Soarele de august nu mai are putere sa dogoreasca. Azi, desi se anuntasera 25 de grade, au fost 23 de grade. Ba chiar a fost perfect asa pentru o plimbare prin padure, pe Promenada regilor, Polistoaca.
Stralucirea de miere a soarelui a imbracat azi frunzisul verde al padurii cu o lumina stravezie, smaraldina, ca in povesti, iar eu nu ma mai saturam facand fotografii la tot pasul, in toate directiile, la toate frunzele fitoase si luminoase, care mai de care mai fotogenica. :)
Aceasta este acea conexiunea profunda cu natura, cu padurea de brazi, cea pe care ne-am dorit-o si pe care o savuram acum prin toti porii fiintei noastre.
Aerul tare, de munte, ozonificat, parfumul intens de rasina, aromele padurii la final de august, linistea aproape completa, in lipsa turistilor, doar cu ciripit de pasarele si cu fosnet linistitor de frunze, dansand in adieri fine de vant, clipocitul limpede al izvorului, care susura la vale, scanteind razele soarelui in oglinda valurita a apelor sale, noi doi tinandu-ne de mana, invaluiti de o aura calda si blanda, ca de vara indiana, absorbind cu nesat toata frumusetea din jur, farmecul padurii, magia muntelui, eu - facand selfie-uri, poze dupa alte poze, dar si rugandu-l si pe Adrian sa-mi faca mie fotografii in mijlocul acelui verde de poveste...... ce ne puteam dori mai mult?
Ne-am oprit cateva clipe si pe malul izvorului, ascultandu-i cantecul susurat printre pietre, martore ale drumului sau spre vale, loc care s-a dovedit foarte potrivit si pentru o noua runda de selfie-uri. :)
Cititorii fideli, cu spirit fin de observatie, nu vor rata, desigur, aparitia in decor a unei perechi de ochelari smecheri, desi am declarat cu ceva timp in urma ca le-a crapat rama.
Ei bine, da, asa se intamplase. Doar ca eu nu am acceptat acest deznodamant. Ce sa fac daca am niste atasamente puternice fata de ochelarii mei smecheri? Doar cu ei imi ies mie selfie-urile perfecte!
Si sa nu va ganditi acum ca sunt cine stie ce ochelari de fite, de mii de euro, Chanel, Gucci-Pucci-Mucci, sau alte branduri sclifosite. Nici vorba! Sunt cumparati cu ani in urma de pe litoral, din aceia la 2 lei legatura. :)))) N-au fost mai mult de 50 de lei, dar nu-i asa ca sunt smecheri tare? Sunt. Asa ca n-am putut sa admit ca nu-i mai am, iar altii n-am vrut, deocamdata. V-am zis, am atasamente. Stringuri energetice cu ochelarii astia. :)))
Asa ca le-am pus o picatura de lipici in locul cu pricina si nici nu se baga de seama ca ar fi patit ceva. Stiti vorba aia, "multi vad, putini observa". Cine ii vede, isi imagineaza tot ca inainte, ca sunt niste ochelari de fite, super-sofisticati, super-scumpi si super-extravaganti. :))))
Si am procedat la fel si cu cea de-a doua pereche de ochelari smecheri. Care ochelari, nici aia nu sunt de fite, tot la 2 lei legatura. :))
Dar, nah, sunt ai mei, mie imi plac, ma simt super-vedeta cu ei la ochi, am multe stringuri si atasamente si cu ei, asa ca vor aparea si aceia in peisaj din cand in cand, prin rotatie, pana cand vor ceda definitiv si voi renunta la ei (bineinteles doar obligata si torturata, altfel nici atunci! :))) )
Moment acela, cand va veni, daca va veni, voi considera ca s-a inchis karma pe care o am cu ei, caci altfel nu stiu de ce nu pot sa ma despart de ei chiar acum, si sa-mi cumpar altii, tot de 2 lei legatura, desigur, si tot smecheri.
Karma, dom'ne, karma! Nu am multa, doar cateva firimituri, si numai in legatura cu ochelarii astia smecheri, dar, uite, ce atasament puternic am! :)))
Cand am ajuns la bradul batran care adaposteste in scorbura sa pe Pustnicul cel Alb si Batran de Zile, ne-am oprit din drum cateva minute sa-i dam binete si sa facem cateva poze cu el.
El a stat cu drag la poze, a zambit, apoi ne-a binecuvantat si ne-a lasat sa ne vedem mai departe de drum.
Sa va spun un secret. Pustnicului tare mult i-au placut ochelarii mei! Mi i-a cerut sa-i probeze si el si chiar a vrut o poza cu ei la ochi!
M-am si gandit, cand va fi sa renunt la ochelarii astia, o sa trecem pe la Pustnic si o sa-i ofer lui. Pe el nu-l deranjeaza deloc micile imperfectiuni, care oricum nu sunt vizibile. Stie si el vorba aia.... cea cu "multi vad, putini observa".
Mi-a spus ca atat de multi turisti trec pe langa el, il vad, dar nimeni in afara de mine nu i-a dat binete, sa-i zica si lui un "buna ziua", un "ce mai faci?", un cuvant de salut si o urare crestina, ceva. Nimic. Toti il vad, dar nimeni nu-l observa!
Parea cam trist cand l-am vazut de departe, dar s-a inveselit repede cand noi ne-am oprit si ne-am distrat un pic impreuna.
Ei, si la un moment dat, cand eram aproape de capatul promenadei Polistoaca, inainte de iesirea care duce in intersectia ce desparte drumurile in doua, unul la vale, spre statiune, si unul spre varf, spre Susai, Adrian a observat o carare ce urca povarnisul muntelui prin padure, la stanga.
"Ce zici, puiut, urcam pe cararea asta? Am scurta drumul si nu mai ocolim toate vilele de la interectia cu Susaiul. Poate iesim spre soseaua aia in panta, care coboara de la The Office (restaurantul)."
"Ok, hai prin padure!" i-am raspuns eu foarte multumita ca faceam ceva diferit si aveam ocazia unor poze noi.
Pot sa afirm fara nici o exagerare ca am avut impresia ca am intrat intr-un decor de basm, in magia unei povesti.
Pozele vorbesc de la sine, nici n-am cuvinte sa descriu frumusetea aceea a verdelui misterios al padurii, cu cararea aceea serpuind printre brazi, iesindu-mi inainte ferigi uriase, ciuperci uriase, iasca uriasa, lipita de buturugi uriase.... parca eram Alice in Tara Minunilor!!!
Iar verdele ala....doamne, verdele ala......!!!!
Am dat si de semnele vizibile ale trecerii unui urs pe acolo si, discutand cu Adrian ulterior, am tras concluzia ca, de fapt, cararea aceea s-a format numai prin trecerea repetata a ursilor, noapte de noapte, anotimp dupa anotimp, catre vilele de la marginea drumului, de la iesirea de pe Polistoaca.
Bine ca n-am dat nas in nas cu Nea Martin!
La capatul Drumului Ursilor am constatat ca, de fapt, iesisem chiar la The Office. Bun si asa.
Aveam si acolo o priveliste minunata de fotografiat, cea inspre Masivul Postavarul, pe care nu-l ratez niciodata, caci, nu-i asa, lumina si decorul naturii sunt de fiecare data altfel.
Ne-am continuat coborarea spre Predeal prin fata Hotelui "Jeni si Elena" (sora mea si fiica ei) .
Nu, nu si-au luat hotel, nu sunt mari proprietarese, insa asa am redenumit noi Hotelul Belvedere de cand au fost ele anul trecut aici, in concediu si au stat o saptamana il acest loc de cazare. :)
Vis-a-vis de Hotel Belvedere se afla Vila Maresalului Antonescu, pentru cine nu stia.
Este de vanzare acum, am vazut si niste poze din interior pe internet, asa ca m-am oprit si i-am facut cateva fotografii de pe drum, poate ca printre cititorii mei se afla vreun bogatas interesat si, cine stie, imi iese si mie de vreun comision, ceva. :)))))
Tot coborand, am trecut pe langa o alta bijuterie arhitecturala, pe care eu o admir mereu si care, daca vreti sa stiti si va intereseaza, este de inchiriat!
Ah, agent imobiliar trebuia sa ma fac! Hai, ca nu mai cer nici un comision, deci, cine se ofera sa o inchirieze? Cine vrea sa-si petreaca un sejur sau un concediu la munte intr-o asa vila superba?
Are o multime de camere, o multime de bai, o multime de bucatarii. Nu mai stiu cate, dar va asigur ca sunt o multime. Desigur, si pretul cu care se inchiriaza presupune "o multime" de bani.
De aici, de la aceasta vila, pana acasa mai aveam de mers cam vreo 3000 de pasi.
Pai, da, ca asa masor eu distantele, de la o vreme. :)
Cu cat sunt mai multi pasi, cu atat mai bine, este toata lumea multumita, si eu, si cantarul meu. Ah, era sa uit, si telefonul meu, cel cu aplicatia aia smechera! :))))
Pasii astia ne-au dus fix prin fata acelei vile despre care v-am mai povestit, care are gardul imbracat in iedera. Vila Cristiana.
Acum iedera este verde, dar s-o vedeti cat de frumos se coloreaza treptat in toamna, de la rosu caramiziu, la rosu visiniu, cu accente luminoase de galben si portocaliu.
O sa v-o arat, este uimitor de frumoasa!
Si n-am ajuns noi inca la calea ferata, cand Adrian ma face atenta sa vad ceva.
Porumbelul Alb!
Frumos, maiestuos, gratios si mandru! Impecabil de Alb, exact ca Sfantul Duh!
Pentru noi, el este semn de binecuvantare si confirmare.
Ajunsi in centrul Predealului, ne-am oprit si pe la Covrigul de Aur si ne-am luat o binemeritata rasplata, bucurosi ca nu ne-am intalnit cu ursul pe cararea lui, proprietate personala. Fiecare cu casa lui, cu cararea lui, cu drumul lui, zic.
Iar cantarul meu a aprobat, ca sa stiti, sa nu va ingrijorati! :)
29.08.2022
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Interior, exterior.
Inspiratie, expiratie.
Impresie, expresie.
Ganduri, cuvinte.
Oglindire.
:)