Actualizare in 12.0.2024: text, film si poze noi la final. Am intalnit-o azi din nou! I-am dat ei boabele lui Bobi pentru ca..... aflati mai jos continuarea.

Statea la umbra si se ferea de canicula cand am vazut-o.

Am crezut ca este un "el", asa ca ne-am apropiat si am inceput, asa cum fac eu mereu, cu lugu-lugu, Tunturica in sus, Tunturica in jos, ce faci tu aici, Tunturel, pana cand s-a ridicat. :))

Abia atunci ne-am dat seama nu numai ca este o "ea", ci si ca este o ea U-RI-A-SA, cat o ursoaica de mare! Din cauza culorii si a marimii ei ar putea fi lejer confundata cu un urs noaptea, pe intuneric, in pustietatea orasului, cand toata lumea se asteapta sa intalneasca ursul. :))

Ei bine, cred ca a fost dragoste reciproca la prima vedere. "Ne-am vazut, ne-am placut, ce ramane de facut?" parca asa erau versurile unui cantec al Madalinei Manole. :)))

Ea a stiut din prima ce are de facut. Si-a luat din cui prerogativele de caine de paza si, din clipa in care am facut primul pas cu intentia de a ne indeparta, gata, s-a ridicat si ea de la locul ei de odihna si a pornit in pas vigilent alaturi de noi.

De fapt, "alaturi" este un fel de-a spune. Era cand inainte, cand in urma, cand pe trotuarul celalalt, cand langa noi, cand intre noi, cand se oprea si amusina in aer, cand pornea ca din pusca intr-o anumita directie, preocupata, amusinand si ciulind urechile dintr-un motiv numai de ea stiut.

A gafait tot drumul cat ne-a insotit si parea ca nu ar fi refuzat un castron cu apa rece. Din pacate n-am avut, dar sigur a gasit ea pe undeva un ochi de apa sa bea!

A fost cald afara azi, canicula de munte, cam 23 in termometre, dar se simtea ca 25. Cel putin asa imi arata aplicatia meteo de pe telefon.

Bineinteles, nu se compara cu cele 37 din Bucuresti, insa pentru noi, care deja ne-am calibrat organismele la conditiile montane, ni s-a parut mult prea cald chiar si la 25 cat se presupunea ca este temperatura resimtita.

A ploua torential noaptea trecuta, iar caldura solara a dus la evaporarea rapida a apei pluviale si la o umezeala mare a aerului, fapt ce a declansat un disconfort cam mare pentru cat eram dispusi sa admitem.

Asa ca, dupa ce am mers in tandem cu Lady-Urs o vreme, ne-am indreptat spre casa si, cand am ajuns in dreptul trecerii peste calea ferata, am facut tot posibilul s-o determinam sa se opreasca, sa nu ne mai insoteasca mai departe, si sa se intoarca in zona in care locuieste.

Este clar ca este un caine de stana ori un caine care este acum eliberat din functie si traieste prin vreuna din curtile vreunei pensiuni din oras, caci arata foarte-foarte bine. Bine hranita, curata, relaxata, in elementul ei.

Dincolo de aspectul ei sanatos, am admirat amandoi, si eu si Adrian, aspectul ei de primadona. Avea un mers foarte elegant, gratios, cu o delicatete incredibila in a pasi! O puteti vedea in poze ce aspect de sirena are! Un fel de Sirena canina, cu ghete albe si cu mot alb in varful cozii stufoase, ca de vulpe. O Lady cu adevarat frumoasa! :)

Ne-a facut placere sa fim escortati de o asa garda de corp si, recunoastem, nu este prima data cand ni se intampla asta, ba, dimpotriva, pot spune ca intotdeauna ni se intampla sa fim adoptati de toti cainii mari, de paza, de stana sau chiar vagabonzi, care, dupa ce ne evalueaza din priviri, ne iau sub ocrotirea lor, ne pazesc si ne arata prin intreg limbajul corpului ca si-au activat intreaga vigilenta de paza si protectie pentru noi.

Este o placere si o onoare sa fim preluati in grija lor si mereu le multumim pentru simpatia pe care ne-o arata.

De-aia spun eu mereu: n-as face schimb niciodata, pentru nimic in lume, intre simpatia unui catel cu simpatia unei pisici.

Un catel te preia in grija lui, indiferent de marimea lui, de forta, putere, recunoastere. Ti se dedica in totalitate, daca alege sa faca asta. Fara rezerve, fara teama, fara pauza. Si, culmea, fara a pretinde nimic. Nici ceva de mancare si nici de baut. Nici macar o mangaiere. Ei nu pretind nimic, niciodata. Insa ofera tot ce pot ei sa ofere: iubire pura! Afectiune. Atentie. Grija. Protectie. :)

Actualizare in 12.06.2024:

Azi dimineata am mers sa-l cautam pe Bobi, fiind pregatiti cu boabe si apa pentru el. Dar, stiti vorba aia, nu-i pentru cine se pregateste, ci pentru cine se nimereste.

Dupa ce ne-am sucit si invartit prin toata zona cautandu-l si strigandu-l pe Bobi, am tras concluzia ca pur si simplu el nu mai este in zona. Posibil ca cineva sa-l fi adoptat.

Sunt niste muncitori nepalezi in oras, care sunt angajati la o firma de constructii si de lucrari stradale (asfaltat strazi, turnat betoane, din astea....) si care sunt cazati in una din pensiunile de dincolo de calea ferata.

Am vazut ca ei aveau in curtea pensiunii un catel pe care il ingrijeau si ne-am gandit ca, fiind iubitori de animale, poate ca l-au adoptat si pe Bobita. Azi n-am mai fost pe strada cu vila lor, ca sa verificam, dar zilele urmatoare ne vom convinge daca e asa si va tinem la curent.

Deci, daca nu l-am gasit pe Bobi, eram pregatiti sa ne indepartam de zona partiei si sa ne plimbam prin alta parte. Cand, cine credeti ca ne-a iesit in cale? Chiar Lady-Urs de ieri!

Ne-a recunoscut si, dupa cateva mangaieri si draganeli, i-am dat ei boabele si apa lui Bobi. A fost foarte multumita, desi se vedea ca mananca mai mult de pofta, in nici un caz de foame.

Cat timp a mancat, noi am admirat-o din nou. Doamne, ce caine maiestuos!