Iubirea Oglindită, Miraculoasă, Revelatoare

El mi-e Oglinda

http://oglinzilesufletului.blogspot.ro/2013/02/el-mi-e-oglinda.html

Ce simţi? – m-a întrebat ieri cineva. Acea iubire adolescentină?

Sau dragostea profundă, înţeleaptă, curată, şi frumoasă, şi senină?

Simţi fluturaşi în trup când te atinge, când te gândeşti la el, când îţi vorbeşte?

Sau liniştea adâncă şi cuminte, ştiind că doar pe tine te iubeşte?

Ce simţi? Te-abandonezi în focul lui şi într-o clipă arzi de fericire?

Sau pui pe tine scutul şi armura şi-atentă te apropii de iubire?

Te-nalţi în zbor cu zâmbetul pe buze, cu ochii-nchişi şi fără nici o teamă?

Sau, uneori, te-opreşti şi-asculţi de gândul care, spre tine, înapoi, te cheamă?

Ce simţi? Te dăruieşti şi uiţi de tot, de lume, de-nţelesuri, de cuvinte?

Sau mângâierea ta e picătura de mir de nard peste icoane sfinte?

El îţi e sensul tău prin labirinturi? Doar el ţi-aduce-n suflet împlinirea?

Sau, amândoi, ţinându-vă de mână, deodată redescoperiţi iubirea?

Cum să-i răspund? Nu pot ca să aleg. E-un adevăr în orice întrebare.

Ce simt în mine-acum e o minune! Sunt şi corolă, şi parfum de floare,

Îmi simt şi rădăcinile înfipte în trupul meu - frumoasa mea grădină,

Şi zborul dulce-nmiresmat şi tainic din negrul întuneric spre lumină.

Simt şi aripi de fluturi în adânc, şi pacea caldă-a flăcărilor sale,

Şi înălţare-n vise  fermecate, şi pasul rătăcit uşor în vale,

El mi-e şi sens pe drumul către mâine, mi-e şi popas, şi-ntoarcerea în mine,

Şi adevărul care îmi dă aripi, dar şi misterul ce în loc mă ţine.

În el mă-nnec ca-n revărsat potop, dar mi-e şi picătură de iubire,

Îmi e şi zbor, şi lanţ de prizonieră, şi infinit, şi-a inimii zidire,

El mi-e Oglinda-n care văd Prinţesa şi Floarea care astăzi înfloreşte,

Şi Porumbiţa albă, fericită, dar, mai ales, Femeia ce-l iubeşte.

(06.02.2013)