Chiar dacă ştiu
http://oglinzilesufletului.blogspot.ro/2013/03/chiar-daca-stiu.html
Chiar dacă ştiu că eşti mai mult decât am vrut şi am sperat,
Eşti darul meu! Lui Dumnezeu i te-am cerut! Şi mi
te-a dat!
Doar tu ai fi putut să ştii, doar tu ai fi putut să
vezi,
Doar ţie-aş fi putut să-ţi spun doar cu privirea şi
să crezi!
Doar tu ai fi putut să-mi fii şi călăuză, şi bărbat,
Şi-nvăţător pe calea Lui, şi inocentul adorat,
Doar tu ai fi-nţeles mai mult decât cuvintele-mi rosteau,
Doar tu ai fi putut să treci de măştile ce mă
dureau.
Doar eu aş fi putut să-ţi fiu ce aşteptai în calea
ta,
Doar lângă
mine-ai să primeşti tot ce-ai dorit demult, cândva.
Căci, drumul către El, în doi, l-am scris în stele,
dragul meu,
Şi numai noi putem să ştim cum ne-am ales. Şi
Dumnezeu.
Chiar dacă ştiu că eşti mai mult decât te pot cuprinde azi,
Ştiu că prezenţa mea îţi dă încrederea că n-ai să
cazi.
Ştiu că şi eu sunt darul tău! Că m-ai cerut! Şi m-ai
primit!
Şi că-s iubită atât de mult cum numai tu mai eşti iubit.
(01.03.2013)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Interior, exterior.
Inspiratie, expiratie.
Impresie, expresie.
Ganduri, cuvinte.
Oglindire.
:)