Din lumea mea perfecta

 

„Oamenii care fac mai multe lucruri și sunt mai performanți sunt cei care cred despre ei că sunt ușor mai capabili decât sunt – nu mult, ușor. 

Că viitorul este ușor mai bun decât va fi și că e mai controlabil decât efectiv poate fi. Acești oameni se simt mai bine în pielea lor, fac mai multe lucruri decât realiștii. Dincolo de date, care sunt extrem de importante, dincolo de logică și de știință, care este și ea extrem de importantă, ne trebuie și încredere, un gram de iluzie, de speranță.” Autor: Mircea Miclea, Sursa: https://www.andreearosca.ro

„Unul dintre motoarele esențiale de dezvoltare este speranța, care se bazează pe încredere, și care uneori trebuie să scurtcircuiteze datele. 

Cei care sunt foarte realiști se pot adapta, dar ei nu schimbă lumea. Ca să schimbi lumea trebuie să ai o distorsiune ușoară, în sens pozitiv, a reprezentării despre lume. O iluzie. Trebuie să te abați un pic de la realitate. Dincolo de date, care sunt extrem de importante, dincolo de logică și de știință, care este și ea extrem de importantă, ne trebuie și încredere, un pic de iluzie, de speranță.” Autor: Mircea Miclea, Sursa: https://www.andreearosca.ro

„Sunt două categorii de oameni: oameni bălți și oameni râuri. 

Oamenii bălți sunt foarte sensibili la ceea ce se întâmplă în jurul lor, imediat simt din ce parte bate vântul. În realitate, ei stau pe loc, iar pe termen lung, se înnămolesc și devin mlaștini. 

Oamenii râuri sunt cei care au un proiect personal sau niște obsesii, niște lucruri în care cred, și încep să meargă în direcția respectivă. La început, matca e greu de făcut, dar după o vreme devin un râu care curge într-o direcție clară, tot mai liniștit și tot mai puternic. 

Mai degrabă e important să fim oameni râuri decât oameni bălți.” Autor: Mircea Miclea, Sursa: https://www.andreearosca.ro

"Adevărata credință este cea la care ajungi fără să ai toate dovezile necesare și suficiente ca să crezi. 

Este asumarea unui risc. Ai niște dovezi, știi că nu sunt destule, și atunci tu adaugi asumarea riscului. Dacă adaugi asumarea riscului, ajungi la adevărata credință, cea care poate muta munții. O credință care rezultă numai pe bază de dovezi are puțină valoare adăugată.

Același lucru este valabil când e vorba de încrederea în noi. 

Dacă așteptăm să avem toate dovezile necesare și suficiente ca să credem în noi, probabil că o să așteptăm mult și bine. Sau, la un moment dat, vor veni, și o să ajungem să credem în noi pe baza acestor dovezi – dar această credință nu aduce mai nimic în dezvoltarea noastră, în ce facem noi, în modul în care ne raportăm la alții. 

Adevărata încredere este atunci când nu ai toate dovezile că merită să crezi în tine, dar îți asumi riscul că vei reuși.” Autor: Mircea Miclea, Sursa: https://www.andreearosca.ro

„Nu am niciun cont pe social media și cred că voi continua la fel. Poate că pierd în socializare, dar câștig timp de reflecție. 

Pentru mine e mai important să am timp de reflecție decât să am timp de expunere, de socializare. Probabil că pierd și niște bani cu chestia asta, dar nu mă interesează. Sunt în criză de timp de gândit, nu sunt în criză de expunere sau de imagine. Nu mă interesează aspectul asta, mă interesează să am un pic mai mult timp să reflectez mai mult.

Asta este una dintre problemele majore cu care ne vom confrunta. 

E tot mai multă informație în jurul nostru, tot mai accesibilă, și atunci avem riscul de a gândi tot mai puțin. 

Luăm informația, nu mai reflectăm asupra ei, atunci și manipularea va fi mai mare, și cred că este un mare risc. Eu nu vreau să mă las chiar așa dus de val, știind despre acest risc, și încerc să-mi acord timp de reflecție. Nu e o carte neapărat câștigătoare – dacă reflectezi mult, câteodată îți pierzi prietenii, ieși din echo chamber, nu mai gândești ca toți ceilalți, nu mai ești băiatul ăla din gașcă, ești deviant și atunci se uită ciudat la tine. Prefer să gândesc ca să fiu liber decât să stau cu tot ceilalți, dar să nu fiu liber. Nu mă interesează socializarea, mă pasionează mai mult libertatea. Și cred că principalul mod de a fi liberi într-o lume suprasaturată de informație este de a avea mai mult timp de reflecție. Altfel, informația va face ce vrea cu noi.”

Autor: Mircea Miclea, Sursa: https://www.andreearosca.ro

****

(„Mircea Miclea este doctor în psihologie și are un masterat în administrarea afacerilor. Este profesor de științe cognitive aplicate la Universitatea Babes Bolyai, din Cluj Napoca. A fost cel mai tânăr șef de catedră din istoria Universității, cancelar al Universității și este fondatorul școlii cognitive în psihologia românească. A fost ministru al educației timp de un an, în 2004-2005, poziție din care a demisionat când a realizat că nu poate fi de acord cu politica din educație la acea vreme. Timp de cinci ani, a fost șeful Comisiei prezidențiale pentru Educație. Este reprezentant în România al Societății Europene de Psihologie Cognitivă și membru în numeroase organizații profesionale internaționale. Dincolo de o carieră strălucită în educație și psihologie, Mircea este antreprenor. A fondat în 2003 Cognitrom, companie ce se ocupă de cercetare și dezvoltare de produse și servicii care se află la intersecția între psihologie si tehnologie.” Sursa: https://www.andreearosca.ro/mircea-miclea-eroi/?fbclid=IwAR1E7kiwnfi1VNEs9YcOxT2obhApskjbJJPdCuvq0CtFT2GnkeBoAJ42PME)

Ce înseamnă să trăiești liber?

Înseamnă să nu fii sub controlul fizic, mental sau emoțional al altuia/ altora.

Cum trăim liber? Ne fixăm propriile standarde/ reguli/ principii/ valori pentru viața noastră, nu trăim după regulile/ așteptările/ pretențiile altora, nu le permitem altora să ne dicteze cum să trăim.

Eu am constatat că foarte mulți oameni nici măcar nu-și trăiesc propria viață; ei trăiesc viața pe care le spun alții (părinții, soțul/ soția, biserica, societatea, etc) că „trebuie”/ „e bine” să o trăiască. Și apoi ne întrebăm de ce nimeni nu e fericit… Pentru că oamenii nu-și trăiesc viața așa cum simt ei că vor să trăiască, ci după cum le cer/ impun alții să o trăiască!

Și când trăiești în acest mod ajungi la un moment dat să te oprești și să spui: „Stai puțin, asta este viața mea! De ce fac eu ce vor alții să fac? De ce le permit eu altora să îmi spună cum să trăiesc? A venit timpul să-mi recuperez puterea personală! A venit timpul să preiau controlul asupra vieții mele, să îmi fac propriile alegeri”.

Și da, este dificil să faci asta într-o lume care se bazează pe rațiune, pe statistici, pe analize de date, pe comparații, etc și care îți poate aduce nenumărate argumente „raționale” că lucrurile stau așa cum spun alții, nu așa cum simți tu. Este greu să rămâi aliniat cu adevărul tău când toți cei din jur vin cu argumente „raționale” care „demolează” ceea ce simți tu a fi adevărat; mai ales când ei sunt atât de mulți și tu ești unul singur.

O să vă dau un exemplu: dacă ești un artist și creezi o melodie, oricât de încântat ești de creația ta, nu-i poți obliga pe ceilalți să o asculte și nici nu-i poți obliga să le placă.

Dacă tu ai anumite așteptări, în sensul că vrei ca ceilalți să te înțeleagă, să te valideze, să te susțină, ca să îți permiți să trăiești așa cum vrei tu (adică liber), atunci nu mai ești liber, fiindcă depinzi de validarea celor din jur.

Dacă trăiești liber, tu creezi din spațiul inimii, lași inspirația să te conducă și compui acea melodie care te exprimă cu adevărat pe tine însuți, fără să te intereseze părerea altora.

Tu creezi din inima ta, faci tot ce depinde de tine pentru ca această creație să fie cea mai bună pe care o poți realiza la acel moment și împărtășești cu lumea ceea ce ai creat. Ce face lumea mai departe este treaba ei, nu e treaba ta. Nu ai niciun fel de așteptări legate de modul în care primește lumea creația ta, nu îi evaluezi valoarea după reacția celorlalți și nu îți evaluezi nici propria valoare după modul în care cei din jur tratează creația ta. Nu e problema ta dacă ceilalți nu înțeleg valoarea creației tale și nu percep frumusețea creației tale.

Când trăiești liber faci diferența între cine ești tu (valoarea ta ca ființă) și modul în care sunt primite darurile tale, pe care le împărtășești cu ceilalți. Nu îți evaluezi valoarea după validarea pe care o obții (sau nu) din exterior. Dacă unii oamenii nu înțeleg sau nu sunt dispuși să primească darul tău este treaba lor, nu înseamnă că darul tău nu are valoare sau că tu nu ai valoare. (DeVon Franklin) traducerea Mihaela Dan

„După ce că sîntem deștepte, mai sîntem și frumoase. 

Pentru cei care nu umblă cu umorul la ei: replica mea e autoironică. Dar dincolo de asta, eu știu despre mine că sînt o femeie deșteaptă și frumoasă și că sînt înconjurată de alte femei asemenea. Și asta nu e nici aroganță, nici lipsă de modestie, e strict cunoașterea (în sfîrșit) a propriei valori. Cei care nu suportă să audă sau citească asta nici măcar ca glumă sînt cel mai probabil oameni care nu se pot aprecia pe sine la propria valoare și au o stimă de sine scăzută. Îmi pare tare rău pentru ei, știu cum e, am fost acolo și mă bucur că nu mai sînt.” Autor: Petronela Rotar