Spre partie, pe partie, pe langa partie

Vacanta noastra de pe Valea Prahovei a fost cam asa: o zi cu cer senin, minunat de albastru, si soare stralucitor si arzator, apoi, o zi inorata dimineata, dupa care cerul se limpezeste, se albastreste, iar soarele isi reintra in drepturi. Azi a fost randul zilei inorate.

Cand am deschis ochii la prima ora a diminetii, nu mi-a venit sa cred ce intuneric era afara si ce plafon amenintator de nori acoperea cerul din fata ferestrei noastre.

Din fericire, n-a durat mult pana cand soarele a inceput sa-l imprastie ca pe vata de zahar in vant. Doar pana cand ne-am baut noi cafeaua si am iesit la plimbare.

Cand am iesit afara, plafonul acela intunecat era disipat in toate zarile, ramanand in urma lui doar fuioare razletite de nori albiciosi, stravezii, care, nu dupa mult timp, s-au topit aproape complet in stralucirea soarelui.

Am pornit inspre partia statiunii cu gand sa gasim un loc placut pe iarba, undeva mai sus, de unde puteam admira privelistea montana de la inaltime si puteam contempla linistea si frumusetea acestei veri tarzii, caci numai toamna nu parea sa fie inca.

Dupa ce norii negri au lasat loc unui cer albastru, impecabil, n-am rezistat ispitei si am mai facut mai multe fotografii.

Totusi, dupa noaptea trecuta, un pic mai racoroasa, ziua de azi ne-a oferit si primele semne ale toamnei.

Inca timida si inca discreta, toamna isi lasa pe ici, pe colo, dovezile de prezenta, unele abia observabile, altele destul de evidente, ultimele putand a fi confundate si cu efectele caniculei si ale secetei verii.

Oricum ar fi, galbenul si aramiul incep a se infiripa prin verdele montan, colorand decorul spre ruginiu, treptat, pana spre octombrie, noiembrie.

Si azi ne-au iesit in cale niste blanosi simpatici.
 

O familie! Mama si cei cinci catelandri jucausi, care au dat o reprezentatie lunga in fata noastra, cei mici provocandu-si mama la lupta dreapta, ca niste lupi adevarati ce se creau ei a fi.

Le-am filmat jocul in cateva cadre, apoi i-am lasat sa se harjoneasca intre ei.

La scurt timp ne-a iesit inainte Toto, un prichindel cu patru picioruse scurte, care se chinuia de zor sa urce milioanele de trepte ale unei pensiuni catre un alt prichindel pe doua picioruse la fel de scurte, care mai mult de doi-trei ani nu cred ca avea. Copilul, nu catelul.

Cand, catelul, de data asta, ne-a auzit pe noi venind, s-a oprit pe la jumatatea scarii, ne-a privit cu subinteles, de parca ne-ar fi spus "vedeti? sunt abia la jumatate! In sus sau in jos?". Cand mama prichindelului pe doua picioruse a aparut in cadru, prichindelul patruped si-a amintit ca, de fapt, el urca, nu cobora, si si-a reluat drumul.

Cu ocazia acestei plimbari am observat ca a fost, in sfarsit, finalizata parcarea supraetajata de langa partie.

Arata bine, intradevar, este integrata bine in decorul montan, fara a parea o evidenta namila de cladire, cum, de fapt, chiar este.

Mai urmeaza a fi terminata si parcarea de la intrarea in padure, de la inceputul traseului Polistoaca, la care se lucreaza cel putin din 2013, de cand i-am vazut eu prima data doar fundatia turnata, inundata si fara nici o speranta, atunci, de a fi gata vreodata.

Dupa 6-7-8 ani de lucru la ea, poate anul viitor sa fie si aceea gata, iar zona reabilitata, caci tare deplorabil a fost decorul acolo in tot acest rastimp

Pe principiul "una calda, una rece", acum o sa va arat ceva cel putin trist, daca nu revoltator.

In mod evident intentionat, mai multor copaci maturi, sanatosi si vigurosi, le-au fost sectionate doar pe jumatate trunchiurile. Motivul pe care noi il banuim este pentru ca, in timp, acestia sa moara singuri, "de moarte buna", adica.

I-am observat in starea aceasta, de fapt, de prin primavara. Azi, cand am trecut din nou pe langa ei, am constatat si primele efecte. Deja au crengi care au abandonat lupta pentru viata si s-au uscat. Treptat toate crengile se vor urca, iar edilii vinovati de aceasta agresiune se vor declara indreptatiti sa-i taie. Ca sa nu se prabuseasca la vreo furnuna, nu-i asa? Mai bine ii scutea din prima de tot acest chin.

Doar intr-o parte a parcului respectiv am gasit cinci copaci astfel afectati. Stim ca mai sunt cel putin inca pe atatia si partea opusa a parcului.

Ma intreb: Cine va plati pentru aceasta actiune? Cine si-a adaugat la karma personala aceste decizii? Cine va compensa suferinta si agonia acestor copaci?

Cand, dupa o vreme, incepi sa resimti altfel efortul plimbarii si cand incepi sa citesti pe firma unei pensiuni FALAFEL in loc de RAFAEL, atunci devine din ce in ce mai clar cam ce actiuni se cer de urgenta intreprinse.

Nici noi nu ne-am abatut, desigur, de la instructiunile de utilizare si de functionare in parametri optimi, si ne-am lasat ademeniti de niste arome care pareau a se inscrie in randul acelor actiuni urgente despre care va pomeneam mai sus.

Ce vreau sa mai adaug? Intoarcerea din plimbare ne-a scos in cale cea mai frumoasa si mai frumoasa si, efectiv, cea mai frumoasa culoare de caroserie auto pe care am vazut-o in viata mea! Ever!

Un albastru ciel-turquois-sidefat absolut socant! Credeti-ma, fotografia mea nu reflecta nici pe departe frumusetea acestei nuante metalizate, care stralucea in soare de ziceai ca este pulverizata cu praf de stele sau de diamante!

Si, ca sa intelegeti, masinile nu se regasesc niciodata in lista subiectelor mele de conversatie preferate. Nici macar in lista subiectelor comune. No way! Deci....

PS. Cred ca o sa trec pe lista dorintelor, la prioritati, un Ferrari culoarea asta! Ce rosu? Ce alb? Culoarea asta!!!! Oare producatorul Ferarri se va alinia cererii clientului?

De pe Valea Prahovei: 14.09.2019

***