Cand temperaturile de noapte coboara sub 12 grade inseamna ca, gata, este timpul sa trecem la dieta de toamna-iarna, de vreme rece. Adica sa renuntam la salatele de vara, si sa inauguram sezonul ciorbelor. Ceea ce am si facut.
Suntem la final de august, zilele sunt calde inca, temperaturile inca mai ajung la 27 de grade, precum a fost si ziua de ieri (ziua de azi s-a mentinut la 24 de grade, fiind inca o vreme foarte placuta pentru drumetii), dar noptile montane sunt din ce in ce mai reci.
Valul de ploi de saptamana trecuta parca a dat semnalul pregatitor, iar prognozele meteo pentru saptamana viitoare ne arata din nou ploi, cu temperaturi nocturne sub 12 grade. Chiar pentru joi sunt prognozate 16 grade ziua si 9 noaptea. Brrrrr...... Bine, este adevarat, chiar joia viitoare va fi 1 septembrie, deci, explicabil.
Oricum, pe principiul "iarna nu-i ca vara", trebuie sa subliniez ca nici noptile de vara de la munte nu sunt ca noptile de vara de la campie.
Noptile sunt racoroase chiar si in cele mai caniculare zile ale verii. Chiar daca am avut in iulie 33 de grade in miez de zi, noaptea n-am avut mai mult de 15-16 grade.
Mai concret, o sa va precizez ca noi n-am renuntat nici macar pentru o singura noapte la pilota. Deci, intelegeti. Suntem la munte, nu la campie. :)))
Asadar, da, vine toamna! M-am uitat pe arhiva de pe blog si am vazut ca anul trecut chiar din 28 septembrie am pornit centrala noaptea. Deh, munte, da? Munte! :)
Deocamdata, ne mai bucuram de ultimele zile de vara, cu temperaturi foarte placute pentru plimbare. Azi, spre exemplu, cum spuneam mai sus, au fost 24 de grade, iar pentru maine s-au anuntat 25, zi pentru care ne-am propus sa mergem pe Polistoaca, fiind cam ultima cu temperaturi de vara.
De poimaine vor incepe sa scada. Vom vedea. Muntele este imprevizibil si ne ofera adesea ferestre de frumusete meteorologica incredibile.
Si, cum va ziceam, odata cu prognozarea schimbarii anotimpurilor, am incheiat si noi sezonul salatelor de vara si am inaugurat sezonul ciorbelor de toamna-iarna. :)
Ieri am gatit prima ciorba a toamnei care isi face deja simtita prezenta pe timpul noptii.
Ingredientele ni le-am "cules" din gradina noastra din supermarket, desigur.
S-a trezit Adrian dis de dimineata, devreme, si s-a dus in "gradina" inainte ca sa se trezeasca gospodinele, si sa dea navala in "gradina", la "cules". :)
Fata de cei cinci ani in care am locuit in Gradina din Ardeal, de data asta a recoltat tot ce am avut nevoie de pe un raft, nu de pe un rand.
Si a "cules" doar fix cat am avut nevoie, nimic in plus, nimic in minus. :)
Aveam nevoie doar de trei dovlecei? Cu trei a venit.
Cand locuiam in Gradina, fiecare drum printre randuri, pentru cules, insemna sa ne intoarcem de fiecare data cu bratele pline de legume si verdeturi, cu ligheanele pline, ba chiar si cu roaba plina.
Erau multe coapte, multe ajunse in stadiul de cules si, asta e, trebuiau culese, ca nu era sa le lasam acolo sa se strice, dupa ce le crescusem, le ingrijisem, le curatasem de buruieni, le udasem si le protejasem de tot felul de lighioane, si ne ingrijorasem saptamani la rand din cauza secetei, cu ochii la cer dupa ploi, si scotand zeci de galeti cu apa din fantana, ori udand cu furtunul zi de zi, necontenit. :)
Apoi, dupa fiecare recoltare de legume urma pregatirea lor, ca doar nu le culegeam si le lasam in pivinita sa se strice. Si, uite-asa, dupa fiecare drum in gradina, aveam de lucru inca doua-trei zile cu spalat, curatat, taiat, portionat, pus in congelator sau facut conserve in borcane.
Aveam/n-aveam nevoie, aveam/n-aveam chef, trebuia sa muncim, sa pregatim, fara pauze, uneori chiar in mod accelerat, cand veneau ploile cu furtuni, si trebuia sa protejam, sa legam, sa acoperim culturile. :)
Eram cumva "legati de glie". Oamenii care traiesc la tara nu au pauze, nu au concediu. Muncesc zi-lumina ca sa nu piarda recolta pamantului. Si se lupta cu seceta si bruma, cu lighioanele pamantului si cu pasarile hulpave ale cerului, cu "buruienile, palitura, goanga, buhaiul, sobolul, mana si coroii" (cum se plangea mereu Mamaita, vecina noastra din Ardeal), cu ninsori in miez de primavara, sau cu grindina in miez de vara. O lupta continua. Fara concediu.
Noi, in schimb, n-am renuntat la concedii cat am stat acolo, chiar si cu riscul pierderii recoltelor. Pentru ca am decis ca noi nu vrem sa fim "legati de glie". Noi aveam nevoie de aripi libere, deschise pentru zbor, cu spatele drept si cu ochii catre cer, nu aplecati tot timpul catre pamant, fara a mai avea timp, energie si chef pentru alte preocupari elevate.
Chiar ieri urmaream pe youtube o emisiune de la 6tv, unde o invitata a doamnei Olga Croitoru, invitata din domeniul spiritual, care s-a mutat din Bucuresti la tara, in Ardeal, de cativa ani, care spunea ca abia acum a ajuns in stadiul de "aproape autosustenabila", dar ca a ajuns si in stadiul de "totala epuizare".
Stim ce inseamna asta. Cand am inteles ca nu aceea este viata pe care ne-o dorim pe termen lung, si ca, puse in balanta beneficiile cu consumul de timp si energie, nu ne iese ce am fi preferat noi sa iasa, am decis sa ne reorientam.
A fost o experienta extrem de bogata pentru noi, foarte implinitoare, dar cei aproape cinci ani ne-au fost suficienti.
Prin mutarea la tara, noi n-am vizat mutarea intr-un mediu porpice supravietuirii (obtinerea de hrana), ci evolutiei spirituale (conectarea cu natura, purificarea fizica, psihica, emotionala, ridicarea vibratiei personale).
Din acest punct de vedere, doar traind acolo aproape cinci ani, pe viu (nu din povestile altora), am concluzionat ca viata la tara nu era pentru noi, pe termen lung.
Pentru ca munca pamantului trage energie si te tine legat de pamant. Munca Cerului te incarca cu energie si iti deschide aripile catre Cer.
"Va raportati adesea la perioada in care ati locuit la tara, in Ardeal." imi spunea cineva. Bineinteles ca ne raportam la ea! Este o perioada foarte importanta pentru noi, din care am invatat enorm!
Este istoria noastra cea mai recenta, iar ea a avut loc numai dupa ce am facut o schimbare uriasa, cu un impact major, o schimbare pe care multi si-ar fi dorit-o, dar n-au avut curajul sa o faca: mutarea de la oras, din buricul Bucurestiului, la tara, intr-un sat de oieri, din Ardeal. Asta ne-a adus o multime de experiente noi, cu bucurii si provocari pe masura.
Apoi, dupa aceasta perioada, a urmat o alta schimbare majora, cea a vanzarii gradinii din Ardeal si mutarea noastra in orasul-statiune de la munte, la 1100 m altitudine (dupa un an de intoarcere si asteptare inapoi in Bucuresti). Si aceasta schimbare ne-a adus o multime de experiente noi, bogate de satisfactii, dar si in provocari noi.
Este o binecuvantare ca am putut sa facem aceste alegeri si avem posibilitatea sa facem aceste comparatii intre cele trei medii de viata (Bucuresti, Ardeal, Predeal - ce rima interesanta!) din propria noastra experienta! Multi si-ar fi dorit sa fie in locul nostru, citind aventurile noastre de aici, de pe blog, insa putini isi dau seama de amploarea si impactul acestor schimbari majore.
Ne bucuram ca avem o tolba atat de bogata in povesti si ne dorim sa o umplem in continuare cu toata frumusetea pe care calatoria noastra prin aceasta lume ne-o ofera. Conform alegerilor pe care noi le facem, desigur, si a preferintelor noastre.
Eu le povestesc pe toate si aici, pe blog, in primul rand pentru ca imi place s-o fac. Despre viata noastra din perioada Gradinii am scris patru carti! Este destul material si sunt destule informatii utile pentru cei care sunt curiosi, dar mai ales pentru cei care doresc sa se documenteze in legatura cu aceste experiente.
Noi le-am trait pe toate acestea, nu sunt auzite de la unul sau altul. Acum le dam mai departe, poate sunt de folos si altora, desi fiecare are propria perspectiva fata de lume si viata, fata de ceea ce merita efort sau timp, dar si propriile obiective, care pot fi diferite de ale noastre.
Din fericire, in cazul nostru, multe s-au schimbat intre timp, de multe nu mai avem nevoie, am renuntat la multe si am simplificat totul, astfel ca acum ne este mult mai lejer cu noua noastra "gradina" montana, respectiv, aprozarul de la colt, din intersectie sau cu cele cateva supermarketuri.
Vrem doar trei cepe si doi ardei grasi? Atat cumparam. In curand chiar si mai putin. Caci simplificarile continua. ;-)
Ciorba cu care am inaugurat sezonul ciorbelor din acest an este una de legume cu quinoa.
Am folosit morcovi, pastarnac, telina, ceapa, dovlecei, ardei gras rosu, quinoa, pulpa de sfecla rosie - pentru culoare (din congelator, ramasa de la sucurile fresch de fructe, de la micul dejun), patrunjel, leustean, oregano, bulion, ulei (obtinut prin presare la rece), sare si piper.
A iesit o nebunie de ciorba! Sau, cum spune Adrian, o "ciorba istorica"!
De fapt, toate ciorbele mele sunt supe, pentru ca eu nu folosesc nici bors, nici sare de lamaie si nimic altceva de acest gen pentru a da gust acrisor. Supa ramane dulce, nu acra. Dar eu tot ciorba o numesc.
Deci, gata, da? Acum v-am dovedit ca eu mai si gatesc, nu fac doar ceaiuri, ceaiuri, ceaiuri! :)))
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Interior, exterior.
Inspiratie, expiratie.
Impresie, expresie.
Ganduri, cuvinte.
Oglindire.
:)