Picnic la padure, la cabana Garbova-Clabucet

 

Iata ca a sosit si ultimul weekend al verii.

Probabil este si ultima perioada in care soarele inca mai incalzeste muntele in stil varatic, permitandu-ne excursii in maneca scurta, in pantaloni scurti, si, din fericire acum, fara a mai avea disconfortul caniculei.

Cele 27 de grade de azi au fost total diferite fata de cele 27 de grade din iulie. Azi soarele nu ne-a mai dogorit molesitor si canicular printre brazi, ci ne-a mangaiat moale si bland, intr-o lumina cuminte, de miere, de dincolo de un cer senin, impecabil de senin si impecabil de albastru. Iar energiile zilei de azi au fost minunat de vibrante, extraordinare!

Asa ca am decis sa profitam de aceste frumoase zile de sfarsit de vara montana si sa urcam cu telescanul pe varful Clabucet, de unde sa coboram dincolo de culmi, spre cabana Garbova. 

Este un traseu foarte frumos!

Spre varful muntelui Clabucet, unde ne-am simtit aproape ca pe acoperisul lumii, am urcat cu telescaunul in vreo 10 minute. Sus, pe varf, chiar la Clabucet-plecare-telescaun, sunt 1451 m altitudine, iar de acolo se coboara pe un fel de drum forestier spre cabana Garbova in vreo 15-20 de minute in mers lejer.

Adrian a urmarit de cateva zile prognoza meteo, incercand sa aprecieze care ar fi cea mai buna zi pentru aceasta excursie la Clabucet. 

O asteptam de ceva vreme, am fi vrut sa urcam cu telescaunul chiar de ziua noastra, pe 22 august, ca sa ne sarbatorim acolo, in varf de munte, numai noi doi in padure, departe de lumea dezlantuita, dar vremea nu ne-a incurajat. 

Au fost niste ploi zilele astea, iar intr-o seara chiar o furtuna puternica.

Pentru azi, insa, se anuntase o vreme insorita, senina si calda, asa ca Adrian a zis ca ar fi cel mai indicat sa profitam de ea. Ceea ce am si facut.

Cu atat mai mult cu cat chiar azi a fost si marele praznic de sarbatoare, Sfantul Mucenic Adrian. N-am stiut nici unul dintre noi asta, nu urmarim astfel de date calendaristice, am aflat amandoi abia acum, pe seara, de pe internet. Insa, iata cat de bine s-au potrivit lucrurile. L-am sarbatorit si pe Adrian azi, chiar daca n-am stiut dinainte ca asta facem. :) 

Ne-am pregatit cele doua rucsacele cu cele necesare pentru un picnic in padure, astfel incat sa putem sta acolo cateva ore, pe iarba, pe o patura, la umbra pomilor care inca ne mai bucura sufletele cu coroanele lor verzi, proaspete si racoroase.

Si am pornit la drum.

Pretul biletului pentru telescaun dus-intors s-a mai scumpit, acum a devenit 90 lei de persoana, fata de anul trecut, cand a fost 60 lei de persoana. 

Scumpirea energiei electrice si reducerea numarului de turisti in Predeal, dar mai ales a celor dispusi sa urce pe munte, a determinat aceasta scumpire. 

Mie, personal, pretul mi s-a parut exagerat, dar...... ne-am zis ca meritam un astfel de rasfat din cand in cand. Iar, la pretul asta, din ce in ce mai rar, probabil. Desi.......

Un picnic la Garbova parca este cu totul si cu totul altceva decat un picnic oriunde altundeva. Acolo sus este ca in.... Rai!

Se vad de jur imprejur lanturile muntoase care se ridica maiestuoase dincolo de Valea Prahovei, respectiv, Muntii Bucegi si Masivul Postavaru, apoi, mai in dreapta, in zare, Muntele Piatra Mare. O frumusete!

Dupa ce cobori din telescaun si admiri panorama aceea coplesitoare, mai ales daca ai si norocul unei zile perfecte, asa cum am avut noi azi, pretul biletului chiar nu mai conteaza. 

Te simti proiectat deja in al noualea cer si chiar mai sus! Mai ai putin si, daca intinzi mainile, poti sa il atingi pe Dumnezeu pe picior si sa-i spui "Multumim, Doamne!"

Cand am ajuns la cabana Garbova am fost surprinsi de ceea ce am gasit acolo. Parea pustiu!

Terasa cabanei, locul unde mereu turistii se opreau sa serveasca masa dupa coborarea de la telescaun, pe jos, prin padure, acum era goala si pustie. 

Doar un singur om am vazut pe afara, un muncitor care se lupta cu cateva zeci de baloti de fan, pe care le desfacea, insirand fanul la soare, la uscat. 

Toata pajistea din fata cabanei era ca dupa un bombardament cu busteni. Pare-se, cabanierul si-a luat deja masurile potrivite pentru a intampina pregatit iarna care urmeaza. Si-a adus lemne de foc si fan suficient pentru iarna, pentru cele cinci vaci pe care le are in gospodaria sa si pe care mereu le vedem pascand pe drumul care taie padurea dinspre telescaun spre Garbova.

Noi venim in fiecare an macar o data in acest loc mirific, uneori de mai multe ori, dar niciodata n-am gasit asa pustiu ca acum, la final de august. 

Anii trecuti terasa era plina de turisti, se manca, se serveau cafele, jardinierele de flori radeau in soare peste tot, iar cainii ciobanesti, de stana, care pazesc cabana, alergau de colo colo, rasfatati, ca niste mascote, cersind bunatati de la fiecare om. Anul trecut am impartit si noi un cozonac cu ei. Anul acesta parca ii inghitise pamantul. 

Nu-i vorba, noua ne place aceasta pustietate, dar am fost uimiti, caci nu ne asteptam, la asa ceva.

Cand am ajuns aproape spre capatul drumului, am identificat si busteanul urias alaturi de care ne facem noi mereu popasul.

Ne-am oprit la umbra placuta si verde a copacilor batrani de deasupra noastra si am pregatit locul pentru picnicul pe care il asteptasem de atatea zile.

Am scos din bagaj patura, fata de masa, caserolele cu mancare, solnitele cu sare si piper, servetelele, painea ardeleana cu cartofi, facuta pe vatra, si m-am apucat sa fac poze. 

N-as fi facut. Va jur, n-as fi facut! Chiar nu aveam de gand sa fac! Pe cuvant! :))))

Dar cum sa ma abtin la asa ceva, cand imaginea era atat de fotogenica? Ziceti si voi! Iti facea pofta si te saturai doar privind. :)))

Dar bineinteles ca nu ne-am limitat doar la privit. :)

Am pregatit sandvisuri si am mancat cu pofta aproape tot ce-am adus cu noi. Macar sa nu le mai caram in spate, ne-am zis. Sa ne usuram bagajul. :))))

Dupa ce am mancat si am strans bagajul, am mai stat o vreme la umbra, savurand linistea muntelui in lipsa turistilor, in lipsa cainilor care n-au mai venit la cersit, bucurandu-ne de vibratia binecuvantata a locului si a acestei zile minunate.

Apoi, dupa ce ne-am facut siesta pe deplin, am pornit la drum in sens invers, urcand anevoie pe drumul spre telescaun. Trecuse de ora pranzului, soarele era mai sus si mai arzator decat la sosire, si am dat dreptate deplina versului care spune ca "drumul mai lung imi pare, acum, la-ntors acasa", mai ales dupa ce am stat la masa. :))))

Insa frumusetea padurii ne-a cuprins sufletele si ne-a incantat privirile, uitand de greutatea urcusului. 

As fi vrut sa mai ciugulim si ceva zmeura, ca desert, ca in anii trecuti, dar, din pacate, azi nu mai era nici urma de zmeura. Trecusera deja pe acolo culegatorii ambulanti, care vand zmeura pe marginea soselei, la cozile de masini de pe DN1. Sau.... poate ursii? Hai sa dau vina pe ursi, mai bine! :)))

Ne-am sincronizat perfect cu programul de coborare al telescaunului, care este oprit frecvent, pentru a economisi energia electrica in lipsa turistilor, fiind pornit doar din jumatate in jumatate de ora. 

Ni s-a permis sa ne asezam confortabil pe un telescaun, la umbra, sub marele acoperis de deasupra peronului si am asteptat doar vreo zece minute pana la ora 14, cand am inceput sa coboram lin culmea muntelui inspre Predeal. 

Am facut cateva poze si statiunii, de la inaltimea telescaunului, poze in care se vede cum este aceasta inconjurata peste tot de culmi impadurite de brazi. O mica bijuterie turistica in mijlocul padurii!

Si, chiar daca n-am avut parte de zmeura sus, la Clabucet, am avut in schimb parte de corcoduse jos, in Predeal. In perioada asta toti corcodusii sunt plini de fructe coapte, tocmai bune de cules. 

Anul acesta a fost un an foarte bun pentru corcodusi. Toti au crengile incarcate pana la refuz de margele colorate, unele crengi chiar rupandu-se sub povara dulce, rosie sau galbena, dupa soi.

Este plin Predealul de corcodusi ai nimanui, de unde putem culege nestingheriti. Altfel ajung pe jos, iar ce nu se scutura ramane hrana pentru pasari. Asa ca eu, de fiecare data cand trec pe langa vreunul, imi adun cam un pumn de boabe colorate, cat sa-mi fac pofta. 

Azi am mancat pe saturate corcoduse galbene si mi-am umplut si poseta cu cate au intrat in ea, cam un castron plin, de nu mi-a venit a crede cate au fost, cand am ajuns acasa. Acest soi are un gust foarte parfumat, aproape ca pepenele galben. Delicioase!

Si, daca tot suntem la capitolul corcoduse, sa va arat o parte din "recoltele" din aceasta vara, din "livada" noastra din Predeal. :)

Iar noi nu ne ducem la pomul laudat cu sacul. Noi ne ducem cu poseta. Care este cam cat un portofel de mare. 

Deci, pot spune ca ne ducem la pomii laudati cu portofelul gol si ne intoarcem cu portofelul plin. De corcoduse. :))))

La final, vreau sa va demonstrez cat de importanta a fost excursia noastra de azi. 

Adica, da, am si mancat, dar am si consumat. Calorii. :)))

Pai, da, monitorizez totul pentru seful meu, cantarul! :)))

Excursia de azi, cu picnic pe acoperisul lumii, mi-a adunat peste 14.300 pasi. Suuuuuper! 

Asta se aduna la cuantumul lunii august si totalizeaza peste 255.000 pasi. Mai bine decat 61,2% dintre utilizatori! Nu-i asta nemaipomenit?

Am depasit pragul L6 (adica 220.000 pasi) si am intrat in cursa pentru L7 (330.000 pasi). 

Cum ar veni, competitie cu mine insami, pentru a ajunge invingatoare la puncte EU. :))))

Seful  meu, cantarul, mi-a zis ca o sa-mi dea si un bonus luna asta! Ca merit. :))))

Oare ce? Oare cat? Oare cand? Mai sunt 7 zile din august....

Daca nu v-ati dat seama deja, cantarul meu e un fel de Mos Craciun. Trebuie neaparat sa dovedesc ca am fost cuminte, ca sa-mi primesc binecuvantarea. Adica, sa fac pasi....... muuulti pasi..... ca sa obtin cifre mici... 

Cantarului meu ii plac cifrele mici. Si mie. Dar mie imi plac si spatiile mari.  Montane. Infinite si eterne. ;-)    : ))))

Deci, in concluzie, a fost un picnic cu folos! Atat am vrut sa spun.

Apoi priviti ce semn de confirmare am primit in aceasta seara! Colibri si Mama Geea.

26.08.2022