Verde crud primavaratic (aura inimii) si roz (frecventa iubirii pure)

Actualizare in 11.05.2023: text si poze noi la final.

Azi, in timpul plimbarii, am facut mai multe fotografii in care a inceput a se observa si la noi verdele crud al primaverii ivindu-se prin crengi de pomi sau de tufe, ori flori colorate, decorand gradini, spatii verzi si suflete trecatorilor cu zambete.

Suntem in a doua saptamana a lunii mai si abia acum putem spune si noi ca natura "a inviat" si la munte! In alte parti, oamenii s-au si plictisit de primavara, nici nu-i mai observa frumusetile, in timp ce noi, aici, abia acum exclamam entuziasmati la vederea fiecarui mugure pocnit cu frunze sau cu flori! :)

Din fericire, s-au pornit pe inflorit si corcodusii, iar papadiile au preluat conducerea asupra oricarui spatiu verde, a oricarui gazon si, in general, a tuturor bordurilor. Zambile, primule, narcise, si alte flori de gradina, sunt acum din ce in ce prezente in locurile unde maini harnicute si suflete iubitoare de frumos le ingrijesc.

Vremea insa e inca rece, azi au fost 5 grade Celsius, umezeala in aer si vant, deci, o zi foarte rece, de-am regretat tot timpul ca nu mi-am luat manusile de acasa. :) 

Ba chiar a fost o zi si de caciula, si de manusi, zi rece, ca iarna, cu tot verdele si cu toate florile pe care le veti vedea mai jos in poze. Abia spre sfarsitul saptamanii se va mai incalzi, undeva inspre 11 grade ziua, in timp ce noptile raman la limita inghetului, cu cel mult 3-5 grade. 

Va spusesem ieri ca au pocnit si mugurii castanilor. Azi am constatat ca unii dintre ei sunt chiat mai avansati, avand formate in varfuri de crengi si ciorchini minusculi cu boboci de flori. Deci, e de bine! :) 

Chiar ii spuneam azi lui Adrian in timpul plimbarii ca nici o alta frumusete de pe lumea asta nu-mi tresalta sufletul atat de tare si nu ma inalta atat de sus, cat o face acest verde crud al primaverii infrunzite! Imi cresc aripi, pur si simplu, de drag! 

Ba, chiar nici macar de flori inflorite nu am nevoie! Imi este suficient sa fiu inconjurata de acest verde crud primavaratic, viu, vibrant si atat de plin de Iubirea Invierii!

Aceasta nuanta de verde este culoarea mea preferata, acest verde se regaseste predominant in aura mea si, desigur stiti, acest verde este culoarea reprezentativa a cackrei inimii. Verde crud care, in combinatie cu rozul, culoarea iubirii pure, a iubirii divine, culoarea esarfei mele de azi, formeaza combinatia perfecta a fericirii! :) 

Cerul a fost predominant acoperit de nori, insa, din cand in cand, micile gauri aparute in plafon ne lasau sa vedem albastrul senin de dincolo de el, senin pe care speram sa-l vedem din ce in ce mai mult zilele urmatoare. 

Padurea este inca prea putin infrunzita ca sa se observe ceva in poze, de aceea nici n-am mai fotografiat-o in plimbarile noastre pe Polistoaca sau pe cararea care taie padurea din jurul partiilor de schi sau din spatele blocului nostru, pe unde ne plimbam noi deseori. 

Poate de saptamana viitoare sa fie mai evident verdele foioaselor si in padure. Deocamdata, tot brazii raman furnizorii principali de verde. Insa verdele lor crud, respectiv, acela al mugurilor cruzi de brad, abia pe la inceputul lui iunie va fi evident. 

Deh, asa-i la munte, la peste 1100 m altitudine! :)

 

Dupa intoarcerea acasa, am inventariat si verdele din "gradina" noastra interioara. :)

Tin sub observatie muscatele pe care le-am scos afara, pe pervazul geamului de la bucatarie, si credem ca s-au adaptat cat de cat la schimbare, dupa ce au trecut din verdele anemic din balcon la rosul acela verzuliu, dupa cateva nopti mai reci, afara. 

Acum le tinem afara ziua si le bagam noptile in balcon, pana cand temperaturile se vor stabiliza la peste 5 grade Celsius. Oricum, le-am descoperit cateva tije noi cu inflorescente, acum sunt patru in total, deci credem ca au depasit perioada critica de adaptare.

Lavandele sunt fericite si deja infloresc fara probleme. 

 

Vreau sa va mai arat o sursa noua de verde, dar si o sursa importanta de arome. Este vorba de... menta!

Menta salbatica! Am cules cateva fire de pe dealul cu urzici cu ocazia ultimei ture din zilele trecute. Le-am pus in apa, unele au deja mustati de radacini, deci, dupa ce le voi planta in unul din ghivecele cu ferigi de padure, din balcon, speram sa avem si o recolta bogata de menta. :))))

Oricum, este plin de menta peste tot pe aici, prin Predeal, imprastiate oriunde, ca si papadiile. 

Intentionez sa culeg multe frunze din aceasta menta salbatica si sa pun la uscat pentru ceai. Nu-i cu nimic mai prejos de menta aceea comercializata in magazine. Poate ca are parfumul (taria) mai slab, dar beneficiile medicinale ale plantei sunt demne de luat in consideratie. Mi-am trecut-o pe lista! :)))

Si vreau sa va mai arat ceva in legatura cu tufa aceea de gard viu, planta aceea mare, pe care o avem noi in bucatarie, in dreapta dulapului, imediat sub calendar, care acum se imbraca in cel mai frumos verde crud dintre toate cate exista. Este exact verdele crud al mugurilor de brad, care este cu adevarat cel mai frumos! Asta este nuanta mea preferata de verde!

Aceasta planta a ajuns asa, de cam un metru inaltime, dupa 9 ani, dintr-o crenguta mica, de vreo 10 cm, rupta dintr-o tufa de gard viu, in 2014, in Bucuresti. Era inflorita, mirosea divin, si ne-am spus noi ca ne-am dori-o sa o avem si in Gradina noastra cea din Ardeal, la care doar visam la vremea aceea. 

Ei bine, a prins radacini, am plantat-o in curtea noastra din Ardeal, iar cand am vandut proprietatea aceea si ne-am mutat, n-am putut sa o abandonez acolo. Am scos-o din pamant, am plantat-o intr-un ghiveci mare si am luat-o cu noi. 

Este superba, iar acum ne decoreaza frumos bucataria. N-a inflorit pana acum deloc, caci nu are conditii potrivite, nu bate soarele pe ea. Cat am avut-o acolo, in curte, era prea mica, nematurizata. 

Dar vreau sa va arat ce flori face. Am gasit aici, in Predeal, o tufa mare, inalta, batrana, pe langa un bloc, si era deja plina de boboci mici, albi. Face flori care seamana cu mici ciorchini ca ale liliacului.

O alta surpriza am avut-o azi de la un ghiveci cu una din ferigile de padure. 

Odata cu scoaterea jardinierelor cu muscate afara, am facut mai multe miscari si permutari de ghivece, pentru a le oferi si altor plante niste oportunitati mai bune de dezvoltare.

Printre acestea se numara ghiveciul cu santalul, pe care l-am avut pe dulapul cel mic din bucatarie, in dreapta ferestrei, si pe care l-am scos in balcon, pentru a avea soare din plin pe el, fiind plin de boboci. Practic, toate crengutele au in varfuri mici bobocei care cresc. Anul trecut a inflorit in balcon, deci, speram sa infloreasca si anul acesta. 

In locul santalului, am bagat in bucatarie ghiveciul cu una din ferigile de padure. Incepuse sa-i dea doua frunze cand am facut aceasta rocada, si, cum ea nu are nevoie neaparata de soare, ne-am gandit ca se va simti in bucatarie ca in umbra padurii. Cele doua frunze au crescut mai departe, ba chiar s-au lungit cat doua zile de post, insa.... cam atat, deocamdata. Vom vedea.  

Insa, nu despre ea vroiam sa va povestesc. Ci despre altceva. Vazand eu ca nu-i da alte frunze, si ca sa nu ramana ghiuveciul acela mare prea golas, am infipt in el toate crengutele de Floarea Miresii pe care le-am rupt dintr-un gard viu pe la inceputul lui aprilie, daca va mai amintiti. Le-am tinut in apa si credeam ca urmau sa infloreasca, insa nu s-a intamplat asta. 

Asa ca mi-am zis sa incerc sa vad daca prind radacini si le-am bagat asa in pamant, fara alte pregatiri anterioare. Asa facusem si in Gradina noastra din Ardeal cu tufa noastra de Floarea Miresei. O crescusem dintr-un pui obtinut intr-un ghiuveci, dintr-o crenguta de 15 cm. Si s-a prins. 

Ei bine, acum nu prea speram sa se prinda, caci crengutele astea fusesera rupte de vreo doua saptamani inainte de a le pune eu in pamant si, chiar daca le tinusem intr-o vaza cu apa, li se uscasera toate frunzulitele, cu toate micile inflorescente care crescusera. 

Totusi, s-au prins! Azi, cu ocazia turului meu pe la toate florile din casa, cu telefonul, ca sa le fotografiez, am constatat ca unele crengute aveau deja frunzulite noi, crude, fragede, iar celelalte, majoritatea, sunt si ele pline de muguri de frunze, care urmeaza sa pocneasca si ei in curand, in verdele crud al primaverii!

In balcon, ce sa mai spun? Era dezmat de verde crud! :)))

Prima noastra feriga de padure, cea luata de sus, de la Garbova in august 2020, cu ocazia primului nostru picnic acolo, este cea mai adaptata dintre toate. 

A stat toata iarna in balcon, este deja perfect aclimatizata cu mediul balconului, iar acum a avut loc o explozie de frunze noi, proaspete, care se inalta de la o zi la alta din niste spirale superbe, cum numai ferigile au!

Ca si celorlalte ferigi, am pus in ghiuveci cu ea si alte plante companion, cu care s-a inteles de minune. Cele cateva fire de Kerrya Japonica au si inflorit in aprilie in primele lor floricele galbene, v-am aratat deja. Apoi, cele cateva bete de iedera rosie, infipte acolo toamna trecuta, au dat frunze si se inalta spre geam. Iar cele cateva crengute de Floarea Miresei, puse si acolo, la plesneala, nu s-au lasat nici ele mai prejos! 

E un fel de gradina botanica acolo, intr-un singur ghuveci!

Cea de-a treia feriga de padure, ultima pe care mi-am insusit-o anul trecut de la radacina gaunoasa a unui brad batran si taiat, in fapt, de la baza unei buturugi uriase, este si ea in proces de adaptare la noi, in balcon.

A stat peste iarna in balcon, iar acum au iesit din radacina cateva frunze. Deci, i-a priit. I-am pus si ei, in acelasi ghiveci, cateva plante prietene, sa nu se plictiseasca singura: cateva fire de Floarea Pastelui, pe care le-am smuls cu tot cu radacina din padure, in urma cu vreo doua saltamani. 

Le-am tinut in apa pana mai ieri, apoi, dupa ce s-au scuturat florile, le-am infipt in pamant. Vom vedea ce se va intampla anul viitor, daca va rasari ceva de acolo sau nu. 

 

In ghiveciul pe care il vedeti mai jos este una din suculentele care inca nu stiu daca va supravietui. Este inca in perioada de recuperare. In covalescenta, cum ar veni. :) 

A fost bogata, cu multe frunze, dar au napadit-o paduchii aia testosi, si n-am putut s-o curat. Are frunzele un pic tepoase, dispuse intr-un manunchi. Am rupt tot ce era afectat si mi-a ramas mijlocul plantei, cu varful ei. Inca nu stiu daca isi va reveni. 

I-am pus si ei in ghiveci niste plante companion, niste suculente care infloresc in niste buchetele rosii-portocalii, foarte frumoase si care tin foarte mult timp. Sa vedem ce va fi. 

In ceea ce priveste puii de cactus... ei sunt fix in acelasi stadiu de anul trecut. :)))

In privinta lor, probabil, pot spune ca va veni si sfarsitul lumii, si Apocalipsa, si Evenimentul, si Flash-ul Solar, si extraterestrii..... iar ei tot asa vor arata la final, dupa ce toate astea vor fi trecut. Ceea ce nu ma deranjeaza absolut deloc. Nu-mi doresc sa se dezvolte mai mult de atat, avand in vedere tepii pe care ii au.  :))))

Aaa..... daca vor sa infloresca.... ok, m-as bucura. :)))

Sunt acolo niste semne ca s-ar putea intampla ceva de genul acesta, dar.... cine stie.... poate in epoca viitoare... sau in era viitoare....  :)))

La final, o sa va mai arat doar cum ne-am umplut noi de paianjeni! :)))

De planta paianjen, adica. Are o multime de pui, este plina de pui-paianjeni mici si verzi! :)))

Din fiecare floricica mica si alba, crescute pe tijele acelea lungi, ca niste liane, a crescut cate un smoc de frunze, care arata ca niste mici paianjeni verzi, care se catara pe pereti. :)))

De mult timp imi doream asta! Abia asteptam sa faca pui! Acum sunt pline de pui! Ambele jardiniere!

Iar Chicas Revoluta din centru, mai verde decat toate celelalte plante verzi,  sta mandra si supravegheaza intinderea "panzelor de paianjen" de jur imprejur.  :)

Dincolo de geamul la care acestea stau, corcodusul acela mare, inflorit tot ca o mireasa, ne da buna-dimineata in fiecare zi, impreuna cu verdele crud al salciei din dreapta, a carei coroana pletoasa se mareste de la an la an tot mai mult.  

Iar pe langa gardul acelei vile frumoase, din lemn, cu obloane verzi ;-), puteti vedea un rand de tufe abia infrunzite, cele din care eu mi-am luat crengutele de Floarea Miresei, cele infipte in ghivecele de ferigi, despre care tocmai ce v-am povestit. :))))

O sa v-o arat si cand va inflori.  Sau, daca doriti, o puteti vedea inflorita anul trecut, in 9 iunie 2022, aceea fiind chiar ziua in care ne-am pricopsit cu cea de-a doua feriga, care acum sta in bucatarie - click aici: Am implinit 1 an, deci avem... inca o feriga!

In incheiere va las aici o poveste cu talc. 

Fiecare insemnare de-a mea de aici, de pe blog, este o samanta de floare care infloreste sau urmeaza sa infloreasca in sufletul cititorilor, acum sau in viitor, candva, bucurandu-i. ;-)

*

"A fost odată un bărbat care lua autobuzul în fiecare zi pentru a merge la serviciu. La o statie ulterioară, o bătrânică se urcă în autobuz și se așeză lângă fereastră. Deschise o pungă și din ea aruncă ceva pe fereastră tot drumul, pana la capat. A fost așa în fiecare zi la fel.

Într-o zi, intrigat, barbatul a întrebat-o ce aruncă pe fereastră.

- Sunt seminte.

- Semințe - semințe de ce?

- De flori. Mă uitam afară și nu vedeam nimic. Aș vrea să pot călători văzând flori până la capăt. Nu ar fi frumos?

- Dar semințele cad pe asfalt și sunt zdrobite de mașini, sunt mâncate de păsări. Crezi că semințele tale vor germina pe marginea drumului?

- Cu siguranță că da! Deși unele sunt pierdute, unele vor ajunge unde trebuie și cu timpul vor încolți.

- Dar... vor întârzia să crească. Au nevoie de apă... 

- Fac ce pot! Vor veni și zile ploioase.

Și bătrânica continua cu munca ei. Bărbatul coborând din autobuz, credea că femeia și-a pierdut puțin mințile.

Câteva luni mai târziu, bărbatul, mergând la serviciu si privind pe fereastră, a văzut tot drumul plin de flori.

Tot drumul parcurs era un peisaj colorat și inflorit.

Și-a amintit de bătrânică si a realizat că nu o văzuse de la un timp încoace. L-a întrebat pe șofer.

- Bătrâna cu semințele unde este?

- A murit de o lună!

Bărbatul s-a întors la scaunul său și, continuand să privească peisajul încântător, își spunea: Florile au răsărit, dar pentru ce folos munca ei? Nu s-a putut bucura de această priveliște!

Deodată a auzit râsul unui copilul arătând spre flori.

- Uite, tati! Uite, câte flori!

- Ce frumoase sunt!!!

***

Femeia din aceasta poveste și-a făcut treaba, răspândind moștenirea către toți cei care au putut să o primească, către toți care o vor putea admira pentru a fi fericiți.

Continuați să aruncați semințe și vor apărea până la urmă si florile!"

( text preluat) Via Catalina Sandar

Actualizare in 11.05.2023: 

Azi a iesit soarele si seninul acela albastru ni s-a aratat mai mult decat ieri. Doar inspre Bucegi se vedeau norii adunati deasupra crestelor inzapezite inca. 

10.05.2023