Spovedania

 

Spovedania

Autor: Liliana Paşcanu

 

Părinte, te rog, vin la tine smerită,

Spovedeşte-mă, Doamne, acum.

Să îmi iei din păcate din sacul acesta,

Goleşte-l de toate în drum.

Îmi lepăd pe jos orice doare în suflet,

Duhovnic îmi eşti numai Tu.

Răscoleşte cu degetul Tău de Lumină,

Rupe Răul de Bine şi-l du

 

Pe alte poteci, şi separă-l de tot.

Aprinde şi un reflector

Să văd mult mai clar ce-am putut să îndur

În genunchi, ca un mut cerşetor.

Dumnezeul Iubirii, ai milă de mine,

Curăţeşte-n adânc de gunoi

Şi apoi, peste mine, viscoleşte zăpada,

Albeşte-mă iar de noroi.

 

Şi pipăie-mi, Doamne, te rog, omoplaţii.

Acolo sunt răni, sângerez.

Mi-au smus până-acum şapte rânduri de aripi

Iar la a opta încă lucrez.

Am muguri în carne, din ei vor ieşi

Aripi albe de Înger - mi-ai spus.

Verifică-i, Doamne, ei cresc şi-nfloresc

Din Iertarea Ta - ca răspuns.

 

Dar, întâi şi întâi, mai ascultă, te rog,

Spovedanii mai am de făcut.

Tu pe toate le-auzi, ca din peşteri ascunse,

Şi le pui în Adevăr absolut.

Te cobori blând şi bun în umanul meu mic

C-o făclie aprinsă în mâini.

Din abis şi din spaimele mele adânci

Faci poteci de-nălţare şi pâini.

 

Mă-ntăreşti în dureri şi-n poveri, şi îmi spui

„Vei răzbi! Hai, ridică şi mergi!

Nu te teme, copilă, în curând vei putea,

Înainde să zbori, să alergi!”

Am crezut, mai demult, c-am războaie de dus,

Că am lupte de câştigat,

Acum ştiu că nimic din trecut nu-i pierdut,

Nici greşit, nici păcat, nici ratat.

 

Toate-au fost, cum mi-ai zis, numai scări de urcat,

Numai trepte de-nvins către Cer,

Trebuia să le urc, trebuia să mă-nving,

Trebuia să-nţeleg şi să sper

Că de-acolo, de Sus, ca un Tată Bătrân,

Înţelept, Iertător şi Prezent,

Tu eşti Omni în tot, deci pe toate le ştii

Şi, desigur, eşti la toate atent.

 

Aşadar, recunosc, cel mai mare păcat

Mi-a fost să te neg în trecut,

Supărată pe Tine am fost mult prea des,

Căci prea mult... prea mult... m-a durut.

M-am simţit un copil părăsit şi stingher,

Fără sprijin şi fără curaj.

Acum ştiu că doar Tu lângă mine ai fost

Mângâiere şi-n suflet mesaj.

 

Acum ştiu că, pe drum, numai Tu m-ai salvat,

Numai Tu m-ai ocrotit

Când de şapte perechi de aripi m-au furat

Tu o alta mi-ai dăruit.

Ea îmi creşte, o simt, chiar o văd uneori

Cu alţi ochi – cei de copil.

E copilul acela inocent ce eram,

Ce azi mi-e în lampă fitil.

Într-o lume absurdă, iată, am crescut!

Însă-n mine e-o fetiţă râzând,

Din iertarea Ta, Doamne, jucării i-am făcut

Şi-n curând vei vedea-o zburând!

Are aripi frumoase, primite în Dar,

O vezi, Tată? O vezi, o auzi?

Astăzi e fericită, ştrengăriţa, şi râde!

Nu poţi nimic să-i refuzi.

 

E ca un fulg de uşoară, ca un suflet senin,

E lumină şi pace. O simţi?

Recunoştinţă îţi poartă din toată fiinţa

C-o iubeşti şi că Tu nu o minţi!

Că în braţe o ţii şi o mângâi uşor

Şi-i alini somnul fără suspin.

Doamne, îţi mulţumesc pentru tot ce-ai făcut

Pentru această copilă. Amin!

 

10.04.2025