Fructe de soc doar pentru dulceata?

 

Nici nu banuiam eu in urma cu cateva zile ca azi, cand nici bine nu am intrat in septembrie, deja urma sa incep culesul roadelor de toamna din gradina noastra montana. :)))

Azi dimineata, nu stiu cum si nu stiu de ce, am auzit o voce. :)))))))))

O voce care mi-a spus: ”Ia si o punga in poseta, sa fie!” :))))

Si am luat. Caci vocile mele ma invata intotdeauna numai de bine. :)))))

Asadar, cu punga in poseta, ne-am inceput plimbarea urmarind tufele de soc. Si, asa cum in iunie ele au inflorit in valuri, tot asa fructele rezultate se coc in valuri. Deci, acum, in acest inceput de septembrie, am constatat ca primele palarii cu fructe de soc formate s-au si copt. Vocea aceea stia ea ce stia! :)))

Tufa din care am cules azi, una uriasa, cat un copac, avea fructe de soc in toate stadiile de coacere: si verzi, si abia parguite, si coapte bine, dar chiar si unele rascoapte, deja stafidite. Am facut mai multe poze in care se vede aceasta combinatie din toate nivelele de evolutie. 

Cam ca si la oameni, nu? ;-)

Ideea este ca si unii oamenii raman ”verzi” si ”cruzi” in viata asta, caci vine iarna peste ei si nu mai au timp sa se coaca, in timp ce altii se coc frumos si uniform, au substanta benefica in interior si pot fi de mare folos altora. 

Dar, dintre acestia din urma, unii se stafidesc degeaba si raman niste acrituri stafidite, uscate, dupa care ti s-ar strepezi si dintii daca i-ai ”manca” si, pentru ca sunt cunoscuti ca fiind toxici, sunt ocoliti, ignorati si ajung la gunoiul istoriei, in timp ce altii sunt ”culesi” si ajung ”dulceata” savurata, laudata, din care multi vor macar sa guste si a carei reteta este dorita, ceruta, cautata. :)))))

O sa va arat cu ce captura ne-am intors acasa numai de la o singura tufa! Nici n-a fost nevoie sa mai cautam altele. :)))

Am facut cateva poze, cat sa ma laud cu primul cules de toamna, asa cum face tot omul gospodar care are o gradina. :)))

Unii culeg cu roaba, asa cum si noi am cules cu roaba cat am stat in Gradina din Ardeal. Altii culeg cu punga, asa cum am cules eu azi. 

E foarte bine si asa. Caci, desi era plin de tufe de soc in jurul gradinii noastre din Ardeal, in cei aproape 5 ani cat am stat acolo n-am cules niciodata fructe de soc! Si, evident, n-am facut niciodata dulceata de fructe de soc cat am stat acolo! :)))

Aveam atat de multe fructe si legume de cules si de procesat, din cele cultivate si ingrijite de noi, de la samanta pana la roade, incat nu mai aveam ochi pentru cele care cresteau salbatic peste tot in jur, pe dealuri, cum ar fi socul si macesele. Chiar ma mir acum ca am reusit sa culeg de vreo doua ori flori de salcam, ca erau salcami acolo din belsug. 

Asa ca acum imi fac placerea cu ce n-am facut atunci. Dar si pentru ca, de data asta, nici n-am mai muncit pentru ceea ce culegem. :))))

N-am facut rasaduri, n-am plantat, n-am sapat, n-am udat, n-am plivit, n-am copilit, n-am protejat, nu ne-am ingrijorat de seceta sau ger, de ploi torentiale sau grindina, nu ne-am luptat cu tot felul de daunatori (goange, lighioane, pasari, buhai, coroi si altele, locale). Nimic. Doar culegem! Si facem dulceata. :)))

Ne-a placut atunci tot ce am facut, ne-am facut toate poftele pe care le-am avut in ceea ce priveste gradinaritul si viata la tara, dar, la un moment dat, fostul bucurestean simte nevoia de schimbare, de evolutie pe un alt nivel, acela de mai mult ”a fi” si mai putin ”a face”. Bine, noi si acum ”facem”, dar ”facem” altceva, dintr-o alta perspectiva. ;-)

Si acum plantam ”seminte”, ”crestem” si culegem ”roade”. Dar de suflet! Ati inteles voi. :-)

Pe drumul de intoarcere spre casa, dupa ce am trecut pe langa o tabara de copii sportivi aflati in ultimele zile de vacanta, am verificat si stadiul de coacere a maceselor. Ca si tufele de soc, unele sunt verzi, altele au inceput sa se coloreze.

Parca vad ca saptamana viitoare, cand abia voi fi terminat cu dulceata de soc, ma voi apuca de cules macese! :))

Ajunsi acasa, am inceput o sesiune foto profesionista. Prima punga cu fructe de soc se cerea sarbatorita asa cum se cuvine, cu  milioane si milioane de poze. :)))

Apoi m-am apucat de curatat bobitele de pe codite, folosind manusi de unica folosinta. Cu poze cu tot, mi-a luat trei ore. TREI ORE!!! :)))

Dar nici nu banuiti cata satisfactie am acum! Am obtinut o jumatate de oala de 10 l cu bobite de soc. Le-am spalat, apoi am umplut oala cu apa si am pus-o la fiert. Vreau sa obtin mai degraba un sirop mai legat de soc, nu o dulceata, caci chiar asa intentionez sa-l folosesc, ca sirop diluat cu apa minerala, sau ca baza pentru facut jeleu (cu gelatina).

Dupa ce a dat in clocot cam vreo 10 minute, am oprit focul si am scos oala in balcon, unde va sta peste noapte, pentru procesul de osmoza.

Maine voi pune dulceata la fiert cu zahar si lamaie si asta e tot. Voi reveni tot aici, la aceasta insemnare pentru a va arata finalizarea dulcetei. 

(va urma)

02.09.2026

***

Autor: Liliana Pașcanu

Notă copyright:

Blogul "Oglinzile Sufletului" este protejat de legea drepturilor de autor. Toate textele și poeziile publicate pe acest blog sunt creația autorului acestui blog, respectiv, Liliana Pașcanu, cu excepția celor care au altă specificație, la care este menționată în mod explicit sursa.

Te rog să nu reproduci texte sau pasaje din conţinutul blogului fără acordul expres al autorului, indiferent de suportul fizic sau electronic, cu excepţia limitelor legale de citare pentru situaţii de promovare sau recenzii, cu menţionarea sursei.

Îţi mulţumesc că recunoşti, apreciezi şi sprijini creativitatea şi unicitatea!

Îţi doresc lectură plăcută!

Cu drag,

Liliana Pașcanu

*

PRECIZARE IMPORTANTA: Toate textele și poeziile mele sunt creația mea exclusivă, fără nici o influență, intervenție, corecție, rearanjare, sugestie sau inspirație obținute prin AI (Inteligența Artificială). N-am accesat niciodată AI, ChatGPT și nici o platformă sau aplicație de AI pentru a-mi scrie textele/poeziile, nu mă interesează aceste facilități, nu am nevoie de ajutor în a-mi scrie textele sau versurile. Am cap, minte, un vocabular destul de bogat și inspirație pe puterile mele. Tot ce emit sub numele meu îmi aparține exclusiv.

Scriu pe acest blog din iulie 2012, deci de 14 ani, cu peste 13 ani înainte de accesul publicului la AI.