Spovedania

 

Spovedania

Autor: Liliana Paşcanu

 

Părinte, te rog, vin la tine smerită,

Spovedeşte-mă, Doamne, acum.

Să îmi iei din păcate din sacul acesta,

Goleşte-l de toate în drum.

Îmi lepăd pe jos orice doare în suflet,

Duhovnic îmi eşti numai Tu.

Răscoleşte cu degetul Tău de Lumină,

Rupe Răul de Bine şi-l du

 

Pe alte poteci, şi separă-l de tot.

Aprinde şi un reflector

Să văd mult mai clar ce-am putut să îndur

În genunchi, ca un mut cerşetor.

Dumnezeul Iubirii, ai milă de mine,

Curăţeşte-n adânc de gunoi

Şi apoi, peste mine, viscoleşte zăpada,

Albeşte-mă iar de noroi.

 

Şi pipăie-mi, Doamne, te rog, omoplaţii.

Acolo sunt răni, sângerez.

Mi-au smus până-acum şapte rânduri de aripi

Iar la a opta încă lucrez.

Am muguri în carne, din ei vor ieşi

Aripi albe de Înger - mi-ai spus.

Verifică-i, Doamne, ei cresc şi-nfloresc

Din Iertarea Ta - ca răspuns.

 

Dar, întâi şi întâi, mai ascultă, te rog,

Spovedanii mai am de făcut.

Tu pe toate le-auzi, ca din peşteri ascunse,

Şi le pui în Adevăr absolut.

Te cobori blând şi bun în umanul meu mic

C-o făclie aprinsă în mâini.

Din abis şi din spaimele mele adânci

Faci poteci de-nălţare şi pâini.

 

Mă-ntăreşti în dureri şi-n poveri, şi îmi spui

„Vei răzbi! Hai, ridică şi mergi!

Nu te teme, copilă, în curând vei putea,

Înainde să zbori, să alergi!”

Am crezut, mai demult, c-am războaie de dus,

Că am lupte de câştigat,

Acum ştiu că nimic din trecut nu-i pierdut,

Nici greşit, nici păcat, nici ratat.

 

Toate-au fost, cum mi-ai zis, numai scări de urcat,

Numai trepte de-nvins către Cer,

Trebuia să le urc, trebuia să mă-nving,

Trebuia să-nţeleg şi să sper

Că de-acolo, de Sus, ca un Tată Bătrân,

Înţelept, Iertător şi Prezent,

Tu eşti Omni în tot, deci pe toate le ştii

Şi, desigur, eşti la toate atent.

 

Aşadar, recunosc, cel mai mare păcat

Mi-a fost să te neg în trecut,

Supărată pe Tine am fost mult prea des,

Căci prea mult... prea mult... m-a durut.

M-am simţit un copil părăsit şi stingher,

Fără sprijin şi fără curaj.

Acum ştiu că doar Tu lângă mine ai fost

Mângâiere şi-n suflet mesaj.

 

Acum ştiu că, pe drum, numai Tu m-ai salvat,

Numai Tu m-ai ocrotit

Când de şapte perechi de aripi m-au furat

Tu o alta mi-ai dăruit.

Ea îmi creşte, o simt, chiar o văd uneori

Cu alţi ochi – cei de copil.

E copilul acela inocent ce eram,

Ce azi mi-e în lampă fitil.

Într-o lume absurdă, iată, am crescut!

Însă-n mine e-o fetiţă râzând,

Din iertarea Ta, Doamne, jucării i-am făcut

Şi-n curând vei vedea-o zburând!

Are aripi frumoase, primite în Dar,

O vezi, Tată? O vezi, o auzi?

Astăzi e fericită, ştrengăriţa, şi râde!

Nu poţi nimic să-i refuzi.

 

E ca un fulg de uşoară, ca un suflet senin,

E lumină şi pace. O simţi?

Recunoştinţă îţi poartă din toată fiinţa

C-o iubeşti şi că Tu nu o minţi!

Că în braţe o ţii şi o mângâi uşor

Şi-i alini somnul fără suspin.

Doamne, îţi mulţumesc pentru tot ce-ai făcut

Pentru această copilă. Amin!

 

10.04.2025

***

Autor: Liliana Pașcanu

Notă copyright: 

Blogul "Oglinzile Sufletului" este protejat de legea drepturilor de autor. Toate textele și poeziile publicate pe acest blog sunt creația autorului acestui blog, respectiv, Liliana Pașcanu, cu excepția celor care au altă specificație, la care este menționată în mod explicit sursa. 

Te rog să nu reproduci texte sau pasaje din conţinutul blogului fără acordul expres al autorului, indiferent de suportul fizic sau electronic, cu excepţia limitelor legale de citare pentru situaţii de promovare sau recenzii, cu menţionarea sursei. 

Îţi mulţumesc că recunoşti, apreciezi şi sprijini creativitatea şi unicitatea!

Îţi doresc lectură plăcută!

Cu drag,

Liliana Pașcanu