Oglinzile Sufletului: Avem lemne pentru iarna!

Jurnal de bord. Suntem in ziua stelara 03 septembrie 2019, iar la momentul consemnarii este trecut de ora 11 noaptea.

*

Ziua de azi a fost pentru noi ca o zi de maraton. Desi s-a incheiat cu succes, acum nu-mi vine sa cred ca stam amandoi in casa, relaxati, cu laptopurile conectate la facebook si impartasim aventura noastra. Sa va povestesc.

Ziua a inceput dimineata devreme, cand inca nici nu ma trezisem. Aud prin somn, printre visele cele mai dulci ale diminetii, sunand telefonul si pe Adrian sarind repede sa raspunda. "Domnu'Adrian, incarcam acum masina si intr-o ora ajungem. E bine?"

Veneau lemnele pentru iarna! Adrian facuse comanda pe internet in urma cu o saptamana. Anul acesta ne-am hotarat sa schimbam strategia cu lemnele de foc pentru a nu mai depune atat de mult efort cu taiatul si crapatul lor, dar si pentru a ne proteja gazonul nostru pretios si simandicos de tot disconfortul specific, rumegus, chestii. Asadar, a comandat cinci paleti de lemne uscate, gata taiate si crapate, numai bune de bagat in soba.

Buuun. De la firma respectiva Adrian primise un email prin care il anunta ca masina o sa ajunga la noi pe miercuri si ca o sa ne sune soferul inainte. Conform obiceiului care spune ca in Ardeal miercuri este intotdeauna marti sau joi sau, in fine, orice alta zi, ca nu-i bai, soferul a venit azi, marti.

La ora 11 masina era la poarta cu cei cinci paleti de lemne de fag, gata de descarcare in curte.

Acum trebuie sa fac o precizare. Aici, la noi in sat, cand cineva isi ia lemnele de foc pentru iarna este ca o mare sarbatoare, este un eveniment a carui veste se propaga rapid in tot satul. Este ca atunci cand pe facebook pui o postare care devine brusc virala. Imediat autorul devine popular, ii creste notorietatea, este share-uit, i se trimit cereri de prietenie cu duiumul, este cautat, citit, i se dau like-uri si inimioare si i se comenteaza frenetic pe seama postarii.

Cam asa a fost si cu noi azi.

Nici n-a oprit bine masina in fata casei ca deja se stia ca bucurestenii si-au luat lemnele pentru iarna si a inceput pelerinajul. Curiozitatea era mare cu atat mai mult cu cat nimeni in sat nu si-a mai cumparat pana acum lemne la modul acesta: prin internet, gata uscate, gata taiate si numai bune de stivuit in magazie. Aici lemnele sunt aduse cu caruta sau cu remorca de la padure. Ati vazut si la noi in pozele din anii anteriori ce lemne ne-am luat. Trunchiuri mari de copac ce trebuiau sectionate, taiate, crapate, in fine, munca multa cu ele.

Dupa ce soferul a descarcat remorca in curte (prin basculare, pur si simplu, ca nu avea nici macara si nici platforma cu lift) si dupa ce a impartit carti de vizita si telefoane celor interesati, au plecat toti, iar noi ne-am trezit cu program impus pe ziua de azi.

Stiam din avertizarile meteo ca pentru maine se anuntase ploaie in zona noastra, asa ca ne gandeam ca trebuia sa terminam de bagat in magazie si in sura tot lemnul ala, ca sa nu se ude. Problema insa nu era asta, ci gradele din termometru. Se preconiza o zi caniculara, cu maxime insuportabile.

Ok, ne-am zis amandoi, asta e, trebuie sa terminam azi de stivuit toate lemnele sub acoperisuri. Putem! - ne-am mai zis - trebuie sa putem!

O sa consideram ca este o zi speciala de antrenament. - mi-am mai zis eu, uitandu-ma la bucatile mari de lemn pe care trebuia sa le luam una cate una, sa le incarcam in roaba, apoi sa le ducem in magazie, iar acolo din nou, una cate una, stivuite.

Ne-am baut doar cafeaua de dimineata si ne-am apucat de treaba. Incarcam amandoi roaba, o ducea Adrian in magazie, iar acolo el singur se ocupa de descarcat si tivuit. Aranjase dinainte un pat inalt de paleti din lemn, ramasi din anii trecuti, pentru ca lemnele sa nu stea direct pe pamant, fiind astfel ferite de umezeala. Cat timp el descarca roaba, eu strangeam in galeti, din urma, de printre firele de iarba si troscot, toate aschiile si resturile marunte de lemn, si ca sa ramana curat la final, dar si pentru ca sunt foarte utile pentru aprinsul focului, deci sunt binevenite si ele pentru iarna.

Pe la ora 12:30 carasem cam o treime din cantitatea de lemne inauntru. Soarele incepuse sa dogoreasca din ce in ce mai tare, termometrul arata aproape 30 de grade, noi eram deja obositi si epuizati. Si de efort, si de caldura, si de foame. Asa ca ne-am decis sa facem o pauza si sa mancam.

In magazie, gramada de lemne incepuse sa prinda contur, se inaltase impresionant si arata foarte fotogenic asa, ordonata si frumos stivuita de Adrian. Mai era loc cel putin inca pe atat alaturi, deci era perfect.

Canicula ardea totul in jur la ora pranzului. Aerul luase foc, pamantul clocotea, natura din jur abia respira, iar noi.... inca mai aveam in curte o gramada uriasa de lemne. Trebuia neaparat sa le bagam pana seara sub acoperisuri, ca sa nu le prinda ploaia anuntata de meteorologi pentru a doua zi.

Insa eram deja franti. Nu stiu ce greutate poate avea un bustean din ala, poate 3-4 kg, poate chiar mai mult, unii dintre ei. Asa ca va imaginati cu ce gantere fancy ne-am luptat noi amandoi astazi! Ce bicepsi, tricepsi ne-am lucrat! Ca patratele pe abdomene ne-am facut! Ce tonifiere extra-mega ne-am asigurat!

Pentru ca efortul pe care deja il facusem fusese impresionant, ne-am zis ca meritam sa sarbatorim. Aveam si ce! Aveam lemne pentru iarna, nu? Mai trebuia doar sa luptam putin in transee ca sa le vedem si stivuite in magazie, daaaar, le aveam? La aveam.

Asa ca ne-am hotarat ca meritam sa sarbatorim un pic mai exotic, mai extravagant si mai salbatic. Doar un pic mai, nu mult.

Deci, am inchis ochii fata de dieta mea minune, m-am facut ca am uitat de obiective, de tinte, de targheturi simandicoase si mi-am zis ca antrenamentul de azi, cu toate ridicarile, aplecarile, fandarile si tot pachetul de fitness profesionist atasat, in mod sigur avea sa-mi lucreze si ceva in privinta arderilor necesare pentru a-l multumi pe cantarul acela al meu cu care am niste divergente de o vreme. In plus, am considerat ca intotdeauna o exceptie confirma regula, deci era cazul de o exceptie pe ordinea de zi.

Si-am plecat la oras. Ne-am zis ca numai la oras puteam sa sarbatorim cum se cuvine si ca numai asa puteam sa compensam greul prin care trecusem in primele ore ale diminetii, un "greu" neprogramat, dar asumat.

Drumul pana acolo ne-a topit de-a binelea, la peste 33 de grade, insa apoi am compensat, proportional, cu unele chestii delicioase, cu altele racoroase, tot sperand sa treaca arsita de afara.

Si-am sarbatorit pana spre ora 16, cand am pornit spre casa.

Arsita, nu numai ca n-a trecut, ci s-a amplificat. Cand am ajuns, termometrul nostru din fata casei arata atunci 43 de grade si, chiar daca stim ca este influentat de bara de fier de care este legat, tot trebuie sa fi fost afara in jur de 40. Caldura mare, mon'ser!

Dupa ce ne-am intors, ne-am zis ca nu era cazul chiar sa ne "antrenam" ca fortele anti-tero, in conditii de canicula extrema. Ne-am mai facut cate o cafea/cacao si am mai stat in casa, la racoare, pana spre ora 18.

Abia atunci aerul a devenit suportabil si am iesit si noi la repriza a doua a meciului de azi. Dar, nici bine n-am iesit, ca brusc au aparut niste nori. "Astia sunt norii de ploaie pentru maine."- ne-am zis noi, in timp ce incarcam si descarcam "greutati", faceam sport, adica.

Insa norii aia pareau sa aibe o alta parere. Adica, pareau ca doresc a fi nori de ploaie "pentru azi", nu "pentru maine". S-au inghesuit rapid deasupra noastra si a inceput sa bata si un vanticel racoros dinspre manastire. Intotdeauna, cand vantul bate dinspre manastire, ploua. Deja nu mai era de gluma.

Si, n-o sa va vina sa credeti, dar, in nici o jumatate de ora, norii aia au inceput sa se certe intre ei si sa tune de mama focului, de ne-au speriat pana si cainii din dotare, cautandu-si fiecare locul de adapost, asa cum fac ei mereu in astfel de situatii.

Numai ca, in magazie, unde Toni si Gina au culcusurile, nu se putea intra. Acolo noi lucram la foc continuu, eram intr-un du-te/vino continuu, fiind grabiti acum si de iminenta ploii.

Scapasem de canicula, dar parea ca nu scapam de ploaie.

De cateva ori Toni ni s-a incurcat printre picioarele noastre incercand sa-si revendice dreptul la culcusul lui, temandu-se ca incepe sa ploua si dorind sa se ascunda de tunete si fulgere, insa n-a avut incotro, a trebuit sa mai stea prin preajma o vreme.

Cu norii aia pe cer, cu tunetele si fulgerele deasupra, cu vantul ala racoros vajaind prin pomi de jur imprejur, cu termometrul care si-a coborat nivelul cu 12 grade mai putin in nici o ora, deja ne gandeam ca n-o sa apucam sa bagam toate lemnele la timp in magazie si ca o sa ne prinda ploaia.

Ne-am marit ritmul, ne-am sistematizat miscarile si ne-am sincronizat perfect unul cu altul, incat sa eliminam timpii morti si sa eficientizam procesul. Paream amandoi ca Charlie Chaplin pe linia de fabricatie.

La un moment n-am mai rabdat si am inceput sa ma cert.

"Dar lasa-ne, Doamne, si pe noi odata sa terminam cu lemnele astea, ce te grabesti asa cu ploaia aia? N-ai plouat atatea zile la rand si te grabesti acum, repede-repede, sa dai cu ploaia peste noi, cand ne vezi bine cate avem de facut?! Ce crezi, ca ne-o fi usor? Mai ai si Tu un pic de rabdare, ca n-o fi foc! Daaaa? Ai inteles? Lasa-ne timp sa terminam si apoi poti sa-i dai cu ploaia cat vrei! Hai, fii dragut si de treaba, ok?"

Cred ca m-a vazut cat de suparata eram si s-a cam crispat un pic, dar na! Ce era sa fac? Dadea cu ploaia peste noi si ne uda lemnele daca nu ma zburleam un pic la El.

In final s-a induplecat si n-a plouat. Bine ca, in schimb, a racorit bine aerul si am putut sa terminam in conditii cat de cat rezonabile. Spre final, cand mai aveam doar un pic din ultimul palet, am constatat ca magazia se umpluse si am inceput sa ducem lemne si in lada cea mare, din sura.

"Mai avem doar vreo cinci roabe si terminam." am apreciat eu inainte de a incepe sa le ducem in sura. N-au fost cinci. Au fost noua.

Toate acestea s-au alaturat gramezii de lemne uscate care ne-au ramas din iarna trecuta. Tot lemn de fag, ca si cel de acum, cel mai bun lemn de foc, cel mai caloric si care arde cel mai bine, fara cenusa multa si fara fum.

Pana la ultima roaba cu ultimele lemne stivuite ne-a prins aproape noaptea.

Era trecut de ora 20:00 cand am terminat de strans totul din curte si am lasat pregatit ca pentru ploaie. Gazonul a ramas aproape impecabil, fara aschii sau resturi de lemne. Cu acestea am umplut sase galeti.

Inainte de a intra in casa, Bobi ne-a oferit o reprezentatie jucausa de tavaleala prin iarba, bucurandu-se, parca, si el odata cu noi ca am reusit sa ne finalizam "antrenamentul" cu brio.

Si, de buna seama, ca este "cu brio", din moment ce pana si cantarul meu s-a declarat maxim de satisfacut. Dupa lupte seculare, dupa eforturi nenumarate si dupa insistente nesfasite, si el dragutul, s-a lasat in cele din urma impresionat de efortul nostru de azi si s-a induplecat sa-mi arate cea mai frumoasa personalitate a lui.

Vreti sa vedeti cum arata un om fericit? Adica eu. Cifra aia 3, chiar daca are o virgula dupa ea, n-am mai vazut-o cam de multisor. Deci, da, asa arata un om fericit!

Am acum un atat de mare entuziasm, incat cred ca maine o sa verific prin vecini cine mai are lemne de carat, de stivuit, ca sa ma ofer. Mai am niste muschi ramasi nelucrati, niste pectorali fara vlaga, niste bicepsi de rotunjit, niste ceva de tonifiat.

Sper sa ma pot ridica maine din pat.

Sper sa ne putem riddica maine din pat.