))










02.07.2022

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Interior, exterior.
Inspiratie, expiratie.
Impresie, expresie.
Ganduri, cuvinte.
Oglindire.
:)