Zăpada mieilor

 

 

        Cum ne mai jucăm noi de pandemia asta, ne întrebați? Păi, mai întâi, ne trezim foarte târziu, spre prânz, așa. Ca de obicei, adică. Unii dintre noi, desigur. Alții dintre noi se trezesc când voi ei să se trezească, destul de devreme, adică.

        Și ce credeți că observăm după ce fiecare dintre noi se trezește când vrea și dă cu ochii pe geam? Până și florile din balcon azi au fost uimite! Cele din interior, care, azi mai mult decât oricând, au fraternizat, empatizat și armonizat alături de cele din exterior, din diaspora, vreau să zic. Căci, ce le-au văzut lor ochilor azi, ca și nouă, de altfel, după cum v-am spus? Zăpadăăăă!!!!!! Ce sfârșit de martie? Ce echinocțiu? Ce calendar de grădinărit? Zăpada asta avea un grafic de urmărit, așa că, asta e, l-a bifat! Zăpada mieilor, mai exact. Așa că și noi am bifat o plimbare prin propria curte, grădină şi livadă, căci, da, stăm cuminți în izolare și noi, ca toți ceilalți, nu ieșim pe poartă și nu trecem dincolo de gardurile noastre.

        După cafea, am ieșit la o inspecție de... de primăvară, era să spun. Inspecția de iarnă, de fapt, ca să respectăm adevărul istoric. Primăvara de afară era cam revoltată prin crengile de sălcii, prin mugurii de trandafiri și prin florile galbene de forsiția maxim înflorite, dar, în rest, nimeni nu s-a declarat supărat pe pandemie. Deh, mai un film, mai o carte, mai un joc de societate, un pișcot, o măslinuță, o amandină, ceva, trece timpul mai frumos, iar așteptarea pare mai scurtă.

        În cele din urmă chiar și primăvara s-a liniștit, căci termometrul i-a spus că, în cel mult câteva ore, zăpada aia de iarnă o să se cam topească. La peste +5 grade nici n-are cum altfel. Izolați fiind, n-am avut ce face altceva decât să ne învârtim de colo-colo prin interiorul gardurilor noastre, cum spuneam. Și ne-am tot învârtit din gard în gard până am ajuns şi în grădină. Acolo am constatat că plapuma albă de zăpadă era cuminte așezată peste tot, moale și afânată, în curând topită și nevăzută, însă bucurându-ne bine de tot pământul și mai ales proaspetele culturi, pe care Adrian  le-a protejat cu folie anti-îngheț. Nici leușteanul nu părea deranjat de puful de zăpadă ce îl acoperea aproape de tot. L-am eliberat un pic, ca să nu-l mai gâdile pe la frunze, în rest, ce să zic... peisaj de iarnă cu ninsoare jucăușă chiar în timpul inspecției.

        În livadă totul era bine merci. Toporașii au fost singurii care și-au exprimat dezacordul, căci mulți din frații lor n-au mai apucat să-și ridice capetele deasupra pilotei albe ce li s-a așternut peste ochi brusc. După ce se va topi această zăpadă pufoasă, sperăm să-și dezmorțească petalele mov și să-și revină la buna dispoziție de dinainte. Nu am apucat să-i fotografiez zilele trecute, era livada plină de smocuri mov la tot pasul, dar, după cum cred, voi putea face asta și mâine-poimâine. Căci ce iarnă este asta, la peste +5 grade? Pe bune?!

        Mugurii de pruni, meri, peri, piersici, vișini și cireși încă dormitează, încă nu era timpul lor de trezire, ei dorm până mult mai târziu decât mine, așa că, atunci când o vor face, când vor deschide ochii, zăpada asta va fi fost demult trecută, iar ei nici nu vor fi știut ce s-a întâmplat.

        Am făcut şi cîteva poze în timp ce, în toată livada şi peste tot, curgea magic în jurul meu o ninsoare fină, de diamante sclipitoare. Ca o ploaie de steluțe fermecate!

Din Grădina lui Dumnezeu: 23.03.2020