marți, 7 februarie 2017

Iubirea din Lumină, cu Lumină, spre Lumină


Bărbat cu suflet de Zeu 

http://oglinzilesufletului.blogspot.ro/2013/01/barbat-cu-suflet-de-zeu.html


Iubirea pe care în suflet o ai, pe care, acum, mie mi-o dăruieşti,
Ţi-aduce aminte din nou, dragul meu, că în trup omenesc ai venit să iubeşti,
Că sfânt e pocalul din care te beau, căci El L-a sfinţit când aici te-a trimis,
Că-n dragostea noastră pe El îl găsim, că drumul acesta doar El l-a deschis.

De nu ne-ar fi stat înainte mereu, spre alte alegeri ne-am fi-ndepărtat
Şi alte cuvinte noi am fi rostit şi-n alte emoţii ne-am fi îmbrăcat.
De nu ar fi vrut să-L cunoaştem aşa, în braţele noastre El nu s-ar fi pus,
În visele noastre nu ne-ar fi chemat, în dorul din noi nu ne-ar fi adus.

De-ar fi fost fără rost orice gest dintre noi, în ulcioarele noastre nu S-ar fi-ntrupat,
Nu ne-am fi găsit niciodată pe drum, în alte poveşti ne-ar fi abandonat.
De n-ar fi dorit împreuna să-L ştim şi-n noi, fără teamă, aşa, să-L primim,
Atât de aproape nicicând n-am fi fost şi n-am fi ajuns, astfel, să ne iubim.

Trăieşte-L intens şi exprimă-L total prin trup de Bărbat şi prin suflet de Zeu!
Fii Om şi arată-I cum e pe pământ, prin tine cum poate iubi Dumnezeu!
Femeia ce sunt te va ajuta să-ţi duci la-mplinire destinul primit,
Căci ştiu că-s aici ca să-I pot dovedi, tot prin suflet şi trup, cât de mult e iubit!

  (22.01.2013)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Interior, exterior.
Inspiratie, expiratie.
Impresie, expresie.
Ganduri, cuvinte.
Oglindire.
:)