Sunt Liliana Sanziana si mi-am vrajit Ursitul, recunosc!

 

Motto1: "S-ar putea întâmpla fel de fel de miracole... Dar trebuie să te înveţe cineva cum să le priveşti, ca să ştii că sunt miracole. Altminteri, nici măcar nu le vezi. Treci pe lângă ele şi nu ştii că sunt miracole. Nu le vezi...” (Mircea Eliade, Noaptea de Sânziene)

Motto2: "Nu poți să vezi zâne dacă nu ești zănatic.” (Nichita Stanescu)

O Sânziană alături de un Mag

Autor: Liliana Paşcanu

(1)       

De când mă ştiu sunt Liliana Sânziana,

Şi mi-am vrăjit şi eu Ursitul. Negreşit.

Mi-am pus în păr cununa fermecată

Şi-n taina nopţii incantaţii am şoptit. 

Sub clar de lună plină, argintată,

Pe mal de râu, descultă am păşit

Cu poala rochiei la brâu, sub cingătoare,

Purtând în piept doar chipul lui iubit,

(2)

Am răsucit în palme ierburi sacre,

Mi-am strâns magia toată-n gând curat

Şi-n mijlocul pădurii seculare

Pe el, Ursitul meu, l-am fermecat:

Să-mi fie-n veşnicie numai mie

Paharul plin. Iar eu să-i fiu doar lui

Licoare de iubire, mierea dulce,

Ambrozia de Zei, cum alta nu-i.

(3)

Cu părul blond şi despletit pe umeri,

Cu trupul zvelt şi pasul delicat,

L-am ispitit, în miez nocturn, să-mi fie

De dragostea din mine-ngenuncheat.

Și m-a privit cum nimeni n-o făcuse!

„Frumoasă ca o zână” m-a văzut.

Şi m-a iubit cum nimeni nu-ndrăznise!

Cum nimeni pân’ la el nu a putut!

(4)

Şi-aşa, din Sânziana-Vrăjitoare

M-a transformat în Zână, până-n zori!

Căci el, Ursitul, nu era oricine:

Era şi el din Neam de Vrăjitori.

Fusese-nscris în stele să apară

În calea mea cu chip de blând Bărbat,

Dar el era chiar Magul din Povestea

În care reciproc ne-am fermecat.

(5)

Acum, avem pe umeri aripi albe.

Şi eu, şi el. Iar vrăji încă mai ştim.

Însă le facem amândoi, deodată,

Iubirea împreună o-mpletim.

Verighetele pe mâini stau mărturie:

La vrăjile oricui suntem imuni.

Ne suntem leac şi scut, suntem Lumina

Unită din doi Sori şi două Luni. 

(6)

Nimic şi nimeni nu ne stă-mpotrivă!

Bagheta fermecată şi-un toiag

Compun blazonul nostru, cuplul magic:

O Zână Bună alături de un Mag.

Eu sunt şi azi aceeaşi Sânziană,

El e acelaşi blând şi drag Bărbat.

Dar, dincolo de aparenţa asta...

Eu sunt vrăjită, iar el fermecat! :)

*

El m-a vrăjit, iar eu l-am fermecat.

De-aveaţi vreun dubiu, eu v-am confirmat. :)))

”Noaptea de Sânziene

În acestă noapte magică de 23 spre 24 iunie, atunci când le invocăm, aceste spirite ale naturii, pot să apară mai ales dacă suntem în mijlocul naturii!

Tainele Sânzienelor

Încărcată de magie şi farmec, sărbătoarea Sânzienelor, celebrată pe 24 iunie, împlineşte peste 5000 de ani!

Sărbătoarea Sânzienelor a stârnit imaginația multor scriitori, precum Sadoveanu sau Mircea Eliade, autori ai unor române ce poartă ca titlu chiar numele acestui mister: "Noaptea de Sânziene".

Pe dată de 21 iunie este momentul solstițiului de vara, ce marchează începutul verii astronomice în emisfera nordică, această zi fiind cea mai lungă din an, urmată de cea mai scurtă noapte a anului. Din cele mai vechi timpuri, în preajma acestui eveniment astronomic, în mai toate colțurile lumii, diverse popoare sărbătoresc atotputernicia Soarelui.

Celebrările și tradițiile europene legate de solstițiul de vara își găsesc originile încă din perioada precreștină.

Noaptea de Sânziene

Născută dintr-un străvechi cult al soarelui, ea nu şi-a pierdut coloratură păgână, deşi este asociată cu o mare aniversare creştină: naşterea Sfântului Ioan Botezătorul. Obiceiurile din Noaptea de Sânziene, practicate şi astăzi, mai ales în Maramureş şi Nordul Ardealului, dovedesc conservatorismul fantastic al tradiţiei româneşti populare, cu mult mai veche decât istoria.

Zână cu părul de aur

În legende, Sânzienele sunt zâne-fecioare răpite de zmei și închise în palate tăinuite în inima de codru necălcat.

Ele își fac apariția numai în această noapte de vrajă a lor, plutind, cântând și dansând prin văzduh. Printre atâtea duhuri malefice, babe-cloante, mume ale pădurii, martole, iele, rusalii, Sânzienele sau Drăgaicele sunt zânele bune, prielnice roadelor de tot felul, roade ale naturii vegetale, animale, dar și umane, favorizând fecunditatea femeilor, făcându-i pe oameni să simtă bucuria pură de a trăi, chemarea dragostei, lecuind bolile. Chiar și ele își pot pierde însă îngăduință față de cei care nu le cinstesc cum se cuvine sărbătoarea, lovindu-i cu grindină și vijelie, smulgandu-i în vârtejuri aiuritoare, îmbolnăvindu-i, lipsindu-le pe flori de mirosul pe care tot ele li-l dăruiseră, anulând puterea lecuitoare a plantelor.

Într-o conferință rostită la Radio București în 1937, același Mircea Eliade relevă deosebită importantă a solstițiului de vara (21 iunie) în viață românilor. În societățile agricole, sărbătorile încep cu "dansurile ce țin până în noaptea Sfântului Ioan - miezul verii - și tot atunci se logodesc perechile. Viață omului ține pasul soarelui. Și dragostea crește o dată cu pătrarul lunii."

Într-adevăr, este vorba de o sărbătoare a dragostei pe cale de împlinire, trăită de fecioare, dar și de tinere neveste, rod suprapus mistic și benefic peste rodirea naturii. Ceata Sânzienelor, de obicei în număr fără soț, face parte din cortegiul zburător al zeiței fertilității, fecundității și protecției agrare, Sânziana, al cărei nume s-a presupus că vine de la Sancta Diana (Samtdiana - Sânziană), zeiță fecioara a vânătorii, a luminii, al cărei simbol strălucitor era luna.

Cosânziana, zână cu părul de aur, este idealul de frumusețe fizică și sufletească. Pe de altă parte, pluralul "Sânziene" pare a proveni din daco-latinul san = sanctus, zi = dies, ene = Johannes, deci "Sanctus dies Johannes", Sfânta zi a lui Ioan, cu prescurtare "Ene".

Ziua de Naștere a Sfântului Ioan Botezătorul

La 24 iunie, toată lumea creșțină serbează Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, Inainte mergatorul, cel care l-a botezat pe Hristos în apă Iordanului, recunoscându-l ca Mesia, cel care a fost decapitat la cererea Salomeei, fiica Irodiadei.

Sărbătoarea s-a suprapus cu cea păgâna, cu mult mai veche. Pe vremuri, ea era ținută trei zile de către femei, numită "Sânziene" în nordul și vestul țării (Bucovina, Maramureș, Transilvania, Banat) și "Drăgaica" - în Muntenia, Oltenia, Dobrogea și Sudul Moldovei. Sărbătoarea creștină și cea păgâna par să nu aibă nici o legătură.

În Bucovina, însă, unde tradiția Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava a rămas extrem de puternică, sărbătoarea Sânzienelor îi este întru totul dedicată lui.

Între ritualurile Sânzienelor și ale Drăgaicelor există diferențe formale, nu de esență. La datină Drăgaicei - dans magic, simbolizând ceremonia de nuntă a marii zeițe agrare - evoluează tinere virgine, cu fote de sărbătoare, cu marame albe și cununițe împletite din sânziene galbene (nu cele albe) și spice de grâu. La brâu, erau încinse tot cu sânziene, în mâna stânga țînând spice, iar în cea dreapta seceri cu dinți. Ceata de fete străbătea satul odată cu soarele răsărind, ajungea la ogorul socotit cel mai bogat, unde jucau hore libere și hore închise, adică executate numai de ceata lor, apoi se întorceau în goana, cu maramele fâlfâinde, râzând, chiuind. La hotarul satului, le întâmpinau feciorii, care le stropeau cu apă din ulcele, pentru fertilizarea simbolică a pământului.

A două secvență a ritualului se desfășura chiar în mijlocul satului, unde odinioară se află stâlpul cerului. Aici, în bătătură satului, se desfășura iar voioasă și vioaia hora a Drăgaicelor, la care participau exclusiv fete aproximativ de aceeași vârstă. Se alegea cea mai frumoasă fată, îmbrăcată ca mireasă, care s-o manifeste pe zână Drăgaica. În fine, hora străbătea satul, oprindu-se pe la casele celor mai harnici gospodari, în bătătură cărora se repetă dansul.

Noaptea cununilor din flori de Sânziene

Și astăzi, încă, de Sânziene, există obiceiul că oamenii să își facă cununi, pe care unii le sfințesc la biserică, atârnându-le apoi la ferestre, la stâlpii porților, la cruci de hotar, în cimitire (întrucât există și Moșii de Sânziene, când se dau de pomană primele legume, mere și pere văratice, zarzăre, caise).

Fetele își pun cununile în par sau în sân - că să devină mai frumoase, sub pernă - că să-și viseze ursitul. Femeile se înfășoară peste mijloc tot cu sânziene sau cu cicoare, că să nu aibă dureri de șale la seceriș. Seară, cununile se pun la uscat și se păstrează ca leac pentru diverse boli. Există și obiceiul aruncatului cununilor pe casă; cel a cărui cununa cade înseamnă că va muri în acel an. Dar se poate încerca de trei ori. A două zi, fiecare își cercetează coroniță: dacă e udă de rouă, fată sau flăcăul se va căsători curând.

Mai ales în nordul Ardealului, fetele și nevestele tinere se tăvălesc prin pajiști înrourate, se scaldă în rău la loc tainic, își spală pletele cu ierburi anume culese, pentru a fi atrăgătoare tot anul. Deși se spune că în noaptea de Sânziene "apă cere om", flăcăii cei mai îndrăzneți se aruncă în ape vijelioase, credința fiind că cine va trece înot o apă de trei ori, nu se va mai îneca. În sudul țării, Drăgaicele aveau pe alocuri și conotații mai puțin benefice, fiind imaginate ca făpturi minunat de frumoase, dar necruțătoare, care-i atrăgeau în mreje pe tineri, luându-le mințile.

Această noapte este plină de "semne", pe care bătrânii satului le interpretează: ei "consideră" cerul, pentru că tocmai în această noapte răsare Cloșcă cu Pui (roiul de stele Pleiade), făcând observații astronomice, socotind care ar fi momentul propice semănatului grâului de toamna. Tot acum apar și licuricii - micile felinare ale pădurii, cucul își încetează cântecul, pentru că "se îneacă" fie cu orz, fie cu samburi de cireșe, răgusind: acesta este semnul că a sosit vremea cositului fânețelor.

Ps. Noaptea Sânzienelor este 23-spre 24 iunie!

Atunci când această comuniune se va face într-o pădure, se va urmări să fie evocate într-un mod afectuos Sânzienele (Feele) şi vom urmări să le percepem ca fiind nişte făpturi feminine frumoase, pure, afectuoase şi radiind de o candoare specifică.

În final le putem ruga să ne inspire în existenţa noastră de zi cu zi şi să ne ajute să ne trezim intuiţia şi să ne asiste în descoperirea tainelor naturii vegetale.

În prealabil se poate citi materialul în extenso al lui Rudolf Steiner despre lumea tainica a Ființe spirituale din natură.” (Sursa: Comunitatea Visul Anastasiei)

NOAPTEA SÂNZIENELOR – NOAPTEA ÎN CARE CERURILE SE DESCHID

Puțini mai cunosc astăzi adevăratele legende ale Sânzienelor, acele ființe misterioase și binevoitoare care ocupă un loc aparte în folclorul românesc.

Numite și Drăgaice, Sânzienele sunt descrise ca fecioare de o frumusețe nepământeană, cu părul auriu și veșminte albe ca norii. Se spune că ziua plutesc peste câmpuri asemenea unei adieri blânde de vânt, iar noaptea se adună în poieni și dansează hore fermecate sub lumina stelelor.

Tradiția spune că ele ocrotesc lanurile, aduc rod bogat pământului, fertilitate femeilor și animalelor și îi ajută pe cei aflați în suferință. De aceea, Noaptea Sânzienelor, dintre 23 și 24 iunie, este considerată una dintre cele mai magice nopți ale anului.

În multe sate se aprind focuri pe dealuri, iar oamenii încing brâuri de pelin și se rotesc în jurul flăcărilor pentru a alunga răul și necazurile. La final, brâurile sunt aruncate în foc, simbolizând arderea grijilor și începutul unei noi etape pline de speranță.

Tot acum se culeg plante de leac și flori de sânziene, despre care se spune că au puteri tămăduitoare deosebite. Bătrânii credeau că în această noapte natura își dezvăluie cele mai ascunse taine.

O tradiție aparte este legată de soc, arbore considerat sfânt în multe zone ale țării. Crenguțe de soc sunt așezate la ferestre și la uși pentru protecție, iar florile sale sunt folosite în preparate tradiționale despre care se spune că aduc sănătate și binecuvântare.

Se mai spune că la miezul nopții cerurile se deschid pentru o clipă, iar cei cu suflet curat pot auzi cântecul îngerilor și pot înțelege graiul animalelor.

Fie că privim aceste povești ca pe niște legende sau ca pe o moștenire spirituală lăsată de străbuni, Noaptea Sânzienelor rămâne un moment special, plin de lumină, speranță și frumusețe.

Magia Sânzienelor să vă aducă pace, sănătate și bucurie în suflet! (Secretele Media)

"Nichita Stănescu a spus odată : "Nu poți să vezi zâne dacă nu ești zănatic.”

Într-un pasaj emblematic din literatura română  Mircea Eliade scrie : "S-ar putea întâmpla fel de fel de miracole... Dar trebuie să te înveţe cineva cum să le priveşti, ca să ştii că sunt miracole. Altminteri, nici măcar nu le vezi. Treci pe lângă ele şi nu ştii că sunt miracole. Nu le vezi...” – Noaptea de Sânziene (fragment)

Potrivit tradiției...Sânzienele își fac simțită prezența în noaptea dintre 23 și 24 iunie. Sinonime cu Drăgaicele, Sânzienele își au originea într-un cult solar. În unele locuri, sărbătoarea este cunoscută și ca "Amuțitul cucului” și "Cap de vară”.

Încă de pe vremea lui Dimitrie Cantemir, Sânzienele au fost considerate reprezentări fitomorfe (Florile de Sânziene) și divinități antropomorfe. În Muntenia și Oltenia... Sânzienele poartă numele slav "Drăgaica”, iar ritualurile sărbătorii au fost descrise pentru prima dată de Dimitrie Cantemir. Potrivit tradiției, în noaptea aceasta, porțile cerului și ale lumii de dincolo se deschid.

Sânzienele sunt asemeni nopții de Crăciun. Se spune că dacă ești atent, poți înțelege ce spun animalele. (Suflet frumos și suflet blând)

SÂNZIENELE

Celebrarea naturii vindecătoare, un tribut adus stării de prezență și echilibru, Sânzienele ne dezvăluie legătura tainică, sacră și invizibilă între ființa umană și natură, a unității creației, a nondiviziunii, nuanțându-ne umanitatea.

Sărbătoarea mai este numită și Drăgaica. Ținută la solstițiul de vară, această zi era consacrată soarelui, ziua soarelui, când se spune că acesta se odihnește și îl poți vedea ”jucând pe cer”. În vremuri vechi, era proslăvit ”Sfântul Soare” care luminează pământul, dă viață și căldură, iar oamenii i se închinau de la răsărit până la apus.

O sărbătoare a trezirii și a naturii ce poartă în ea eterne contradicții, asemenea cerului ce ține deopotrivă furtuni și strălucirea zilei, păstrează perechi de lumină și umbră, bucurie durere, muritor nemuritor - cu creșterea și devenirea, un spațiu ce permite și conectează .

Ziua cea mai lungă și însorită din an, când soarele e în poziția cea mai înaltă pe cer, e o demonstrație vie, a naturii care dăinuie prin schimbare, prin treceri repetate, stagnări și reîntoarceri ce pregătesc o nouă evoluție. O sărbătoare a forței din nevăzut, unde viața se rearanjează deopotrivă dedesubt, ca semnițele în pământ, crescând în rădăcini onorând procesul vieții.

Creșterea și revenirea au fost asociate cu natura feminină. O serie de schimbări și etape, înflorirea, epuizarea, regenerarea, transmit corespondențe și semnificații într-o manieră unitară dezvăluind un sens intuit de oameni. În acestea se regăsesc practicile tradiționale. În zorii zilei de Sânziene, înainte de răsăritul soarelui, femeile bătrâne, culegeau florile cu roua pe ele, pentru a le folosi la tratarea durerii sau ca diverse remedii.

Sărbătoarea păstrează un amestec de credințe arhaice, păgâne și creștine. Mijlocul verii sau solstițiul de vară reprezintă un timp ales, cu însemnătate divină fiind de demult marcat prin ritualuri și festivități .

Universul oglindește originea comună, care se supune acelorași ritmuri și legi și care odată văzute, respectate ating pragul când se naște o energie nouă. Sanctificarea acestui timp este în legătură cu maturitatea și cu puterea vindecătoare. În ajun de Sânziene , fetele culeg florile albe sau galbene și împletesc cununi pe care le aruncă pe casă sau le pun la răscruci și la porți pentru protecție.

În calendarul popular la această dată se finalizează anumite activități legate de întreținerea culturilor cu respectarea timpului pentru coacere, recoltă și cules.

Mișcări ale sufletului zâne ale aerului, Sânzienele "zboară pe câmpuri se prind în horă, aduc fertilitate ogoarelor și tămăduiesc", reamintind că natura este forța care ne învață pășirea în propria putere. În văzduhul, asociat tărâmului magic, al inconștientului care simbolizează sursa, izvorul vieții tinereții și al nemuririi, se întâmplă lucruri fantastice și florile vorbesc: ”Ia-mă că eu sunt bună pentru dragoste”, ”eu sunt bună pentru noroc, pentru sănătate,..”

Credințe de mare vechime evidențiază manifestarea feminină în ființa vie, chemarea de a susține, de a hrăni și contopi, atingerea care deschide inima unde iubirea capătă formă și se oferă. .

De Sânziene este praznicul nașterii Sf Ioan Botezătorul, unul din cei mai mari sfinți, prezicător și botezător cu patru sărbători dedicate, cel care a pregătit venirea Mântuitorului și pe oameni pentru a-l primi pe Creatorul lumii.

Sărbătoarea de Sânziene a rămas, în tradiția populară, forma sublimă în care natura își transmite învățăturile - timpul e un mister, nu totul e menit să rămână, ceea ce e menit, ramane. (Roxana Maria Man, manager Muzeul Etnografic Anton Badea, Municipiul Reghin)

24.06.2026

***

Autor: Liliana Pașcanu

Notă copyright: 

Blogul "Oglinzile Sufletului" este protejat de legea drepturilor de autor. Toate textele și poeziile publicate pe acest blog sunt creația autorului acestui blog, respectiv, Liliana Pașcanu, cu excepția celor care au altă specificație, la care este menționată în mod explicit sursa. 

Te rog să nu reproduci texte sau pasaje din conţinutul blogului fără acordul expres al autorului, indiferent de suportul fizic sau electronic, cu excepţia limitelor legale de citare pentru situaţii de promovare sau recenzii, cu menţionarea sursei. 

Îţi mulţumesc că recunoşti, apreciezi şi sprijini creativitatea şi unicitatea!

Îţi doresc lectură plăcută!

Cu drag,

Liliana Pașcanu

*

PRECIZARE IMPORTANTA: Toate textele si poeziile mele sunt creatia mea exclusiva, fara nici o influenta, interventie, corectie, rearanjare, sugestie sau inspiratie obtinute prin AI (Inteligenta Artificiala). N-am accesat niciodata AI, ChatGPT si nici o platforma sau aplicatie de AI pentru a-mi scrie textele/poeziile, nu ma intereseaza aceste facilitati, n-am intrebari pentru AI si nu am nevoie de ajutor in a-mi scrie textele sau versurile. Am cap, minte, un vocabular destul de bogat si inspiratie pe puterile mele. Tot ce emit sub numele meu imi apartine exclusiv.

Scriu pe acest blog din iulie 2012, deci de 14 ani, cu peste 13 ani inainte de accesul publicului la AI.