Oglinzile Sufletului: Cartea "Gradina pentru Aripi si Vise"- Prefață

Dragi cititori,

Scriu aceste rânduri la final de 2019, un an atipic, nu numai pentru noi, ci pentru foarte mulţi, aşa cum a fost, de altfel, şi 2018. Au fost doi ani plini de transformări şi de evoluţii uluitoare, care îşi vor propaga efectele şi în 2020, şi chiar mai departe. În ceea ce ne priveşte, trăind în universul nostru ca într-o bulă de frumuseţe şi armonie, am resimţit această schimbare precum doi spectatori ai unui film. Un film care, deşi a început într-un anumit fel, oarecum predictibil şi cu o tendinţă clară, deodată a continuat într-un alt registru. Decorul şi recuzita au fost altele, replicile au fost altfel conturate, iar personajele... ei, da, chiar şi ele, personajele, par deodată ca dintr-un alt film.

La acest final de an 2019, cu ocazia pregătirii manuscriselor pentru lansarea cărţilor noastre, am răsfoit prin paginile poveştii, am revăzut începuturile ei, pozele, am recitit aventurile şi am simţit nostalgia primilor paşi, a nepriceperii de atunci, dar şi entuziasmul fără margini. Şi m-am amuzat amintindu-mi de toate năzdrăvăniile acestor ani, despre care deseori am glumit împreună cu Adrian, spunând că în această perioadă am trăit şi am învăţat atât de multe, încât au fost „4 ani în Grădina lui Dumnezeu cât 7 ani în Tibet”.

Am trăit aici precum în „ochiul furtunii”, protejaţi fiind de dramele lumii şi de zbuciumul ei. Am privit cu înţelegere şi cu compasiune în jur, încercând să compensăm măcar o parte din norii care se învârteau deasupra lumii cu energia noastră jucăuşă, cu glume, cu inocenţă şi simplitate. Am recitit tot ce am scris în cei 4 ani şi am văzut diferenţele, evoluţia cuvântului, din ce în ce mai altfel amestecat, transformat, alchimizat, diferit şlefuit şi cu un alt rost.

Din cuvintele primilor doi ani, 2016 si 2017, se simt emoţiile celor doi „învăţăcei” care pornesc pe drumul spre Tibet şi care intră în „templu” cu intenţia de a învăţa Tainele Necunoscutului. Glasul Pământului ne-a chemat spre descoperire, iar cuvintele mele vorbeau atunci mai mult despre căutare şi schimbare, despre efort şi dedicare, despre înfrumuseţarea casei şi grădinii, dar şi despre experimentările şi descoperirile de tot felul. Eram pasionaţi şi îndrumaţi mai mult înspre „a face”, căci încă era timpul „facerii”.

Anul 2018 a fost cel care a adus trecerea lină de la „a face” spre „a fi”. Făcusem cam tot ce ne dorisem să facem. Descoperisem misterele şi înţelesesem tainele „facerii”. Era timpul să ne dedicăm din ce în ce mai mult „fiinţării”. Era timpul să ne relaxăm şi să ne bucurăm mai mult de poveste, decât să creăm povestea.

Anul 2019 a venit pe un teren de joacă nou, eliberat de reziduri şi purificat. A venit în valuri de glume şugubeţe şi voie bună, îmbrăcat în energia copilăriei şi cu zâmbetul pe faţă. Glasul Pământului tăcuse. Îşi dezvăluise secretele, iar acum se auzea din eteruri, din ce în ce mai bine, Glasul Cerului.

Din ce în ce mai puţina muncă în grădină şi mult mai puţinul efort înspre „a face” ne-au propusat direct într-un fel de „parc de distracţie” unde, având mai mult timp liber, am putut glumi mai mult, ne-am putut juca mai mult, am văzut mai multe filme şi am citit mai multe cărţi, ne-am creat mai multe vise şi, ad-literam, am visat mai mult, am călătorit mai mult şi ne-am conectat mai bine cu noi înşine şi cu ceilalţi. Astfel, ne-am făcut din călătorie un joc. Este jocul nostru frumos, ca parte din Marele Joc al Vieţii. Să ne jucăm frumos împreună, zic! Este nevoie doar de un pic de nebunie, de un spirit aventurier, un dor de natura şi de libertate, o nevoie de explorare a necunoscutului, dincolo de temeri, nesiguranţe şi reţineri, dar, mai ales, este nevoie de reclădirea alegerilor pe dorinţa de împlinire a celor mai importante vise, a acelora care ne fac să ne simţim fericiţi şi împliniţi.

Înainte de a continua povestea, m-am gândit să fac o scurtă prezentare a personajelor cărţilor noastre, pentru cititorii care nu ne cunosc şi care nu au citit primele două volume. Fiecare carte poate fi citită şi independent de celelalte, însă doar împreună povestea se întregeşte şi îşi relevă toate detaliile, înţelegerile şi concluziile.

Noi doi, Liliana şi Adrian, suntem personajele acestor cărţi. Suntem doi intelectuali bucureşteni. La un moment dat, ne-am mutat la ţară, în Ardeal, într-un loc binecuvântat, pe care l-am numit Grădina lui Dumnezeu. Viaţa în mijlocul naturii și eforturile noastre de a ne cultiva ecologic propria hrană ne-au adus o mulţime de experienţe demne de împărtăşit. Avem deja peste 4 ani de când stăm aici şi, din bucureştenii ce eram, am devenit grădinari, învăţând grădinăritul din mers, de pe internet şi de la vecini, însă cel mai mult experimentând singuri, ca într-un joc, râzând de stângăciile noastre.

Așa am adunat o întreagă poveste, plină cu aventuri şi umor, care a început odată cu primele demersuri de căutare şi găsire a Grădinii noastre, continuând cu marea mutare din Bucureşti la ţară, cu şocul de după mutare şi perioada de adaptare, cu multele, comicele şi rodnicele noastre experienţe privind grădinăritul, cu via, cu livada, cu peripeții legate de cei patru câini ai noştri (dintre care doi câini de curte foarte bătrâni, ai foştilor proprietari, ce fuseseră abandonaţi, şi un al treilea, tot de curte, pe care l-am salvat de la moarte, de pe drumuri) şi alte vieţuitoare necuvântătoare, cu şantierele de renovare şi îmbunătăţirile aduse casei, curţii şi grădinii, cu musafirii veniţi la noi, călătoriile noastre de vacanţă şi preocupările noastre intelectuale, adaptate la mediul rural, precum şi altele.

Pentru cititorii care n-au parcurs povestea de la început (volumele 1 şi 2, respectiv, „În Căutarea Grădinii” și „Noi Doi în Grădină”), doresc să fac o scurtă prezentare şi a celor patru căţei ai noştri, pentru a înţelege mai bine multe din demersurile şi alegerile noastre de pe parcurs.

Voi începe cu Ema. Pe numele ei întreg Ema Boema Bubulina Hot Couture, bichonul havanez aristocratic toy. Ea este, ca şi noi, tot o bucureşteancă, desigur. Una emancipată şi evoluată, care s-a mutat şi ea la ţară, în Ardeal, cum ar veni, odată cu noi. Pe atunci avea abia trei luni, iar acum, când scriu aceste rânduri, are peste 4 ani. Povestea noastră este plină de Ema, cu Ema, despre Ema. Aşa cum este plină de noi, cu noi, despre noi. Şi tot atât de mult cum peste tot apare Grădina: în noi şi în jurul nostru.

Ema este o miniatură de bichon de viţă nobilă, spilcuită, cu coafura mereu aranjată în diverse stiluri, după cum e trendul monden în noua ei viaţă de la ţară. Are sânge albastru şi este neagră în cerul gurii, iar ADN-ul ei s-a activat aici, revelându-ne genele ei ancestrale de lup. Lup feroce. Are, însă, mai multe subpersonalităţi, una dintre ele fiind de domnişoară Mironosiţă. Ţine foarte mult la imaginea ei publică, este foarte cochetă, are grijă de silueta ei, este mereu la dietă şi face sport de frumuseţe. Ca şi mine. Nu se trezeşte niciodată înainte de ora 10 şi nu suportă noroiul din grădină orice-ar fi. Nici măcar când iese afară, ca să-şi inspecteze vastele domenii. Ema ne-a îmbogăţit viaţa şi povestea, iar aventurile cu ea sunt la fel de savuroase precum îi este chipul şi privirea. Cum să n-o iubeşti? Despre cum a intrat Ema în viaţa noastră am povestit în detaliu în primul volum.

Toni şi Gina sunt cei doi câini abandonaţi de foştii proprietari, rămaşi ai nimănui, fiind foarte bătrâni (14-15 ani) şi ataşaţi de curtea în care au trăit o viaţă. Ei erau gata-gata să fie omorâţi de fostul lor stăpân, tocmai ca să nu mai aibă nimeni grija lor după vânzarea proprietăţii. Noi l-am oprit, am lăsat câinii să se întoarcă în curtea pe care o cunoşteau, cea a lor, pe care o păziseră de când se ştiau, şi i-am adoptat. Aşa au devenit din "ai nimănui", "ai noştri". Am povestit în prima carte cum am reuşit să-i convingem şi pe ei că noi doi am devenit noii stăpâni ai curţii lor. Cu atât mai mult cu cât Toni era cunoscut ca fiind cel mai rău câine al satului, "cânele cel rău a lu' Baciu."

Pe Bobiţă, câinele cel negru şi ciufulit, l-am salvat din mâna unor copii, când abia avea câteva luni. Copiii doreau să-l omoare, pe motiv că îl bănuiau că ar fi atacat un coteţ de găini şi că ar fi mâncat oăle. Era slab, pricăjit, anemic, murdar şi flămând. L-am salvat, l-am hrănit, i-am făcut culcuş şi a rămas şi el "al nostru". Acum el are un pic peste 3 ani. În carte am povestit cum l-am salvat şi cum l-am integrat în "haită", căci Toni nu vroia să accepte rivali în curtea lui. Greu, foarte greu a fost, dar am avut idei cu nemiluita, iar unele dintre ele încă le testăm!

Pe lângă ei, mai avem o mulţime de alte fiinţe necuvâtătoare în jur, pe care vă lăsăm să le descoperiţi singuri în paginile cărţilor.

Am adunat toate această poveste mai întâi pe un blog, împărtăşind-o, cu o anumită discreţie, familiei şi pritenilor virtuali. Ulterior, am îndrăznit să vedem mai departe şi am cuprins-o între coperţi de carte, extrăgându-i esenţa şi dându-i o formă şlefuită şi concisă. Ne-am povestit peripeţiile cu umor şi dintr-o anume perspectivă, aceea a unui vis împlinit. N-am omis provocările, dimpotrivă, le-am detaliat, însă, aventurile noastre, povestite şi, mai ales, trăite cu umor, capătă o altă lumină şi o altă dimensiune.

Primul volum „În Căutarea Grădinii” începe cu prezentarea peripeţiile prin care am trecut până ne-am găsit Grădina, după vizionarea a 15 proprietăţi. Pe drum am fost ghidaţi de anumite semne extrem de sugestive, pe care nu numai că le-am detaliat, ci le-am şi fotografiat. Cititorii vor descoperi, ca dintr-un labirint interesant, nu numai acţiunile noastre concrete privind mutarea la țară, ci şi multe din preocupările sufleteşti în legătură cu această alegere, frământările şi viziunile noastre privind ceea ce urma să trăim. Astfel de împărtăşiri personale sunt mai rare.

Al doilea volum "Noi doi în Grădină" cuprinde peripeţiile de adaptare şi transformare din primii doi ani de după Marea Mutare. Am povestit cum am făcut faţă şantierelor de renovare a casei, despre primii musafirii veniţi să ne vadă Grădina, despre minunile grădinăritului, pe care le descopeream la tot pasul, zi de zi, dar şi despre călătoriile noastre din acea perioadă şi despre alte preocupări personale, adaptate la viaţa rurală.

Acest al treilea si ultim volum, „Grădină pentru Aripi și Vise”, continuă cu aventurile anilor 2018 si 2019, care se înscriu, oarecum, într-un alt registru, uşor diferit. Cititorii primelor două volume vor observa diferenţa şi vor simţi evoluţia. Nu vom divulga aici detaliile, ci vă vom lăsa să le descoperiţi singuri.

Sperăm că aceste cărţi vor inspira şi vor aduce, pe lângă savoarea lecturii unei poveşti adevărate, din viaţă, un strop în plus de frumuseţe, încredere, bucurie, speranţă şi zâmbete în sufletele celor care ne citesc.

Dorim să repetăm şi aici o afirmaţie definitorie a acestor cărţi, aşa cum a formulat-o Adrian chiar de la bun început: „ele nu sunt despre mutat la ţară, deşi descriu experienţele unei astfel de alegeri. Ele sunt despre curajul de a ieşi din zona de confort şi a explora tărâmuri interioare şi exterioare necunoscute, de a naviga printre incertitudini şi nesiguranţe spre lumina blândă a clarităţii sufletului renăscut”.

Noi am povestit în cărţile noastre despre o altă atitudine faţă de viaţa la ţară, o altă viziune privind grădinăritul şi un alt mod de a trăi. Fericirea depinde de atitudine. Aceste cărţi oferă doar un exemplu despre cum se poate trece prin situaţii noi de viaţă şi prin provocări necunoscute cu zâmbetul pe buze, cu răbdare şi cu încredere. Orice schimbare care ne iese înainte este o oportunitate de a ieşi din rutina care ne plafonează sau ne blochează, de a explora şi a avea mai multe experienţe interesante şi bogate. Visele împlinite trebuie să fie nu numai în poveşti, ci şi în viaţa trăită, împlinită şi fericită!

Vă mulţumim pentru interesul faţă de această experienţă a noastră. Sper să vă delectaţi prin paginile cărţii şi să descoperiţi nu numai divertismentul adus de nota umoristică pe care o veţi simţi pe ici, pe colo, ca un condiment picant, ci şi informaţii interesante, demne de ţinut minte de către cineva care porneşte pe această cale, mânat de un vis frumos, de suflet, de o dorinţă puternică, de un avânt nou spre necunoscut, spre noi descoperiri, spre explorarea unui nou stil de a trăi şi a unei noi lumi. Căci, după patru ani aici, la ţară, noi putem spune că ne-am mutat într-o nouă lume, una complet diferită de aceea a capitalei. N-am mutat dintr-un oraş, într-o poveste, adică.

Pentru noi doi, aceste cărţi sunt, prin ele însele, un mare Dar şi o mare Bucurie, căci, fără să premedităm asta, ci întâmplându-se aproape peste noapte, într-un timp record, ne-am mai împlinit un vis. Un vis care a început a se înfiripa mai mult în glumă, cu mai mulţi ani în urmă, odată cu primele rânduri în care am început să ne povestim aventurile privind Grădina lui Dumnezeu pe blog, dar care a ieşit cu adevărat la lumină abia acum, în timpul perfect potrivit, precipitându-ne, mobilizându-ne şi determinându-ne să trecem prin tot „travaliul” naşterii acestor cărţi.

Ele sunt gata şi, aşa cum am spus chiar de la primul volum, le trimitem în lume ca pe un prunc pur şi inocent şi sperăm să aducă un plus de bucurie tuturor celor care le vor primi în suflete citindu-le, cel puţin atâta bucurie câtă ne-au adus nouă scriindu-le, modelându-le şi procesându-le în forma necesară pentru mediul online. Vă rugăm să le primiţi cu îngăduinţă şi sa le încurajaţi, căci ele sunt abia la început pe acest drum, un drum complet nou, pentru parcurgerea căruia nu au adunat prea multă experienţă, dar pe care pornesc cu mult entuziasm, cu neştiute emoţii, cu mare curaj şi cu dorinţa de a aduce măcar câte un zâmbet şi un strop de lumină peste tot pe unde va trece.

Liliana şi Adrian