Coalitia Omletei

Si am iesit noi doi la plimbarea noastra nocturna, ca de obicei.

Ne place sa ne plimbam pe stradutele mici si intortocheate ale statiunii, printre pensiuni si case particulare, printre blocuri si hoteluri, printre terase retrase si restaurante cu vitrine luminate.

Asadar, iesim noi in noapte, in aerul tare si racoros de septembrie montan, si cotim pe prima straduta la dreapta. Deodata, simtim din vazduhul ce, pana atunci, mirosea a cetina umeda si a padure fosnitoare, un iz puternic, inconfundabil de.... omleta!

Ma fac ca nu sesizez, Adrian la fel, si ne continuam plimbarea. Inaintam susotind de-ale noastre cand, la o noua cotitura, iar ne izbeste din neant mirosul de omleta, de acum, imposibil de trecut cu vederea. Totusi, ma tin tare, nici nu respir, si trecem mai departe fara sa comentez. Adrian idem.

A treia oara, insa, chiar pe aleea urmatoare, inainte de a iesi in strada principala, mirosul omletei ma face knock-out si zic cu naduf: "Ufff, voi si cu omleta voastra! Bine ca mancati voi omleta!"

Si-am izbucnim amandoi in ras.

PS. Nu va panicati, poza am luat-o de pe net. Am vrut sa va arat ca la genul asta de omleta poftesc eu, pufoasa, in unt, tip scrob. Cred ca trebuia sa fac cuiva cadou tigaia aia de acasa, ca sa fiu sigura ca nu ma invinge ispita. Inca rezist, dar, de-acum, na, numai la tigaia aia ma gandesc!

De pe Valea Prahovei: 14.09.2019

***