Oglinzile Sufletului: Bubulina a scapat ca prin urechile acului

Mai intai o sa fac o mica introducere in context.

Tocmai am avut o saptamana de toamna in mijlocul sezonului estival.

Vara se instalase bine de tot pe culmile montane, iar dupa ce ne-am incins maxim la temperaturi cam prea mari pentru zona asta, chiar de pana la 31 de grade ziua (seara, din fericire se racorea pana spre 16-18 grade), incepusem sa tinjim dupa ceva ploaie. Ploaie care nu s-a lasat mult asteptata.

Fix cu o zi inainte de anuntatele precipitatii, ne-am trezit in fata blocului cu o caruta cu doi cai. Carutasul eliberase caii si-i lasase liberi sa pasca pe terenul plin cu ierburi pana la brau.

Asta primavara, muncitorii de la primarie nu au cosit toata parcela aia uriasa, ci numai pe marginea aleii care o taie pe jumatate, din fata blocului nostru spre terasa restaurantului din fata, dinspre DN1.

Ce a ramas necosit, in cateva luni a crescut in nestire, astfel incat acum parea ca o mare de buruieni batuta de vant.

Cum se anuntau ploile, cineva, respectiv carutasul acela, s-a gandit ca i-ar prinde bine sa-si faca o rezerva de fan pentru iarna pentru cei doi cai, asa ca s-a apucat voiniceste sa coseasca mare parte din teren.

Aproape ca a terminat de cosit in cele vreo doua ore de zbarnait motocoasa. Apoi si-a incarcat fanul in caruta si dus a fost.

Norii au inceput sa se adune pe cer chiar din seara aceea, iar in timpul noptii a inceput sa ploua. Si a tot plouat cu intermitente vreo saptamana.

Dimineata era vreme buna de plimbare, ba chiar mai iesea si soarele pe ici, pe colo, de pe dupa nori, insa dupa pranz se instalau ploile peste versantii impaduriti, racorindu-i, si facandu-i sa spumege in aburi laptosi, care se ridicau ca o perdea din miezul padurii.

Ne-au prins foarte bine ploile astea, caci chiar devenise greu de suportat canicula aia, fie ea si de doar 28-31 de grade. Stiu, poate parea ca fac mofturi, stiind ca in Bucuresti, de exemplu, au fost saptamani intregi cu temperaturi de peste 37 spre 40 de grade la umbra.

Totusi, soarele de munte arde parca mai puternic, chiar daca aerul nu este atat de fierbinte cum este cel din capitala. Intradevar, aerul aici este placut, respirabil chiar si pe canicula, adica simti cand respiri, si simti ca ai ce sa respiri. Dar soarele arde intens.

Apoi, dupa ce au trecut ploile, adica alaltaieri, miercuri, am facut un drum pana in Busteni cu Ema, la medicul veterinar.

Am apreciat noi ca ar fi un moment bun sa discutam si eventual chiar sa programam operatia ei de sterilizare, avand in vedere ca ni s-a parut ca in ultimul an i-a fost din ce in ce mai nesuferita perioada aia a ei critica. Si ei, si noua.

Ne-am gandit ca ar fi bine s-o scutim de atatea probleme specifice, si de tot felul de simptome care se repeta din sase in sase luni.

Asa ca am dus-o la un control de rutina, am primit instructiunile necesare despre cum s-o pregatim inainte, si am consemnat programarea operatiei pentru azi dimineata, la ora 9.

Doamna doctor ne-a spus ca nu trebuie sa manance cu o zi inainte de ziua operatiei. Deloc. Doar sa bea apa. Adica ieri.

In consecinta, ieri dimineata ne-am mobilizat si, cu inimile stranse de mila Bubulinei, i-am strans castronelele cu boabe de peste tot (da, avea vreo trei, prin toata casa) si i-am lasat la dispozitie doar apa.

Bineinteles ca prima ei cautare a fost cea a castronului cu boabe din dormitor. A mirosit, s-a invartit, s-a sucit, a inteles pana la urma ca numai cel cu apa este disponibil, asa ca s-a orientat catre celelalte doua alternative. Desigur, stia si ea bine ca mai are doua castroane!

Cand si-a dat seama ca nu mai are nici unul, foarte indignata, aproape ca ne-a luat la interagotariu, din priviri.

"Unde sunt boabele mele? Inteleg, mi-ati luat un castron, hai, doua, dar voi mi le-ati luat chiar pe toate trei? Si eu ce mananc acum?"

Si oriunde ne miscam noi prin casa, Bubu era dupa noi, intrebandu-ne din ochi unde ii sunt boabele. Ba chiar incepuse la un moment dat chiar sa scartaie si sa miaune dupa mancare, privindu-ne lung si fix in ochi....

In cele din urma nu ne-a mai lasat inima s-o chinuim chiar asa, o zi intreaga. Adrian a dat o fuga la magazin si a luat doua conserve cu supa de vita cu gandul de a-i da numai zeama. Sa fie cat de cat ceva acolo, in burtica ei, sa nu-i roada in gol.

I-a placut! S-a mozolit toata pe mustati, a facut numai stropi de supa pe gresie si in jurul castronelului, dar a mancat jumatate.

Peste zi, a mai cautat ea de cateva ori boabe, din incapere in incapere, dar, vazand ca nu gaseste, si ca nici nu mai primeste nimic altceva cand chitaia catre noi, ca altadata, se resemna si se retragea la somn. Mai toata ziua de ieri a dormit.

Ni s-a facut si mai mila de ea.

Spre seara deja nu mai eram convinsi ca era bine sa facem ceea ce vroiam sa facem. Si, dupa ce ne-am consultat unul cu altul si ne-am asigurat ca aveam aceeasi parere si aceleasi retineri privind operatia, ne-am razgandit. Pur si simplu.

Adrian i-a trimis un mesaj doctoritei prin care ne ceream scuze ca nu mai putem ajunge la cabinet conform programarii, i-a urat concediu placut (operatia fusese programata pentru azi, ultima ei zi de lucru inainte de a intra in concediul de odihna) si i-a spus ca o sa o contactam din nou dupa septembrie.

Si gata, astfel, Bubulina a scapat de operatia de sterilizare.

Ne-am decis sa n-o mai supunem deloc unui asemenea stres/trauma.

Adrian s-a informat suplimentar pe internet asupra consecintelor, a retinut mai multe aspecte care ne-au influentat decizia, asa ca asta e, o s-o scutim pe Ema de aceasta experienta.

Ne asumam asta, vom fi foarte atenti si vom avea grija de ea, vom aplica tot felul de masuri preventive si o vom proteja de orice riscuri ce ar putea aparea.

Cu atat mai mult cu cat fetita noastra implineste maine 7 ani! Chiar maine, 13 august!

Asadar, dupa ce am stabilit definitiv ca n-o vom mai steriliza deloc, si simtindu-ne foarte impacati cu aceasta decizie, am scos la vedere toate castroanele ei cu boabe, din care am invitat-o sa se ospateze. Ba chiar i-am dat si bucatelele de carne de vita care ramasesera in conserva.

Si, pentru ca am avut un fel de remuscare pentru ca o tinusem nemancata o zi intreaga, am decis ca este momentul potrivit ca sa-i dam Bubulinei cadoul pe care i-l luasem pentru ziua ei. :)

I-l comandase Adrian de la un magazin on-line, de pe internet. Venise prin curier zilele trecute, dar ascunsesem punga, ca sa fie surpriza. Ei bine, surpriza a fost binevenita!

Sacul cel mare cu boabe super-premium mici-mici-mici, ca boabele pentru pisici, a fost peste asteptarile ei!

Mai intai Ema Boema a apreciat ambalajul. Era colorat cu mov, deci se asorta cu decorul.

Apoi, Bubu a apreciat toate instructiunile si beneficiile evidentiate pe ambalaj, cele referitoare la calitatea boabelor. Super-premium, desigur!

Continutul pe baza de carne de miel, nu a constituit o problema, desi am avut ceva emotii. Insa ne-am dat seama ca nu era cazul, Bubu a fost incantata de gust, aroma, culoare si textura.

Un singur lucru i-a displacut maxim si chiar a spus ca face contestatie, ca este I-NAD-MI-SI-BIL asa ceva!

Firma care a expediat cadoul se numeste "Catelul Gras"!

- Cum adica "gras"? Ce, eu sunt grasa? De unde pana unde sa spuna despre mine ca as fi "Catelul Gras"?

- Dar nu despre tine este vorba, Bubu....

- Ei, nu. Uite ce scrie aici, pe cardul asta de fidelitate. Pai, daca vrea fidelitate sa nu-si jigneasca clientii! Eu am o silueta de invidiat! Asa sa stie ei! Tin dieta de luni de zile, cu chiu cu vai, numai eu stiu, cu tot felul de ceaiuri, cu apa plata si lamaie, iar azi am tinut chiar post negru! Post cu apa! Cum sa fiu eu "catelul gras"? Inadmisibil! O sa-i reclam la protectia consumatorilor!

- Ema, unii catei se simt bine cand se fac astfel de aprecieri la adresa lor! "Gras", adica bine hraniti, bine ingrijiti, maxim de relaxati, maxim de linistiti......

- Sunt ei maxim de impertinenti! Asa sa stii! Eu nu sunt grasa! Nici macar nu sunt pufoasa! Sunt ca o sirena! Uite cat de finuta si delicata si subtirica sunt! N-am nici macar 5 kg. Ma cantaresc zi de zi. Ca si tine. Stiu foarte bine ce spun. Astept sa-si ceara scuze.

- Deci nu vrei sa mananci boabele de la ei?

- Ba da!! Mai mult decat atat, ca sa ii pedepsesc, le voi manca chiar pe toate! Si ii si reclam! Sa-si schimbe numele, nu ma intereseaza pe mine de reclama lor, de marketingul lor si de clientii lor care se simt maguliti cand sunt considerati "catei grasi". Treaba lor! Eu nu ma simt respectata prin aceasta suspiciune pe care ei o proiecteaza asupra mea. Nici macar nu este adevarat. Nu este, mami!

- Ok, Ema. Oprim boabele si aruncam punga. E bine? Aruncam si cardul de fidelitate. Vrei?

- Da.

Si, uite-asa, a iesit din nou soarele pe strada Bubulinei.