Candoarea copilului, cea mai pretioasa comoara din noi insine

 

Ultima actualizare in 11.06.2023: la final, text nou si poze noi

Tu eşti, copilărie?

Autor: Liliana Pascanu

Mai eşti aici, copilărie dulce?

Îmi eşti şi-acum alături? Şi-mi zâmbeşti?

Ai tăi sunt ochii-albaştri ai fetiţei

Cu care din oglindă mă priveşti?

A ta e inimioara care bate

Când îmi primesc cadoul aşteptat?

Al tău este surâsul ce se-ndreaptă

Spre Moşul ce de mine n-a uitat?

 

Tu te alinţi, copilă răsfăţată,

Când te ridică pe genunchii lui

Obrajii amândoi să ţi-i sărute?

Iar poezia asta tu i-o spui?

Mânuţele acestea-s ale tale?

Tu îl cuprinzi pe Moşul după gât

Şi-i spui frumos, nevinovat şi simplu

“De-ai şti cât te iubesc! De-ai şti tu cât!” ?

 

Tu eşti aceea care apoi râde,

Sărind în jurul lui într-un picior

Când îţi şopteşte blând “Ştiu, pui de fată,

Ştiu, puişor de Lilişor!”?

Oare tu eşti aceea care-l cheamă

în fiecare zi cu jucării?

Iar inima din pieptul lui, aprinsă,

Ţie ţi-o dă? Sau mie? Spune-mi, ştii?

 

Chiar dacă-n ochii lumii sunt om mare,

Te-ascunzi în mine, suflet de copil!

Tu eşti aripa care mă înalţă

Către tărâmul nevăzut, subtil!

Tu mă îmbraci în rochie de prinţesă

Şi m-ameţeşti prin pagini de poveşti,

Iar visele frumoase, adunate,

Doar tu, copilărie, le-mplineşti!

 

...întrebările unui copil mare care îl aşteaptă pe Moşul ...

...cu mirare.... cu candoare....şi cu inocenţă....

Autor: Liliana Pascanu. Am compus acest poem 06.12.2010 si este publicat pe acest blog cu titlul Tu eşti, copilărie? (click pe titlu), in data de 05.08.2012.

„Copilul este un gimnast. Poate sta ore in sir in genuflexiune jucandu-se in nisip. Il punem apoi intr-o banca pentru a-i oferi educatie si corpul lui uita sa stea ghemuit.

Copilul este un explorator. Poate sa stea ore in sir si sa se bucure de ce ii ofera lumea din jur. Pana cand il invatam ca nu-i bine sa pierzi vremea. Si creierul lui uita cum e sa nu te plictisesti de frumusetea lumii din jur.

Copilul nu stie sa simta rusine fiindca nu are cea mai scumpa pereche de pantofi si cea mai noua masina. Pana cand il educam ca astea sunt valori adevarate. Si copilul invata sa fie rusinat.

Copilul nu stie sa umileasca si sa fie mojic cu ceilalti. Pana cand, oamenii iubitori din jurul lui il invata valorile lor, il invata ca hainele, culoarea, sexul sau natiunea altui copil conteaza. Si copilul stie apoi sa se uite de sus la copilul mai sarac, sa fie rasist, sexist sau xenofob… ce cuvinte complicate pentru un copil mic, nu-i asa?

Un copil stie sa se apropie de alti copii ca sa se joace, fara sa astepte nimic in schimb. Pana cand il invatam ca atunci cand te apropii de altii, “interesul poarta fesul”.

Copilul stie sa iubeasca si sa fie multumit cu putin. Pana cand niste oameni mari, care il iubesc, il invata ca iubirea nu e niciodata gratuita si trebuie sa iti aduca ceva.

Copilul se trezeste cu acelasi entuziasm pentru fiecare “azi”. Pana cand invata ca e mai important sa fie preocupat in fiecare “azi” pentru ce va fi “maine”. Invata cum e sa uite sa se bucure acum si sa fie mereu in asteptarea unui moment mai bun pentru fericire.

Copiii mici se fac copii mari. Si uita sa fie gimnasti sau cum sa se bucure din nimicuri, dar invata sa judece, sa dispretuiasca, invata sa fie suparati. Uita cum e sa traiasca fiecare moment ca o experienta unica si invata ca e bine sa aiba parte de lucruri si experiente care, cu cat costa mai mult, cu atat sunt mai bune. Uita sa fie “naivi”, dar invata sa ii judece pe altii. Si copiii astia mari si transformati cresc copii mici. Pe care ii trasforma in copii mari. Paradoxal, o fac din iubire pentru ei.

Asa ca azi, uita-te putin la tine. Poate, poate ai putea sa te “dezveti” de cateva din lucrurile invatate de la copiii aia mari si sa redevii, macar putin, un copil mai mic, mai naiv, mai bucuros.” 

Sursa: Sfatul Neurochirurgului

"Copii...

Le facem rău copiilor nostri tocmai pentru că vrem sa le fie bine și ușor. Și nici nu conștientizam ca-i “ handicapam” emoțional.

Nu vrem sa- i vedem supărați, triști sau nemulțumiți. Credem ca fericirea lor depinde doar de noi. Și facem tot ce putem sa- i vedem Fericiți. Și dacă nu sunt Fericiți, înseamnă ca noi suntem de vina. Noi am greșit cu ceva și am “ stricat” fericirea copilului.

Nu putem sa nu i punem sa facă nimic și sa facem noi in locul lor iar, mai târziu, sa avem așteptări de la ei sa fie responsabili și sa- și asume propriile fapte.

Ne e frica sa le spunem “ nu”-uri și sa le punem limite pentru ca ne e frica sa le vedem supărarea sau suferința in ochi. Ne e greu sa le controlăm emoțiile astea grele pentru ca nici cu ale noastre nu știm ce sa facem. Și am fost învățați sa le ascundem și sa fugim de ele.

Copiii au nevoie de repere clare și stabile. Copiii au nevoie de reguli și limite ferme. Așa se vor simți in siguranța ca au lingă ei in adult căruia nu- i este frica sa aibă grija de el și sa- l ghideze.

Ii hiper- protejam încercând sa- i ferim de tot răul din lume. Și aceasta protejare, în loc să le dezvoltate abilităţile de adaptare, îi determină pe viitorii adulţi să dezvolte frici şi angoase în faţa provocărilor, dar şi să piardă oportunităţi.

Ii ferim de orice efort, de orice “ greu” in viața asta sperând ca ei vor avea o viața mai buna decât a noastră. Doar ca acest rol pasiv, alegerea neimplicării nu fac decât să formeze indivizi neadaptaţi, care nu gasesc bucurie in nimic și pentru care viaţa nu are niciun farmec.

Haideti sa lăsam copiii să facă efort. Sa nu obțină totul de- a gata. Sa și transpire. Sa și greșească. Sa sufere sau sa fie supărați. Sa le fie greu sau sa îndure! Asta îi întărește și le da incredere in ei. Nu cadourile și laudele fără merit.

Creștem oameni. Asta facem noi in rolul asta de părinți. Iar greul in rolul asta vine tocmai din frica de a gresi, frica de a- i “ strica”, de a nu știi cum sa facem.

Ei au nevoie sa- i ghidam. Nu sa le spunem noi ce sa facă sau cum sa fie.

Nu-i transmite mesajul ca fara tine nu poate. Nu-i spune ce sa faca. Nu-i cere sa-ti fie fidel. Nu-l lega de tine.

Incurajeaza-l sa exploreze mai mult, sa guste mai mult, sa cunoasca si sa fie el sursa propriilor alegeri. Tu ai povestea ta. Lasă -l si pe el sa-și construiască propria poveste."

Sursa: Lavinia Sirboiu

"COPII NU NE APARȚIN NOUĂ...EI APARȚIN VIEȚII...

Copiii pleacă.

Trebuie să-i accepți cu această condiție.

Trebuie să-i crești cu această idee.

Trebuie să-ți asumi această realitate.

Ei nu pleacă,

Viața îi ia.

Nu mai ești centrul lor.

Nu mai ești autoritatea.

Nu mai dirijezi, ci accepți.

Nu îi trimiți, îi însoțești.

Nu proiectezi, respecți.

Au nevoie deja de o altă dragoste...

Un alt cuib și alte perspective.

Le-au crescut aripi și vor să zboare.

Deja le-au crescut rădăcini și s-au maturizat în interior.

Rădăcinile nu mai încap în ghiveciul tău.

Nici îngrășământul tău nu este suficient pentru a-i hrăni...

Nici măcar apa ta să nu le mai satură setea.

Nici protecția ta pentru viață.

Vor să crească într-o altă dimensiune.

Să-și dezvolte personalitatea.

Să facă față valurilor vieții...

În umbra iubirii și a performanțelor tale.

Au o cale și vor să o exploreze.

Important este că ei știu cum și când să se retragă...

Au aripi și vor să le deschidă.

Iar tu rămâi înăuntru.

La baza clădirii.

La rădăcina arborelui.

În crusta structurii.

Adânc în inima sa.

Ai rămas în urmă.

Ca farul luminos ghidandu-le navă la plecare.

În sărutul pe care il trimiți.

În batista pe care o fluturi la despărțire,

În rugăciunea care îi urmează.

În lacrima care merge cu ei!

Ești mereu înăuntru.

Chiar dacă vă schimbați locul...

Fă viața copiilor tăi atât de fericită

Ca atunci când pleacă

Să se gândească să se întorcă,

Chiar dacă este doar pentru a te ține de mână .

Și a fii doar un moment cu tine."

Bianka Luz

“Pupă-l cât încă mai stă la pupat!

Ține-l în brațe cât încă mai stă. Veghează-i somnul cât încă doarme lângă tine. Spală-l cât încă se mai lăsă spălat. Îmbracă-l cât încă nu se opune. Și pupă-l, pupă-l în plus, că pupatul de azi nu se mai pune mâine.

Profită acum. Asta e superpromoția care nu se mai întoarce.

Joacă-te cât încă te mai roagă pe tine. Fă-i de mâncare la ce oră vrea. Clătite. Orez cu lapte. Macaroane cu brânză. Dacă poți, dacă e în puterea ta, nebunii nu există, ci doar bucurii pentru copil și părintele său. Răspunde-i la toate dece-urile obsesive.

Ascultă-l cât încă te mai căută pe tine. Observă-l, câtă nevoie are să fie văzut chiar acum. Imediat poate fi prea târziu.

Momentele astea sunt averile noastre de la bătrânețe, sunt toată agoniseala după ce ei cresc și se desprind. Când brațele ne rămân goale, paturile reci și serile nederanjate.

Pupați-i pe creștet, pe obraz, pe mânuțe, țineți-i în brațe, citiți-le de o mie de ori cartea care le place, rămâneți cu ei până adorm. Și fiți prezenți la fiecare pupat, că așa ca acum, când sunt micuți și pufoși, n-o să-i mai pupați când cresc, nici la sărbătoare.”

Parintele Constantin Necula

"Legenda spune că un prunc, înainte de a se naște se întâlnește cu Dumnezeu: "Dumnezeul meu, eu merg în lume și nu știu ce voi face acolo. Sunt atât de mic și de fragil..." 

"Pentru tine am pregătit acolo un înger..." 

"Doamne, dar nu știu limba oamenilor, cum o să mă înțeleg cu ei, cum o să mă adaptez?" 

"Îngerul pe care ți l-am pregătit te va învăța limba lor..." 

"Doamne, am auzit că în lume sunt multe rele. Cum o să le pot dovedi ?" 

"Îngerul pe care ți l-am pregătit o să te apere de rele... fii fără grijă..." 

"Doamne și cum o să mă pot întoarce la tine!" 

"Îngerul pe care ți l-am pregătit o să-ti spună cum te vei putea întoarce la mine." 

S-a lăsat liniștea în ceruri... a sosit timpul ca bebelușul să plece în lume... dar a mai întrebat încet: 

"Doamne... cum se numește îngerul pe care mi l-ai pregătit?" 

"Numele nu e important... dar tu ii vei spune MAMA...

“O nouă rasă de oameni...

Copiii!!!

Acești copii care se încarnează în realitatea noastră chiar acum sunt mai avansați nu numai în capacitățile lor, ci și mai avansati din punct de vedere chimic la nivel celular. Cu fiecare generație se face progres. Noii părinți se confruntă cu creșterea unor copii foarte diferiți ca niciodată.

Ceea ce a funcționat înainte nu va mai funcționa cu această nouă rasă de oameni. Bebelușii se nasc mult mai atenți decât oricând, ei sunt pregătiți pentru această nouă vibrație. Copiii au avut întotdeauna o vibrație ridicată din cauza vidului de credințe limitative.

Acești copii care se încarnează acum în această realitate au roluri foarte mari de îndeplinit și capacitățile lor vor reflecta ceea ce este posibil în dimensiunile superioare prin evoluția speciei noastre. Ei sunt aici pentru a ne învăța cum să trăim în dimensiunile superioare, în ACUM.

Acești copii vor avea mai mult din creier activat, vom vedea noi abilități care în cele din urmă vor deveni așteptate și norma pentru acești copii. În cele din urmă, vom fi cu toții conectați universal la această cunoaștere dimensională superioară, gata să fie descărcate în mintea noastră.

Acești noi copii vor fi în ton cu energiile trecutului, prezentului și viitorului. Abilitatea psihică a acestor noi copii va depăși cu mult orice am văzut până acum. Mulți dintre acești copii vor fi telepați, vor putea să trimită și să primească gândurile altora indiferent de distanța dintre ei. Dacă acești copii nu sunt hrăniți în abilitățile lor, aceste abilități vor slăbi însemnând orele suplimentare... va fi foarte important ca părinții să-i susțină.

Structura fizică și genetică a acestor copii este foarte diferită și îi vom vedea că sunt foarte sensibili, nu vor învăța în același mod ca copiii dinaintea lor. Memorarea banală a faptelor nu le va mai fi de folos. Ei vor lupta cu vechile moduri ale tradiției.

Acești copii vor ajuta la înlocuirea vechilor moduri de a face lucrurile în sistemul nostru de educație, sistemul medical, sistemul financiar și sistemul politic. Acești copii vor pune la îndoială totul, pentru a sparge modelul unui nou mod de a gândi. Pur și simplu nu se pot exprima într-un sistem care nu dorește să evolueze!

Nu este că nu se pot concentra, ci că refuză să se concentreze pe modalități vechi și învechite de a învăța. Mințile lor sunt mult mai capabile decât li se acordă credit, doar că nu sunt încurajați într-un mod adecvat.

Mintea lor funcționează într-un mod diferit. Părinții sunt programați să se teamă de orice abatere de la normă în sistemul de învățământ și atunci când o fac este considerată greșită, dar sistemul de învățământ este și va fi primul care va observa nevoia de schimbare.

Acești noi copii vor dezvolta abilități psihice, vor putea vedea nevăzutul, vor dobândi abilități uimitoare de vindecare. Unii vor fi capabili să manipuleze numerele așa cum nu ați crede în câteva secunde, iar alții vor putea vedea energiile din jurul acelor oameni pe care se concentrează. Toate aceste abilități sunt doar latente în interiorul fiecăruia dintre noi, dar acești copii vor fi activați cu aceste abilități la naștere.

Acești copii vor arăta că aceste abilități nu sunt văzute ca extraordinare, ci vor deveni obișnuite. În fiecare zi, vedem schimbarea copiilor din sistemul nostru de învățământ. Vedem mintea devastatoare care amorțește modalitățile în care sunt învățați doar pentru a-i ține amuți, iar cei care deranjează sistemul sunt drogați pentru a se conforma.

Trebuie să ne amintim că toți copiii sunt înfometați de cunoștințe, dar nu toți copiii sunt flămați de aceleași cunoștințe. Acești copii noi fac eforturi pentru o nouă paradigmă de învățare și credeți-mă că o vor obține. “

Sursa: Teri Wade via Gheorghe Picui

“Părinți, profesori: eliberaţi copiii lumii!

Eliberaţi-i din închisoarea spiritului şi permiteţi-le să îşi cunoască aripile, să le întindă şi să zboare! Nu îi chinuiţi cu nimicuri şi nu le frângeţi destinele! Nu le opriţi sufletele la porţile şcolilor! Nu îndesaţi în ei informaţie ca într-un butoi fără fund! Nu îi învăţaţi să calce unii pe alţii pentru a fi primii, pentru a ajunge sus! 

Daţi-le spaţiu pentru a visa şi pentru a se mira! Lăsaţi-i să se joace şi faceţi din joc platforma esenţială a învăţării! Nu îi îmbătrâniţi de la doar câţiva ani! NU încercaţi să îi transformaţi în adulţi când ei sunt doar nişte copii! Nu le oferiţi noţiuni abstracte când mintea şi sufletul lor tânjesc după impresii, conţinuturi şi forme vii! Nu îi obligaţi să se adapteze la oribila societate actuală! Daţi-le şi, astfel, daţi-vă şansă de a schimba lumea în bine! 

Copiii lumii au în ei tot ce le trebuie pentru a schimba şi lumea noastră, a adulţilor, în bine! Nu le corupeţi minţile şi inimile forţându-i să ducă mai departe această societate pe care ei, de fapt, sunt chemaţi să o schimbe! Lăsaţi-vă pătrunşi şi inspiraţi de frumosul din inimile lor şi nu îl transformaţi în urâtul din care omenirea şi-a făcut casă! Nu râdeţi atunci când pun mii de întrebări, ci încercaţi să vi le puneţi şi voi odată cu ei! Lăsaţi-i să vă vindece, pentru că sunt aici pentru a vă vindeca!

Copiii lumii sunt aici pentru a vindeca lumea cea urâtă a adulţilor! Lăsaţi-i să fie tămăduitorii sufletului umanităţii! Copiii lumii au puterea de a schimba totul, aşa, mici, cum sunt! Cu condiţia ca noi, adulţii, să le permitem asta, să îi înţelegem, să îi ajutăm să se dezvolte în toată profunzimea și complexitatea lor!

Eliberați copiii lumii! Este singura șansă a umanității!!!”

Sursa: Liviu Plesoianu

“Generaţia actuală de părinţi a vrut cumva să compenseze lipsurile copilăriei lor şi a încercat să dea copiilor ce aveau mai bun: cele mai frumoase jucării, haine, plimbări, şcoli, televizor şi calculator. Alţii le-au umplut timpul copiilor cu multe activităţi educative ca învăţarea limbilor străine, informatică, muzică. Intenţia este excelentă, însă părinţii nu au înţeles că televizorul, jucăriile cumpărate, internetul şi excesul de activităţi blochează copilăria, în care copilul are nevoie să inventeze, să înfrunte riscuri, să sufere decepţii, să aibă timp de joacă şi să se bucure de viaţă.

Câteva dintre consecinţele creării acestui univers artificial în care cresc copiii noştri sunt:

Blocarea inteligenţei

Sistemul educaţional actual aduce foarte multă informaţie, de cele mai multe ori inutilă. Copiii şi tinerii învaţă cum să opereze cu fapte logice, dar nu ştiu cum să abordeze eşecurile. Învaţă să rezolve probleme de matematică, dar nu ştiu să-şi rezolve conflictele existenţiale. Sunt antrenaţi să facă calcule fără să greşească, dar viaţa este plină de contradicţii şi probleme care nu pot fi calculate.

Acest lucru se întâmplă pentru că inteligenţa lor a fost blocată, noi ne-am transformat în maşini de muncit iar pe ei îi transformăm în maşini de învăţat.

Utilizarea greşită a funcţiilor memoriei

Prin sistemul educaţional actual, memoria copiilor este transformată într-un depozit de informaţie inutilă, iar excesul acesteia blochează inteligenţa copiilor şi bucuria lor de a trăi. Cea mai mare parte a informaţiilor pe care le acumulăm nu vor fi folosite niciodată. Numărul actual de şcoli este mai mare decât în orice altă epocă, însă acestea nu produc persoane care gândesc, şi nu e de mirare că elevii au pierdut plăcerea de a învăţa.

Pe de altă parte, mediile de informare îi seduc cu stimuli rapizi, gata preparaţi, care îi transportă pe tineri, fără ca ei să facă vreun efort, în mijlocul diverselor aventuri – sportive, de război, politice sau sentimentale. Bombardamentul acesta de stimuli care vin prin televiziune şi internet acţionează asupra subconştientului, mărindu-le nevoia de plăceri în viaţa reală. Astfel în timp ei nu mai găsesc plăcere în micii stimuli ai rutinei zilnice şi vor căuta stimuli tot mai puternici, trebuind să facă foarte multe lucruri pentru a avea puţină plăcere. Toate acestea generează personalităţi fluctuante, instabile şi nemulţumite.

Informăm şi nu formăm

Noi nu îi formăm pe tineri, ci doar îi informăm. Ei cunosc tot mai mult despre lumea în care se află, dar nu ştiu mai nimic despre lumea lor interioară.

Educaţia este tot mai lipsită de ingredientul emoţional şi produce tineri care rareori ştiu să îşi ceară iertare, să îşi recunoască limitele sau să se pună în locul celorlalţi.

Care este rezultatul?

O generaţie de copii şi tineri mai bolnavă psihic decât oricare alta din istoria umanităţii: copii depresivi, preadolescenţi şi adolescenţi care dezvoltă obsesii, sindroame de panică, timiditate, fobii sau agresivitate. În plus, tot mai mulţi dintre ei caută plăcerea de moment în consumul de tutun, alcool şi droguri.

CE ESTE DE FĂCUT?

Dr. Augusto Cury ne spune că în ziua de azi nu ajunge să fim părinţi buni, ci trebuie să devenim părinţi inteligenţi.

Pentru aceasta ne vorbeşte despre şapte deprinderi ale „părinţilor buni” şi cum trebuie transformate ele de către „părinţii inteligenţi”.

1. Părinţii buni dau cadouri, părinţii inteligenţi dăruiesc propria fiinţă

În timp ce părinţii buni se străduiesc să satisfacă, în măsura posibilităţilor, dorinţele copiilor lor (haine, pantofi, aniversări, produse electronice, excursii), părinţii inteligenţi le oferă ceva ce nu se poate cumpăra: povestea vieţii lor, experienţele lor, bune sau rele, timpul lor. Povestiţi cu copiii voştri despre greutăţile prin care aţi trecut, despre aventurile şi visurile voastre, despre momentele cele mai fericite! Mulţi părinţi se spetesc să le ofere copiilor tot ce e mai bun, dar uită să le deschidă cartea vieţii lor, să le împărtăşească existenţa lor.

Un lucru foarte important în viaţa voastră este să iertaţi. Dacă aveţi un duşman, este mai ieftin să îl iertaţi, pentru că altfel duşmanul va dormi cu voi şi vă va tulbura somnul. Înţelegeţi-i slăbiciunile şi iertaţi-l, doar aşa vă veţi elibera de el. Şi învăţaţi-i pe copiii voştri să facă la fel, să îi ierte pe cei care în dezamăgesc, explicându-le acest mecanism.

Agresiunile, respingerile şi atitudinile noastre pot crea un nivel înalt de tensiune emoţională în copii, generând cicatrice pentru totdeauna. Dacă aţi greşit faţă de copil, nu este suficient ca în secunda următoare să fiţi drăguţ cu el sau, şi mai rău, să compensaţi agresivitatea cu cadouri. Astfel îl veţi face să vă manipuleze, nu să vă iubească. Puteţi repara răul pe care i l-aţi făcut doar pătrunzând în lumea lui, recunoscându-vă greşeala şi explicând-o. Spuneţi mereu copiilor voştri că ei nu sunt simple note de subsol, ci paginile centrale ale poveştii vieţii voastre.

Foarte mulţi copii dezvoltă o personalitate individualistă. Una din cauzele acestui lucru este faptul că părinţii nu îşi încrucişează parcursul vieţii cu cel al copiilor lor. Chiar dacă munciţi mult, faceţi din puţinul timp disponibil mari momente de convieţuire cu copiii voştri; rostogoliţi-vă cu ei pe podea, jucaţi-vă, râdeţi, faceţi totul cu plăcere. Nu uitaţi, copiii voştri nu au nevoie de fiinţe extraordinare, ci de fiinţe umane, care îşi deschid inima. Deschideţi-vă, plângeţi şi râdeţi împreună cu ei, îmbrăţişaţi-i. Acest lucru e mai important decât să le daţi averi sau să îi criticaţi de nenumărate ori.

2. Părinţii buni alimentează corpul, parinţii inteligenţi alimentează personalitatea

 

Sistemul social formează consumatori, nu persoane umane

Părinţii buni au grijă de hrănirea fizică a copiilor lor, învăţându-i să aibă un regim alimentar bun, cu alimente proaspete şi sănătoase. Părinţii inteligenţi merg mai departe. Ei ştiu că personalitatea are nevoie de o hrană psihică excelentă şi se îngrijesc de elementele care îmbogăţesc inteligenţa şi emoţia.

Altădată o familie bine structurată era o garanţie pentru formarea unor copii cu personalitate sănătoasă. Astăzi însă societatea s-a transformat într-o fabrică de stres, iar noi nu mai avem controlul asupra formării personalităţii copiilor noştri, pentru că ei intră încă de mici într-un sistem social care ajunge să îi controleze, pentru că le oferă zilnic mii de stimuli atrăgători care se înfiltrează în matricele memoriei lor.

De exemplu părinţii îi învaţă pe copii să fie înţelepţi şi să consume numai cât le este necesar. Sistemul însă, prin publicitatea excesivă, îi învaţă individualismul şi să consume fără rost. Cine câştigă în această luptă? Sistemul social, pentru că el exercită asupra tinerilor o cantitate foarte mare de stimuli şi presiune emoţională.

Trebuie deci să fim conştienţi că faptul că avem cultură, o situaţie financiară şi familială bună, iar în plus oferim copiilor o şcoală bună, nu este suficient pentru a le oferi sănătate psihică. Noi trebuie să îi pregătim pentru a supravieţui în apele învolburate ale emoţiei şi pentru a-şi dezvolta discernământul. Numai aşa vor fi capabili să filtreze stimulii şi vor fi liberi să aleagă. Părinţii care nu îşi învaţă copiii să aibă o viziune critică asupra publicităţii şi a ceea ce le oferă televiziunea îi transformă într-o pradă uşoară pentru sistemul acaparator, care nu vede în noi persoane umane, ci doar potenţiali consumatori. Pregătiţi-vă copilul pentru „a fi”, căci lumea îl va pregăti pentru „a avea”.

Igienă emoţională

Părinţii buni îşi învaţă copiii să se spele pe dinţi, însă nu acordă atenţie igienei emoţionale. La ce foloseşte să previi cariile, dacă emoţia copiilor se transformă într-o ladă de gunoi plină de gânduri negative, mofturi, temeri, reacţii impulsive şi atracţie către capcanele sociale? Învăţaţi-i pe tineri să-şi protejeze emoţia! Ajutaţi-vă copiii să nu fie sclavii problemelor lor!

Problemele vor exista întotdeauna. Dacă pot fi rezolvate, trebuie să le rezolvăm. Dacă nu putem să le rezolvăm, trebuie să ne acceptăm limitele. Dar niciodată nu trebuie să gravităm pe orbita lor.

Milioane de tineri sunt ţinuţi captivi în închisoare emoţiilor lor, suferind din cauze diverse, pentru că educaţia actuală le vorbeşte despre lumea în care ne aflăm, dar nu spune nimic despre lumea din noi. Întrebaţi-vă mereu copiii: Ce se petrece cu tine? Ai nevoie de mine? Ai avut vreo dezamăgire? Acordaţi-le o protecţie emoţională, care să îi înveţe să fie stabili, să nu fugă de probleme, să nu le fie frică de critici, să nu aştepte să li se spună întotdeauna: DA.

Hrăniţi personalitatea copiilor voştri cu înţelepciune şi linişte. Vorbiţi despre peripeţiile voastre, despre momentele de ezitare, de căderile voastre emoţionale.

Pesimismul este cancerul sufletului

Puteţi să nu aveţi bani, dar dacă sunteţi dotaţi din plin cu bun-simţ veţi fi nişte părinţi străluciţi. Dacă vă veţi molipsi copiii cu visele şi entuziasmul vostru, viaţa lor va fi mai bună. Dacă sunteţi un specialist în a vă lamenta, dacă vă e frică de viaţă, de ziua de mâine, de boli, le veţi paraliza şi lor inteligenţa şi emoţia.

Arătaţi copiilor voştri că aveţi forţă şi siguranţă şi încurajaţi-i mereu. Adevăratul optimism se construieşte prin confruntarea cu problemele şi nu prin negarea lor. Pesimismul este cancerul sufletului, iar mulţi părinţi sunt vânzători de pesimism.

Pe lângă gunoiul social pe care mass-media îl depozitează pe scena minţii tinerilor, mulţi părinţi le prevăd un viitor sumbru – totul este greu şi periculos. Astfel ei îşi pregătesc copiii să se teamă de viaţă, să se închidă într-un cocon, să trăiască fără poezie. Alimentaţi-vă copiii cu un optimism solid! Nu trebuie să formăm „supra-oameni”.

Părinţii inteligenţi nu formează eroi, ci fiinţe umane care îşi cunosc limitele şi forţele.

Aceleaşi greşeli, alte atitudini

Nu fiţi un specialist în a critica comportamente inadecvate, fiţi un specialist în a-i face pe copiii voştri să gândească. Vechile corecţii şi „predicile” nu mai funcţionează, ele nu fac decât să erodeze relaţia.

Mecanismul, inconştient, funcţionează în felul următor: atunci când deschideţi gura ca să repetaţi acelaşi lucru, declanşaţi un resort din subconştient care deschide anumite arhive ale memoriei, ce conţin critici mai vechi. Astfel copiii vor şti deja tot ce urmează să le spuneţi şi se vor înarma pentru a nu primi mustrările. În consecinţă, ceea ce veţi spune nu va avea un ecou în sufletul lor.

Când greşeşte, copilul se aşteaptă să aveţi o reacţie. Dacă nu reuşiţi însă să provocaţi un impact emoţional asupra lui, nu se va produce nici o evoluţie. Astfel, continuăm uneori ani de-a rândul să reproşăm aceleaşi lucruri, iar tinerii continuă să repete aceleaşi greşeli. Ei sunt încăpăţânaţi, iar noi suntem proşti. A educa nu înseamnă a repeta cuvinte, ci a crea idei şi stări. La aceleaşi greşeli este nevoie de atitudini noi.

Nu fiţi un manual de reguli

Dacă copiii noştri ar fi computere, tehnica de a repeta reacţia pentru a corecta acelaşi defect ar funcţiona. Inteligenţa copiilor depăşeşte însă orice inteligenţă artificială. Cu toate acestea, noi persistăm să ne educăm copiii ca şi cum ar fi maşini, care trebuie să urmărească instrucţiunile tehnice dintr-un manual. Sufletul unui tânăr nu este însă o maşină, ci o lume care aşteaptă să fie explorată.

Criticile şi corecţiile repetate nu educă, ci generează agresivitate şi distanţare. Ce este de făcut? Încercaţi să îi uimiţi! Părinţii inteligenţi sunt conştienţi că mai întâi trebuie să cucerească teritoriul emoţiei, pentru ca apoi să cucerească amfiteatrul gândurilor şi, în cele din urmă, să cucerească solurile conştiente şi subconştiente ale memoriei, care este cutia cu secrete a personalităţii.

Părinţii inteligenţi creează stări emoţionale, făcând gesturi unice care îi surprind pe copii. Asta înseamnă a le spune lucruri la care ei nu se aşteaptă, a reacţiona diferit faţă de greşelile lor, a le depăşi aşteptările.

Iată un exemplu concret: copilul tocmai a ridicat glasul la tatăl lui. El se aşteaptă ca tatăl să ţipe la el şi să îl pedepsească. În schimb, tatăl tace, încearcă să îşi liniştească starea de tensiune, şi apoi îi spune: „Nu mă aşteptam să mă superi în felul acesta. În ciuda durerii pe care mi-ai provocat-o, eu te iubesc mult şi te respect.” Apoi iese din cameră, lăsându-şi copilul să se gândească. Această atitudine îi va zdruncina temelia agresivităţii.

Dacă vreţi să provocaţi un impact puternic în universul emoţional şi raţional al copiilor voştri, folosiţi-vă de creativitate şi sinceritate. Trebuie însă să ştiţi că nu îi veţi cuceri doar cu un singur gest, ci cu un model de viaţă.

Înşelaţi-le aşteptările

Dacă educaţi inteligenţa emoţională a copiilor voştri cu laude atunci când ei se aşteaptă la o mustrare, cu o încurajare atunci când ei se aşteaptă la o reacţie agresivă, cu o atitudine afectuoasă atunci când ei se aşteaptă la un atac de furie, vor fi impresionaţi şi vor înregistra acest moment intens, care îi va transforma.

Părinţii buni spun copiilor: „Greşeşti”. Părinţii inteligenţi spun: „Ce părere ai despre comportamentul tău?”. Părinţii buni spun: „Ai greşit din nou!”. Părinţii inteligenţi spun: „Gândeşte înainte să reacţionezi.” Părinţii buni pedepsesc atunci când copiii dau greş; părinţii inteligenţi îi stimulează să facă din fiecare lacrimă o ocazie de a evolua.

Părinţii buni îşi pregătesc copiii pentru aplauze, părinţii inteligenţi îşi pregătesc copiii pentru eşecuri.

Învăţaţi-i să nu se teamă de insuccese

Părinţii buni educă inteligenţa logică a copiilor, părinţii inteligenţi le educă sensibilitatea. Stimulaţi-i pe copiii voştri să îşi propună diverse obiective, să caute succesul în studiu, în muncă, în relaţiile sociale – dar nu vă opriţi aici. Ajutaţi-i să nu le fie teamă de insuccese. Mulţi pierd pentru că nu au avut răbdare să suporte un „nu”, pentru că nu au avut îndrăzneala de a înfrunta unele critici sau umilinţa de a-şi recunoaşte greşelile. Părinţii inteligenţi sunt în stare să le spună copiilor lor: „Am greşit”, „Scuză-mă” sau „Am nevoie de tine. Ei sunt puternici în convingerile lor, dar suficient de flexibili pentru a-şi admite fragilitatea. Părinţii inteligenţi dovedesc că florile cele mai frumoase apar după iarna cea mai grea.

Părinţii care nu au curajul să-şi recunoască greşelile nu-şi vor învăţa niciodată copiii să-şi înfrunte propriile greşeli şi să înveţe din ele. Dacă ei afirmă că fac totul bine nu-şi vor învăţa niciodată copiii să-şi depăşească eşecurile.

Părinţii care nu-şi cer scuze nu-şi vor învăţa niciodată copiii cum să abordeze aroganţa. Dacă nu-şi dezvăluie temerile vor avea mereu dificultăţi în a-şi învăţa copiii să găsească în pierderi ocazii de a fi mai puternici, de a căpăta experienţă.

Bătrâneţea emoţională

Dacă sunt mereu intimidaţi în faţa nereuşitelor şi greutăţilor, copiii îşi vor hrăni prin aceste metode negative complexul de inferioritate, ceea ce le scade respectul de sine. Ei vor deveni astfel incapabili să facă faţă greutăţilor vieţii, iar această suferinţă îi va îmbătrâni emoţional. Cum se manifestă această îmbătrânire emoţională? Prin incapacitatea de a se bucura de frumos şi o înclinaţie puternică de a se lamenta permanent. Multe persoane se plâng mereu de felul în care arată, de îmbrăcăminte, de prieteni, de lipsa banilor sau chiar de faptul de a se fi născut, tocmai din această cauză.

Lamentarea permanentă este îngrăşământul suferinţei emoţionale, iar capacitatea de a mulţumi este combustibilul fericirii. Tinerii care devin maeştri în a se plânge au un mare dezavantaj în viaţă.

Bucuria lucrurilor mărunte

Învăţaţi-vă copiii să găsească în lucrurile mici motive majore de fericire. O persoană superficială din punct de vedere emoţional are nevoie de evenimente mari ca să se bucure; o persoană profundă găseşte bucurie în lucrurile ascunse, în fenomene aparent imperceptibile: mişcarea norilor, dansul fluturilor, îmbrăţişarea unui prieten sau a persoanei iubite, zâmbetul prietenos al unui necunoscut.

Fericirea nu este opera întâmplării, fericirea vine prin exerciţiu. Antrenaţi-vă copiii pentru a fi excelenţi observatori. Ieşiţi pe câmp sau în grădină, faceţi-i să urmărească deschiderea unei flori şi descoperiţi cu ei frumosul invizibil. Simţiţi cu ochii voştri lucrurile frumoase care vă înconjoară.

Faceţi-i pe tineri să aprecieze momentele simple, forţa care izvorăşte din pierderi, siguranţa care răsare din haos, măreţia care emană din gesturile mici. Munţii sunt formaţi din particule nevăzute de nisip.

Acordaţi-le libertatea de a vorbi

Între a sta de vorbă şi a dialoga este o mare diferenţă. A sta de vorbă înseamnă a vorbi despre lumea care ne înconjoară, a dialoga înseamnă a vorbi despre lumea care o constituim fiecare dintre noi, a relata experienţe, a împărtăşi ceea ce este ascuns în inimă, a pătrunde dincolo de cortina comportamentelor.

Din păcate mai mult de jumătate din părinţi n-au avut niciodată curajul de a dialoga cu copiii lor despre temerile lor, despre pierderi şi frustrări personale.

Părinţi şi copii trăiesc sub acelaşi acoperiş ani de-a rândul şi totuşi rămân izolaţi unii de alţii, spun că se iubesc dar cheltuiesc prea puţină energie pentru a cultiva iubirea.

Părinţii au grijă să se ocupe de maşină sau de robinetul stricat, dar nu îşi fac timp să se îngrijească de deteriorările emoţionale din cadrul relaţiei cu copiii lor.

Trebuie să căpătăm deprinderea de a ne reuni cu copiii noştri, de a dialoga cu ei, de a le da libertatea de a vorbi despre ei înşişi, despre neliniştile şi dificultăţile pe care le au.

Dacă părinţii nu le-au vorbit niciodată copiilor despre visele lor cele mai importante şi nici nu i-au ascultat vorbind despre bucuriile şi decepţiile lor, ei nu sunt o familie, ci nişte străini.

Nu există o reţetă standard pentru formarea unei familii sănătoase, însă există un ingredient care nu poate lipsi: dialogul.

Strigăte după ajutor

În fiecare tânăr, chiar şi în cei mai complicaţi şi retraşi, există o lume care aşteaptă să fie descoperită. Mulţi tineri sunt agresivi şi rebeli, iar părinţii lor nu înţeleg că, prin agresivitatea lor, ei strigă după ajutor, iar comportamentele lor sunt de fapt strigăte care imploră prezenţa, dragostea şi atenţia părinţilor.

Multe simptome ca durerile de cap sau durerile abdominale sunt şi ele strigăte tăcute ale copiilor, pe care nu le aude nimeni, pentru că părinţii, în loc să le deschidă inima lor, îşi duc copiii la psihologi.

Pentru a îmbunătăţi relaţia cu copiii voştri, încercaţi să comutaţi dialogul de la canalul general, de genul: „Ce faci?”, „Cum a fost la şcoală?”, la canale tematice.

Relaţia voastră se va transforma, copiii vor deveni mai afectuoşi şi vor dialoga mai mult.

Excludeţi cât mai mult televizorul din viaţa de zi cu zi şi încercaţi, cel puţin din când în când, să petreceţi timp cu copiii, discutând sau făcând împreună lucruri interesante: mergeţi împreună la bucătărie, inventaţi noi feluri de mâncare, spuneţi glume, jucaţi fotbal, plantaţi flori etc.

Tulburări psihice şi emoţionale

Îmbrăţişările şi conversaţiile permanente cu copiii cultivă afectivitatea şi risipesc singurătatea.

Mulţi europeni şi americani suferă de o singurătate profundă şi, la rândul lor, nu ştiu să ajungă la copii şi să dialogheze deschis cu ei. Locuiesc în aceeaşi casă, dar trăiesc în lumi diferite, fiind lipsiţi de contact sufletesc şi dialog, care creează o sferă de solidaritate, îmbogăţesc emoţia şi dau sens vieţii.

Mulţi tineri se sinucid în ţările dezvoltate, pentru că rareori cineva pătrunde în lumea lor şi poate să îi asculte fără idei preconcepute. Cel care comite un act de sinucidere nu vrea să îşi ucidă viaţa, ci durerea sa.

Toţi cei care se gândesc la moarte sunt în fond înfometaţi şi însetaţi de viaţă. Ceea ce vor să distrugă este suferinţa cauzată de conflictele lor, singurătatea care îi descurajează, sau frica ce îi doboară.

Într-o societate în care părinţii şi copiii nu sunt prieteni, depresia şi alte tulburări emoţionale întâlnesc un mediu ideal pentru a se dezvolta.

Perla inimii

Autoritatea părinţilor şi respectul din partea copiilor lor nu sunt incompatibile cu prietenia. Pe de o parte nu trebuie să fiţi indulgenţi, nici să fiţi o jucărie în mâna copiilor voştri, pe de altă parte trebuie să căutaţi să le fiţi un foarte bun prieten.

Adevărata autoritate şi respectul solid se nasc din dialog.

Dialogul este ca o perlă ascunsă în inimă.

Ea este, în acelaşi timp, atât de scumpă şi atât de accesibilă. Scumpă – pentru că aurul şi argintul nu o pot cumpăra, şi accesibilă – pentru că şi cel mai amărât dintre oameni o poate găsi.

Lecţii din fapte cotidiene

Părinţii buni sunt o enciclopedie de informaţii.

Părinţii inteligenţi sunt însă povestitori agreabili, creativi, capabili să extragă din lucrurile de zi cu zi minunate lecţii de viaţă. Această deprindere contribuie la dezvoltarea creativităţii copilului, a perspicacităţii, capacităţii de a găsi soluţii în situaţii tensionate.

Dacă vă doriţi deci să fiţi un părinte inteligent, faceţi-vă un obicei din a dialoga şi a povesti.

Captaţi-vă copiii nu prin autoritate, bani sau putere, ci prin inteligenţa şi afecţiunea voastră. Influenţaţi atmosfera în care trăiţi, fiţi o persoană agreabilă!

Ce atitudine au copiii voştri şi ai prietenilor voştri faţă de dumneavoastră? Dacă vă evită, înseamnă că trebuie să vă revedeţi felul de a fi.

Poveşti care transformă supărările în motivaţie

Părinţilor care povestesc nu le este ruşine să-şi folosească greşelile şi greutăţile ca să-şi ajute copiii să privească în sinea lor şi să-şi găsească drumul.

Când copiii sunt disperaţi, cu teama zilei de mâine, cu frica de a înfrunta o problemă, părinţii inteligenţi intră în scenă şi creează poveşti care le transformă supărările într-o sursă de motivaţie.

Iată un exemplu: odată, una din fiicele mele se simţea tristă şi respinsă, deoarece fusese criticată de nişte tineri pentru că era o persoană simplă şi nu îi plăcea să iasă în evidenţă, dar şi că nu era excesiv preocupată de estetică.

După ce am auzit problema ei, i-am spus o pildă: unii preferă un soare frumos pictat într-un tablou, alţii preferă un soare real, chiar dacă este acoperit de nori. Am întrebat-o: tu ce soare preferi? S-a gândit şi mi-a spus că soarele real. Atunci i-am spus că soarele ei străluceşte, chiar dacă oamenii nu cred în el; lumina ei există, iar într-o zi norii care o acoperă se vor risipi, iar ceilalţi o vor vedea. Să nu îţi fie frică de critica altora, ci să îţi fie teamă să nu îţi pierzi lumina! Niciodată nu a uitat ce i-am spus.

Sosirea unui nou frate în familie poate genera reacţii agresive, respingeri, retrageri instinctive în sine (de exemplu incapacitatea de a controla urinarea) şi schimbări de atitudine ale fratelui mai mare, care îşi simte ameninţată poziţia.

Pentru a preîntâmpina aceste probleme, creaţi încă dinaintea naşterii pruncului poveşti care îl includ pe cel mic în experienţele distractive ale celorlalţi fraţi şi stimulează spiritul de convieţuire în cadrul familiei. Asimilând aceste poveşti, fratele mai mare încetează să mai considere că cel mic este un rival şi începe să îl iubească.

Învăţaţi-i mult, vorbind puţin

Iisus Hristos a fost un excelent educator, iar el vorbea în parabole. Fiecare parabolă pe care a rostit-o era o pildă bogată, care dezvolta inteligenţa, distrugea ideile preconcepute şi stimula gândirea. Acesta era un secret care făcea ca El să fie mereu înconjurat de tineri.

Tinerii apreciază persoanele inteligente, iar pentru a fi părinţi inteligenţi nu e nevoie să fiţi intelectuali sau savanţi. Este suficient să creaţi poveşti şi să inseraţi în ele lecţii de viaţă.

Mulţi părinţi sunt închistaţi în modul lor de a gândi. Ei consideră că nu sunt creativi şi că nu au perspicacitate, ceea ce nu este adevărat.

Ca cercetător al inteligenţei umane vă pot spune că fiecare om are un potenţial intelectual enorm, dar pe care îl reprimă.

Există astfel un narator de poveşti chiar şi în omul cel mai închis!

Aşa că luaţi aminte:

Nu ţipaţi, nu atacaţi, nu răspundeţi cu agresivitate!

Spuneţi-le poveşti celor dragi; puteţi astfel să îi învăţaţi mult, vorbind puţin.

Părinţii inteligenţi îşi stimulează copiii să-şi învingă temerile şi să aibă atitudini blânde.

Aveţi curajul de a vă schimba!”

Sursa: Dr. Augusto Cury

"1. Copiii învăță totul din mediul înconjurător.

2. Un copil care este criticat frecvent – învață să-i judece pe alții.

3. Un copil care este lăudat frecvent – învață să aprecieze.

4. Dacă unui copil i se arată mereu dușmănia – el învață să fie violent.

5. Dacă sunteți sinceri cu copilul – el învață ce înseamnă dreptatea.

6. Un copil care este ridiculizat frecvent – devine timid.

7. Arunci când copilul trăiește cu sentimentul de siguranță – el învață să aibă încredere.

8. Un copil care este rușinat frecvent – învață să se simtă vinovat.

9. Un copil care este aprobat frecvent – învață să se trateze bine.

10. Dacă față de copil se manifestă frecvent indulgența – el învață să fie răbdător.

11. Un copil care este încurajat frecvent – dobândește încrederea în sine.

12. Atunci când copilul trăiește într-o atmosferă prietenoasă și se simte util – el învață să găsească iubire în această lume.

13. Nu-ţi vorbi copilul de rău, indiferent dacă acesta este sau nu de faţă.

14. Concentrează-te pe dezvoltarea binelui în copil – ca rezultat, pentru rău nu va mai rămâne loc.

15. Întotdeauna ascultă și răspunde-i copilului care ți se adresează.

16. Respectă copilul care a făcut o greșeală, dar care o va putea corecta acum sau puțin mai târziu.

17. Fii gata să ajuți copilul care este în căutare și fii invizibil pentru acel copil care deja a găsit totul.

18. Ajută copilul să cunoască lucrurile necunoscute. Fă asta cu grijă, reținere, tăcere și dragoste.

19. Întotdeauna vorbește și comportă-te cu copilul, folosind cele mai bune maniere și oferă-i tot ce ai mai bun în tine. "

Sursa: Maria Montessori

"Cu totii avem un copil interior care are nevoie de dragoste si acceptare. Nu conteaza ce varsta ai, copilul tau interior este o sursa de bucurie, joaca si spontaneitate. Insa, pe masura ce crestem, copilul interior este uitat si se simte ranit.

Cand suntem mici, cu totii avem tendinta sa credem ca unele lucruri se intampla din cauza noastra si ne asumam vina. Copiii spun intotdeauna ca trebuie sa faca ceva bine pentru a-si multumi parintele. Iar cand nu reusesc, isi spun in sinea lor „E ceva in neregula cu mine. Nu sunt suficient de bun”.

Asadar, cum ne (re)descoperim copilul interior ca sa avem grija de el. Copilul interior este o parte fundamentala a subconstientului nostru. Inteligenta noastra intuitiva, expresia de sine, extra-simturile sunt dezolvatate de catre copilul interior. Acest copil doreste sa fie iubit si ingrijit. Trebuie sa ne vindecam pe noi insine astfel incat copilul interior sa se conecteze cu adultul. Iar atunci cand acest lucru se petrece, ambii vor trai in bunastare si implinire.

Iata cateva exercitii pe care le poti executa zilnic ca sa-ti reasiguri copilul interior ca este in siguranta si iubit. Fa o pauza, respira adanc si aminteste-i copilului tau interior ca este iubit si protejat. Spune-o tare, ca sa te auda.

Poti incepe prin a te uita in oglinda, in fiecare dimineata si sa spui:

 „Imi pretuiesc copilul interior, il iubesc din toata inima si acum este vindecat”.

Cand te uiti in oglinda, te concentrezi pe adevarata identitate si iti infrunti temerile direct.

Poate fi dificil sa te conectezi cu copilul interior, insa pe masura ce exersezi va deveni din ce in ce mai usor. Iar schimbarile se vor vedea imediat. Iubirea vindeca chiar si cea mai dureroasa amintire.

In acest moment, cu totii avem nevoie sa ne impacam cu noi insine si sa ne acceptam asa cum suntem. Si mie mi-a luat ceva timp, insa am reusit sa vindec ranile copilului meu interior. Stiu ca si tu poti sa o faci.

Imi imbratisez copilul interior. Am grija de copilul meu interior."

Sursa: Sursa: L. Hay

"Vulnerabilitate.

Când eram fetiță credeam în lumea adulților

Fixă și ordonată ca un cosmos grecesc

Apoi am crescut și am devenit adultă

În timp ce am descoperit că lumea adulților nu există

Aici este numai lumea copiilor

A copiilor care cresc

A copiilor care se prefac că nu sunt copii

Și a copiilor care îmbătrânesc

Dar numai primii au voie să fie copii

O vreme

De când am devenit un copil ce se preface că nu e copil

Si am fixat reguli, limite, sisteme și limbaje

Să pot crește și educa alți copii

Am început să caut disperată, dar în taină,

Oameni mari,

Oameni care să îmi spună că totul va fi bine,

Oameni care îmi liniștesc somnul și îmi fac daruri,

Oameni mari.

Uneori reușesc să mă conving că i-am găsit

Dar numai uneori și trecător

Când pusta nu mai e bolnavă de galben infinit

Și când pădurile își exultă plămânii în ceață caldă și feerică

Când caii sălbatici își mângâie mânjii

Și ouăle calde dorm în cuibare de vis

Când toate simțurile învie

Și eu nu mai lupt să aleg

Între fericire și seriozitate

Suntem copiii care își caută părinții

Îi caută în ceruri, în amintiri, în poezii și în balade și mituri

Îi caută în blândețe și în răbdare

Și în linia curbă a orizontului mare

Dar am priceput să ținem bine ascuns secretul

Că suntem orfani

Că suntem din totdeauna

Singuri

Pe planeta copiilor"

Autor: Adina Stefanescu

“Cred că sfatul pe care l-aş da părinţilor este să-i iubiţi pe copii aşa cum v-ar plăcea să fiţi voi iubiţi.

Nu aşteptaţi nimic de la ei.

Nu le pretindeţi nimic şi, mai mult decât orice, permiteţi-le să-şi trăiască vieţile.

Eliberaţi-i.

Daţi-le drumul.

Lăsaţi-i să se dea cu capul de ziduri şi să facă greşeli.

Lăsaţi-i să se mai lovească, din când în când.

Ridicaţi-i şi ajutaţi-i, dacă puteţi, când au vreun necaz.

Dar nu încercaţi să-i împiedicaţi să-şi trăiască propriile vieţi.

Lăsaţi-le libertatea, chiar libertatea de a face ceva ce în mod clar nu le serveşte, ceva ce voi consideraţi că este „greşit”.

Cel mai bun sfat pe care-l pot da părinţilor este să vă trataţi copiii aşa cum Dumnezeu ne tratează pe noi:

„Ceea ce vreau eu pentru tine este ce vrei tu pentru tine.

Îţi dau liberul arbitru să faci alegerile pe care vrei să le faci în viaţă şi nu voi înceta niciodată să te iubesc, orice ai face.”

Neale Donald Walsch, “Mic tratat despre Viaţă” , Traducerea: Mihaela Dan

“Noile generații nu rezonează cu actualul sistem de învățământ, pentru că simt că se încearcă programarea lor, în sensul de a li se reduce Lumina, de a fi învățați să se conformeze - simt că li se îngrădește libertatea.

Noi, generațiile mai în vârstă, am fost mai ușor de programat, fiindcă pe vremea noastră se considera că dacă ceva nu poate fi perceput cu cele cinci simțuri fizice, acel ceva nu există.

Copiii de azi au încredere în ceea ce simt dincolo de cele cinci simțuri fizice, au încredere în ghidarea lor interioară, sunt dezinvolți în comunicarea cu entități pe care cei din jur nu le pot vedea/ simți.

Dacă discutăm despre diferența dintre copiii de azi și cei de pe vremea copilăriei noastre, aceasta are legătură, printre altele, și cu nivelul de Conștiință al umanității, care a crescut în ultimele decenii. În ziua de azi mulți dintre adulți sunt mai deschiși către astfel de informații, explorează zona spiritualității și sunt și oameni de știință care fac cercetări în acest domeniu, care vorbesc despre experiențele în apropierea morții, despre experiențele în afara corpului, despre călătoriile astrale, etc.

Tot mai mulți oameni apelează la metode de vindecare energetică, alții sunt interesați de șamanism, meditația este promovată în tot mai multe medii ca o practică ce ajută la menținerea stării de sănătate.

Oamenii știu acum că există alternative, se pot informa dacă doresc, au de unde obține informații despre orice îi interesează. Singura problemă este că mulți dintre ei nu au încredere în ei, nu cred că pot și ei să aibă astfel de experiențe extransenzoriale, că pot avea și ei astfel de abilități.

Unii deja primesc „pachete de informații” care sunt „descărcate” în ființa lor ca niște fișiere și nu știu ce se întâmplă, nu știu ce să facă mai departe cu acestea; alții au început să vadă lucruri pe care cei din jur nu le văd și se tem că au înnebunit.

Copiii din ziua de azi au părinți sau bunici care sunt mult mai receptivi atunci când cei mici spun că au un prieten albastru pe care nimeni altcineva nu îl vede sau că o ființă de Lumină li se arată și îi duce în diverse locuri din Univers sau spun că își amintesc de unde vin și povestesc tot felul de lucruri despre planeta/ locul unde trăiau înainte de a veni pe Pământ.

O mulțime de copii din ziua de azi pot să comunice cu animalele, cu plantele sau cu diverse cristale.

Și astfel de discuții vor deveni „normalul”, în ceea ce privește copiii.

Noi trăim vremuri excepționale și eu sunt foarte entuziasmată de schimbările care au loc acum. “

Sursa: Mary Rodwell

“COPIII NOULUI PĂMÂNT

Există oameni care au apărut în lumea noastră din stele apropiate și îndepărtate, din alte dimensiuni, au o mare înțelepciune în interior pe care o pot folosi de îndată ce își aduc aminte cine sunt cu adevărat.

Ei au abilități psihice, emoționale, spirituale și extrasenzoriale ieșite din tipar. Aceștia vor aduce pace, vor lupta împotriva sistemelor corupte și vor contribui la creșterea conștiinței colective în anii ce vor urma.

Ei au venit începând cu sfârșitul anilor ‘50 cu o misiune specială, să asiste și să participe la renașterea Pământului într-o dimensiune superioară celei prezente.

Copiii de atunci și de astăzi sunt absolut speciali și, dacă nu avem informațiile necesare, e posibil să fim puși în situații care vor părea fără ieșire.

La nivel energetic ei fac parte din categorii speciale, numite “indigo”, “cristal” și “curcubeu”, acestea fiind culorile aurei lor.

Copiii indigo au o aură albastră-indigo, culoarea chakrei “celui de-al treilea ochi”, Această chakră este răspunzătoare de clarvedere, abilitatea de a simți energia, de a avea viziuni și a vedea spirite. Mulți din copiii indigo sunt clarvăzători.

Copiii indigo au un spirit de luptător, pentru că misiunea lor este să schimbe vechile sisteme și lucruri care nu mai funcționează. Ei sunt aici să schimbe sisteme de învățământ, sisteme legale, guverne corupte. Au nevoie de determinare pentru a face asta.

Simțul integrității este cel mai important pentru ei și funcționează ca un detector de minciuni pentru cei din jur.

Copiii indigo nu vor să se conformeze situațiilor disfuncționale de acasă, de la școală sau de la serviciu. Ei nu se pot preface că totul este în regulă. Adulții care nu prețuiesc schimbarea și care sunt adepții conformismului, vor avea probleme în a înțelege și a crește copii indigo. Acești copii sunt adesea diagnosticați greșit cu sindromul deficitului de atenție (ADD) sau cu deficit de atenție și hiperactivitate (ADHD)

Copiii de cristal au o aură opalescentă, cu foarte multe culori pastel și sunt, de obicei, foarte pasionați de cristale și de roci. Ei sunt “purtători de lumină” și au venit pentru a ridica omenirea la un nou nivel de conștientizare, pe o nouă frecvență vibrațională: aceea a Iubirii. Sunt fericiți, încântători, iertători și emană o energie a iubirii extraordinare. Ei aduc foarte multă bunătate și blândețe sufletească în lume. Îmbrățișează pe toată lumea și le pasă de cei din jur.

Ochii lor mari, pătrunzători și înțelepți te țintuiesc si te hipnotizează, iar în momentul în care te privesc, tu realizezi, ca adult, ca acel copil îți cunoaște sufletul.

Darurile spirituale ale copiilor de cristal sunt uneori neînțelese, în special, abilitățile lor telepatice. Ei sunt cele mai conectate, mai comunicative și mai empatice ființe, chiar dacă nu exprimă asta prin limbaj.

În această noua lume pe care acești copii o creează încet încet, noi vom fi mai conștienți de gândurile noastre intuitive și de sentimentele noastre. Comunicarea va deveni mai directa, mai onestă, pentru că vom putea să ne percepem exact așa cum suntem, fără ocolișuri și falsități.

Foarte mulți copiii de cristal aleg să vorbească mai târziu și nu e nimic în neregulă dacă vor începe să vorbească abia pe la 3 sau 4 ani. Ei preferă un alt mod de comunicare, prin intermediul gândului, al telepatiei, al semnelor și al sunetelor și, dacă nu ești pregătit ca părinte să înțelegi o astfel de comunicare, atunci vei fi tentat să susții faptul că micuțul tău are o problemă. Ei pot fi diagnosticați cu autism.

După cum sugerează și numele, Copiii Curcubeu au venit pe Pământ cu mai multe alte spectre de culoare.

Copiii Curcubeu aduc bucurie și armonie în familiile lor. Sunt născuți să zâmbească, iar acest zâmbet este însoțit de inimile lor uriașe, care sunt pline de iertare.

Copilul Curcubeu se recuperează, in general, cu rapiditate dintr-o stare de emoție negativă, deținând o bună stăpânire emoțională.

Copiii Curcubeu sunt spirituali și au abilitatea de a citi sentimentele oamenilor. Ei au o voință și o personalitate puternică. Darurile lor nu se opresc aici. Ei sunt cunoscuți a fi vindecători naturali, și persoane care manifestă instant. Se spune că tot ce au nevoie sau își doresc pot manifesta instantaneu.

Așa cum era de așteptat, ei au o conexiune cu culoarea. De fapt, ei rezonează cu culorile din jurul lor. Ei sunt atrași de culoare, împrejurimi pline de culoare, și haine viu colorate. Entuziasmul este prezent în creativitatea lor.

Copilul Curcubeu este hiperactiv. Ei pot alerga toată noaptea și într-adevăr te obosesc. Aceasta este o problemă cu care părinții de copii Curcubeu s-ar putea confrunta.

La o vârstă fragedă, copiii Curcubeu sunt capabili să își exprime nevoile și poftele. Acești copii dețin, de fapt, o mare putere personală. Copiii Curcubeu pot fi interpretați greșit, ca fiind încăpățânați.

În mod uimitor, copiii Curcubeu vin fără nici o karma, deoarece nu vin dintr-un ciclu anterior de reîncarnare. Copiii Curcubeu se vor bucura de viața de pe Pământ, învățând fără nici un cordon atașat la trecutul lor. Acesta este, de asemenea, motivul pentru care au o frecvență de energie foarte înaltă, și multă energie fizică.

Acești copii n-au teamă de nimeni și de nimic și vin cu scopul unic de a dărui, pentru că au atins deja un nivel spiritual înalt.

Scopul copiilor Curcubeu este de a completa etapele finale ale fundației, pe care le-au pus Copiii Indigo și Cristal. Cele trei tipuri de copii, Indigo, Cristal și Curcubeu, au fiecare câte o anumită sarcină.

Copiii Indigo au de spart paradigma gândirii tradiționale.

Apoi, copiii de Cristal vor construi fundatia lor pe paradigma distrusă. În final, copiii Curcubeu sunt aici pentru a construi pe ceea ce au început Copiii Indigo și de Cristal, fiind ziditorii Lumii Noi, prin Voința Divină.

Ei bine, te-ai regăsit printre acești copii? Vârsta nu contează aici, un copil stelar se poate trezi în tine în orice moment sau copilul tău poate fi o ființă stelară.

Cel mai important este că, după ce înțelegeți cine sunteți cu adevărat, puteți învăța să controlați energia oferită și să folosiți acest dar în avantajul vostru.

Împreună putem ajuta lumea să se îndrepte către un viitor mai luminos și mai bogat spiritual.” Sursa: Lady Divine

01.06.2023