Noi exemplul Lui
l-am luat!
Autor: Liliana
Paşcanu
Priveşte,
Iubitule, Lumina aceasta!
Ea
arde în noi, Foc în trup!
Toti
anii aceştia-s dovada că timpul
E
doar o părere
de grup.
Nimic
nu se vede, nimic nu se simte,
Suntem
tot la fel, ca şi când
Vârtejul
secundelor fără de noimă
L-am
stins imediat, doar c-un gând.
Verighetele
noastre-mpletite zâmbesc!
Azi
e sărbătoare
în Cer!
Hristos
a-nviat! Străluceşte
şi creşte
Adevăr
revelat şi Mister!
Ne-a
pus Foc în inimi, ca în
lumânare,
Ne-a
dat Viitor Infinit,
Puterea
de-a fi şi de-a înţelege
Că
nu e nimic risipit.
Nici
timp, nici emoţii, nici paşi, nici cuvinte,
Nici
gânduri,
nici vechi tânguiri.
Din
toate-am crescut până-n
clipa aceasta,
Din
toate-am făcut
amintiri.
Şi chiar de am fost, în trecut, şi pe cruce,
Vezi
bine, noi am înviat!
Alături
îţi sunt, iar Hristos ne priveşte!
Noi
exemplul Lui l-am luat!
Am
vrut Nemurirea, întoarcerea-n
Cerul
În care El
s-a-nalţat,
Dar
numai alături
de tine, Iubire,
Vreau
Zborul acesta înalt!
Căci
noi ne suntem doar Oglinzi Luminate
Şi iată-mpreună-am
ajuns
Să
desfacem mistere din trei labirinturi
Ce
altora-s de nepătruns.
În frunte avem câte-o
Stea fermecată
Şi-un Soare puternic în piept,
Voinţa Divină-i în noi Rădăcină
Şi-un Far pentru-un drum înţelept,
Sticliri
de Luceferi ni se-aprind în vârtejuri,
Însemne
celeste-argintii,
Şi două
perechi de Aripi de Arhanghel
Pe
umerii goi, sidefii.
Învierea ne-a
fost prag spre Veşnicie,
Iubitule-n
strai purpurii!
Alături
de tine strălucesc
radiantă,
În rochii verzui,
străvezii!
Hristos
ne priveşte şi blând
ne zâmbeşte.
El
ştie ce Zbor ne-am propus.
O
binecuvântare
în gând ne trimite,
Ca
dintr-o icoană,
Iisus.
Apoi
în eteruri El se-nalţă
uşor
Reverberând...
vălurind
energii...
Şi-n urmă-i
rămân
doar fine atingeri
Siderale,
divine, aurii.
08.04.2025
***
Autor: Liliana Pașcanu
Notă copyright:
Blogul "Oglinzile Sufletului" este protejat
de legea drepturilor de autor. Toate textele și poeziile publicate pe acest
blog sunt creația autorului acestui blog, respectiv, Liliana Pașcanu, cu
excepția celor care au altă specificație, la care este menționată în mod
explicit sursa.
Te rog să nu reproduci texte sau pasaje din conţinutul
blogului fără acordul expres al autorului, indiferent de suportul fizic sau
electronic, cu excepţia limitelor legale de citare pentru situaţii de promovare
sau recenzii, cu menţionarea sursei.
Îţi mulţumesc că recunoşti, apreciezi şi sprijini
creativitatea şi unicitatea!
Îţi doresc lectură plăcută!
Cu drag,
Liliana Pașcanu











Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Interior, exterior.
Inspiratie, expiratie.
Impresie, expresie.
Ganduri, cuvinte.
Oglindire.
:)