Noaptea trecuta, cea dinspre 21 spre 22 august, am avut un vis interesant, unul cu un mesaj foarte puternic. Atat de puternic incat, dimineata, cand i l-am povestit lui Adrian, mi-au dat lacrimile de la incarcatura emotionala pe care am simtit-o. Trecusem un examen. Primisem acreditarea de la insusi Dumnezeu Tatal.
Dar sa vi-l povestesc.
Se facea ca trebuia sa merg la un examen foarte important, pentru care trebuia sa ma pregatesc foarte-foarte bine. Atat de bine, incat, ca sa fiu sigura ca nu gresesc si ca scriam raspunsul maxim de corect, m-am hotarat sa invat pe de rost un pasaj dintr-o carte, pasaj care mi se revelase mie, intuitiv, ca urma sa-mi fie dat la examen.
Bun, invat eu pe dinafara pasajul cu pricina, merg la examen, il scriu cuvant-cu-cuvant, exact cum il invatasem din cartea respectiva si ies din sala de examen usurata.
Ma simteam bulversata de aceasta schimbare a perspectivei. Nu mi se mai parea important ca dadusem raspunsul corect la examen, ci faptul ca formularea raspunsului nu-mi apartinea. Ma intrebam in sinea mea de ce oare nu ma gandisem sa reformulez ideea in alt fel, cu alte cuvinte, folosind cuvintele mele, si cum de-am putut sa scriu textul acela atat de mecanic, automat, exact asa cum il invatasem pe de rost, cum il memorasem.
In fine, cu aceste remuscari in suflet si tot
gandindu-ma ca, fara sa vreau, facusem un plagiat, am intrat intr-o sala mare, ca
de spectacol. Eram undeva la etaj, la un balcon, sala era plina, era
semiintuneric, iar pe scena luminata de reflectoare puternice era o masa
oficiala si cu un fel de prezidiu.
Erau in jurul acelei mese lungi o multime de sfinti imbracati in robe albe, luminoase, stralucitoare, iar in mijlocul lor era insusi Dumnezeu Tatal, mai mare si mai inalt decat toti, imbracat si el in roba lunga, mai alba si mai stralucitoare decat a tuturor din jur. Era ca un soare!
Toti discutau frenetic si-i prezentau lui Dumnezeu faptele, argumentele si parerea lor privind calificativul de examen pe care ei il credeau corect.
Si se facea ca ei ajunsesera fix la evaluarea probei mele scrise de la acel examen.
Si ii ziceau sfintii lui Dumnezeu: „Dar, uite, Doamne,
ca a scris cuvant-cu-cuvant! Nu-i corect!”
Iar Dumnezeu Tatal statea si asculta asa, ganditor, dand din
cap cu intelegere, ca si cum ar fi spus „da, am auzit ce spuneti”, dar spunand cu
glas incet, mai mult ca pentru el insusi: „Dar cat a invatat...!”
Si sfintii continuau, ca la un proces: „Doamne, dar
asta este un plagiat! N-a copiat, dar e ca si cum ar fi facut-o!”
Insa Dumnezeu dadea in continuare din cap ganditor si spunea tot ca pentru Sine: „Dar cat a invatat...!”
Sfintii nu se lasau si cereau verdictul pentru mine:
„Doamne, pentru asta trebuie sa-i dam o karma! Sa-i dam macar un 0.00001%
karma! (tin bine minte cele 4 zerouri de dupa virgula).
Dumnezeu, insa, repeta din nou, pentru a treia oara, admirativ, ca pentru Sine insusi, ca si cum nici nu mai auzea ce-i spuneau sfintii: „Dar cat a invatat...!”
Ei bine, stiti vorba aia, ca pana la Dumnezeu te
mananca Sfintii?
In visul meu, sfintii ma vroiau pedepsita cu 0.00001% karma pentru ca invatasem pe de rost un pasaj si-l redasem integral si fidel la examen, in timp ce Dumnezeu apreciase mai degraba efortul meu si dedicarea, tenacitatea si dorinta mea apriga de a reusi, de a trece examenul, de a nu gresi, de a oferi solutia corecta la intrebarea de test.
Dumnezeu intelesese ca eu nu intentionasem sa trisez la examen. Si, in plus, El imi „vazuse” si rascolirile mele ulterioare, cand eu insami intelesesem, abia la iesire, ca, chiar daca acela era raspunsul corect, el ar fi trebuit reformulat cu cuvintele mele.
Insa Dumnezeu apreciase mai degraba faptul ca eu „stiusem” ca acela fusese raspunsul corect, si mai putin cuvintele folosite ca sa-l exprim. Si stia ca nu trisasem.
Sfintii vazusera doar o
secventa din film, nu filmul intreg.
Dumnezeu STIA tot Adevarul
Asa ca Dumnezeu si-a spus, ganditor, in barba, inca o
data, prin prisma intregului Adevar: „Dar cat a invatat...!”
Dar acum a spus-o ca pe o concluzie finala... ca pe un verdict... cu glas incet, ca un bunic intelept, dand din cap, apoi privindu-i pe rand pe toti sfintii cu ochii lui dumnezeiesti atoatecunoscatori, de parca ar fi vrut sa se asigure ca si ei au inteles sensul Cuvintelor Lui, al Adevarului.
Atunci m-am linistit, stiind ca luasem examenul pe meritul meu.
Caci, da, eu invatasem. Singura si curata mea intentie
fusese sa stiu raspunsul corect si sa trec examenul. Depusesem efort. Si nu
incalcasem nici o regula. Nu gresisem nimic. Acesta era Adevarul. Se putea si
mai bine, da, insa, oricum, nu gresisem nimic, nu furasem nimic, nu copiasem
nimic, nu inselasem pe nimeni. Doar invatasem. Si inainte de examen, si dupa examen. ;-)
Ba, mai mult decat atat, in plus, demonstrasem si o abilitate in plus. Aceea de a-mi asculta Intuitia.
Oare nu este Intuitia chiar Gandul revelat, auzit, al lui Dumnezeu?
Oare nu-mi spusese chiar insusi Dumnezeu Tatal sa caut pasajul acela si sa-l invat pe de rost, ca sa trec examenul? Eu doar am ales, prin liber arbitru, sa-mi ascult Intuitia (Cuvantul lui Dumnezeu) si sa depun efortul de a invata.
Cati isi asculta Intuitia? Cati se hotarasc sa depuna eforturi pentru a reusi? Cati invata ceva din fiecare efort, din fiecare experienta? Cati au revelatii si procese de constiinta legate de propriile lor decizii si fapte? Cati vad dincolo de primul pas?
Dumnezeu „vede” si „stie” tot. Caci El este prezent mereu chiar in noi insine si ne vorbeste prin ceea ce noi numim Intuitie (sau Sine Inalt), iar noi insine intotdeauna STIM Adevarul, indiferent daca il recunoastem sau nu.
O idee formulata in anumite cuvinte este ca un dar impachetat intr-un anumit ambalaj. Nu ambalajul este important, ci continutul.
Sfintii au vazut doar forma, doar ambalajul, Dumnezeu a vazut si continutul. El intotdeauna vede tot.
Acesta mi-a fost visul. :)
22.08.2023
„Oamenii
sunt dependenți de logică/ rațiune. Și mai mult decât atât, sunt dependenți de
aprobarea/ validarea obținută din partea celor din jur.
Dacă
pornești pe Calea spirituală este necesar să renunți la a urma calea logică/
rațională și la nevoia de a ști de ce ți se cere/ ești ghidat să faci un lucru
sau altul; este necesar să capitulezi.
Când
discuți cu Dumnezeu și te rogi pentru ghidare, tu primești răspuns. Nu te mai
minți pe tine însuți, nu mai nega faptul că primești răspuns; recunoaște că
nu-ți place răspunsul pe care l-ai primit și de aceea preferi să te prefaci că
nu l-ai perceput!
La ce te aștepți când e vorba de ghidarea divină, să-ți apară îngeri care să-ți spună răspunsul, să ai o viziune măreață?! Ghidarea divină vine și sub forma stresului, a unei migrene, a faptului că ți se strange stomacul numai când te gândești la ceva/ cineva, vine prin intuiția ta sau prin orice altă modalitate care îți atrage atenția.
Nu-ți
mai închipui că ghidarea divină este ceva glorios, că vezi îngeri și lumini
aurii! Ghidarea divină este instantanee și apoi tu ai de lucru cu tine însuți
pentru a accepta faptul că aceea este o ghidare divină și pentru a accepta ceea
ce îți transmite acea ghidare divină care nu-ți place deloc.
Nu te
mai minți pe tine însuți; întotdeauna percepi ghidarea divină! O simți imediat
și apoi îți ia o grămadă de timp ca să o „îngropi” cât mai adânc „în spatele
casei”, fiindcă îi transmite un mesaj neplăcut/ inconfortabil/ care te sperie și
nu te simți capabil să-i faci față, așa că mai bine îl ignori.
Să
nu-mi spui mie că nu percepi ghidarea divină!
O
percepi, o simți, dar tu vrei asigurări cu privire la faptul că după ce o să
faci ce ești ghidat să faci, lucrurile se vor aranja așa cum îți convine ție;
altfel nu ești dispus să urmezi ghidarea divină.
Tu nu ești capabil să acționezi având deplină
încredere în ghidarea divină, adică să capitulezi. Și ca atare, preferi să spui
că nu percepi ghidarea divină, adică să te minți/ trădezi pe tine însuți. Și
următorul pas este că trădarea de sine devine un stil de viață pentru tine.”
(Caroline Myss) Traducerea Mihaela Dan
„Dacă ar fi să fac o estimare, în opinia mea, circa
35% din durerea/ suferința din viața fiecărui om provine din circumstanțele
vieții, din traumele din copilărie, din situațiile dificile/ dramatice prin
care trecem în viața noastră, iar restul de circa 65% provine din acte de
trădare de sine.
Cele mai mari suferințe din viața ta sunt cauzate de
alegerile pe care le faci tu, de faptul că alegi iar și iar să te trădezi pe
tine însuți.
Tu ai venit aici, pe Pământ, ca să înveți să trăiești
o viață intuitivă, dar pur și simplu nu poți renunța la a trăi o „viață
rațională”, nu poți trece dincolo de rațiune, nu poți să faci alegeri
intuitive, spontane, așa cum te simți ghidat, atunci când te simți ghidat.
Rațiunea ta preia conducerea imediat și începe să analizeze ghidarea pe care o
primești și o desființează, te convinge că nu e „logic”/ „rațional” să faci așa
ceva. Și tu te lași amețit de mintea ta, fiindcă așa „scapi” de sarcina de a
acționa imediat așa cum ești ghidat.
Preferi să negi acea ghidare sau să o analizezi, să te
mai gândești, să amâni și până la urmă nu mai faci nimic.
Și eu nu spun că nu ai nevoie de minte/ rațiune deloc;
ai nevoie de minte/ rațiune, în sensul că ai nevoie de discernământ, pe care
să-l folosești cu înțelepciune. Dar nu este cazul să permiți minții să
„anuleze” ghidarea divină, să te împiedice să urmezi ghidarea divină, ci o
folosești în sensul de a te ajuta să urmezi ghidarea divină.
Rațiunea este un atu, însă în cazul în care
funcționezi din spațiul fricii devine o vulnerabilitate. În acest ultim caz, o
minte rațională va nega experiența mistică și va respinge viața mistică/
spirituală.
O experiență mistică este ceva ce mintea nu poate
înțelege, pentru că mintea vrea să limiteze totul la ceea ce poți percepe cu
cele cinci simțuri „obișnuite”.
Când încerci să înțelegi la modul rațional Divinul
încerci, de fapt, să controlezi natura dinamică/ „irațională” (din punct de
vedere uman) a Divinului, înseamnă să încerci să-l „înghesui” pe Dumnezeu în
ceea ce poate cuprinde/ înțelege mintea umană, fiindcă altfel Dumnezeu ți-ar
putea da peste cap „ordinea”/ „stabilitatea”/ „siguranța” vieții tale.
De fapt, tot ce putem spune despre natura lui Dumnezeu
este că e imposibil de definit, că este un Mister. Iar Călătoria spirituală
înseamnă să fii dispus să intri în acel Mister și să lași mintea ta rațională
la ușă.” (Caroline Myss) Traducerea Mihaela Dan
„Când ți se oferă ghidare divină și nu ți se dau niciun fel de explicații, asta se întâmplă pentru că tu ești cel mai mare obstacol în calea evoluției tale.
Tu continui să vrei explicații atunci când Divinitatea te ghidează să faci una sau alta, dar nu ți se dau explicații pentru că ești persoana care are cea mai mare putere de a distruge planurile făcute de sufletul tău pentru propria evoluție. Frica ta te face să fii cel mai mare obstacol în calea evoluției tale și îți vei distruge viața dacă ești lăsat de capul tău, pentru că vei face numai alegeri din frică.
Ție ți-e frică de propria viață. Și dacă ești lăsat de capul tău vei face foarte, foarte des „alegerea fricoasă” și foarte, foarte rar „alegerea îndrăzneață”. De aceea este mai bine să nu știi prea multe când ești ghidat, e mai bine să știi strict care este pasul următor pe care-l ai de făcut, nimic mai mult. Este necesar să știi minimul posibil, pentru că altfel ai face maximul de daune posibil.” (Caroline Myss) Traducerea Mihaela Dan
„Oamenii vor să aibă cu Dumnezeu o relație bazată pe obligația Divinității a păstra ordinea și stabilitatea vieții lor și vor urma ghidarea divină până la limita care înseamnă să destabilizeze acea ordine/ stabilitate.
Oamenii vorbesc cu sufletul lor la modul: „Acestea sunt domeniile din viața mea în care vreau să rămână ordine și stabilitate cu orice preț. Și nu este negociabilă această condiție. Nu am să permit sub nicio formă ca această zonă a vieții mele să fie destabilizată”.
Și poate că e vorba de familia ta, de căsnicia/ relația ta sau de alt aspect al vieții tale. Este vorba despre niște lucruri pe care nu ești dispus să le pierzi și pe care o să le „protejezi” cu orice preț.
Tu ai pretenția ca ghidarea divină să fie una „rațională” și să îți ofere asigurări că nu va fi afectată ordinea/ stabilitatea în domeniile respective, fiindcă altfel nu vei urma ghidarea.
Dacă tu insiști să ții lucrurile la nivelul „raționalului”/ „logicii”, le ții la nivel „pământesc” și îți blochezi propriul acces la niveluri mai înalte ale spiritualității, în care intri în Mister/ Necunoscut.
În Mister nu există „logică“.
Un miracol nu are „logică”.
O vindecare instantanee nu are „logică”.
O stare de grație nu are „logică”.
Tu refuzi să intri în Mister și-i spui lui Dumnezeu: „Îmi pare rău, dar nu sunt dispus să pierd controlul asupra acestor aspecte ale vieții mele! Nu pot capitula la acest nivel. Nu pot capitula când e vorba de aspectele financiare.
Dacă Tu îmi ceri să renunț la slujba mea nu o să te ascult, o să mă prefac că nu te-am auzit, pentru că e prea mult pentru mine. N-o s-o fac, îți spun de la bun început. Asta ar înseamnă să aduc haosul în acest domeniu și eu vreau să fie ordine în viața mea.
Dacă îmi ceri să renunț la slujba mea explică-mi cum pot să mă descurc din punct de vedere financiar în continuare, spune-mi cum se vor rezolva lucrurile, dă-mi asigurări că se vor rezolva, pentru că altfel nu renunț la ea.
Nu-mi plac aceste îndrumări venite pe neașteptate, care nu au nicio logică și care-mi cer să mă arunc «în gol», care nu includ garanții financiare”.
Practic, ceea ce-i spui tu lui Dumnezeu în acest caz este „Nu am nicio încredere în Tine”.
Dacă ai avea cu adevărat încredere în Dumnezeu nu ar mai exista nicio zbatere interioară, nicio reținere, ai urma fără ezitare ghidarea divină, ai capitula.
„Doamne, chiar vreau să capitulez, dar încă nu reușesc să fac asta! O să ajung la acel nivel, vreau să ajung la acel nivel la care să fiu capabil să capitulez necondiționat. Și pentru început pun în mâinile tale frica pe care o simt la începtul acestei Călătorii. Amin” – iată o rugăciune sinceră.” (Caroline Myss) Traducerea Mihaela Dan
„Unul dintre motivele pentru care noi ne temem de o conexiune profundă cu Divinul/ să capitulăm în fața ghidării divine este acela că ne temem de haosul pe care-l va aduce în viața noastră această capitulare.
Noi suntem convinși că a rosti cuvântul „capitulare” în fața lui Dumnezeu înseamnă a-i permite acestuia să intervină în viața noastră; de parcă Divinitatea ar avea nevoie de permisiunea noastră ca să intervină în viața noastră…
Este chiar amuzant faptul că noi ne închipuim că dacă nu rostim cuvântul „capitulare” îl oprim pe Dumnezeu să intervină în viața noastră… Asta este o aroganță.
Nu vrem să-l lăsăsm pe Dumnezeu să creeeze haos în viața noastră, dar ne băgăm singuri viața în haos - pentru că suntem foarte buni la chestia asta și fiecare dintre noi avem metodele noastre, „talentele” noastre când e vorba de a face asta.
Atunci când adevărul se apropie prea mult de noi, asta ne apasă butoanele, dacă nu suntem pregătiți/ dispuși să auzim acel adevăr inconfortabil/ dureros. „(Caroline Myss) Traducerea Mihaela Dan
„Dumnezeu folosește haosul pentru a ajunge la tine. În loc să te ferești cât poți de haos, așa cum faci în viața „obișnuită”, dacă intri în Călătoria spirituală este necesar să accepți haosul și să înveți să-i înțelegi semnificația/ limbajul, să înveți că Divinitatea vorbește cu tine dându-ți viața peste cap. Și Divinitatea știe când este timpul ca viața ta să fie dată peste cap și de ce.
În cultura noastră ni se pare de neacceptat ideea de a avea experiențe inconfortabile, ideea ca viața noastră să intre în haos. Facem tot ce putem ca să ne asigurăm că nu se întâmplă așa ceva, ne protejăm cât putem „ordinea”/ stabilitatea” și suntem siderați când viața noastră intră în haos: „Cum este posibil să se întâmple așa ceva?!”. Și-i găsim întotdeauna pe alții vinovați pentru faptul că viața noastră devine un haos.
Vă dau o veste: nu doar că viața voastră va intra în haos, dar se va întâmpla de mai multe ori și se va întâmpla pe neașteptate. Nu dictați voi Divinității ce să facă și când să facă.
Așa că în loc să vă feriți de haos, să vă plângeți și să vă comportați ca un copil alintat când intrați în haos - pentru că sunteți puși într-o situație inconfortabilă și vă simțiți confuzi -, treaba voastră este să intrați direct în haos și să treceți prin el, învățând de pe urma acestei experiențe.
Haosul este un sistem de ghidare, este modul în care Dumnezeu vorbește cu voi.
Dumnezeu vorbește cu oamenii, printre altele, prin potop, prin foc, prin furtună, prin haos.
Haosul este un mod prin care Dumnezeu intră în viața ta și spulberă ce este de spulberat, adică ceea ce ai refuzat să eliberezi de bună voie, când ți-a cerut să faci asta; tu nu ai ascultat ghidarea divină, de frică. Ți-a fost frică să asculți ghidarea când Divinitatea/ Universul ți-a spus: „E timpul să ieși din această situație/ relație/ slujbă/ din acest loc”.
„Vai, cum să fac așa ceva? Nu pot să renunț la asta! Dacă mi se întâmplă ceva?!”
„Chiar o să ți se întâmple ceva dacă nu dai drumul acestei persoane/ situații/ relații/ slujbe! Îi dai drumul sau nu? Nu-i dai drumul? Ok, se rezolvă, te fac eu să-i dai drumul. Și va fi un ditamai haosul, dacă de asta este nevoie ca să-i dai drumul acelei persoane/ situații/ relații/ slujbe.
Nu e negociabil; oricum ar fi, o să-i dai drumul. Tot ce poți alege tu este modul în care îi dai drumul”.
Tu nu poți decide că vrei să împlinești 47 de ani dacă, de fapt, tu împlinești 50 de ani. Nu e alegerea ta dacă împlinești 50 de ani în acea zi. O să accepți că împlinești 50 de ani sau o să opui rezistență, o să țipi și o să dai din mâini și din picioare, insistând că tu vrei să împlinești 47 de ani?
Cam așa stau lucrurile cu haosul.
Ce este menit să se întâmple se va întâmpla, că vă place sau nu, că sunteți de acord sau nu. Așa că nu vă mai alintați când viața voastră intră în haos, nu vă mai plângeți de ceea ce vi s-a întâmplat, nu o mai faceți pe nefericiții! Făceți-vă curaj și intrați în haos, pentru că acesta este un mesaj de la Dumnezeu, El vă comunică în acest mod ceva ce ați refuzat să auziți în trecut.
Sunteți plini de frică, vă plângeți de milă, vă dați victime când viața voastră intră în haos? Și-mi mai spuneți că vreți să vă atingeți cel mai înalt potențial, când voi vă comportați ca niște copii alintați când apare haosul?! Nu prea cred că o să vă atingeți cel mai înalt potențial, având în vedere cum vă manifestați…
Învățați să intrați fără frică în haos, conștientizați: „Ok, acum Dumnezeu vorbește cu mine. Doamne, te ascult, capitulez, las acest haos să-mi schimbe viața, să scoată din viața mea tot ce este menit să iasă din ea! Dă la o parte tot ce este necesar să fie îndepărtat! Știu că acum sunt scoase din viața mea lucruri despre care nu mi-am dat seama că era timpul să le eliberez”.
Și poate că acea schimbare va fi extrem de dureroasă, pentru că îți va schimba radical viața, dar este o schimbare necesară.” (Caroline Myss) Traducerea Mihaela Dan
„Eu am constatat că trăim o nouă perioadă a Renașterii – de această data, una mistică, fiindcă tot mai mulți oameni simt o Chemare în acest sens.
În trecut misticii se simțeau chemați să se retragă din lume și să „lucreze” din locuri numite mănăstiri. Noul mistic este un om care acționează rămânând în lume/ societate; el simte Chemarea de a fi un canal de Lumină, de a deveni un „activist mistic”, adică un om care are suficientă putere încât să se manifeste autentic funcționând în societate, care are curajul să-și rostească ferm adevărul – un mistic fără mănăstire.
Adevăratul mistic este acela al cărui suflet se manifestă prin tot ceea ce face și care își este sieși cel mai loial companion.
Și tot mai mulți oameni tânjesc acum după o experiență autentică a Sacrului. Tot mai mulți oameni tânjesc după o viață trăită cu suflet, dar nu sunt conștienți de acest lucru. Ei nu pot identifica acea dorință de a trăi în aliniere cu sufletul lor, pentru că nu știu că asta este ceea ce simt, pentru că ei nu știu nimic despre sufletul lor. Eu însă văd acest lucru, văd „simptomele” și pot să-mi dau seama ce se întâmplă cu ei.
Oamenii nu înțeleg ce înseamnă această stare de agitație/ neliniște/ neîmplinire pe care o simt, pentru că lumea în care trăim este una fără suflet. Nu este vorba despre faptul că noi am vrea să trăim fără suflet; felul în care trăim este pur și simplu rezultatul faptului că societatea pune accent pe mintea noastră și suntem tot timpul inundați cu informații, mintea noastră are permanent „de lucru”.
Dar nu poți ajunge la sufletul tău prin intermendiul minții.” (Caroline Myss) Traducerea Mihaela Dan
„AI
IDEE CE PUTERE DEȚII ?!!!!
Ai
puterea de a comunica cu copacii, cu animalele, insectele, cu aerul, cu vântul,
cu Pământul, poți crea ploaie acolo unde este nevoie de apă sau a o alunga!
Poți
comunica cu orice, pentru că totul este conectat la tine.
Crezi
că strămoșii antici cereau ploaia strămoșii lor? NU!
Aduceau
ploaia prin voința, dorința și puterea lor .
De
asemenea, ai această putere, poți comunica și cu strămoșii tăi și roagă-i să te
îndrume, ei abia așteaptă să facă acest lucru.
Cere-i
spiritului tău să-ți dezvăluie ce vrei să știi.
Astăzi
suntem într-un moment al sincronicității, când planifici ceva și totul merge
conform planului. Cere îndrumare și vei fi ajutat.
Ești
o Ființă Minunată, dacă mai multe ființe se reunesc pentru a trimite dragoste
și vindecare unei persoane bolnave, ce crezi că se va întâmpla?
Ai o
putere imensă, nu-ți fie frică să comunici, toată acea energie se află în
POTENȚIALUL TĂU INTERIOR care așteaptă să-l dezlegi!
Chiar
dacă nu este ceea ce ai fost învățat și îți este frică să-ți schimbi
convingerile, tiparele mentale, chiar dacă dogma încearcă să te blocheze, este
timpul să ieși din cutia gândurilor care îți construiește „realitatea”
iluzorie.
CERCETEAZĂ,
CAUTĂ, ÎNTREABĂ-TE! Ai puterea de a vindeca și de a te vindeca, nu lăsa frica
să te domine, care ți-o insuflă alții, și care vor să te priveze de puterile
tale.
Stop!
Fii liber! Rupe lanțurile comodității, indolenței, fricii!
Ești
un maestru al luminii, îți creezi realitatea, ești noul om, folosește-ți
puterea, umple Pământul cu lumina ta!!
Adu
lumină tuturor celor care au nevoie, trăiește ca un adevărat maestru care ești
cu adevărat.
Spune-mi
ce profesor ți-a spus că nu poți?
Cine
ți-a spus că ești păcătos?
Cine
te-a amenințat cu un fals iad?
Cine
te-a făcut să crezi că esti inferior doar pentru simplul fapt că te-ai născut?
Realizează,
ești energia lui „ EU SUNT”!
Rupe
lanțurile , numele tău cosmic este cunoscut din totdeauna. Ești protejat prin
ESENȚA A CEEA CE EȘTI care te susține în transcendența ta spre Tărâmurile
Superioare ale Conștiinței!” Dimitria Puchia
”Lucrul cu tine trebuie să înceapă prin eliminarea agresivității față de Dumnezeu. Dumnezeu este iubire și, din acest motiv, renunțarea la iubire este cea mai periculoasă tendință.
Să elimini agresivitatea față de Dumnezeu înseamnă să accepți tot ceea ce s-a întâmplat deja, tot ceea ce se întâmplă și tot ceea ce se va întâmpla pe viitor.
Porunca pe care Iisus Hristos a numit-o „prima și cea mai mare” spune: „Iubește-l pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta și cu tot sufletul tău și cu toată mintea ta”. A doua poruncă pe care Hristos a spus-o: „Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți”. Acest lucru înseamnă că este necesar să înveți să te iubești mai întâi pe tine însuți.
De aceea, după ce agresivitatea față de Dumnezeu este eliminată prin căință, trebuie să elimini agresivitatea față de sine. Nemulțumirea de sine de lungă durată, disprețul de sine, gândurile rele față de sine, față de propriul viitor, mâhnirea – toate acestea constituie o sinucidere imperceptibilă, ascunsă , atitudinea asta incorecta conduce în mod inevitabil la boli.
Obiceiul de a vorbi
rău despre tine însuți, de a nu crede în propriile forțe, de a te încătușa și a
te reprima pe sine și o timiditate crescută reprezintă o lipsă de credință.
Credința ne vindecă și ne salvează sufletul, iar lipsa acesteia ne dăunează
grav....” S.N. Lazarev, Fragment carte ”VINDECAREA SUFLETULUI”
Odată cu excluderea a apărut subestimarea, care, din nou, mi-am dat seama că este un mare avantaj pentru oricine aflat pe această frecvență. Ceilalți sunt la pândă în așteptarea vreunui eșec la care să jubileze cu "Ți-am spus eu!". Iar când așteptările le sunt înșelate, căci frica de eșec nu se încadrează în această tipologie, tocmai cei care te-au judecat se întorc spre tine cu mirare și cu frustrare că n-au avut dreptate.
Și de unde te respingeau, nu mai pot să te ignore. Și tocmai cei în a căror lume nu ai încăput întorc foaia și încearcă să se integreze ei în lumea ta. Pentru că, nu-i așa, ca să-și păstreze dreptatea, au știut de la bun început că ești, de fapt "special". Cine-a zis că nu e în regulă să nu fii ca ceilalți? Și dacă a zis, doar a glumit.” Valeriu Panoiu
22.08.2023
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Interior, exterior.
Inspiratie, expiratie.
Impresie, expresie.
Ganduri, cuvinte.
Oglindire.
:)