Povestea acestui Bobita a inceput in 05.06.2024, cand noi l-am intalnit prima oara. Fusese abandonat acolo, la baza partiei. Multe drumuri am facut catre el zilnic, in perioada aceea, cu boabe si apa, nestiind daca are cineva grija de el.
Ulterior, am descoperit ca mai multe persoane ii observasera aparitia in zona si ii duceau mancare.
Cel mai mult m-am bucurat cand am descoperit ca se imprietenise cu doamna care locuieste in vila aceea, din marginea parcarii. Si ea il hranea si incercase sa-l atraga in curtea ei, ca sa ramana la ea, dar Bobita cel negricios nu prea vroia, ii placea sa umble liber, derbedeu, pe strazi.
Pana in ziua cu Pantofii Fermecati. Va amintiti? Atunci a fost un moment de cotitura in destinul lui Bobita.
Va las link-urile catre episoadele acestui serial si cateva poze cu Bobita, cel din urma cu doi ani, apoi continuam cu serialul de azi.
M-am apropiat de gard doar cat sa arunc o privire, poate-poate il vad...
Stiam ca ramasese la doamna in curte. Stiam ca se imprietenisera foarte bine si ca Bobita capatase incredere in ea, cat sa accepte sa ramana acolo. Dar nu-l mai vazusem! Si tanjeam sa-l revad!
Mereu cand ne plimbam pe la partie, il cautam cu privirea in curtea aceea, dar nu l-am mai vazut pana azi.
Iar azi.... m-am apropiat, am asteptat sa vad daca apare... apoi am auzit un latrat la streasina acelei magazii de langa gard! Parea Bobita care latra dupa o pisica ce urcase in copac din cauza lui.
Bobi latra enervat, uitandu-se in sus si gafaind de ciuda pe pisica aia cocotata in pom, si nu m-a observat ca stau langa gard. Apoi, cand pisica a sarit undeva, intr-o parte, si a zbughit-o printre lemnele taiate din curte, Bobi a sarit si el dupa ea, alergand-o in jurul magaziei.
Am incercat initial sa-i fac poze, dar, fiind in miscare continua, mi-am dat seama ca mai bine il filmez, caci din poze nu avea sa se inteleaga nimic.
Apoi, surpriza! S-a urcat in varful acelei stive de lemne! Am pornit telefonul pe video si am asteptat sa vad ce se intampla.
Credeam ca ma vazuse. Dar nu. El era inca prea concentrat cu ochii dupa pisica. Asa ca l-am strigat usor pe nume. Abia atunci m-a vazut! Si a inceput sa latre. :)))
Latra, dar si dadea din coada frenetic, asa cum fac cainii cand se bucura! Pe de o parte, parea ca latra ca sa-si apere curtea de intrusi, caci noi eram deja niste straini pentru el, nu credeam ca ne mai recunoaste dupa doi ani. Pe de alta parte, felul in care dadea bucuros din coada parea ca ma recunoscuse, daca nu dupa chip, macar dupa voce. Caci, sa recunoastem, nu cred ca l-a mai draganit nimeni ca mine, nici inainte, nici dupa. Felul chicotit si giugiulit al meu in care le vorbesc cainilor nu poate fi imitat. :)))
Deci, nu stiu exact daca m-a latrat ca pe o straina sau daca m-a latrat cu bucurie ca m-a recunoscut ca fiind cea care l-a hranit atunci, la inceput, cand era al nimanui, pe strada, abia abandonat.
Dupa cateva secunde a mai aparut din spate si al doilea caine negru, un mic soricar, primul caine al proprietarilor casei. Si latrau amandoi ca disperatii. :)))
O asemenea zarva era imposibil sa fie trecuta cu vederea de catre stapanii curtii. Facusem si al doilea filmulet si ma gandeam sa-i mai fac cateva doar poze, apoi sa plecam, ca sa oprim ”spectacolul”, insa de dupa coltul casei a aparut Doamna, stapana casei.
M-a recunoscut imediat, caci interactionasem amandoua atunci, in urma cu doi ani.
”Aaa, ce surpriza! Dumneavoastra sunteti? Ati venit sa-l vedeti pe Bobita?” m-a abordat ea inainte de a apuca eu sa mai spun ceva, vazandu-ma si cu telefonul in mana, fotografiind.
”Buna ziua! Daaa.... Noi mereu ne plimbam pe aici, dar nu l-am mai vazut pe Bobi pana acum... si tare m-am bucurat sa-l revedem azi!!!! Ne cerem scuze ca v-am deranjat.” i-am raspuns cu mare bucurie, entuziasmata.
”Pai, daca tot ne-am imprietenit cu Bobita atunci, la inceput, l-am convins pana la urma sa ramana la noi. Are si el acum casa lui, este hranit, este iubit si se simte bine la noi.”
”Vai, nici nu stiti cat de mult ma bucur ca a ramas la dumneavoastra! Am vazut de atunci ca iubiti animalele si ca l-ati placut pe Bobita din prima!”
Autor: Liliana Pașcanu
Notă copyright:
Blogul "Oglinzile Sufletului" este protejat de legea drepturilor
de autor. Toate textele și poeziile publicate pe acest blog sunt creația
autorului acestui blog, respectiv, Liliana Pașcanu, cu excepția celor care au
altă specificație, la care este menționată în mod explicit sursa.
Te rog să nu reproduci texte sau pasaje din conţinutul blogului fără
acordul expres al autorului, indiferent de suportul fizic sau electronic, cu
excepţia limitelor legale de citare pentru situaţii de promovare sau recenzii,
cu menţionarea sursei.
Îţi mulţumesc că recunoşti, apreciezi şi sprijini creativitatea şi
unicitatea!
Îţi doresc lectură plăcută!
Cu drag,
Liliana Pașcanu
*
PRECIZARE IMPORTANTA: Toate textele și poeziile mele sunt
creația mea exclusivă, fără nici o influență, intervenție, corecție,
rearanjare, sugestie sau inspirație obținute prin AI (Inteligența Artificială).
N-am accesat niciodată AI, ChatGPT și nici o platformă sau aplicație de AI
pentru a-mi scrie textele/poeziile, nu mă interesează aceste facilități, nu am
nevoie de ajutor în a-mi scrie textele sau versurile. Am cap, minte, un
vocabular destul de bogat și inspirație pe puterile mele. Tot ce emit sub
numele meu îmi aparține exclusiv.
Scriu pe acest blog din iulie 2012, deci de 14 ani, cu peste 13 ani înainte
de accesul publicului la AI.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Interior, exterior.
Inspiratie, expiratie.
Impresie, expresie.
Ganduri, cuvinte.
Oglindire.
:)