Definitie: Gradinarii culegatori sunt acei gradinari care se ocupa, in principal, de activitatea de cules ceva, orice, apoi si de activitatile de procesare a celor culese pentru a putea fi consumate. :)))
Gradinarii-culegatori traiesc la munte. Ei nu muncesc nimic inainte de a culege. Sa fie clar! :)))
Nu ara pamantul, nu-l sapa, nu fac rasaduri, nu planteaza si nu ingrijesc plantele.
Nu se ingrijoreaza daca plantele rodesc, daca e seceta sau furtuna, daca da grindina sau bruma tarzie, daca vin pradatorii din pamant sau din aer sa atace recoltele, nu se tem de nici o goanga, nici de coropisnite, nici de paianjeni, nici de melci sau de limacsi, nici de grauri hotomani.
Nu scot apa din fantana si nu uda, nu mulcesc si nu raresc plantele prea inghesuite, nu leaga, nu copilesc, nu curata, nu plivesc de buruieni - cuvantul ”buruieni” nu mai exista in vocabularul lor! Exista doar plante cu potential! :))).
Nu urmaresc nici daca lighioanele de toate felurile ataca roadele care fructifica si nici nu stropesc cu nimic.
Nu pun plase de umbrire, nu iau masuri impotriva ingheturilor tarzii, nu se ingrijoreaza daca sau cand infloresc si rodesc toate cele.
Nu investesc nici un leu pentru producerea roadelor, nici timp si nici efort in acest sens.
Nu au regrete daca nu se face ceva, undeva, caci sigur se face ceva altundeva. Nu asteapta nerabdatori sa vada unde, daca si cand se intampla asta. Aici, ceva sigur se face, in ritmul anotimpurilor montane.
Nu au dureri de spate, de genunchi, de cap, de mijloc, de umeri, de brate, de nimic. N-au nici un fel de dureri inainte de a culege pentru producerea a ceea ce culeg. Nimic. Nada! :)))
Nu au pierderi de recolte din cauze pe care nu le pot controla si nu le pot evita si nu trebuie sa devina doctori docenti cu diplome in gradinarit pentru a cunoaste toate solutiile si toate metodele necesare pentru a obtine ceea ce se asteapta sa obtina, pe masura efortului depus.
De toate aceste activitati si nevoi predecesoare culesului se ocupa natura! :)))
Insa, cand vine vremea culesului, deci cand roadele sunt vizibile, coapte, inflorite sau inmugurite, dupa caz, gradinarii-culegatori intra in arena pregatiti si pusi pe fapte mari. :))
Agentii 007 si 009 intra in actiune si isi indeplinesc misiunea! :)))
Ei culeg tot ce vad, tot ce misca, tot ce miroase frumos, tot ce stiu ei ca pot culege si ca pot prepara ulterior ceva din ceea ce culeg.
Roadele pe care ei le urmaresc sunt: frunze, flori si fructe de padure. Din acestea produc ulterior tot felul de preparate: siropuri, dulceturi, gemuri, amestecuri pentru ceaiuri sau fac pachete si le pun in congelator, cum este cazul urzicilor (sau le usuca). :))
Acestea fiind lamurite, sa trecem la subiectul zilei. :)))
Sa mai precizez de la inceput ca azi, ziua stelara 17 iunie 2026, ne aflam la bordul navei noastre cosmice in cea de-a cincea zi de cand am dat startul la culesul de flori de soc montane. Este foarte important acest detaliu. De ce?
Pai, este logic ca, dupa deja cele patru zile pline de cules flori de soc, s-a adunat un stoc consistent de flori puse la uscat! Ceea ce face din ce in ce mai problematica gasirea unor solutii suplimentare pentru uscarea florilor culese in cea de-a cincea zi. :))))
Dimineata, in timpul ritualului sacru, spiritual si angelic de baut cafeaua ancestrala, am facut inventarul tavilor cu flori puse la uscat.
Pana azi am adunat 14 tavi de flori aflate in diferite stadii de uscare.
Deliberam daca mai culegem azi sau nu. Caci, daca n-avem unde sa le mai uscam, ce facem cu ele? :)))
Autor: Liliana Pașcanu
Notă copyright:
Blogul "Oglinzile Sufletului" este protejat
de legea drepturilor de autor. Toate textele și poeziile publicate pe acest
blog sunt creația autorului acestui blog, respectiv, Liliana Pașcanu, cu
excepția celor care au altă specificație, la care este menționată în mod
explicit sursa.
Te rog să nu reproduci texte sau pasaje din conţinutul
blogului fără acordul expres al autorului, indiferent de suportul fizic sau
electronic, cu excepţia limitelor legale de citare pentru situaţii de promovare
sau recenzii, cu menţionarea sursei.
Îţi mulţumesc că recunoşti, apreciezi şi sprijini
creativitatea şi unicitatea!
Îţi doresc lectură plăcută!
Cu drag,
Liliana Pașcanu
*
PRECIZARE IMPORTANTA: Toate textele si
poeziile mele sunt creatia mea exclusiva, fara nici o influenta, interventie,
corectie, rearanjare, sugestie sau inspiratie obtinute prin AI (Inteligenta
Artificiala). N-am accesat niciodata AI, ChatGPT si nici o platforma sau
aplicatie de AI pentru a-mi scrie textele/poeziile, nu ma intereseaza aceste
facilitati, n-am intrebari pentru AI si nu am nevoie de ajutor in a-mi scrie
textele sau versurile. Am cap, minte, un vocabular destul de bogat si
inspiratie pe puterile mele. Tot ce emit sub numele meu imi apartine exclusiv.
Scriu pe acest blog din iulie 2012, deci de 14 ani, cu
peste 13 ani inainte de accesul publicului la AI.








































































































































































Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Interior, exterior.
Inspiratie, expiratie.
Impresie, expresie.
Ganduri, cuvinte.
Oglindire.
:)