Pesto din frunze de hrean sau Porumb fiert?

Astazi, gata, le-am bifat pe ambele! :)))

Piticul meu care este responsabil cu prepararea acestui pesto din frunze de hrean s-a mobilizat, in sfarsit, si s-a achitat azi de atributiile de serviciu in mod ireprosabil. Cred ca o sa-i dau un bonus luna asta, o sa-l pun la "Panoul de onoare" si il voi trimite apoi si undeva, in vacanta, sa se recreeze si el, bietul, ca tare l-a chinuit talentul azi si eu, cu poftele mele de pesto. :))))

Dar sa incepem cu inceputul. 

Mai intai am iesit la plimbare si, asa cum se intampla de fiecare data, in fiecare zi de primavara-vara-toamna, iar m-am intors acasa cu bratele pline de ceva cules de pe-afara. 

Azi am mai cules din nou inca un brat de menta salbatica inflorita, ca sa nu-mi para rau ca a trecut sezonul si n-am cules cat as fi vrut. 

Apoi ne-a iesit in cale un snop de floricele albe, care mi-au cerut insistent sa le culeg si sa le duc acasa, in apa, caci zilele urmatoare se asteapta o coasa harnica sa coseasca spatiul verde in care crescusera. Asa ca le-am salvat! :)

Intorsi acasa, m-am apucat sa le pun pe fiecare la locurile lor. Mai intai m-am ocupat de floricelele albe, care au ajuns intr-o vaza cu apa, apoi de menta inflorita, care a ajuns tot in balcon, langa cea de data trecuta, despre care v-am povestit si care azi era deja jumatate uscata. 

In timp ce eu efectuam operatiunile mentionate mai sus, Adrian a disparut din cadru si a reaparut la scurt timp cu inca patru stiuleti de porumb pentru fiert. Deh, asa se intampla cand poftele de sezon isi cer drepturile la supravietuire. Le ajutam sa supravietuiasca! :))) 

Asa ca am pus porumbul la fiert si abia apoi m-am apucat si de restul treburilor din bucatarie.

In acord cu mine a fost si un minunat gandacel verde metalizat, verde emeraldin, care a venit cu noi acasa transportat printre frunzele si florile de menta. 

Dupa cateva poze de curtuoazie, l-am expediat afara, pe fereastra, pentru a-si duce la indeplinire si el menirea lui pe acest pamant, alaturi de toti ceilalti gandacei verzi metalizati, fratii si surorile lui, cei dedicati cu  salvarea planetei, ridicarea vibratiei, incalzirea globala, deschiderea celui de-al treilea ochi, prosperitatea si abundenta popoarelor lumii, lichidarea ocultei si cu alte actiuni din acestea, spirituale, desigur. :)

Apoi, piticul responsabil cu prepararea pesto-ului din frunze de hrean a preluat conducerea si s-a erijat in Maestru-Sef peste bucatarie. :))

A zis ca el are toate initierile de care are nevoie si sa nu-l conteste nimeni, caci n-o sa-si scoata el din dulap toate diplomele cu care se mandreste doar pentru a demasca impostura altora si a-si apara el drepturile de a profesa liber si in deplina competenta. 

Pana la urma, sa se stie, el e un Pitic vechi, versat, cu experienta si consacrat, sa nu indrazneasca cineva sa-i puna la indoiala abilitatile de facut pesto, pentru care s-a pregatit de zeci de ani, nici el nu mai stie de cand, de pe vremea cand inca era un mic-pitic-copil, si abia gangurea, abia mergea in doua picioare, destul de precoce, de fapt, si de cand nimeni nici macar nu banuia ca el este reincarnarea unui mare Maestru in artele culinare martiale. Culinare, adica, da, pardon. :)))

Mai intai a scos din frigider si din dulapuri toate ingredientele necesare.

Eu n-am facut pana acum niciodata altadata nici un pesto din frunze de hrean, asa ca am cautat inspiratie pe net. Insa cele cateva retete pe care le-am gasit imi vorbeau de prea multe ingrediente fata de cat eram eu dispusa sa incorporez in reteta mea. In plus imi cereau un prea mult timp alocat acestui proces. Vorbeau acolo de ardei gras verde, nuci, oregano, ienibahar si altele. 

Hmmmm.... mi-am zis..... este prea complicat cum spun ei, asa ca o sa fac reteta cum spun eu. Si mi-am inventat o reteta proprie, unica, pe care n-o veti mai gasi nicaieri in alta parte si pe care ar cam trebui s-o inregistrez la OSIM, ca sa fiu sigura ca nu mi-o fura altcineva si face avere pe seama ideii mele geniale! Ma rog, a Piticului meu genial, Mare Maestru in Arta Culinara, cum ziceam! :)))

Deci, in cele din urma, am ales o parte din ingredientele de pe internet, am scos unele dintre ele si am adaugat altele. 

Eu am pus la cele 70 de frunze de hrean urmatoarele: 3 ardei grasi galbeni (nu aveau verzi la magazin), tahini (facut din 4 linguri de susan), 3 capatani de usturoi, zeama de la o jumatate de lamaie, sare, piper, ienibahar (cam o lingurita de pudra), otet balsamic (cam 3 linguri) si ulei de masline (cam un pahar de vreo 200 ml).

Mai intai, am spalat bine frunzele de hrean si le-am lasat sa se scurga de apa cat timp am preparat eu celelalte ingrediente.

Am pus 4 linguri de susan intr-o tigaie pe foc pana s-a colorat un pic susanul si si-a dezvoltat aroma, apoi l-am lasat sa se raceasca un pic.

Intre timp, am spalat ardeii grasi, i-am curatat de seminte, am curatat usturoiul, apoi le-am tocat pe toate in bucatele ca pentru ciorba.

Susanul se racise cat timp m-am ocupat de ardei, asa ca l-am blenduit bine intr-o cana, l-am adaugat in castronul cu ardeii si usturoiul, si am blenduit totul pana cand s-a transformat intr-o pasta omogena. 

Am adaugat sare si piper, zeama de lamaie si ienibaharul pudra (am avut in casa, altfel n-as fi insistat pentru el, l-as fi omis), ulei de masline si otet balsamic. 

Am blenduit din nou bine, apoi am lasat sosul acesta alb deoparte si am trecut la frunzele de hrean.

 

Am decupat frunzele de hrean de pe coditele lor, apoi le-am tocat mai marunt, ca sa-mi fie mai usor ulterior, la blenduit.

Am amestecat frunzele tocate cu sosul alb de ardei si usturoi, am mai adaugat ceva ulei, vreo cateva linguri, si am blenduit pana m-am plictisit, ca frunzele astea de hrean sunt destul de atoase si se lasa greu maruntite. 

Dar in cele din urma am reusit si, dupa ce l-am gustat de cateva ori ca sa ma asigur de consistenta fina si omogena, am transferat sosul pesto intr-un castron de sticla. 

Este de preferat sa se utilizeze numai sticla si plastic, eventual inox, in procesarea  acestui pesto, pentru a se evita oxidarea materialului vegetal.

Numai bine ca, pana a terminat Piticul meu Specialist de facut sosul asta pesto :)), s-a fiert si porumbul, asa ca totul era gata pentru a ne aseza la masa. 

Am pregatit "mezanplasul", am facut pozele de rigoare, fara de care reteta n-ar fi putut fi inregistrata la OSIM, acum da, este :))), apoi ne-am asezat la masa.

Sa va mai spun cum a iesit? Yammmi.....!!!

Dupa ce am servit masa, un pic mai tarziu decat de obicei - dar, nah, piticul meu au spus sa nu-l grabesc, sa nu-l stresez, ca sa nu greseasca reteta :) - am pus in borcane restul de sos pesto pentru a-l depozita in frigider pana il vom termina.

Am citit ca poate fi pastrat si pana la 6 luni in frigider. La noi nu va dura atat, in mod sigur! :)

Mi-au iesit 4 borcanele de 400 gr fiecare, pline ochi, iar deasupra am pus cate o lingura de ulei de masline, ca o pelicula de sigilare a continutului impotriva aerului si oxidarii. 

Si, pentru ca borcanele au fost pline pana la refuz, ca sa ma sigur ca nu se prelinge in frigider vreun pic de ulei din ele (desi am strans bine capacele), le-am pus pe fiecare in cate o punguta si le-am legat, apoi le-am bagat la rece. 

Episodul acesta s-a incheiat apoteotic abia la ora 17 cu cate o cafea binemeritata, dupa ce mi-am facut si curatenia generala in bucatarie, am spalat toate vasele, le-am sters si mi le-am pus in dulapuri.

A muncit el azi Piticul meu Sef la acest sos pesto de i-a venit rau, dar cine o sa manance asa bunatate la salatele verii de acum inainte, cine, cine, cine...? :))))

09.08.2023