Relatiile de Cuplu

 

Motto1: „Libertatea nu este dreptul de a face ce vrei, ci de a face ceea ce se cuvine. Înseamnă responsabilitate, şi de aceea majoritatea oamenilor se teme de ea.” (Cezara Dafinescu)

Motto2: "Nu poti salva pe nimeni. Poti fi alaturi de altii, sustinandu-i dintr-o stare de echilibru energetic si pace interioara. Poti sa le impartasesti din Cunoasterea ta, sa le impartasesti perspectiva ta asupra unor situatii, dar nu le poti inlatura tu durerea. Nu poti merge pe Calea lor, in locul lor. Nu le poti da raspunsurile potrivite pentru ei. Este necesar ca ei sa-si puna propriile intrebari, sa isi gaseasca propriile raspunsuri, sa-si traiasca propria nesiguranta, sa isi priveasca propriile incertitudini.Este necesar ca ei sa faca propriile greseli, sa isi simta propriile tristeti, sa-si invete propriile lectii. Daca vor cu adevarat sa fie in pace cu ei insisi, este necesar ca ei sa urmeze cu incredere Calea propriei vindecari, care li se dezvaluie pas cu pas. Li se dezvaluie lor, nu altora." Sursa: Jeff Foster

Motto2:  ”Totul se schimbă atunci când începi să-ți emiți propria ta frecvență în loc să absorbi frecvențele din jurul tău, când începi să-ți imprimi intenția asupra universului în loc să primești o imprimare din partea existenței.” - Barbara Marciniak, (traducere Monica Poka)

Intrarea în Epoca Iubirii

Am intrat în Era Iubirii, odată cu Noul Pământ.

Înseamnă frumosul echilibru, armonia și înțelepciunea interioară pe care iubirea adevărată le aduce în noi, și nu vorbesc aici despre iubirea dintre un bărbat și o femeie.

Vorbesc despre cea mai profundă căsătorie interioară, dintre Masculinul Divin și Femininul Divin, și astfel despre adevăratul echilibru, armonia, revenirea la starea androgină a Ființei Atotputernice.

Ne aflăm într-o stare de imensă transfigurare și, pe măsură ce Divinul Feminin și Sfânta Sofia își fac simțită intens prezența acum, ni se reamintește că aceasta este Epoca Inimii și a Sufletului și, într-adevăr, a trăirii, a existenței, a exprimării Iubirii necondiționate, care este atotcuprinzătoare, în timp ce ne trăim Înțelepciunea Sufletului înnăscută, Ca UNUL cu Sursa Divină.

Simt profund această schimbare și, într-adevăr, sunt mereu adus înapoi la Puterea Iubirii și, într-adevăr, la faptul că aceasta este, în esență, întoarcerea la a trăi viața cu iubire, iar în acea iubire există crearea Unității, Armoniei și Echilibrului în interior și în exterior.

Mi-am amintit de acest lucru ieri, când am auzit reacția studenților la o Poezie de Jacob Boehme, marele Mistic German, care a scris o poezie (inspirată de Pistis Sophia), la intrarea în Camera Nupțială, când Masculinul Divin și Femininul Divin din interior intră într-o uniune sacră și sfântă și devin CA UNUL.

Unii dintre studenții mei au avut mari dificultăți cu această intrare și au avut vieți trecute și lucruri din această viață care au ieșit la suprafață despre relații în care s-a intrat în Camera Nupțială, unde nu era prezentă iubirea. Prin urmare, au avut nevoie să lucreze la eliberarea acestor amintiri și apoi să treacă la cea mai înaltă stare de Har Iubitor și iertare adevărată, devenind apoi recunoscători acelor suflete și modului în care acestea au servit propria creștere sufletească și bine, jucând aceste roluri.

Câți intră în acea Cameră Nupțială fizică cu așteptări false, cu vise de basm despre fericirea veșnică și apoi descoperă că, după câteva luni, ani și orice altceva, apare exact opusul. Ceea ce odinioară adorau și iubeau atât de mult, acum devine o Sursă de iritare, o Sursă de dispută și chiar de furie și amărăciune.

Toate acestea trebuie acum dizolvate, jocul de rol s-a terminat. Actorii de pe scenele și filmele Vechiului Pământ au devenit acum redundanți. Scenariile vechi de la Hollywood nu mai funcționează, pentru că întreaga structură s-a schimbat pentru totdeauna!

Sufletele noastre sunt eliberate de roțile karmei.

Nu mai avem nevoie de roluri vechi, scenarii și neiertare, dualitate și separare. Acesta este Vechiul Pământ, iar Vechiul Pământ nu mai există!

Prin Puterea Iubirii Divine, renaștem în Epoca Iubirii – unde vom experimenta din nou unitatea, unitatea și, într-adevăr, profunda sacralitate a Uniunii. Totuși, nu va fi doar în Camerele Nupțiale, ci, într-adevăr, unitatea și sacralitatea camerelor Nupțiale vor fi găsite peste tot, pe măsură ce acum co-creăm la unison, în armonie și CA UNUL cu toți ceilalți.

Permite-ți să intri în propria ta Cameră Nupțială interioară. Apoi, roagă ca Masculinul Divin și Femininul Divin să se unească cu iubire și într-o uniune sacră și sfântă, ca UNUL.

Când această uniune sacră și sfântă are loc în interior, se va reflecta în exterior, căci acum ești în echilibru și armonie în interior, centrul inimii tale este larg deschis și poți experimenta grade din ce în ce mai mari de iubire și de a fi iubit, căci acum îi vei atrage pe cei care sunt pe aceeași frecvență și vibrație ca tine, pe Noul Pământ.

Puterea Iubirii mătură Pământul.

Pătrunde în cămările inimii și sufletului vostru și, într-adevăr, vă invită să experimentați Căsătoria Sacră și Sfântă din interior, pe măsură ce intrați în Camera Nupțială și sunteți renaști în iubire, cu iubire și ținute în brațele iubirii, pentru totdeauna.

(Judith Kusel) Traducerea Mihaela Dan

Fiecare bărbat spune că vrea o femeie cu suflet mare.

El vrea bunătatea ei, căldura ei, spiritul ei cultivant.

Vrea ca ea să-l iubească profund, să ierte ușor, să aibă răbdare, să-l țină jos când viața devine grea.

Dar ceea ce bărbații nu realizează întotdeauna este că o femeie cu suflet mare vine și cu emoții mari.

Genul ăsta de inimă nu iubește la jumătatea drumului.

Nu știe să fie călduț.

Iubește tare, îndrăzneț, fără teamă.

Și cu acest tip de iubire vine intensitatea.

E pasională. Ea simte totul în profunzime - urcușurile, coborâșurile, bucuria, durerea.

Când e fericită, luminează fiecare cameră în care intră. Dar când ea va fi tristă sau dezamăgită, vei simți și tu asta. Nu pentru că este dramatică sau „prea emoțională”, ci pentru că inima ei nu a fost niciodată concepută să joace mic.

Nu te poți aștepta ca o femeie cu suflet mare să aibă emoții mici. Nu te poți aștepta să-și refuze sentimentele doar pentru că sunt incomode. Ea nu e aşa. Iubește tare și suferă tare.

Și dacă nu ești pregătit să te ocupi de ambele, nu ești pregătit deloc pentru ea.

Dar dacă poți să-i îmbrățișezi plinătatea, dacă poți să stai în adâncul sentimentelor ei în loc să fugi de ele - vei experimenta o iubire la care majoritatea bărbaților doar au visat.

~ Cody Bret

Semne clare că ai întâlnit un suflet complementar:

1.Rezonanță autentică

• Simți că nu trebuie să porți măști în preajma acelei persoane.

• Conversațiile curg natural, chiar dacă aveți păreri diferite.

• Nu e nevoie să impresionezi — ești acceptat exact așa cum ești, inclusiv cu imperfecțiunile tale.

2.Creșteți împreună

• Te inspiră să devii cea mai bună versiune a ta, nu prin presiune, ci prin exemplu.

• Nu există competiție sau gelozie, ci susținere reciprocă.

• Uneori îți oglindește părțile „neconfortabile”, dar nu ca să te rănească, ci ca să te ajute să evoluezi.

3.Comunicare profundă

• Discuțiile nu sunt doar superficiale — puteți vorbi ore întregi despre viață, sens, valori, visuri.

• Poți să-i spui și lucrurile cele mai vulnerabile fără teamă că vei fi judecat.

4.Atracție dincolo de fizic

• Da, poate exista și atracție fizică, dar conexiunea mentală și sufletească e mai puternică.

• Chiar și în absența contactului fizic, simți conexiunea.

5.Simțul „acasă”

• Cu acea persoană simți o pace interioară specială, ca un „acasă”, chiar dacă sunteți în mijlocul haosului lumii.

• Nu e dependență, ci o stare de echilibru în prezența celuilalt.

6.Nu vine să te salveze — vine să meargă alături de tine

• Sufletul complementar nu te va „salva” din problemele tale, dar va fi lângă tine când le depășești.

• Respectă libertatea ta, nu te va controla sau limita.

Atenție: Suflet complementar ≠ Relație perfectă

• Veți avea provocări. Dar modul în care gestionați conflictele va fi diferit — cu respect, deschidere și dorință reală de a înțelege.

• Uneori sufletul complementar vine pentru o perioadă, nu întotdeauna „pentru totdeauna”, dar te lasă mai bun, mai conștient, mai puternic.

Cum îl recunoști practic:

1. Observă cum te simți după ce petreci timp cu acea persoană. Ești mai obosit sau mai energizat? Mai confuz sau mai clar?

2. Verifică autenticitatea relației: Poți vorbi deschis? Poți greși fără frică?

3. Ascultă-ți intuiția, nu doar mintea. Rațiunea poate analiza, dar inima simte înainte ca mintea să înțeleagă.

Cei doi parteneri ai unui cuplu trebuie sa fie, inainte de orice, cei mai buni prieteni, unul pentru celalalt.

Dacă îți sunt cu adevărat un partener prieten, o să-ți spun adevărul, chiar și atunci când acesta nu e ce ți-ar plăcea ție să auzi.

Dacă îți sunt cu adevărat un partener prieten, o să-ți spun adevărul, chiar dacă e unul dureros.

Partenerii prieteni adevărați ne spun lucruri care nu ne plac, care uneori ne dor, dar sunt lucruri pe care avem nevoie să le auzim, sunt lucruri pe care ei ni le spun din dorința de a ne ajuta să deschidem ochii și să vedem/ recunoaștem niște adevăruri pe care nu le vedem sau pe care refuzăm să le vedem, dar care au consecințe grave.

Un adevărat partener prieten are curajul să-ți spună adevărul, indiferent că-ți place sau nu, pentru că el știe că a spune adevărul este un mod de a respecta un om, de a-l onora, de a-l iubi.

Poate că uneori faptul că-ți spun adevărul o să te facă să te îndepărtezi pentru o perioadă de mine, dar tot o să-ți spun adevărul, fiindcă te iubesc și te respect prea mult ca să te mint.

Dacă îți sunt cu adevărat partener prieten o să-ți spună sincer ceea ce cred atunci când îmi ceri opinia, o să fiu sincer atunci când consider că ai făcut o greșeală sau că ai avut un comportament care nu te onorează. Dacă tu o să te superi atunci când îți spun că te-ai comportat într-un mod care nu te onorează, este alegerea ta, dar eu o să-ți spun adevărul. O să ți-l spun cu respect, cu iubire, fără a te judeca, dar o să-mi asum toate riscurile și o să-ți spun adevărul.

Un partener prieten adevărat este un om pe care știi că te poți baza să-ți ofere întotdeauna un feedback sincer, chiar și atunci când știe că acel adevăr te deranjează.

De aceea un adevărat partener prieten este greu de găsit.

Dacă facem o verificare bazată pe aceste criterii vom constata că nu exista prea mulți parteneri prieteni adevărați.

E nevoie de curaj, de integritate, ca să fii un partener prieten adevărat. E nevoie să-ți asumi riscul de a-i spune altuia niște adevăruri inconfortabile/ dureroase atunci când vezi că își face rău singur prin faptul că preferă să nu le vadă/ recunoască. (TD Jakes) Traducerea Mihaela Dan

Un adevărat prieten partener este uneori insistent în a-ți spune niște adevăruri incofortabile/ dureroase pe care refuzi să le vezi, uneori ajungeți să ridicați tonul, uneori vă certați, uneori plângeți împreună, dar amândoi știți foarte clar că acea conexiune profundă între voi există indiferent de supărările de moment și că vă puteți baza oricând unul pe altul.

Și mai știți că deși uneori celălalt vă poate răni atunci când vă spune niște adevăruri dureroase pe care ați prefera să nu le vedeți, o face din dorința de a vă proteja, de a vă ajuta să vedeți niște lucruri care vă afectează major, care au consecințe grave, deși voi nu vreți să recunoașteți.

Știți însă că acel om nu vă va răni niciodată din alt motiv decât cel care ține de a vă oferi un feedback care nu vă convine, care ține de a fi sincer cu voi și de a funcționa în integritate în relația voastră.

Un partener prieten adevărat te rănește prin ceea ce spune/ face doar atunci când vrea să te protejeze de un rău mult mai mare, pe care tu nu l-ai văzut la momentul respectiv. E ca atunci când cineva te împinge de pe o stradă și cazi pe trotuar și te lovești ușor la picior, dar după șocul inițial îți dai seama că acel om te-a împins ca să te ferească, fiindcă era cât pe ce să te calce o mașină.

Un partener prieten adevărat preferă să te rănească pe termen scurt - chiar dacă o să plângi sau o să suferi puțin -, ca să te ferească de o nenorocire care ți s-ar putea întâmpla. Și va face asta chiar dacă știe că te vei supăra inițial pe el, fiindcă Binele tău e mai important decât orice pentru el.

Uneori un partener prieten adevărat face asta pentru noi și fiindcă nu înțelegem că ne-a ferit de o nenorocire, rămânem blocați în resentimente și îl ținem la distanță pe acel om care ne-a făcut un bine de care nu suntem conștienți. (TD Jakes) Traducerea Mihaela Dan

Un partener prieten adevărat îți va spune în față atunci când ai luat-o iar pe arătură, când nu mai funcționezi în integritate („Iar faci asta!”), pentru că el este interesat de Binele tău (nu mă refer la „binele” pe care-l are în vedere egoul tău).

Nu sunt mulți oamenii care au curajul să îți spună cu sinceritate când ai călcat în străchini. Adevărații parteneri prieteni nu ezită să o facă – ți-o spun cu respect, cu iubire, fără judecată, dar ți-o spun, pentru că le pasă cu adevărat de Binele tău.

E mult mai ușor să nu-ți pese de ce face celălalt, să-i spui ceea ce vrea să audă, să-i faci pe plac, ca să nu tulburi relația voastră și să-l lași să facă lucruri prostești, care știi că vor avea consecințe neplăcute/ grave. Ca să eviți o discuție delicată pe moment, ca să nu riști să-l superi pe moment, îl lași să facă lucruri pentru care știi că o să plătească scump mai târziu.

O mulțime de oameni sunt prea lași ca să spună adevărul, sunt prea lași ca să deschidă o discuție delicată cu un om apropiat, să abordeze un subiect inconfortabil cu partenerul prieten al lor; preferă să-l lase „să fie călcat de o mașină”, ca să nu-l supere pe moment, „dându-i un brânci”, ca să-l ferească din calea „mașinii”.

Aceștia nu sunt prieteni adevărați.

Dacă îmi ești un partener prieten adevărat, o să-mi spui în față niște adevăruri inconfortabile/ dureroase, o să fii dispus să-ți asumi riscul mă superi abordând un subiect care nu-mi convine, nu o să mă lași să mă distrug. Dacă te interesează mai mult să fii drăguț cu mine decât să fii sincer cu mine, dacă te interesează mai mult să-mi faci pe plac decât să mă tragi de mânecă atunci când vezi că mă îndrept spre prăpastie, dacă preferi să mă lași să mă prăbușesc, decât să mă superi spunându-mi pe șleau că sunt pe buza prăpastiei, atunci nu-mi ești un prieten adevărat. (TD Jakes) Traducerea Mihaela Dan

În perioadele cele mai grele prin care am trecut în viața mea am știut că dacă Dumnezeu a îngăduit să mi se întâmple acele lucruri, ele au un rost, ele mă ajută să evoluez. Am stat în credința neclintită că Dumnezeu știe ce face, că totul mă ajută să cresc și că și dacă sunt rănit, există un scop mai înalt.

În acele situații i-am spus lui Dumnezeu: „Nu-mi place ce se întâmplă, îmi este foarte greu, nu-mi place deloc cum mă simt, dar am încredere în Tine. Am încredere că dacă ai permis să se întâmpla asta, totul se va finaliza spre Binele meu cel mai Înalt”.

Dacă tu ai credință în Dumnezeu numai când ți-e bine, atunci credința ta nu valorează mare lucru. Adevărata credință este testată atunci când ești la greu, când ți se întâmplă lucruri dure, pe care poate nu le înțelegi, pe care poate crezi că nu le meritai, pe care poate nu știi cum să le gestionezi; atunci se vede dacă tu cedezi psihic, dacă te lași învins sau dacă spui „Doamne, am încredere că dacă ai permis să se întâmple asta, există un motiv întemeiat. Arată-mi ce am de făcut în continuare, ghidează-mă, Te ascult!”.

Dacă vrei să ai o conexiune profundă cu Dumnezeu, atunci vei trece prin astfel de încercări, va trebui să înveți această lecție, va trebui să treci acest test. (TD Jakes) Traducerea Mihaela Dan

O relație profundă cu Dumnezeu nu ține de cunoașterea unor noțiuni/ ritualuri/ practici religioase sau spirituale, ține de modul în care te comporți în relațiile tale (de toate tipurile). Aici nu e vorba de teorie, e vorba de practică.

Sunt o mulțime de oameni care știu scripturile, cunosc ritualurile bisericești, sunt capabili să țină slujbe, știu o mulțime de lucruri despre religie, dar știu prea puține lucruri despre relațiile interumane.

Și hai să vorbim și de lucruri mai lumești: sunt o mulțime de oameni cărora le place foarte mult să facă sex cu o anumită persoană, dar nu le place să petreacă timp cu ea, nu o iubesc. Și după un timp acest gen de sex fără semnificație, în care inima nu este deloc implicată, îi face pe cei dintâi să simtă un gust amar în acea legătură, fiindcă inima lor tânjește după iubire.

Unii dintre voi știți diferența între poftele trupești și iubire. Oamenii care nu sunt capabili să facă această diferență încearcă să compenseze lipsa iubirii prin cât mai mult sex. Dar mai devreme sau mai târziu toți înțeleg că „sex” nu este același lucru cu „iubire”.

O mulțime de femei se lasă folosite de bărbați, crezând că simplul fapt că aceștia își doresc să facă sex cu ele înseamnă că ei le iubesc. Nu, nu asta înseamnă. În multe cazuri, faptul că un bărbat face sex cu voi înseamnă doar atât: că face sex cu voi. În cele mai multe cazuri, ceea ce aveți voi nu este o relație de cuplu, este o legătură sexuală, nimic mai mult. (TD Jakes) Traducerea Mihaela Dan

Vindecarea presupune uneori să fim răniți, să trecem printr-un proces dureros.

Spre exemplu, în cazul unei unei boli care necesită o operație, această intervenție chirurgicală presupune să treci printr-un proces dureros, dar dacă nu o faci, o să mori.

Este valabil în cazul unei terapii la un psiholog: să vorbești despre toate emoțiile reprimate ani la rând, despre traumele prin care ai trecut, este un proces dureros, dar nu se poate altfel; dacă nu o faci, vei rămâne cu toată acea toxicitate în interiorul tău.

În mod similar, Dumnezeu face lucruri care ne dor pe termen scurt, dar care reprezintă o binecuvântare pentru noi pe termen lung. Așadar, când îi ceri lui Dumnezeu să te ajute să te vindeci, ia în considerare ideea că acest proces de vindecare este posibil să fie dureros. (TD Jakes) Traducerea Mihaela Dan

Atunci când un om traumatizat întâlnește un alt om traumatizat, cei doi simt că se potrivesc, că există o conexiune între ei și intră într-o relație.

Aceasta este o relație în care, metaforic, unul este „rănitul” și celălalt – care are și el traume nevindecate – joacă rolul „asistentei medicale”. Dacă primul își vindecă traumele, el nu mai are nevoie de „îngrijire medicală” și ca atare iese din acea relație. Relația lor a fost bazată pe faptul că „rănitul” avea nevoie de „asistenta medicală”, iar „asistenta” avea nevoie ca cineva să aibă nevoie de ea, ca să simtă că are valoare - asta era ceea ce-i atrăgea unul spre celălalt.

Dacă „rănitul” s-a vindecat, nu mai are nevoie de „asistentă” și rupe relația cu ea. Iar „asistenta” se plânge că „rănitul” nu a rămas alături de ea toată viața, „după tot ce a făcut ea pentru el”. (TD Jakes) Traducerea Mihaela Dan

Eu cred în reciprocitate.

Nu vei putea profita de mine pentru mult timp. Dacă în relația noastră tot ce faci este să iei și nu oferi niciodată sau dacă o faci, oferi doar firimituri, o să pun punct acestei relații.

Când cineva profită de tine pentru mai mult timp, sunt doar variante: ori te sleiește și ajungi în situația să nu mai ai ce oferi, ori deschizi ochii și vezi că acel om profită de tine.

În ziua de azi reciprocitatea este rar practicată. În ziua de azi cei mai mulți oameni merg pe principiul „Mie ce-mi iese la chestia asta?” și dacă nu le iese nimic, nu sunt interesați, nu se bagă.

Vă spun un lucru: atât timp cât veți funcționa pe principiul „Și mie ce-mi iese la faza asta?” n-o să cunoașteți adevărata prosperitate.

Universul funcționează pe baza reciprocității. Dă și ți se va da.

Știți de ce atât de multe relații eșuează? Pentru că nu există reciprocitate în ele; fiecare este interesat doar de ce poate obține el din acea relație, nu de ceea ce poate oferi.

Ce oferi tu în acea relație, cu ce contribui tu la hrănirea acelei relații, pentru ca ea să poată să crească/ prospere?

Într-o relație nu este vorba de ce poți obține tu, ci de ce poți oferi. Dacă știi că ai ce oferi, că poți aduce plus valoare vieții partenerului tău și dacă știi clar că ești dispus să oferi acele lucruri persoanei respective, discutați despre valorile/ principiile pe care vă doriți să se bazeze relația voastră. Pentru că dacă într-o relație tu ești singurul care oferă, dacă nu există reciprocitate, la un moment dat vei fi sleit din punct de vedere emoțional, psihic, financiar și chiar și fizic. (TD Bakes) Traducerea Mihaela Dan

Aurel David Aion ·

"În lumina feroce și neclintită a iubirii unei femei, un bărbat găsește oglinda care rupe lanțurile vechiului său sine. Privirea ei nu-i vede cicatricile, ci puterea, nu eșecurile, ci focul. Prin ea, el evadează din închisoarea trecutului său și pășește în grația nemărginită a celui care a fost întotdeauna menit să fie - dezlănțuit, neînfrânt și de neoprit."

Un om își poartă trecutul ca pe o umbră, mereu prezent, mereu modelându-i pașii. El merge prin viață cu greutatea a ceea ce a fost, a alegerilor pe care le-a făcut și a persoanei care crede că trebuie să rămână. Dar, în adâncul său, există o dorință - o chemare tăcută și persistentă pentru ceva mai mult, ceva diferit. Tânjește să se elibereze de lanțurile vechiului său sine, să se desprindă de umbra istoriei sale și să pășească într-o lumină nouă. Cu toate acestea, calea spre transformare nu este întotdeauna clară, iar călătoria nu este una pe care o poate parcurge singur.

În liniștea inimii sale, el știe că adevărata schimbare nu vine doar din interior. Nu se găsește în singurătatea gândurilor sale sau în ecoul propriei voci. Nu se află în oglinda în care se uită în fiecare dimineață, căutând o licărire a omului care dorește să devină. Nu, oglinda propriei sale reflecții îi poate arăta doar ceea ce știe deja, ceea ce este deja. Nu poate dezvălui posibilitățile care se află dincolo de sinele său actual, persoana care ar putea fi dacă ar îndrăzni să viseze.

Dar există o altă oglindă, una mult mai puternică și mai transformatoare. Nu este făcută din sticlă sau argint lustruit. Nu este ceva ce el poate ține în mâini sau agăța pe un perete. Această oglindă este vie, vibrantă și plină de mister. Sunt ochii unei femei care îl vede nu pentru ceea ce a fost, ci pentru ceea ce ar putea deveni. În privirea ei, el găsește o reflectare a sinelui său cel mai adevărat, un sine care nu este împovărat de greutatea trecutului său, care nu este înlănțuit de limitele propriei sale minți.

Când o femeie îl privește cu iubire, ea nu vede greșelile pe care le-a făcut sau defectele pe care le are. Ea vede potențialul din el, scânteia de măreție care zace latentă, așteptând să fie trezită. Ochii ei devin o fereastră către o lume pe care el nu a cunoscut-o niciodată, o lume în care el este liber să fie mai mult decât a crezut vreodată că este posibil. În prezența ei, el simte un sentiment de speranță, o credință că se poate ridica deasupra vechiului său sine și poate deveni ceva nou, ceva frumos.

Aceasta este puterea iubirii - puterea de a transforma, de a vindeca, de a inspira. Prin ochii unei femei, un bărbat se poate vedea cu adevărat într-o lumină nouă. Ea devine oglinda lui, nu reflectându-i trecutul, ci luminându-i viitorul. În privirea ei, el găsește curajul de a renunța la cine a fost și de a îmbrățișa persoana care este menit să fie. Ea nu îl judecă pentru eșecurile sale și nu îl ține captiv în fața greșelilor sale. În schimb, ea îi oferă o viziune despre sine care este pură, nepătată și plină de promisiuni.

Pentru un bărbat, aceasta este evadarea supremă - evadarea din vechiul său sine, din limitele propriei sale percepții. Nu este o evadare de la responsabilitate sau de la consecințele acțiunilor sale. Este o evadare din închisoarea propriei sale minți, din convingerea că este legat pentru totdeauna de trecutul său. În ochii unei femei care îl iubește, el găsește o libertate pe care nu a cunoscut-o niciodată, o libertate de a crește, de a se schimba, de a deveni.

Această transformare nu este nici imediată, nici ușoară. Ea necesită vulnerabilitate, încredere și dorința de a renunța la ceea ce îi este familiar. Îi cere să-și deschidă inima față de posibilitatea de a fi văzut într-un mod în care nu a mai fost văzut niciodată. Îi cere să creadă în reflexia pe care o găsește în ochii ei, chiar și atunci când nu o poate vedea în el însuși. Dar dacă este suficient de curajos să facă acest pas, dacă este dispus să se abandoneze puterii iubirii ei, el va descoperi un nou sine, un sine mai puternic, mai înțelept și mai viu ca niciodată.

În oglinda ochilor unei femei, un bărbat găsește nu doar o reflectare a ceea ce este, ci și o viziune a ceea ce ar putea fi. Ea vede ce e mai bun în el, chiar și atunci când el nu poate vedea asta în el însuși. Ea crede în el, chiar și atunci când el se îndoiește de propria lui valoare. Iubirea ei devine o lumină călăuzitoare, care îl scoate din întunericul vechiului său sine și îl conduce spre strălucirea adevăratului său potențial. Prin intermediul ei, el învață să se vadă într-un mod nou, să îmbrățișeze posibilitățile care se află în el.

Aceasta este frumusețea iubirii, felul în care transformă nu doar inima, ci și sufletul. Nu este doar un sentiment, ci o forță, o putere care poate schimba un om din interior spre exterior. Prin iubirea unei femei, un bărbat poate găsi puterea de a-și înfrunta trecutul, de a se ierta și de a merge mai departe cu speranță și determinare. Iubirea ei devine o oglindă, reflectând nu defectele lui, ci măreția lui, nu eșecurile lui, ci potențialul lui.

În ochii unei femei care îl iubește cu adevărat, un bărbat găsește curajul de a fi vulnerabil, de a lăsa garda jos și de a-și arăta adevăratul sine. El nu mai simte nevoia să se ascundă în spatele măștilor sau să pretindă că este cineva care nu este. El știe că ea îl vede așa cum este el cu adevărat, iar asta este suficient. Iubirea ei devine un refugiu sigur, un loc în care el poate fi el însuși fără teama de a fi judecat sau respins. În prezența ei, el se simte acceptat, apreciat și iubit pentru ceea ce este, nu pentru ceea ce pretinde a fi.

Această acceptare este cheia transformării sale. Numai atunci când se simte cu adevărat văzut și iubit poate începe să renunțe la vechiul sine și să îmbrățișeze noul sine. El nu mai are nevoie să se agațe de persoana care a fost, pentru că știe că este iubit pentru ceea ce este acum și pentru ceea ce devine. Iubirea ei devine o oglindă, reflectând nu trecutul, ci viitorul lui, nu limitările lui, ci posibilitățile lui.

În oglinda ochilor unei femei, un bărbat își găsește curajul de a visa din nou. El începe să creadă în posibilitatea unui viitor mai bun, un viitor în care este liber să fie cea mai bună versiune a sa. Iubirea ei îl inspiră să își asume riscuri, să își urmeze pasiunile și să își trăiască viața cu scop și intenție. Ea devine cel mai mare susținător al său, cel mai de încredere confident al său și cel mai puternic aliat al său. În ochii ei, el găsește puterea de a-și depăși temerile, de a face față provocărilor și de a se ridica deasupra vechiului său sine.

Aceasta este puterea iubirii - puterea de a transforma viața unui om, de a-l ajuta să se vadă pe sine într-o lumină nouă și de a-l ghida pe calea de a deveni persoana care trebuie să fie. Prin ochii unei femei care îl iubește, un bărbat poate scăpa cu adevărat de vechiul său sine și poate păși într-o versiune nouă, mai frumoasă a sa. Iubirea ei devine oglinda lui, reflectându-i nu trecutul, ci viitorul, nu defectele, ci măreția.

În cele din urmă, nu bărbatul este cel care se transformă, ci iubirea unei femei care îl vede așa cum este el cu adevărat. Iubirea ei devine catalizatorul schimbării sale, forța care îl împinge înainte în călătoria sa de autodescoperire. În ochii ei, el își găsește curajul de a renunța la sinele său vechi și de a-l îmbrățișa pe cel nou. Învață să se vadă nu așa cum a fost, ci așa cum ar putea fi, iar în această viziune, găsește puterea de a deveni bărbatul care și-a dorit întotdeauna să fie.

Așadar, fiecare bărbat care tânjește să scape de vechiul său sine să se uite în ochii unei femei care îl iubește. Lasă-l să se vadă reflectat în privirea ei, nu așa cum a fost, ci așa cum ar putea fi. Lasă-l să aibă încredere în puterea iubirii ei de a-l transforma, de a-l vindeca și de a-l ghida pe calea de a deveni cel mai adevărat sine al său. Pentru că în oglinda ochilor ei, el va găsi libertatea pe care o caută, libertatea de a fi mai mult decât a crezut vreodată că este posibil. Și în această libertate, el va descoperi frumusețea unei iubiri care are puterea de a-i schimba viața pentru totdeauna.

-Steve De'lano Garcia

Astăzi vorbim despre stabilirea limitelor în relații.

Cei mai mulți dintre noi avem dificultăți în stabilirea limitelor în relații, avem dificultăți în a spune „Destul! Ai depășit limita!”/ „Eu nu permit să mă tratezi în acest mod”/ „Eu nu accept un astfel de comportament”, etc.

Niciun om înțelept nu acceptă să se implice în niște relații (de cuplu, profesionale, de prietenie, de afaceri, etc) fără a stabili limite sănătoase.

Niciun om înțelept nu permite să intre în viața sa sau în cercul apropiaților săi orice persoană care vrea să se apropie de el, oricând, fără nicio opreliște. Un om înțelept știe că pentru a fi primite în cercul apropiaților săi, acele persoane trebuie să se califice pentru asta, trebuie să dovedească faptul că sunt de încredere, că au integritate. Nu poate da buzna oricine în casa ta și în inima ta, oricând vrea.

Spre exemplu, un curier care îmi aduce diverse produse pe care le cumpăr online nu trece de ușa casei mele. Nu îi cunosc pe acești oameni, nu știu ce fel de oameni sunt, deci nu le permit accesul în casa mea.

Sunt oameni din comunitatea mea care m-au vizitat, care au trecut de ușa casei mele, care au intrat în sufragerie și uneori în bucătărie, dar atât.

Sunt membri ai familiei mele care au intrat în casa mea și care intră peste tot, dar nici măcar ei nu dau buzna peste mine în biroul unde lucrez sau în dormitor.

Ceea ce vreau să spun este că este responsabilitatea ta să stabilești cine intră/ rămâne în viața ta și cine intră/ rămâne în cercul apropiaților tăi.

Nu este înțelept să permiți să intre în viața ta oricui, numai pentru că acel om vrea să se apropie de tine, din diverse motive.

Este responsabilitatea ta să stabilești ce oameni au acces doar până la ușă, cine are acces în sufragerie/ bucătărie și cine are acces liber în toată casa ta.

Este responsabilitatea ta să stabilești ce oameni se califică pentru accesul în sufragerie/ bucătărie și ce oameni se califică pentru acces liber în toată casa. Este responsabilitatea ta să te asiguri că acei oameni nu intră în zone în care nu ar trebui să aibă acces, fiindcă, de exemplu, așa poate ajunge în dormitorul tău un individ care nu merita să treacă de ușa casei tale. (RC Blakes) Traducerea Mihaela Dan

Limitele în relații sunt ca niște garduri care îți protejează curtea/ grădina de intruși. Gardul împrejmuitor are o poartă, iar tu decizi cui îi permiți să intre în curte și cui nu. Și când descoperi că o persoană pe care ai primit-o în curte/ casă îți încalcă în mod repetat limitele, o dai afară din curtea ta și închizi poarta.

*Faptul că stabilești limite în relații (orice fel de relații) reprezintă o dovadă a faptului că îți cunoști valoarea.

Dacă eu constat că tu ai stabilit limite în relații, eu îmi voi da seama că te respecți pe tine însuți.

*Faptul că stabilești limite în relații este o dovadă că ești dedicat Căii tale și nu te lași atras de tot felul de distrageri. Tu nu permiți să intre în cercul apropiaților tăi oameni care nu au nimic de-a face cu Menirea ta și care te vor deturna sau te împiedica să avansezi pe Calea ta.

*Faptul că stabilești limite în relații este o dovadă a faptului că știi că meriți tot ce este mai bun (nu mă refer la „tot ce este mai bun” din perspectiva egoului, ci a sufletului) și nu te mulțumești cu firimituri.

Dacă nu stabilești limite sănătoase de la bun început în relații, aceste relații vor degenera în legături toxice și vei avea de suferit. (RC Blakes) Traducerea Mihaela Dan

Nu poți stabili limite externe în relații, dacă nu ai stabilit întâi niște principii/ valori personale după care să te ghidezi în viață.

O să vă explic în felul următor: putem să asemuim viața noastră cu o casă, care are și un teren de jur împrejur, o curte. Ar fi de dorit ca fiecare dintre noi să aibă un „gard” care să-i împrejmuiască propria curte și acel „gard” să aibă o „poartă”. Poarta este reprezentată de principiile/ valorile după care te ghidezi în viață și care fac și selecția în ceea ce-i privește pe cei cărora le permiți accesul în „casa”/ curtea” ta.

Cu unii oameni discuți din poartă, nu le permiți să intre în curte, fiindcă nu îi cunoști suficient de bine pentru asta; alți oameni primesc permisiunea să intre în curtea ta și stai de vorbă cu ei în grădină sau pe veranda; alți oameni capătă permisiunea să intre în sufrageria sau în bucătăria ta și alți oameni pot intre în orice încăpere din casa ta.

Este responsabilitatea ta să decizi cine, unde primește permisiunea să intre în casa ta, pentru a te asigura că nu au acces în locuința ta intruși care mai apoi să-ți facă rău, profitând de faptul că au intrare liberă la tine.

În ceea ce mă privește, regula mea este este că nicio altă relație nu este mai importantă pentru mine decât relația mea cu Dumnezeu.

Un alt principiu este că nu-l pot iubi pe aproapele meu (indiferent cine este acesta) atât timp cât nu mă iubesc pe mine însumi (și nu mă refer la egoism, ci la iubirea de sine, în sensul spiritual al expresiei).

Limitele în relații nu se stabilesc din exterior către interior, ci din interior către exterior; asta înseamnă că nu îți stabilești limitele în relații în funcție de cred alții/ lumea că este „normal”/ „bine”/ „acceptabil”, ci le stabilești în funcție de ceea ce simți tu că este „normal”/ „bine”/ „acceptabil” pentru tine.

Zăvorul la poarta ta nu este în exterior, în afara gardului, ci în interior. (RC Blakes) Traducerea Mihaela Dan

Este necesar să stabilești de la început limite în relații, pentru că astfel faci cunoscut celorlalți ce îți dorești de la o relație și ce ești dispus să accepți/ tolerezi într-o relație.

Când ai limite sănătoase în relații tu îi comunici celuilalt că a depășit limita și îi spui foarte clar că nu ești dispus să tolerezi un astfel de comportament.

Dacă tu nu spui clar de la început care sunt dorințele și nevoile tale într-o relație, dacă nu îi comunici care sunt limitele în ceea ce te privește, cum poți să-i reproșezi celuilalt că a depășit limita? Poate că el nu știa că pe tine te deranjează acel lucru.

În relațiile sănătoase se stabilesc de la început niște parametri clari, pentru ca fiecare să știe ce principii/ valori are celălalt, ce își dorește acesta de la relație, ce este dispus să accepte și ce nu.

Spre exemplu, mulți oameni consideră că faptul că partenerul îi înșeală înseamnă că acesta a depășit limita. Dar ei nu au discutat niciodată cu partenerul lor pentru a se lămuri foarte clar ce înțeleg ei prin „înșelat” – asta include doar o relație sexuală sau include și simplele mângâieri sau sărutări? „Înșelatul” include și faptul că partenerul tău se întâlnește foarte des cu o altă persoană care a devenit confidenta sa, căreia îi împărtășește secrete pe care ție nu ți le spune, cu care împărtășește o intimitate emoțională mai mare decât cea din cuplul vostru? „Înșelatul” include și faptul că partenerul se uită la filme porno? Ce înseamnă „înșelat” pentru tine? (RC Blakes) Traducerea Mihaela Dan

Dacă tu rămâi într-o relație în care partenerul îți încalcă în mod regulat limitele, dacă simți deseori că ești tratat într-un mod lipsit de respect sau chiar abuziv de către partenerul tău, acest lucru va avea consecințe asupra sănătății tale.

Dacă tu taci și înghiți astfel de comportamente, dacă nu îi spui clar partenerului că nu ești dispus să tolerezi așa ceva, dacă nu îi comunici și consecințele care vor exista în cazul în care va continua să îți încalce limitele și dacă nu iei deciziile de rigoare în cazul în care partenerul te tratează în continuare într-un mod lipsit de respect, atunci tu ești responsabil pentru calvarul în care trăiești.

În primul rând, ești responsabil pentru faptul că nu ai stabilit de la început limite în relația voastră și nu i-ai comunicat partenerului limitele tale și care vor fi consecințele dacă îți încalcă limitele.

În al doilea rând ești responsabil pentru faptul că îi permiți să-ți încalce limitele în mod repetat, fără să existe consecințe. Faptul că te superi pe moment și îl ameninți că o să faci și o să dregi, dar nu faci niciodată ceea ce spui că vei face, nu reprezintă o consecință.

Nu accepta să trăiești într-o permanentă stare de stres într-o relație, doar ca să nu-l superi pe celălalt (fie că este partenerul tău de cuplu, partenerul de afaceri, un prieten, o rudă sau oricine altcineva)!

Încetați să fiți genul de om care face o prioritate din a-i mulțumi pe ceilalți, cu prețul propriei sale stări de bine!

Nu mai permiteți altora să vă încalce limitele! Luați măsuri, faceți acei oameni să simtă consecințele faptului că v-au încălcat limitele, fiindcă altfel, ei vor continua să se comporte în același mod! (RC Blakes) Traducerea Mihaela Dan

Eu am spus de nenumărate ori că trebuie să-l iubești întâi de toate pe Dumnezeu, apoi să-l lași pe acesta să te învețe cum să te iubești pe tine însuți și abia apoi să îi iubești pe ceilalți. Aceasta este ordinea corectă.

Dacă tu îi iubești pe alții (partener de cuplu, copii, părinți, etc) mai mult decât de iubești pe tine, vei pune pe primul loc binele lor, în detrimentul binelui tău și asta va afecta starea ta de sănătate, în timp. Riști să ajungi ca la un moment dat să fii atât de bolnav, încât să nu mai poți avea grijă nici măcar de tine, darămite de ei! Vrei să te pui în această situație?

Este extrem de important să te iubești pe tine însuți, pentru că asta înseamnă că nu vei permite nimănui, indiferent cine este acesta, să profite de tine, că nu vei sacrifica pe termen lung binele tău, pentru a-i face altuia pe plac (ceea ce este un abuz asupra propriei persoane).

De cele mai multe ori, oamenii care fac o prioritate din a-i mulțumi pe alții sunt mânați de nevoia de a obține validare din partea lor – ei au nevoie să fie apreciați/ acceptați/ iubiți de ceilalți și sunt dispuși să facă orice pentru a obține acea apreciere/ acceptare/ validare. Astfel de oameni își încalcă principiile/ valorile/ limitele, fac lucruri lipsite de morală/ integritate, numai să nu-i supere pe cei de la care vor să obțină validare. (RC Blakes) Traducerea Mihaela Dan

Nu este cazul să te superi sau să fii frustrat că un om îți încalcă limitele în mod repetat, dacă tu nu i-ai comunicat care sunt limitele tale și nu îi spui/ arăți clar că nu ești dispus să tolerezi un asemenea comportament.

Este treaba ta să te asiguri că acel om știe care îți sunt limitele și știe și că vor exista consecințe dacă îți încalcă limitele.

Dacă te deranjează ceva ce a făcut el la un moment dat, nu lăsa să treacă acel lucru ca și cum nu s-a întâmplat nimic, nu merge pe principiul „taci și înghite”; spune clar că te-a deranjat, că nu ești dispus să accepți așa ceva. Vorbește calm, politicos, dar asigură-te că acel om a înțeles ce spui. Nu face aluzii mai mult sau mai puțin transparente; spune clar ce ai de spus.

Și dacă tu constați că acel om continuă să facă același lucru, acesta este un semn că lui nu-i pasă de limitele tale, că nu este dispus să le respecte și atunci ai de luat o decizie.

Dacă nu iei acea decizie, dacă acel om nu suportă niște consecințe pentru faptul îți încalcă în mod repetat limitele, problema nu e la el, e la tine. Tu îi permiți să facă aceste lucruri. Tu nu iei o decizie tranșantă.

Dacă un om te poate trata cum are el chef, dacă poate să se comporte într-un mod lipsit de respect sau chiar abuziv față de tine și tu nu faci nimic, atunci ai o mare problemă – ceea ce face, face cu permisiunea și colaborarea ta. Nu te mai plânge pentru modul în care te tratează, pentru că tu îi permiți să te trateze așa!

Rezolvarea nu e la acel om, e la tine. (RC Blakes) Traducerea Mihaela Dan

Este spre binele nostru să fim selectivi în ceea ce privește oamenii pe care îi primim în cercul apropiaților noștri.

Nu vă grăbiți să primiți în preajma voastră, în casa voastră și eventual în patul vostru niște oameni, înainte de a verifica dacă ei vă respectă limitele, dacă vă tratează cu respect!

Luați-vă timp ca să verificați mai bine acești oameni, nu vă lăsați încântați de faptul că ei se comportă frumos în primele zile/ săptămâni, fiindcă altfel o să regretați după ceva timp, când ei o să-și dea arama pe față!

Nu vă mai grăbiți să etichetați niște oameni „cea mai bună prietenă a mea”/ „femeia vieții mele”/ „bărbatul vieții mele”, „partenerul de afaceri ideal” după câteva săptămâni, fiindcă ei nu au avut timp să-și arate adevărata față, nu ați avut la dispoziție suficient timp ca să-i cunoașteți pe acei oameni! Nu ați văzut cum se comportă în diverse situații, nu știți cum reacționează în momente de criză, nu știți dacă puteți avea încredere în ei ca să vă fie alături la nevoie!

Dacă tu îți iei suficient timp ca să cunoști un om, nu îi vei permite să se apropie de tine prea repede și nu vei suferi atât de mult atunci când el se va dovedi a fi altfel decât a vrut să pară. Ia lucrurile încet, permite oamenilor să se apropie de tine puțin câte puțin, nu permite nimănui să dea buzna în casa ta și în inima ta, fiindcă s-ar putea să regreți amarnic acest lucru!

Fii selectiv când este vorba de accesul celor din jur în viața ta, în cercul apropiaților tăi! (RC Blakes) Traducerea Mihaela Dan

Cum poți determina dacă este benefic pentru tine să ai o relație (și nu mă refer neapărat la o relație de cuplu, ci la orice gen de relație) cu un anumit om?

1.Înainte de toate este necesar să știi foarte clar care sunt principiile, valorile și obiectivele tale.

2.Ia-ți timp ca să observi cum se comportă acel om când e în preajma ta (nu doar cum se comportă cu tine, ci și cum se comportă cu alții).

3.Pune-i întrebări, ca să afli mai multe despre el și fii atent nu doar la ce spune, ci și la ce nu spune.

4. Petrece timp cu el, ca să vezi cum se manifestă în diverse contexte.

5. Verifică dacă sunt îndeplinite trei condiții esențiale: a) te tratează cu respect și îl tratezi cu respect; b) aveți lucruri în comun, rezonați în anumite zone, există o compatibilitate între voi, aveți interese/ pasiuni/ obiective comune; c) vă susțineți/ ajutați unul pe altul, constatați că vă puteți baza pe celălalt la nevoie și el se poate baza pe voi.

Observați:

*Acel om vă inspiră prin ceea ce face, vă face să vă doriți să fiți mai bun în ceea ce faceți?

*Este el un om în compania căruia să place să fiți, vă simțiți confortabil în preajma lui, vă simțiți în siguranță lângă el?

*Vă împărtășește valorile?

Acestea sunt câteva lucruri pe care este necesar să le luați în calcul, atunci când este vorba despre a intra într-o relație (de prietenie, de afaceri, de cuplu, etc) cu cineva.

În funcție de cât de multe dintre aceste criterii le „bifați”, puteți să vă dați seama cât de mult îi puteți permite unui om să se apropie de voi, cât de apropiată poate fi relația cu el. (RC Blakes) Traducerea Mihaela Dan

Alexandru Raducanu:

Importanța căsătoriei de la un burlac convins

Zeci de ani am trăit cu convingerea fermă, absolută chiar, că nu e pentru mine căsătoria. Rațional îi înțelegeam funcția socială, mai ales pentru cei care doresc să aibă copii, dar pentru mine nu îi vedeam sensul. Eu copii chiar nu mi-am dorit niciodată, și deja în ultimii ani eram convins că nu mai vreau nici măcar o relație asumată, cu atât mai puțin căsătorie.

Pentru mine căsătoria era o formă de a lăsa statul să îți decidă viața, iar un posibil divorț (statistic unul din doua cupluri ajung totuși la divorț) un posibil haos și stres cu dimensiuni posibil majore, dacă partenerul ajunge la dușmănie și ostilitate (ceea ce uneori se întâmplă și vedem circul aferent în sălile de tribunal sau paginile tabloidelor).

Întâlnirea cu cea care mi-a devenit soție m-a făcut să renunț la convingerile mele și să fac acest pas. Acum, retrospectiv, văd MULTE avantaje în a fi căsătorit, dar a fi căsătorit cu OMUL POTRIVIT, și asta e o chestiune cheie. Și, desigur, dacă e un pas CONȘTIENT și ASUMAT, nu doar bifarea unei conveniențe, mondenități, sau a unei necesități de a-ti "securiza" un statut.

Ce îți aduce căsătoria cu Omul Potrivit (cu care ai și niște reguli de respect și sacralitate a relatiei):

1. O dimensiune sacră a relației, o deschidere și dăruire profundă. Și eu și soția mea avem și un gest simbolic pe care îl practicăm și socăm când mai vorbim despre asta. În unele momente, ne sărută unul altuia tălpile picioarelor. E un gest nu de umilință, ci de adorare.

2. O anumită responsabilitate de a proteja relația pe care greu o poți avea la nivel absolut în afara căsătoriei. De a nu lăsa fisuri, de a fi dedicat cu toată ființa ta partenerului. De a nu permite să îți împrăștii atenția spre nimeni din afara cuplului. Când ambii sunt două persoane de succes, la care râvnesc mulți/ multe din umbră, este foarte greu spre imposibil să reziști la orice tentație (sau să o excluzi) dacă nu ai ceva asumat în mod absolut.

3. Viitorul nu mai este despre tine, ci despre voi. Despre planurile voastre: de afaceri, de viață, de distracție, de bucurii, de realizări. Acest lucru dă o stabilitate relației într-un mod unic.

4. Disponibilitatea de a sta și a rezolva orice problemă sau tensiune apare - și în orice cuplu, oricât de cosmic ar fi - apar și din astea. Spirituale sau lumești. Căsătoria este acea legătură nevăzută care te tine în acea cameră, în acea casă, când în orice altă situație ai rupe ușa.

5. O siguranță emoțională pe care o dai partenerului, pe care este greu spre imposibil să o dai sau primești altfel. Nimic nu este GARANTAT pe lumea asta, dar între doi oameni conștienți și asumati este forma cea mai înaltă de securitate emoțională pe care o poți oferi.

6. O formă majoră de validare. Bărbatul este cartea de vizită a femeii iar femeia este cartea de vizită a bărbatului.

7. Un alt nivel de sprijin, când e o situație de criză sau de forță majoră. Oricare dintre noi are un nivel de egoism în viață, dar intr-o căsătorie adevărată nu mai există eu și tu, ci noi. Orice faci pentru partener, faci pentru tine.

Nu spun că aceste lucruri nu pot fi trăite și în afara căsătoriei, dar mi se pare mult mai greu. Dar, și e un mare dar, e important să întâlnești partenerul potrivit.

 

„O femeie matură nu s-ar supăra dacă bărbatul ei urmează, adaugă, acceptă sau reacționează la alte fete” Ei bine, un bărbat matur nu ar face asta, în primul rând. (Your Diary.)

Bărbații au nevoie de spațiu pentru a-și da seama cum să repare lucrurile când o dau în bara,

Este ok ca un bărbat să simtă un pic de rușine sănătos că își dezamăgește femeia. Asa creste el, prin alchimizarea acelei rusini si folosind-o pentru corectarea comportamentului.

E ok si ca o mai dezamageste uneori, pentru ca e om si viata nu e perfecta.

Rușinea curată este atunci când primește spațiul să recunoască că nu s-a ridicat la nivelul integrității sale, dar are ocazia să facă ceva în privința asta.

Rușinea toxică este atunci când se simte ca un ratat ca om, și nu poate face nimic.

Felul în care o femeie își exprimă durerea face diferența în tipul de rușine pe care îl simte.

Dacă ea îl lasă să știe vulnerabil că o doare prin răspunsul ei emoțional natural, totuși îi lasă suficient spațiu pentru a o face mai bine... s-ar putea să devină inițial defensiv, pentru că e nasol să dezamăgești pe cineva la care ții, dar un om bun va face ceva în privința asta Întotdeauna.

Dar dacă ea își exprimă dezamăgirea față de el ca bărbat folosind critica, vina și emoția ei intensă... nu are unde să meargă decât spre interior. El nu va simți că există ceva ce poate face pentru a îmbunătăți lucrurile, așa că probabil nici nu va încerca.

Munca lui este să o primească rănită ca inspirație pentru a arăta mai bine, trăind cu tot mai multă integritate. Eu numesc asta "capacitate".

Cu cât un bărbat își dezvoltă capacitatea, cu atât este mai capabil să fie cu toată gama de expresii feminine.

Munca ei este să-și împartă durerea într-un mod care să nu-l rușineze ca om, care să-i dezvăluie sentimentele fără atac. Eu numesc asta "puritate".

adică învață să decupleze limbajul de rușine și critică de emoțiile ei brute simțite.

Ea moderează conținutul durerii pe care o împărtășește.

Își deschide deschiderea inimii pentru a primi durerea ei fără să se prăbușească.

Așa fac ambii parteneri munca împreună, cresc împreună și vindecă împreună.

Asa devin ei o echipa.

~ Damien Bohler

Noi nu suntem învățați principiul reciprocității și avem foarte mult de pierdut din această cauză.

Nu lăsa niciodată ca balanța să se dezechilibreze, în interacțiunile tale cu alții: fii atent ca atunci când un om se manifestă cu bunătate cu tine, să te manifești și tu cu bunătate cu el, fii atent ca atunci când un om îți oferă ceva, să-i oferi și tu ceva!

Nu mă refer la a oferi același lucru sau a-i oferi ceva ce are aceeași valoare în bani, mă refer la a te asigura că schimburile energetice dintre voi sunt echilibrate.

Atunci când permiți ca pe o perioadă mai lungă de timp să primești mai mult decât oferi, atunci când iei mereu și nu dai nimic în schimb, balanța se va dezechilibra din ce în ce mai mult și la un moment dat vei pierde acel lucru.

Reciprocitatea este esențială într-o relație (de orice tip).

În lumea asta sunt o mulțime de oameni care sunt mai interesați/ dornici să ia decât să ofere. Și apoi se miră că lucrurile nu merg bine în viața lor.

O relație de cuplu/ prietenie în care nu oferi la fel de mult pe cât primești o să moară. Poate să dureze niște ani până îl vei seca energetic pe celălalt, dar relația o să moară la un moment dat.

O slujbă în care nu oferi la fel de mult pe cât primești o să piară – o să pierzi acea slujbă. (TD Jakes) Traducerea Mihaela Dan

Fiți foarte atenți, fiindcă este crucial să cunoașteți și să aplicați principiul reciprocității, dacă vreți să vă meargă bine în viață: asigurați-vă că oferiți în aceeași măsură în care primiți!

Orice lucru din viața voastră va trăi/ funcționa doar prin reciprocitate.

Dacă este să învățați doar un singur lucru de la mine, învățați asta: dacă vreți să păstrați ceva în viața voastră, asigurați-vă că respectați principiul reciprocității. Nu lăsați ca oamenii să vă ofere iar și iar, fără să le oferiți nimic în schimb, nu vă bazați pe faptul că „Așa este el/ ea, este un om căruia îi place să ofere”/ „E altruist”/ „E un om bun”, pentru că ceea ce nu hrăniți o să moară!

Uitați-vă în viața voastră și vedeți în ce zone luați/ primiți mai mult decât oferiți, fie că e vorba de relații, de activități profesionale/ sociale sau de orice altceva. Uitați-vă unde primiți mai mult decât oferiți și echilibrați balanța, dacă vreți ca acele relații/ situații să nu moară.

Învățați să fiți la fel de buni la a oferi, pe cât sunteți la a primi!

Eu pot să te car în spate pentru o perioadă (pentru că tu nu vrei să mergi pe picioarele tale, fiindcă e mai comod pentru tine să te car eu), dar la un moment dat o să obosesc și dacă am de ales între a rămâne pe loc, cu tine în spate sau a te da jos și a-mi continua drumul de unul singur, atunci voi alege să merg mai departe de unul singur.

Învățați-vă copiii principiul reciprocității! Învățați-i de mici, învățați-i să deprindă obiceiul de a oferi ceva pentru ceea ce primesc - atât cât pot oferi ei, ca și copii. Important e să învețe principiul și acesta să devină ceva natural pentru ei, când vor fi adulți.

Când voi nu funcționați pe principiul reciprocității, când tot luați/ primiți, dar nu oferiți, ceea ce faceți este ca în timp să-i distrugeți pe cei cu care intrați în relații.

Asigurați-vă că alimentați cu energia voastră ceea ce vă alimentează/ încarcă bateriile! Găsiți un mod de a oferi și voi ceva celor care vă oferă lucruri care vă hrănesc la nivel fizic, emoțional, intelectual și/sau spiritual. Găsiți un mod a a face diferența pentru cei care vă hrănesc la nivel fizic, emoțional, intelectual și/sau spiritual!

Reciprocitatea este o Lege spirituală. (TD Jakes) Traducerea Mihaela Dan

Femeia colibri

Când e prea mult? Ți-ai dat un termen? Ai stabilit o măsură? Tu care ai dubii, în sinea ta, ai convenit?

De câte ori ești dispus/ă să inițiezi (orice) doar tu, înainte de a-ți recunoaște că nu ești dorit/ă? De câte ori trebuie să te înșele cineva ca să te convingi că nu se va schimba? Câți bani e necesar să joace ca să înțelegi că pozi miza numai pe tine, când vrei să construiești ceva? Câte uși trântite sau glasuri ridicate ți-ai propus să auzi înainte de a nu surzi ? Câte nopți ți-ai promis să te uiți pe tavan/ să îți stingi plânsul în pernă? Cât mai muncești înainte de a-ți da seama că ești slugă și ai un stăpân/ă?

Câte minciuni sau vorbe goale te mai obligi să crezi înainte de a-ți pierde claritatea?

Câtă durere accepți ca să-nțelegi că iubirea nu doare ? Când reușești să accepți că ceea ce trăiești tu nu e iubire?

Iubirea nu cere sacrificiu (nu a pretins vreodată) - e o născocire urâtă, un atac la demnitatea fiecărui om. Nu este despre a dărui fără să ai așteptări, nici despre a spera în ciuda tuturor dovezilor. Nu e despre ‘poate, într-o zi…” și nu e deloc despre ‘sentimentele lui/ei pentru mine sunt mai mari decât cele pe care mi le arată’.

De cele mai multe ori e exact ceea ce se vede! Nimic mai mult.

Și atunci, iubirea adevărată nu înseamnă să rămâi, ci să pleci.

Să te alegi pe tine, să încetezi să te amăgești.

Când dovezile nu mai pot fi ignorate, e necesar să te aduni și să ieși fără să te uiți înapoi.

Să-ți dai o șansă pentru viitor, să trăiești pentru tine. Înainte de a fi prea târziu, prea greu sau prea mult.

Femeia colibri

În general, toleranța e văzută ca o virtute, o dovadă de însușită maturitate. Mai ales într-o relație.

Deseori însă, devine o scuză pentru a justifica un comportament neadecvat; atunci, încetează să mai fie o formă de iubire și devine autosabotaj (o formă subtilă de autoabandon).

Declarativ, marea majoritate a bărbaților și femeilor susține că e în căutarea unui partener/unei partenere ‘matur/ă, stabil/ă, atent/ă, etc’ iar hotărârea cu care se exprimă, atunci când descrie ‘fabulosul partener’/(fabuloasa parteneră), convinge publicul prezent cu privire la faptul că nu va fi acceptată nicio altă variantă în afara celei menționate.

Realitatea este că deseori se aleg persoane cu mult diferite de cele profilate inițial, ori progresiv, ajung să se tolereze comportamente ‘inadmisibile’.

De exemplu, dacă la începuturi se pretinde o relație cu un partener pezent, după o perioadă de timp - care coincide cu dobândirea unei certe familiarități - se trec cu vederea absențele repetate. Se justifică partenerul/partenera pe motive de ‘stres’ sau ‘probleme la muncă’ sau ‘dificultăți materiale’ sau ‘angajamente precedente care trebuie onorate’. Promisiunile se încalcă, mesajele rămân fără răspuns; empatia se atenuează, sarcasmul sau ironia se prezintă ca ‘umor’.

Inițiativele pentru petrecerea timpului împreună încep să întârzie, ieșirile în cuplu și actele de intimitate, sau momentele de împărtășită bucurie, se reduc simțitor.

Pretextul capătă trăsături genetice: ‘așa e el/ea’. Apar variante multiple: ‘nu prea știe să comunice’; ’n-a avut un model bun de urmat’; ‘a avuto o copilărie grea’; ‘nu a avut cine să-l învețe/să o învețe’, ș.a.m.d. Plus frica (ce mă fac singur/ă? dacă nu mai găsesc pe cineva? să o iau de la capăt, după ce am pierdut atâția ani? etc)

Se creează un prag înalt de acceptabilitate pentru ceea ce, de fapt, nu ar trebui nici măcar negociat: respectul, implicarea, comunicarea.

Întrebarea ‘de ce mi se întâmplă asta?’ devine retorică; răspunsul îl știm toți, dar nu vrem să-l rostim: pentru că permitem! Cu alte cuvinte, nu avem limite clare sau nu le aplicăm.

Presupunem, proiectăm, avem așteptări, ne prefacem, etc… în loc de a deschide conversații oneste și exhaustive și de a stabili înțelegeri clare, ferme, de la bun început.

Știu, ‘nu e ușor.’

Singurătatea doare, despărțirea doare și mai tare.

Dar nu există dezvoltare personală reală fără asumare, fără amor propriu. Fără decizii grele. E nevoie de respect de sine și nu doar în teorie, ci mai ales în practică.

E ușor să spui ce meriți; e mai greu să te ridici și să pleci când nu primești asta.

Dar e necesar, pentru păstrarea sănătății mintale și emoționale, nu numai fizice.

În iubire, ca și în viață, ceea ce acceptam definește ceea ce trăim.

Femeia colibri

Cunoaște-ți locul! Și cunoaște-ți valoarea!

De ce spun asta? Pentru că cel mai des intră în camera mea de lucru persoane care suferă nu din cauza insucceselor lor (marea majoritate are un nivel de viață & studii cu mult peste medie), ci din cauza lipsei de claritate.

Intră pentru că se vorbește excesiv de potențialul nelimitat la care avem acces din naștere, de manifestarea instantanee a oricărui vis, de divinitatea și talentele supra-omenești cu care suntem înzestrați, de oceanul cuprins în picătura de ploaie și de cosmosul din fiecare celulă a noastră; intră pentru că trăim în epoca sloganurilor folosite pentru a ne convinge că ‘putem orice’, ‘oricând’, că e suficient să fim vii ca să fim tot ce am putea fi; intră din cauza haosului generat de abundența ipotetică a posibilităților pe de o parte și ușurința atingerii rezultatelor pe de altă parte. Intră pentru diferențele care există între ceea ce aud și ceea ce văd, între ceea ce li se predă și ceea ce trăiesc.

La nivel teoretic, niciuna din frazele de mai sus nu e minciună, însă la nivel practic riscă să devină, atâta timp cât lipsește o observație absolut esențială și anume: între vis și realitate există un întreg proces. Exact așa cum între planul casei și casa propriu zisă există o construcție.

Adevărat, ceea ce putem gândi putem creea. Schița-casa. Adevărat. Dar - la fel de adevărat - că ‘materializarea acestei idei’ presupune muncă. Angajament, implicare, resurse, abilități, etape, căutări, modificări, etc…

Iată cum ‘a ne cunoaște locul’ prinde o culoare mai plăcută, neînsemnând că suntem ‘mai jos sau mai sus’ decât alții, ci - simplu - înseamnă să știm unde ne aflăm acum: în ce stadiu al dezvoltării, creșterii, progresului nostru? Să recunoaștem ce am făcut până în acest punct (și că ceea ce am făcut ne-a condus ‘aici’) și să definim unde dorim să ajungem, apoi ce ar trebui făcut pentru asta. Suntem la catedră sau cu coatele pe băncile școlii?

Pentru că profesorii nu au dispărut din cauza confuziei generale sau îndrăznelii elevilor. Nici elevii nu au dispărut din cauza legilor, vârstei sau cunoștințelor acumulate. La intervale regulate de timp, suntem ori unul ori altul.

Dacă înțelegem că fiecare etapă are rostul ei iar învățarea e unul din procesele care ne înnobilează cel mai mult, putem vedea cum nerespectarea ordinii firești a lucrurilor devine un act de auto-sabotaj. În același timp, cunoașterea și acceptarea propriei poziții în mijlocul mulțimii sunt dovezi de înțelepciune (deseori - observați, vă rog - cu cât știu mai mult oamenii, cu atât vor să știe mai mult).

La fel se întâmplă și cu valoarea: nu e nici despre pretenții și nici despre neadecvare. Tot despre claritate e. Despre a înțelege ce știi să faci și ce impact ai; despre cât ai crescut și unde mai ai de crescut. Despre ceea ce meriți și poți obține și, la fel de bine, ceea ce ‘nu ți se cuvine’. Despre ce ți se potrivește și despre ce ai dreptul - nu numai datoria - să refuzi.

Vezi cum ‘cunoaște-ți locul’ s-a transformat în reper, nu limită, iar ‘cunoaște-ți valoarea’ în piatră de temelie? Ce zici? Sau încă te mai zbați între acceptare, opoziție, cunoaștere și recunoaștere?

Femeia colibri

Setting somebody up for failure - în traducere liberă, să-i pregătești calea cuiva spre eșec (sau să ‘conduci’ pe cineva către eșec) - este o practică destul de des întâlnită, mai ales în cupluri. Dar eu am observat-o și în prietenii sau parteneriate de business (care, deseori, funcționează precum cuplurile).

Să spunem, de exemplu, că vrei să pleci dintr-o relație dar nu ai motive serioase de invocat în afara dorinței tale; nu vrei să repari nimic, nu vrei nici măcar să discuți despre ce a fost, ce e sau ai în plan, pe viitor, dar nu vrei să îți asumi răspunderea deciziei pe care în mintea ta ai luat-o deja și nici consecințele acestei hotărâri sau impactul asupra celuilalt.

Ce vei face, ca să ieși basma curată ?

‘Din pământ, din iarbă verde’, vei începe să creezi o serie de întâmplări cărora 'celălalt' nu le poate face față (valabil pt femei și bărbați); acestea vor demonstra incompatibilitatea voastră, ceea ce va sugera posibilitatea sau chiar necesitatea unei separări. Iar dacă ești ‘foarte bun/bună’ la așa ceva, vei face în așa fel încât partenerul/partenera să nu poată nega 'evidența'.

Între timp, vei pretinde că nimic nu s-a schimbat și vei avea grijă să fie o atmosferă plăcută, însă situațiile de care ‘vă veți lovi’ din ce în ce mai des îl vor împinge pe celălalt să reacționeze într-un mod nu tocmai plăcut, pe care îl vei scoate în relief.

Iar dacă nu o va face, (e mai rău, pentru că) va renunța treptat la demnitatea lui/ei, va accepta lucruri pe care nu credea vreodată posibile, își va călca pe inimă în încercarea de a ‘salva relația’ FĂRĂ SĂ ȘTIE că s-a încheiat cu mult timp în urmă.

În final, vei pleca (mai repede ar fi fost mai bine).

Căci, în funcție de cruzimea ta și/sau de durata acestui circ, vei fi redus posibilitatea celuilalt de a se reface și de a întâlni o altă persoană cu care să fie fericit, în mod natural.

Nu e păcat că se termină o iubire. Dar, dacă nu lasă loc pentru alta, e !

Acum spune-mi tu, care stai dincolo de fileu... știi despre ce vorbesc?

La scară mai mică putem observa acest comportament în acele persoane care ne prezintă o informație și așteaptă un comentariu - care de regulă le justifică un anumit comportament. 'Noi' intervenim cu promptitudine (ne dăm clar în spectacol, pentru că am judecat o situație considerând doar elementele prezentate); 'ei/ele' vor trage o gură de aer cumpănindu-ne din priviri, apoi vor mai adăuga expunerii, câteva ‘detalii’ … care schimbă radical interpretarea pe care noi am dat-o. 'Noi' vom cădea într-o stare de perplexitate, iar 'ei/ele' vor surâde cu nonșalanță spunând că 'mai aveau de povestit, dar 'noi' am început să vorbim apoi clar, din respect, 'ne'-au lăsat să terminăm :))' Nu le vom putea contrazice, pentru că - adevărat - nu ne-am asigurat că au terminat, și nici că am înțeles bine... iată-ne responsabili!

Am participat fără să știm la un joc psihologic. Îl recunoașteți ?

Dacă nu, felicitări ! Să nu uitați să mulțumiți cerului că nu ați întâlnit așa persoane.

Dacă da, faceți bine și luați-vă tălpășița (ideal, la primele semne dar, să nu vă atașați dacă stați prea mult împreună): e un cadou să scapăm de așa persoane. Indiferent de cât am pierde, rămânem incontestabil în câștig.

Ce mai putem face - dacă avem doar relații profesionale sau amiabile cu 'ei/ele' e să observăm acest tipar, să evităm să răspundem dacă nu ni se cere opinia, iar înainte de a o face, să ne asigurăm că au terminat, că nu mai au nimic de adăugat și că am înțeles bine ce au spus (parafrazându-le cuvintele și întrebându-i de fiecare dată 'am înțeles bine, ai zis că....?' Cel mai probabil, după câteva încercări, ne vor evita 'ei/ele') Încercați !

 

Dacă îți scade continuu vibrația, nu este Divinul...

Aceasta este o chestiune foarte importantă de scos la lumină. Comunitățile spirituale sunt infiltrate cu oameni narcisiști și psihopați care sunt prădători care țintesc și ademenesc suflete empatice.

Dragostea adevărată este reciproc și consecvent respectuoasă.

Există o diferență uriașă între două ființe superioare cu dragoste și grijă autentică care lucrează prin declanșatoare versus acest comportament de nivel într-adevăr întunecat menit să te rănească.

Acești oameni narcisiști nu sunt Flăcări Gemene sau Suflete pereche, au o disfuncție severă și sunt preluați de entități demonice care se dau drept lumină. Nu se pot conecta deloc la sufletul lor, dar au expertiză în oglindirea empatiei, iubirii și compasiunii tale, creând iluzia iubirii reale pentru că inițial îți poți vedea propriul suflet în fațadă.

Nu ignorați steaguri roșii precum bombardamentele amoroase urmate de stonewalling și apoi revenirea din nou, lipsa limitelor, devalorizarea, gazullighting-ul și, de asemenea, crearea triangulației cu alții la care sunt conectați. Nimic din toate astea nu este cu adevărat ceea ce înseamnă o iubire sau o Unire Divină. Aceasta nu este umbra ta, țintirea ei demonică.

Toate acestea sunt metode cultivate cu grijă pe care o personalitate narcisistă le folosește și nu a avut nicio legătură cu dragostea sau cu o conexiune reală din suflet. Acești oameni știu exact diferența dintre bine și rău, nu fac asta din a nu cunoaște diferența și a fi acest amărât rănit care are nevoie de dragoste, ci pentru că vor să rănească și să sifonze & să-ți facă armă vulnerabilitatea împotriva ta.

Narcisismul și psihopatia sunt demonici și, prin urmare, este preluată gazda care nu poate simți nicio empatie foarte greu de înțeles pentru o persoană care simte empatie. Ceea ce fac ei este rău. Ei exploatează empații sensibili folosind anumite concepte spirituale. Acesta este motivul pentru care nu poți înțelege de ce altul poate acționa așa, pentru că sunt o rasă inumană cu totul diferită.

Vă rog să nu-i etichetați pe cei care fac acest comportament narcisist sub acoperire ca fiind un fel de omolog divin și să știți că dragostea voastră nu îi poate schimba, vindeca sau evolua. Aceasta este o tulburare de personalitate severă și, în opinia mea, legată de țintirea demonică. Este conceput să te distrugă și să te scoată de pe calea adevărată, în vibrații joase prin diverse distorsiuni & haos. ~ Abigail Stellar Shekinah ♡

Ardusătan Cecilia:

În relațiile intime, adevărul doare cel mai tare atunci când îl negi.

Poate cel mai greu lucru de acceptat într-o relație este că celălalt nu simte la fel. Dar negarea acestui adevăr nu salvează iubirea, ci o transformă într-o iluzie dureroasă.

Când cineva îți spune că nu te iubește, că nu e sigur, că nu poate oferi ceea ce tu cauți, nu este un semn să lupți mai tare. Este un semn să te oprești. Nu pentru că nu meriți iubire, ci pentru că nu e sănătos să cauți iubirea într-un loc care ți-o refuză.

Mulți oameni se agață de potențial…”de ce-ar putea fi, de ce-ar putea simți celălalt „dacă doar…”. Dar în terapie învățăm că potențialul nu este relație. E o poveste proiectată peste cineva care, de fapt, ne arată altceva, poate indiferență, poate confuzie, poate lipsă de implicare reală. Iar când cineva se simte nesigur, rece sau contradictoriu în mod constant, acea instabilitate nu e o provocare pentru tine să devii mai bun. E un indiciu că nu e loc sigur pentru iubirea ta.

A rămâne într-o relație în care te simți nevăzut, ignorat sau tratat cu răceală înseamnă să-ți abandonezi propriile nevoi emoționale. Înseamnă să investești în absență și să-ți înveți creierul că iubirea se câștigă cu sacrificiu de sine. Dar iubirea adevărată nu vine cu umilință. Vine cu reciprocitate, grijă.

De multe ori, în terapie, întreb: „Ce te face să vrei să rămâi acolo unde nu ești dorit cu adevărat?”

Răspunsurile sunt pline de copilul interior care speră că, dacă e suficient de bun, nu va mai fi abandonat.

Iar vindecarea începe atunci când recunoști că nu ai venit într-o relație să-ți câștigi dreptul de a fi iubit. Ci să întâlnești pe cineva care e capabil să-ți ofere asta, liber și conștient.

În cabinet, întrebările care schimbă direcția nu sunt cele despre celălalt, ci cele care te așază față în față cu propriile așteptări, răniri și mecanisme de supraviețuire.

Iubirea nu este despre a convinge pe cineva să te aleagă.

Este despre a te simți ales, în mod constant, fără să fii nevoit să te micșorezi sau să te reinventezi ca să fii „pe plac”.

Iubirea nu este despre a închide ochii la absență emoțională și a spera că va deveni prezență.

Este despre a construi împreună o siguranță relațională reală, nu imaginară.

Iubirea nu este despre a accepta puțin și a numi acel puțin „suficient”.

Este despre a avea curajul să spui: „am nevoie de mai mult”…fără rușine și fără teamă că vei fi abandonat.

O relație sănătoasă nu creează anxietate constantă.

Ci îți oferă acel spațiu intern în care mintea se liniștește, iar corpul simte că poate respira.

O relație sănătoasă nu presupune sacrificiul identității.

Ci permite fiecărui partener să rămână întreg, în timp ce construiește un „împreună” funcțional și viu.

Întrebări pentru reflecție și conștientizare:

– Ce parte din mine acceptă mai puțin decât are nevoie, de teamă să nu piardă totul?

– Ce poveste din trecutul meu mă face să cred că iubirea trebuie câștigată?

– În ce fel contribui eu la dinamica relațională care mă rănește?

– Ce ar fi diferit dacă aș rămâne loial adevărului meu, nu fricii mele?

– Ce înseamnă pentru mine să fiu iubit? Și când m-am simțit ultima oară așa, cu adevărat?

– Ce aleg să port cu mine: fantezia despre ce-ar putea fi sau realitatea despre ce este?

Atunci când un om drag încearcă să ți se smulgă din suflet, lasă-l să plece. Nu insista să-l oprești, nu te opune și nu încerca să-l convingi să rămână, e alegerea sa și atunci lasă-l să plece.

Dacă e nevoie de argumente și de justificări pentru a-l îndupleca să nu te părăsească, dacă trebuie să-l convingi că-l iubești, atunci lasă-l să plece.

Dacă nu se mai grăbește să vină la tine, dacă nu mai simte nevoia să-și împartă bucuriile, tristețile și visurile cu tine, lasă-l să plece.

Dacă pentru a te iubi trebuie să fii altfel, să devii altcineva, atunci lasă-l să plece.

Dacă nu te mai privește ca la început, dacă ochii lui au devenit seci și goi când se uită înspre tine, atunci lasă-l să plece.

Dacă durerile tale îi sunt indiferente, dacă nu te mai ascultă, dacă nevoile tale îi par niște poveri, lasă-l să plece.

Dacă inima lui nu mai bate cu putere în preajma ta, dacă este indiferent că ești lângă el sau departe de el, atunci lasă-l să plece.

Dacă nu-ți mai observă zâmbetul, dacă îl enervează prezența ta, dacă e iritat de lacrimile tale în loc să ți le șteargă cu un sărut, atunci lasă-l să plece.

Dacă ți-a spus deja că nu te mai iubește, nu-l implora, nu te agăța de el, chiar lasă-l cu adevărat să plece.

Lasă-l să plece, redă-i libertatea aceea pe care acum crede că a pierdut-o alături de tine, fericirea aceea pe care nu simte că o mai așteaptă în brațele tale. Deschide-i larg ușa casei și a sufletului și condu-l până în prag cu un zâmbet plin de dragostea aceea pe care i-ai dăruit-o mereu cât timp ați fost împreună. Lasă-l să plece și să rămână amintindu-și de tine demnă, caldă și frumoasă, senină și înțeleaptă, așa cum erai atunci când l-ai cucerit...

Undeva, cândva, vei întâlni un om cu o inimă frumoasă, iubitoare și caldă, care abia așteaptă să-i deschizi ușa sufletului tău...

Fragment din cartea "Iubitelor mele prietene", autori Irina Binder și Carmen Voinea Răducanu - Autor

Hai să vorbim despre intimitate.

Hai să-ți spun ce înseamnă asta.

Intimitate nu înseamnă numai trupuri, haine date jos și sex. Intimitate înseamnă suflet dezgolit cu răbdare: rană cu rană, durere cu durere, lacrimă cu lacrimă, suferință cu suferință. Înseamnă puterea de a-i privi vulnerabilitatea celui de lângă tine. Ochi în ochi. Fără să judeci. Fără să râzi. Fără să pleci. Doar să ai răbdare. Și să înțelegi.

Intimitate nu înseamnă numai pătrunderi, ci și întrepătrunderi, acceptare, susținere, timp, eforturi. Înseamnă să vrei să te plimbi de bunăvoie și nesilit de prejudecăți de jur împrejurul sufletului omului de lângă tine. Să-i vezi spărturile, să cauți cioburile și să i le lipești la loc, cu sufletul tău. Și asta pentru că ai înțeles cât de tare, cât de mult l-a durut pe omul ăla fiecare lacrimă.

Intimitate nu înseamnă din când în când câte o jumătate de oră; înseamnă mereu și toată viața. Suflet în suflet. Pentru că sufletul nu de teoreme are nevoie. Poate doar de cotangență cu sufletul lui pereche......

Că nu-i întotdeauna ușor să privești în rănile celuilalt, că nu-i mereu ușor să-i cauți și să-i găsești și partea aia din suflet neuzată, neruptă de soartă, netăiată de foarfeca destinului... nu e. Nu-i ușor să privești vechile cusături și vechile petice din sufletul celuilalt. Nu-i ușor când ajungi și la părțile alea care i s-au destrămat și din care au mai rămas doar niște ațe, biete fire atârnând...nu e.

Nu-i ușor să-i speli petele de tristețe, una câte una, cu mângâieri, adunate în căușul palmelor tale... Nu-i ușor să-i aduni emoțiile, speranțele, visurile din propria lor cenușă și să le reaprinzi... nu e. Nu-i ușor să nu te tai în amintiri, în doruri, în dezamăgiri adunate de-a valma în sufletul ăla... Nu-i ușor să fii martor la cele mai neiubite părți din celălalt, să ți se dezvăluie fiecare imperfecțiune ca o cicatrice. Nu e ușor. Nu e. Nu.

Dar...... dacă iubești, faci să fie ușor. Să îi fie ușor. Să vă fie, apoi, ușor. Și rămâi mereu si mereu lângă el. Îi dai jos cojile de pe răni și i le săruți cu inima ta, ca să-i treacă . Îi pui comprese cu noi speranțe. Îți pui sufletul la bătaie. Și începi să dăruiești. Și rămâi mereu si mereu lângă el, la fel. Și înveți să respiri la unison, și înveți să simți în același timp și în același fel cu sufletul omului drag. Fără teamă. Cu iubire. Cât mai mult cald cu iubire.

Intimitate... frumusețea trece, sufletele rămân. Își rămân, unul pentru celălalt, unul în celălalt, chiar și dincolo de eternitate... Sfidând orice.

SUFLETE OGLINDĂ

Autor Ivona Ifigenia

 

Alexandru Gavriliu  

Bărbații nu se deschid pentru că nu li s-a permis și nu au fost încurajați să o facă în anii de formare (copilărie, adolescență)

Bărbații nu se deschid pentru că nu au avut modele care să facă asta într-un mod sănătos și asumat. Nu i-a învățat nimeni cum se face

Bărbații nu se deschid pentru că au fost condiționați să creadă că vulnerabilitatea le răpește masculinitatea

Bărbații nu se deschid pentru că au fost răniți când s-au deschis sau când au încercat să o facă

Bărbații nu se deschid pentru că au fost învățați să creadă că așa își vor pierde respectul. sau iubirea. sau ambele

Bărbații nu se deschid pentru că, majoritatea, nu au un mediu safe în viața lor. Nu au unde și cu cine să o facă

Bărbații nu se deschid pentru că există puține persoane pe lumea asta care pot conține cu adevărat un bărbat neputincios, dezorientat, aflat în dificultate - fără să își piardă încrederea, respectul sau iubirea față de acesta

Din experiența personală: Când am început să mă deschid prin scris / postat în social media, am primit recomandări să mă opresc, să țin pentru mine sau să merg la psihiatru. Sunt sigur că intențiile erau bune însă acestea sunt normele sociale actuale. Încă

Ciprian Gavriliu

„Muncește. Fă bani. Ai grijă de familia ta. Fii nefericit. Dă mai departe nefericirea ta și modelul de a-ți vinde sufletul pentru rațiuni practice. Intră în pământ plin de regrete. Fii ca noi, băiete! Asta e viața. „

Uite că refuz. Refuz să accept că “viața e în mare parte sacrificiu”. Refuz să îmi omor visele cu mâna mea. Refuz să aleg între copil, familie, bani și fericire.

Refuz să mă maturizez în forma în care maturitatea implică cinism și renunțare la sufletul meu. Refuz să cred că Dumnezeu e bulangiu, că resursele sunt limitate și că lupta e normalitatea.

Refuz să cred că nu se poate, că sunt prea bătrân, că mi-am trăit traiul și mi-am mâncat mălaiul. Refuz să îmbrățișez negativitatea și frustrarea ca un dat după vârsta de 40 de ani.

Refuz să trăiesc din amintiri. Refuz să mă tem de moarte și să mă potolesc. Refuz să îmi potolesc entuziasmul. Refuz să iau ceea ce există deja în lume drept reperul absolut sau maximul din ce se poate face cu umanitatea și viața asta.

Refuz să predau armele și să mă încolonez în șirul non-viilor care încă respiră. Refuz să mă las îngenuncheat până la capăt de eșec sau de faptul că lucrurile nu s-au întâmplat încă.

Refuz să mă opresc din a trăi, din a fi deschis și curios. Refuz să mă las definit doar de limitele mele.

Refuz să mor trist, cu toată lista de datorii și responsabilități bifate. Cred că viața are mai mult pentru mine și pentru oricine așteaptă mai mult de la ea.

O viață în care fac “cum se face și cum e bine” în schimbul sufletului, nu e atractivă deloc pentru mine.

Pentru că viața mi-o creez eu, în funcție de ce cred și ce fac în fiecare zi. Se poate.

Efectele supararii

Supărarea este una din cele mai răspândite încălcări ale legilor universului, care poate determina mari neplăceri în viaţa, atât a celui pe care te superi, cât şi în propria ta viaţă.

Potrivit legii bumerangului, tot ceea ce emitem în spatiu, din punct de vedere vibratoriu: gânduri, vorbe, dorinţe, fapte, sentimente se întorc la noi producând efecte perturbatoare în câmpul nostru energetic. De aceea nimeni nu poate face rău altuia, fără să plătească.

Gandul

Oricând aveţi gânduri negative despre o persoană, să vă rugaţi în permanenţă pentru sănătatea ei. Când ne gândim la cineva, se creează instantaneu o punte energetică între noi şi omul la care ne gândim. De aceea, orice gând rău reprezintă un atac energetic care aduce un prejudiciu omului respectiv. Astfel ne atacăm şi ne omorâm unul pe altul în mod inconştient, de multe ori fără să ne dăm seama de acest lucru. Gândirea noastră dispune de cea mai puternică forţă creatoare din întregul univers.

Gândul este cel care aduce pacea şi liniştea în sufletul nostru.

Gândul este cel care atrage binele sau răul în existenţa noastră.

Toate gândurile emise plutesc în aer ca nişte mine ameninţătoare pentru a lovi pe cel ce le-a produs.

In cuplu

Neintelegerile într-o relatie de cuplu vin din nevoia de a-l controla şi domina pe celălalt. Fiecare încearcă astfel să aibă controlul şi să rămână deasupra întregii situaţii. Când controlezi o altă fiinţă îi iei energia, îţi faci plinul pe socoteala altuia.

Astfel devii vampir energetic.

Răcirea relaţiilor dintre doi parteneri se datorează creşterii nivelului de agresivitate interioară. Lipsa de compatibilitate duce la lipsa de comunicare. Lipsa de comunicare duce la dezastru. Lipsa de comunicare prin iubire duce la ură.

O agresivitate subconştientă faţă de bărbaţi/femei se transformă într-un program de autodistrugere. Dacă doi parteneri abuzează fizic sau emoţional unul de celălalt, atunci ei nu merită să rămână împreună. Cu cât este mai puternică dependenţa de persoana iubită, cu atât mai numeroase sunt pretenţiile noastre faţă de ea. Dependenţa naşte agresivitatea, iar agresivitatea produce boala.

Dependenţa de dorinţe, frica, depresia şi supărarea atrag gelozia.

Orice expresie dură, afirmată pe un ton categoric poate provoca un rău atât sieşi cât şi unui alt om. Ori de cate ori cădem în acest prost obicei, ne deconectăm de la sursă şi intrăm în suferinţă. Cearta, mânia, nerăbdarea emit în tăcere o mare forţă destructivă.

Numai prin iubire poate seca izvorul răutăţilor. În dragostea omenească trebuie întotdeauna să existe o detaşare de omul iubit.

Cu cât aveţi mai multe pretenţii, iritări şi nemulţumiri faţă de omul apropiat, cu atât mai mult creşte dependenţa de el. Dependenţa de valorile materiale ne va omorî încetul cu încetul şi spiritul şi sufletul.

Despre problemele personale

Să nu vorbiţi despre nenorocirile trăite, pentru că ele pot prelungi durata

lor. Când nu vorbim cuiva despre problemele noastre, noi ne îndepărtăm de ele. Îndepărtarea de ele este primul pas pentru depăşirea acestora. Esenţial este când vorbiţi despre problemele şi emoţiile dvs. să nu căutaţi milă sau compătimiri. Dacă aveţi o mare supărare sau tristeţe, încercaţi să nu aduceţi sentimentele acestea acasă.

Ieşiţi în stradă cu deosebire în locurile înverzite şi plimbaţi-vă! Nu faceţi din casa dvs. o groapă de gunoi energetic. Dacă locuiţi de câţiva ani şi aţi saturat spaţiul cu regrete, supărări şi spaime, amintiţi-vă momentele în care v-aţi certat şi supărat, aşezaţi-vă în acel loc, iertaţi, anulaţi agresivitatea faţă de iubire, rugaţi-vă !

Descarcarea

Este mai bine să plângeţi, decât să urâţi. Dacă n-aţi reuşit să vă învingeţi pe dvs. înşivă, agresiunea se acumulează în mod inevitabil. Atunci când plângeţi, agresiunea apărută se distruge.

Munca

Munca nu trebuie să ne omoare, ci să ne dezvolte. Înseamnă că supraîncărcările nu trebuie să fie permanente şi în fiecare ocupaţie să găsim plăcerea. Dacă nu există plăcere, orice activitate se poate transforma într-o suprasolicitare şi va dăuna sănătăţii. Încercati sa identificati cat mai corect care este munca care v-ar aduce satisfactii prin insasi existenta ei in viata dvs. Nu cautati neaparat satisfactii materiale. Nu căutaţi plată, nici laudă şi nici o răsplată, orice aţi face. Săvârşind ceva bun noi pretindem imediat recompensă. Aceste dorinţe aduc ca rezultat suferinţa.

Cu cât veţi intensifica acest tip de pretentii, cu atât va creşte nivelul de agresivitate şi se va întări programul de autodistrugere.

Ofense

Când cineva te jigneşte, nu te răzbuna pe el, nu-l urî şi nu te supăra pe el, întrucât această jignire este un dar de la Dumnezeu.

Dacă n-o accepţi, urmează ca purificarea sufletului să se înfăptuiască prin boli şi nenorociri, iar dacă nu eşti pregătit nici pentru aceasta, ea vine prin moarte. Această formă de purificare ne este dată prin intermediul celor apropiaţi, de aceea în măsura în care reuşim să-i iertăm, în aceeaşi măsură sunt posibile schimbări interioare de profunzime. Se cuvine să iertăm nu numai în gând ci şi cu sufletul. Cel mai mult ne leagă de trecut supărările neiertate. Iertând un om care ne-a jignit sau ne-a supărat, ne putem vindeca de o boală gravă.

Cum dăruieşti aşa primeşti!

Roagă-te în permanenţă ca toţi cei din jurul tău să fie fericiţi, sănătoşi şi întreaga lume să fie binecuvântată. Această rugăciune va iradia atât de multă iubire către întreaga lume, încât iubirea se va întoarce la tine din belşug. Răzbunându-te, te faci egal cu adversarul.

Iertându-l, te arăţi superior. Iertând, ne eliberăm pentru a ne putea înălţa. Ar trebui să fim conştienţi că iertând, îi eliberăm pe cei care ne-au greşit, deci iertând oferim libertate.

Să alegi calea iertării, pentru că numai ea desface rana încleştată în timp.

Iertare si iubire

O gândire sau o acţiune negativă este resimţită dureros de mii de organisme.

De aceea există o lege a naturii şi a ştiinţei (Principiul al III-lea al mecanicii cunoscut si sub numele de "Principiul actiunii si reactiunii", conform căreia răul pricinuit altora ne face rău şi nouă înşine. De aceea străduinţa de a ierta pe ceilalti şi de a îndrepta spre ei numai gânduri de pace şi iubire constituie un act protector pentru noi.

Sfaturi - Valeriu Popa

Nu am avut modele de bărbați sănătoși emoțional.

Nu am avut de la cine să învăț ce înseamnă să fiu un bărbat centrat, puternic interior, un bărbat în adevăratul sens al cuvântului. Am crescut cu modele de băieței răniți costumați în bărbați adevărați. Am preluat modele disfuncționale și măști de putere pe care le-am confundat cu masculinitate reală. Și le-am trăit și exprimat în viața mea și în lumea asta crezând că fac bine.

Acum mai mulți ani am scris într-o agendă de-a mea în care îmi notam obiective, visuri și planuri:

“Vreau să fiu fiu iubit, apreciat și respectat ca și cum aș avea milioane de euro în cont și un BMW M5”

Am fost sincer când am scris asta. Așa credeam. Eram convins că acelea sunt condițiile necesare pentru a fi iubit, respectat și apreciat. Asta am auzit, văzut și perceput eu din jur. Aproape nu îmi vine să cred că așa gândeam la acel moment. Dar îmi vine să cred. Știu și accept din ce în ce mai mult traseul pe care încă îl parcurg.

Acum îmi dau seama că BMW-ul la care visam era pentru mine un scut în care băiețelul speriat s-ar fi simțit în siguranță. La volanul unui BMW mare și scump băiețelul rănit s-ar fi simțit mai protejat, ar fi simțit că înseamnă și el ceva pe lume, că are ceva valoare și e demn de respect. Că merită iubire pentru că are mașinuță mare și frumoasă. Chiar s-a simțit pentru scurt timp atunci când mi-am cumparat o mașină mare și frumoasă. Pentru foarte scurt timp. Apoi am simțit inevitabilul: Durerea și nesiguranța. Sentimentul de siguranță, respectul, iubirea nu vin dintr-o mașină. Nici măcar din BMW.

Am învățat de la băieței răniți în măști de bărbați puternici cum să fiu și eu un bărbat adevărat. I-am observat în relații, în discuții, în filozofii de viață la șprițuri. Am crezut că bărbatul adevărat domină femeia și lumea, o cumpără cu putere materială, o controlează și femeia îl iubește pentru că el este puternic în sensul material și fizic. Și lumea la fel. Toate aceste mituri mi s-au spulberat cel mai tare în relații. Nu am înțeles mult timp ce se întâmplă, dar la un moment dat am început să mă prind și să mă uit mai profund în interior. Și am reușit să văd acest băiețel extrem de rănit care încerca din răsputeri să fie bărbat fără să știe măcar ce înseamnă a fi bărbat. Am văzut acest băiețel ultra-rănit care încerca să managerieze volumul uriaș de durere reprimată în timp ce se străduia să țină active măști grele și platoșe solide pentru a păstra aparențe de bărbat adevărat. Copleșit.

Am văzut cum încerca să construiască relații sănătoase de iubire. Pfai de capul meu. Ce misiune imposibilă. După mii de tone de suferință am început să înțeleg că durerea nu e din cauza celeilalte persoane din cuplu. Nu e nici măcar din relație, ci e durerea înmagazinată care se activează și se multiplică în relația de cuplu prin dinamici disfuncționale. Dinamici manevrate cu meșteșug de un băiețel rănit, privat de iubire dintotdeauna și care dorește să o obțină cum știe el mai bine. Și e clar cât de bine se pricepe băiețelul ăsta la iubire având în vedere că a fost privat de ea cam tot timpul. Rupe în domeniu.

Am văzut două mari strategii pe care le folosește băiețelul. Una e retragerea, evitarea. Nu se apropie prea mult ca să nu sufere. Lupta pentru iubire se desfășoară de la distanță mare emoțională. Iar cealaltă strategie e opusul. Codependența. Lupta la baionetă. Intră cu totul în relație și încearcă să forțeze și să stoarcă cu orice preț iubire, afecțiune sau orice pică de acolo. Nici una și nici alta nu funcționează. Obține orice altceva numai iubire nu.

În tot parcursul ăsta al meu de lucru cu mine, autocunoaștere și observare am început să mă întreb ce oare înseamnă un bărbat sănătos emoțional. Cum e un bărbat matur emoțional? Ce face el? Cum se comportă într-o relație cu o femeie, în lume, în profesie, în viață în general? Am început să-mi pun mult și des această întrebare. Am scris această întrebare cu stiloul pe hârtie în sesiunile mele de journaling. Fac asta: Scriu întrebări la care nu am încă răspuns. Pur și simplu le scriu pe hârtie și o fac din ce în ce mai des. Am observat că mai devreme sau mai târziu răspunsurile vin. Scrisul ajută.

Las mai jos niște idei de-ale mele scrise în jurnal acum ceva vreme. Scrise în procesele mele de vindecare emoțională și în căutarea unor înțelegeri despre mine, despre relații, despre ce înseamnă și cum relaționează un bărbat matur emoțional.

“Când era un mic băiețel, bărbatului nu i-au fost împlinite nevoile emoționale de bază. Și pentru că singurele persoane care îi puteau îndeplini nevoile emoționale erau părinții, bărbatul, pe atunci un băiețel de câțiva ani, nu avea autonomie și deci nu se putea muta într-un loc nou unde să fie iubit, validat, văzut, auzit. La 4 ani nu poți să îți faci bagajul și să pleci de acasă în căutarea altor părinți mai buni.

Deci băiețelul e un mic prizonier al contextului familial.

Tot ce poate face este să stoarcă îndeplinirea nevoilor sale de la acele persoane care îl cresc, cel mai probabil părinții. Deci acolo își face el de lucru pentru că înțelege intuitiv că supraviețuirea lui depinde de acei oameni. Și tot ce poate face este să încerce să obțină cât mai mult și cât mai bine astfel încât să își satisfacă nevoile prin acei oameni. Părinții. Mama.

Și intuitiv, organic și inconștient dezvoltă diverse strategii: Plânge, se îmbolnăvește, face giumbușlucuri, face crize de tantrum, se tăvălește pe jos, devine agresiv, varsă lăpticul, devine harnic sau foarte bun la învățătură, strânge pisoiul de gât, se retrage în sine, bate copiii la grădiniță, devine un copil model, sau un copil care face pe plac părinților și așa mai departe. În timpul ăsta păstrează și securizează legătura / conexiunea cu părinții pentru că e singura la care are acces și îi este esențială pentru supraviețuire. În esență dezvoltă o grămadă de mecanisme - de cele mai multe ori disfuncționale - pentru a primi iubire (atenție, îngrijire, afecțiune) de la părinți dacă aceștia nu i-o oferă într-un mod consistent și sănătos.

Ce se se imprimă în sistem e cam așa: “Ca să îmi îndeplinesc nevoile trebuie să fac orice e posibil ca să le obțin de la ăștia.” Și cine sunt ăștia? Persoanele de care sunt atașat. În cazul de față mama sau tata sau ambii părinți.

Și când băiețelul ajunge mare crede că trebuie să facă la fel pentru că așa s-a format sistemul lui interior. Și se atașează, dezvoltă atașament față de o parteneră. Și dacă nevoile nu îi sunt îndeplinite el face orice, dar în cadrul acelei relații. Face ce făcea când era băiețel. Se victimizează, se supără, sparge farfuria, varsă de data asta nu lăpticul ci berea, se înfurie, țipă și tot așa.

Pune presiune pe relație, pe persoană și încearcă prin diverse metode, de cele mai multe ori disfuncționale, să își îndeplinească nevoile (naturale și normele de altfel) de la o parteneră care de multe ori nu poate, nu știe cum sau nu vrea.

Ăsta e bărbatul disfuncțional agresiv (în mod direct sau în mod pasiv) care de fapt în interior este un băiețel rănit și disperat. Un copil îndurerat care privește neputincios cum iubirea îl ocolește și acum - fix la fel ca în copilărie. Nu înțelege că în prezent are opțiuni, că acum este matur și că poate să meargă într-o zonă în care nevoile normale îi pot fi îndeplinite. El nu știe și nu a știut vreodată că are putere personală. El repetă relația disfuncțională pe care a avut-o cu părinții, spre nefericirea lui și a celor din jur. Cred că e valabil și la fetițe nu doar la băieței.

Pe de altă parte, îmi imaginez că bărbatul matur emoțional a vindecat aceste răni, a vindecat băiețelul rănit și disperat din interior, a înțeles jocul nesănătos pe care a fost obligat să îl învețe ca să supraviețuiască într-o familie disfuncțională. Sau poate că este un bărbat care a crescut într-o familie funcțională în care nevoile de baza i-au fost satisfăcute și astfel a învățat să fie atent la nevoile lui, a învățat că e ok să aibă nevoi și pe lume sunt mulți oameni bucuroși să te ajute să le îndeplinești într-un mod frumos și sănătos.

Bărbatul matur emoțional a înțeles că nu e treaba lui să scoată apă din piatră seacă.

A înțeles că e liber să se miște și merită să își îndeplinească nevoile și dorințele. Merită și e un lucru valoros și să își urmeze viziunea lui despre cum vrea să trăiască. Înțelege că ăsta e dreptul lui în viața asta, ba chiar o responsabilitate. Este în contact cu nevoile sale și este conștient dacă sunt îndeplinite sau nu. Nu se minte. Nu se mulțumește cu resturi, cu “hai că merge și așa”. Dacă nevoile sale nu sunt îndeplinite, un bărbat matur emoțional comunică acest lucru cu calm și își arată deschiderea către a conlucra la îndeplinirea nevoilor în cuplu. Dacă partenera nu dorește, nu poate, nu vrea, nu e dispusă să lucreze la subiectul respectiv sau chiar mai mult - nu aude și nu admite nevoile partenerului, un bărbat matur emoțional nu cred că rămâne pe loc în frustrare și încercări eșuate. Se mută într-un loc unde nevoile sale pot fi îndeplinite unde sunt persoane care vin cu bucurie către îndeplinirea nevoilor lui într-un schimb reciproc echitabil și sănătos.

Un bărbat matur emoțional nu forțează oamenii ca să primească ce are nevoie. Nu manipulează. Nu se victimizează ca să primească iubire pentru că știe că dacă se victimizează, maximul pe care poate să îl primească este milă. Bărbatul matur emoțional își comunică nevoile, dorințele și planurile pe care le are. Dacă cealaltă persoană rezonează și aderă la viziunea lui atunci sunt șanse de o conexiune reală. În caz contrar nu e nimic de forțat.

De asemenea cred că un bărbat matur emoțional nu minte, nu ascunde lucruri, nu caută să își îndeplinească anumite nevoi pe ascuns. Dacă are ceva de făcut o face asumat. Bărbatul matur emoțional nu se teme de parteneră sau de reacțiile acesteia la adevărul lui personal așa cum băiețelul, rănit în mod repetat, se temea de părinți.

Bărbatul matur emoțional este puternic. Dar nu prin forța cu care bate cu pumnul în masă ca să stoarcă ceea ce nu curge în mod natural dintr-un anumit loc. Este puternic prin faptul că înțelege că este liber deoarece este în contact cu nevoile lui. Asta e puterea lui - contactul cu sine și înțelegerea că poate alege. Este o superputere și asta îl face un om liber.

Cred că bărbatul matur emoțional înțelege și simte să ofere și e atent la nevoile celor din jur, înțelege că schimbul cinstit e sănătos. Bărbatul matur emoțional nu este egoist așa cum unii l-ar putea eticheta. Nu. Este fidel propriei persoane și viziunii sale despre cum vrea să trăiască, nu se trădează pe sine pentru a fi loial altcuiva. Este responsabil față de propria viață și față de propriile nevoi, este conectat și loial lui însuși și persoanelor cu care realizează conexiuni profunde și autentice. Este bine.”

Cred că cel puțin o parte dintre ideile de mai sus se potrivesc și în cazul femeilor mature emoțional.

De asemenea mai cred că un bărbat matur emoțional nu ține persoane la distanță din frica de intimitate sau din teama că va fi dezamăgit. Cred că în astfel de cazuri (din câte am trăit eu însumi, citit, auzit, văzut) acolo în interior e tot un băiețel rănit și copleșit de multiplele respingeri și dezamăgiri încasate în trecut (copilărie, foste relații) de la cei care se presupune că ar fi trebuit să îi fie alături. A învățat astfel că statul la distanță și rezolvatul problemelor (inclusiv interioare) de unul singur este mult mai safe decât intimitatea.

Tot ce am scris în acest text reprezintă idei și cugetări personale din mintea și jurnalul meu. Observații din propriile mele experiențe de viață, din terapia mea ori din cărțile pe care le-am citit, ori din lume în general. Sunt gânduri și rânduri scrise în procesele mele de vindecare emoțională, în eforturile mele de a avea o viață mai frumoasă, o relație de cuplu sănătoasă și relații mai bune în general. Sunt credințe și presupuneri despre ce ar putea însemna un bărbat matur emoțional, integru, masculin și puternic interior - pe care mi-ar fi plăcut să îl am ca model în anii de dezvoltare. Sunt credințe, presupuneri și observații personale despre ce ar putea însemna un bărbat cu adevărat matur emoțional așa cum mi-ar plăcea să fiu într-o zi.

14 Decembrie 2023

- - - - - - - - - - - - -

Am scris textul de mai sus în urmă cu aproximativ un an. Doamne, ce text folositor în primul rând pentru mine. L-am scris și încă învăț din el.

Resimt în continuare lipsa unor modele de masculinitate sănătoasă, modele pe care nu le-am avut niciodată. Am bâjbâit prin viață din acest punct de vedere. Totuși față de anul trecut simt și văd niște schimbări la mine. Simt că mă apropii cu pași foarte mici - uneori foarte dureroși și dificili - spre ce am intuit eu că înseamnă un bărbat matur emoțional. Foarte, foarte greu, dar parcă m-am mișcat câțiva milimetri în direcția asta.

Mai observ că vulnerabilitatea, contactul cu emoțiile mele, faptul că am vorbit (cum fac femeile) despre emoțiile și trăirile mele, faptul că am acceptat și chiar lăsat la vedere anumite neputințe, faptul că am plâns uneori când am avut nevoie de asta (da, e o nevoie fiziologică) - toate aceste lucruri îmi eliberează spațiul interior. Și de acolo vine mai multă putere. Și asta mă face să mă simt mai bărbat. Mai drept, mai masculin. Nu mi-aș fi imaginat că munca asta cu sine, scrisul, terapia, acceptarea neputințelor mă fac mai bărbat și nu doar căratul buștenilor în pădure și vânatul urșilor cu mâinile goale.

Am primit ieri o confirmare în zona asta. Am avut un call pe zoom cu un bărbat (căsătorit, cu copii) care a intrat în programul Write the Truth. Mi-a spus că unul dintre motivele principale pentru care a intrat în program și vrea să lucrăm împreună este faptul că pentru el sunt un model de masculinitate. Nu mă așteptam la asta. Încă o procesez. E bine.

Las mai jos un poem pe care l-am scris azi mai devreme:

Cu cât îmi permit să plâng mai mult, cu atât devin mai bărbat

Pentru că îi permit băiețelului rănit care încă zace în mine să fie ceea ce e

Un băiețel rănit care încă-și plânge durerea

Îi permit să lase jos masca de bărbat care ține totul sub control

Masca ce l-a schilodit sub greutatea ei zeci de ani

Masca de bărbat nu e bărbatul

Masca de bărbat nu e masculinitatea

Masca de bărbat nu e puterea interioară

Masca de bărbat e o doar mască

Bărbat va fi băiețelul căruia îi iau acum povara de pe umeri

Căruia îi permit să crească și sa se maturizeze

Și cu câtă viteză o face. Cu câtă viteză crește

Creștem amândoi. Cresc eu. Pentru că fără mască suntem unul.

Alexandru Gavriliu 

”Bărbatul alege în mod subconștient tocmai acea femeie de care are nevoie, cu care el va fi fericit la interior.

Această alegere are loc în conformitate cu așa-numitul principiu al complementarității.

Dacă un bărbat este zgârcit, acesta este atras către o femeie darnică, deoarece aceasta îi va vindeca sufletul.

Dacă un bărbat este mândru, acesta va iubi o femeie care îl va umili.

Dacă un bărbat este fricos, el va fi atras de femei curajoase.

Este vorba despre faptul că atât iubirea, cât și prietenia reprezintă, într-o mare măsură, un schimb reciproc, un ajutor reciproc la nivel de suflet și de caracter, o învațătură reciprocă. Noi suntem prieteni cu acele persoane de la care putem să învățăm ceva. Dacă nu înveți nimic de la un prieten, dacă nu există niciun sacrificiu reciproc, ajutor reciproc atunci, în principiu, prietenia devine lipsită de sens. Dacă prietenul meu este mai inteligent decât mine, mai curajos, mai puternic, mai plin de succes, atunci eu sunt atras către el, acesta îmi este interesant. Același schimb reciproc se întâmplă și între soți.

Credința în Dumnezeu face ca gândirea noastră să fie dialectică și ne permite să întemeiem o familie armonioasă. În fiecare familie, acționează principiul complementarității. Acesta reprezintă o schemă generală a interacțiunii dintre soț și soție.

Dacă soțul este curajos, atunci soția trebuie să fie atentă, ea trebuie să-și înfrâneze soțul și să-l îndemne la bunul simț, deoarece un exces al unei asemenea trăsături de caracter precum curajul poate să ducă la probleme.

Dacă soțul este darnic, soția trebuie să fie economă.

Dacă soțul este foarte energic și muncește în exces, soția trebuie să-i reamintească periodic că este timpul să se relaxeze și să se odihnească. Pentru ca soțul să nu cadă în extreme, soția trebuie să creeze o contrabalansare.

În plus, conform principiului complementarității, nu doar trăsăturile de caracter pozitive sunt echilibrate în mod subconștient de soți, ci și cele negative.

Dacă soțul este zgârcit, soția se străduie să cheltuiască mai mulți bani și astfel îl echilibrează.

Dacă soțul este fricos, soția devine excesiv de curajoasă, este atrasă către risc. Soțul și soția creează intuitiv un fel de tandem care este totodată de mare vitalitate.

Dacă, pentru soț, sufletul se află pe primul loc, atunci lui i se formează și i se dezvoltă trăsături de caracter ca generozitatea, noblețea, sinceritatea, independența, curajul iar soția îl echilibrează prin niște trăsături pozitive de caracter, complementare.

Dacă, pentru soț, trupul se află pe primul loc, atunci lui îi apar zgârcenia, invidia, firea supărăcioasă și atunci soția îl va echilibra prin niște trăsături negative de caracter corespunzătoare ca risipa, nesăbuința, aroganța pentru ca familia să fie în echilibru.

Familia trăiește în conformitate cu legea unității și a luptei contrariilor.

Dacă există iubire, atunci trăsăturile de caracter complementare sunt pozitive și soții sunt fericiți.

Dacă nu există iubire atunci, în acest caz, trăsăturile de caracter complementare sunt negative și problemele sunt inevitabile.” & Ânvățături Invataturi Atlantida

Alexandru Gavriliu 

Dacă mă întrebai acum ceva vreme care e calitatea cea mai de preț pe care ar putea să o aibă o persoană, aș fi spus bunătatea. Să fie kind. Acum nu mai simt la fel.

Am început ușor, ușor să deschid ochii, să văd, să observ.

Și observ, și văd și îmi amintesc: Oameni kind care s-au sinucis, oameni buni din teroarea de a fi respinși, oameni buni cu ieșiri de furie “de nicăieri”, oameni buni bolnavi de atât de multe emoții reprimate, oameni kind cu scopul de a vinde, oameni buni care habar n-au cine sunt, oameni buni care-și pun nevoile lor pe ultimul loc, oameni buni care se lasă abuzați, oameni buni care abuzează pe alții, oameni buni care nu știu să impună și să păstreze limite sănătoase, oameni atât de buni încât se bagă să ajute unde nu le fierbe oala tocmai ca să își păstreze această identitate de oameni buni. Oameni buni care sunt buni ca să nu îi bată dumnezeu, oameni buni terifiați că dacă sunt altfel decât buni își pierd jobul, clienții, prietenii, orice. Oameni buni ca să fie votați, cumpărați, promovați. Oameni buni dar cruzi cu propria persoană. Reprezentanți ai unor organizații, culte, companii - “oameni buni” cu voce mieroasă care își promovează ideologiile. Oameni cu lacrimi în ochi într-un context emoționant și abuzatori peste câteva ore. Am văzut, am cunoscut, am auzit. Și mă regăsesc personal în anumite instanțe de mai sus.

În vârful listei - oameni care se declară buni. Am o reacție viscerală la cei care se declară buni și asta, probabil, pentru că și eu la un moment dat mă consideram bun și kind. Pe vremea când eram cel mai puțin. Nu eram. Nu sunt și nu cred c-am fost vreodată. Aveam și am încă am o grămadă de neajunsuri, agende atât de bine ascunse că nici eu nu știam de ele. Confundam neputința, tristețea sau chiar depresia cu bunătatea. Confundam incapacitatea de a tolera adevărul (care mă rănea cumplit) cu bunătatea. Acum îmi e mai clar. Am părți bune, părți mai puțin bune și părți pe care încă lucrez să le înțeleg și să le deslușesc. Sunt uman, sunt cu multe amestecate și tind să cred că majoritatea oamenilor au la fel, de toate - bune și mai puțin bune în interior.

Acum bunătatea e în cădere liberă din propria mea ierarhie a calităților umane. Sub umbrela lui kind și bun zace de multe ori un spectru larg de disfuncție, durere și chiar mai mult. Părerea mea, percepția mea, observațiile mele subiective.

Ce mi se pare extrem de valoros acum e self awareness-ul. Cunoașterea și observarea de sine. Asta mi se pare extraordinar la o persoană. Să se cunoască, să se înțeleagă, să știe de ce face ceea ce face, să fie conștientă de dinamicile interioare și de propriile calități, defecte, intenții și motivații. Să fie în contact cu adevărul interior și să și-l asume autentic, real, deschis cu toate bune și rele. Și asta încerc să dezvolt și să reușesc pentru mine.

Înainte voiam să fiu kind (bun).

Acum vreau să fiu eu.

 

„Obișnuiam să fiu fragilă.

Nu genul acela de fragilitate care cere milă, ci una tăcută, ascunsă sub zâmbete. O fragilitate aproape frumoasă, cum e un fluture care se așază pe tine fără teamă, încrezător că lumea nu-l va răni. Așa eram și eu. Deschisă. Naivă, poate. Crezând că dacă iubesc curat, voi fi iubită la fel. Că dacă spun adevărul, voi primi sinceritate. Că dacă las garda jos, oamenii vor înțelege că e un semn de încredere, nu o invitație la atac.

Dar viața nu e o poveste spusă de bunici.

Vine un moment — și, de obicei, vine fără avertisment — în care înveți ce înseamnă cu adevărat vulnerabilitatea. Momentul în care nu ești rănită din față, ci din spate. Când nu e vorba de o ceartă, ci de o trădare. Când nu doare ce s-a spus, ci ce s-a ascuns.

Pentru mine, acel moment a venit brusc. Ca o săgeată aruncată de cineva pe care îl lăsasem aproape. Nu știu ce a durut mai tare: rana propriu-zisă sau faptul că nu am simțit nici măcar un pas în urmă. Doar liniște… apoi impact.

Și da, a fost o durere care m-a lăsat fără aer.

Dar n-am pierit. N-am rămas pe jos. N-am renunțat la mine.

Ceva s-a rupt, e adevărat. Dar în aceeași clipă, altceva s-a născut. Nu o versiune mai dură a mea, ci una mai conștientă. Mai atentă. Mai selectivă.

Am învățat că nu e slăbiciune să fii fragil, dar e o alegere să rămâi acolo. Am învățat că a fi bună nu înseamnă a te lăsa consumată. Că pot avea aripi, dar și armură. Că pot fi blândă, dar nu naivă.

Astăzi nu mai sunt fluturele care se teme că i se vor rupe aripile la prima adiere. Sunt fluturele care a învățat să zboare și în furtună. Care și-a vindecat rănile, dar le poartă cu mândrie. Pentru că fiecare durere a fost o lecție. Fiecare trădare, un filtru.

Nu m-am transformat în cineva nou.

M-am transformat în cine eram, dar cu ochii deschiși.

Și ăsta e cel mai puternic zbor.”

Dacă ți-a atins o coardă sensibilă povestea despre fragilitatea trăită ca pe o formă de frumusețe, despre încrederea care devine rană și durerea care, în cele din urmă, te transformă — atunci „Fragilitate emoțională” de Alina Arsene te va regăsi acolo unde cuvintele ating nervul cel mai viu al inimii.

Vulpescu.eu :

Iubirea este simpla!

O spun de ani de zile, insa putini par sa inteleaga si sa aplice.

De ce spun ca este simpla?

Deoarece necesita claritate - o mare problema in cuplurile de azi si sinceritate - fata de tine, in primul rand; fata de celalalt si fata de relatie.

Pentru a ajunge la relatie, ai nevoie de claritate cu tine insuti/ati.

Pentru acest lucru, iti propun cateva intrebari menite sa te ajuta sa obtii ceva mai multa claritate:

1. Ce imi doresc si incotro ma indrept?

Mi se pare o intrebare importanta.

Nu toti oamenii de azi isi doresc relatii si nu toti oamenii de azi stiu ce e aia o relatie, sau care sunt ingredientele unei relatii sanatoase.

Ba chiar m-ar risca sa spun ca putini sunt cei care cunosc ingredientele.

2. Ce sunt dispus sa primesc/ofer?

Si aici este o discutie importanta, deoarece este simplu sa spui ca vrei iubire sau afectiune, insa este mai greu sa definesti aceste doua lucruri.

Iar atunci cand ai trecut printr-o viata lipsita si de iubire si de afectiune, haosul este total, iar ceea ce spui ca iti doresti nu se bazeaza pe mare lucru. De aici si pana la exagerari nu mai e mult.

Cat despre ce oferi... ce sa zic? Gheata la mal!

3. Cum ma vad in viitor alaturi de cineva? Ce inseamna fericire in doi pentru mine?

4. Sunt sigur/a ca asta imi doresc?

Am intalnit destule persoane care, in mod real, nu-si doreau o relatie, desi spuneau ca isi doresc. Ce faceau? Aveau viata aranjata in asa fel incat un partener, sau o partenera sa nu aiba loc.

5. Pot mentine un angajament pe termen lung?

Loialitate, exclusivitate - pfiu ce termeni. Ce batai de cap produc impielitatii astia. Greu. Greu de tot. Nu este la-ndemana oricui sa fie loial, exclusiv si mai ales sincer.

Apropo, nu poti sa ai si secrete si relatie in acelasi timp.

Iar acolo unde nu exista sinceritate... se vede!

Imediat. Mai ales in relatiile de cuplu care ajung la terapie.

Stiti cum se vede?

Din satelit.

Inca de la prima sedinta iti dai seama cine este cel care nu mai vrea sa fie in relatie.

Uneori chiar obisnuiesc sa folosesc intrebari soc, de genul: care dintre voi nu-si mai doreste relatia?

Sigur, tonul fiind unul bland, aproape glumet, deci nu acuzator.

Nu aveti idee cat de repede apar reactiile...

Drept urmare, da, iubirea este simpla, atat vreme cat ceea ce gandesti, spui si faci se afla in armonie.

Acolo unde lucrurile sunt dezechilibrate, nu numai ca este greu, cu multi nori, insa nici iubire nu e.

Cody Bret 

Fiecare bărbat spune că vrea o femeie cu suflet mare.

El vrea bunătatea ei, căldura ei, spiritul ei cultivant.

Vrea ca ea să-l iubească profund, să ierte ușor, să aibă răbdare, să-l țină jos când viața devine grea.

Dar ceea ce bărbații nu realizează întotdeauna este că o femeie cu suflet mare vine și cu emoții mari.

Genul ăsta de inimă nu iubește la jumătatea drumului.

Nu știe să fie călduț.

Iubește tare, îndrăzneț, fără teamă.

Și cu acest tip de iubire vine intensitatea.

E pasională. Ea simte totul în profunzime - urcușurile, coborâșurile, bucuria, durerea.

Când e fericită, luminează fiecare cameră în care intră. Dar când ea va fi tristă sau dezamăgită, vei simți și tu asta. Nu pentru că este dramatică sau „prea emoțională”, ci pentru că inima ei nu a fost niciodată concepută să joace mic.

Nu te poți aștepta ca o femeie cu suflet mare să aibă emoții mici. Nu te poți aștepta să-și refuze sentimentele doar pentru că sunt incomode. Ea nu e aşa. Iubește tare și suferă tare.

Și dacă nu ești pregătit să te ocupi de ambele, nu ești pregătit deloc pentru ea.

Dar dacă poți să-i îmbrățișezi plinătatea, dacă poți să stai în adâncul sentimentelor ei în loc să fugi de ele - vei experimenta o iubire la care majoritatea bărbaților doar au visat.

~ Cody Bret

𝙲 𝚕 𝚊 𝚜 𝚜 𝚢.

Vreau să mă trezesc în fiecare dimineață cu tine întinsă lângă mine — părul tău ciufulit, respirația lentă și constantă, prezența ta amintindu-mi că sunt exact acolo unde trebuie să fiu.

Vreau să-mi petrec serile la masă cu tine — ochii noștri întâlnindu-se între mușcături, râsul nostru umplând tăcerea, inimile noastre vorbind o limbă care nu are nevoie de cuvinte.

Vreau să împărtășesc cu voi cele mai obișnuite momente — micile victorii, micile frustrări, gândurile liniștite pe care nu le-aș spune nimănui. Și vreau să aud și despre ziua ta — fiecare detaliu, fiecare sentiment, fiecare moment trecător care te-a făcut să zâmbești sau să te oprești.

Vreau să râd cu tine — genul de râs care răsună prin pereți și se așează în suflet.

Și când ziua se termină, vreau să adorm cu tine în brațe — cel mai sigur loc pe care l-am cunoscut vreodată. ”

Pentru că dragostea - dragostea adevărată, durabilă - nu este întotdeauna despre gesturi mărețe, pasiune dramatică sau aventuri din povești.

Este vorba despre asta - ritualurile liniștite și sacre ale vieții împărtășite împreună.

Diminețile blânde cu ochi somnoroși și pături încurcate.

Cinele ocazionale pline de povești, priviri și confortul prezenței.

Genul de iubire care înflorește în obișnuit —

care transformă rutina în ritual, iar tăcerea în sanctuar.

Vreau fiecare zi cu tine.

"Ai dormit bine?" ”

„Trimite-mi mesaj când ajungi acolo. ”

Glumele private pe care doar noi le înțelegem.

Expiră adâncă după zile lungi.

Confortul nespus de a ști că ești acolo - întotdeauna.

Vreau o viață în care casa să nu fie definită de pereți sau adrese...

ci după sunetul râsului tău într-o cameră liniștită,

felul în care mâna ta se potrivește perfect în a mea,

și ritmul bătăilor inimii tale sincronizându-se ușor cu a mea în timp ce ne odihnim unul în brațele celuilalt.

Nu tânjesc după perfecțiune.

Nu am nevoie de avere sau lux.

Am nevoie de tine...

în cel mai real, crud, cel mai cinstit mod.

În fiecare zi. În fiecare noapte.

În toate momentele mici și frumoase care fac din viața asta a noastră.

Dama Fără Secrete ·

„Nu ești tu de vina, sunt eu.”

„Ești prea bună pentru mine.”

„Meriți pe cineva mai bun.”

„Nu vreau să te rănesc.”

„Nu știu ce vreau.”

Ți-e cunoscut?

Ți le-a șoptit cu ochii plecați sau cu un aer de băiat bun, ca și cum tocmai făcea un gest nobil?

Nu e adevărat. Niciuna.

Nu e despre noblețe. Nici despre confuzie. Nici despre maturitate emoțională.

E despre lipsă de dorință.

E despre respingere, dar ambalată frumos, ca să doară mai puțin.

Pentru el, dar și pentru tine.

Dacă ar fi sincer, ți-ar spune:

„Ești ok, dar nu mă aprinzi.”

„Nu mi se încordează nimic când te văd.”

„Nu-mi vine să te gust, să te zgârii, să te mușc, să te caut în miez de noapte.”

„Nu-mi faci stomacul să se strângă. Nici inima să bată mai repede.”

„Nu vreau să te păstrez.”

Adevărul crud?

Ești bună. Dar nu pentru el.

Ești caldă. Dar nu îl incingi.

Ești tandră. Dar nu-i trezești instinctul.

Ești o femeie grozavă… pentru altcineva.

Pentru el, ești potrivită pentru prietenie.

Nu pentru fantezii.

Nu pentru „nu pot trăi fără tine”.

Nu pentru „te vreau acum, oriunde, oricum”.

Și oricât te-ar durea, e important să înțelegi:

Un bărbat nu pleacă de lângă o femeie care-l răstoarnă.

Nu fuge de fascinație. Nu fuge de magnetism.

Nu abandonează dorința care-i dă foc sub piele.

Fuge de călduț. De confort. De „prea bine”.

De „e tot ce și-ar putea dori un bărbat… dar nu mă trezește”.

Așa că nu-l mai scuza.

Nu-l mai crede „confuz”.

Nu-ți mai zdrobi inima întrebându-te ce n-ai fost, unde ai greșit sau ce nu ai făcut bine.

Ai fost, doar că n-ai fost pentru el.

Și nu pentru că ai greșit, ci pentru că…

CHIMIA NU SE EDUCA. NU SE ROGĂ. NU SE INVENTEAZĂ. NU APARE PE PARCURS.

Se simte. Sau nu.

Așa că data viitoare când auzi „nu ești tu, sunt eu”… să știi că de fapt e despre amândoi.

Tu, care simți prea mult.

El, care nu simte nimic pasional.

P. S. E valabil și invers!

 

Razvan Vasile:

SPUNE-I LA REVEDERE, DAR NU ÎNCERCA SĂ-L TRANSFORMI ÎN CE NU ESTE. Nu mai încerca să faci dintr-un munte o mare. Dintr-un om tăcut, un poet. Din cineva care fuge, un om care rămâne. Dintr-un partener de compromis, un partener de destin. Oamenii nu se modelează după visurile tale. Se modelează după propriul lor drum. Iar când drumurile sunt paralele, nu încerca să le răsucești. Vei rupe și drumul, și omul.

Când simți că te scarpini în suflet cu neliniște lângă cineva, nu e iubire. E un semnal. Când trebuie să te reduci pentru a nu părea prea mult, să-ți muți valorile ca să nu deranjezi, să-ți închizi gura ca să nu sperii... e timpul să pleci. Nu pentru că nu-l iubești. Ci pentru că ai început să te pierzi.

Lasă-l pe jucător să meargă spre alt jucător. Au același limbaj, aceleași reguli, același ritm. Lasă-l pe omul-casă să se adune în brațele unei alte case. Să construiască împreună pereți și tihnă. Lasă-l pe călător să se îndrăgostească de alt rucsac, de alt cer, de altă plecare.

Tu nu ești vinovat că nu te potrivești. Și nici ei nu sunt. Dar e greșit să rămâi și să speri că, dacă îl iubești suficient, se va schimba. Nu dragostea trebuie să mute continente. Ci alegerea. Compatibilitatea. Viziunea împărtășită.

Așadar, nu mai încerca să-l repari pe cel de lângă tine. Nu-l croi după nevoile tale, căci vei sfârși irosind iubirea pe un plan greșit. Spune-i: „Îți mulțumesc pentru ce am trăit, dar nu suntem făcuți să rămânem.” Și pleacă. Cu capul sus. Cu inima curată. Cu demnitatea intactă.

Pentru că adevărata potrivire nu cere remodelare. Ci recunoaștere.

Pentru bărbații pe care lumea a uitat să-i onoreze

De Jason Gray
Pentru bărbații care duc lupte tăcute.
Care se trezesc înainte de ivirea zorilor și adorm după ce lumea s-a oprit din privit.
Cei care nu stau în picioare pentru aplauze, ci pentru că ceva în oasele lor
refuză să îngenuncheze în fața întunericului.
Pentru bărbații cu mâini bătătorite și priviri obosite, care-și susțin familiile, comunitățile, responsabilitățile sacre chiar și atunci când parca nimeni nu vede.
Pentru bărbații cărora li s-a spus să fie ”puternici”, dar niciodată nu li s-a arătat cum.
Care și-au înghițit durerea ca să-i protejeze pe ceilalți.
Care și-au strâns pumnii nu ca să lovească, ci ca să nu se destrame.
Care au dat totul și n-au cerut nimic în schimb.
Pentru bărbații care au fost frânți, dar au refuzat să rămână zdrobiți.
Cei care au înfruntat dependența, trădarea, pierderea sau tăcerea și tot s-au ridicat.
Nu perfect.
Nu repede.
Ci onest, cu cicatrici care spun povestea bătăliilor cărora le-au supraviețuit.
Pentru bărbații care visează în tăcere.
Care scriu o muzică pe care nimeni nu o aude.
Care construiesc lumi în mintea lor, în timp ce repară ceea ce alții au abandonat.
Cei care au plâns în întuneric și totuși au apărut a doua zi dimineață pentru că cuvântul lor înseamnă ceva.
Pentru bărbații care conduc cu integritate.
Care iubesc cu profunzime.
Care protejează cu onoare nu ca să domine, ci ca să slujească ceea ce este sacru.
Pentru bărbații care au spus ”îmi pare rău” și au spus-o serios.
Care au înfruntat rănile taților lor și au ales un alt drum.
Care au rămas când a fost greu.
Care au plecat când a fost toxic.
Care au învățat să clădească în loc să distrugă.
Pentru bărbații care sunt tați în spirit, indiferent că-i vorba de copiii lor, de străini
sau de băiatul frânt care încă trăiește în ei înșiși.
Celor care luptă în fiecare zi nu să fie duri, ci să fie întregi.
Pentru bărbații care au iubit și au pierdut.
Care nu au fost aleși.
Care au dat tot ce au avut mai bun în ei și li s-a spus că nu e de ajuns și,
totuși, nu și-au măsurat valoarea prin ochii celor care nu i-au văzut.
Pentru bărbații de neînfrânt.
Pentru bărbații cu suflet.
Pentru bărbații care învață din nou să simtă,
să spună adevărul fără rușine,
să mențină spațiul fără frică.
Nu ești invizibil.
Nu ești singur.
Nu ești ceea ce lumea a încercat să te facă să uiți.
Ești văzut.
Ești necesar.
Prezența ta încă contează.
Pentru bărbații care merg prin foc în fiecare zi și continuă să aleagă lumina.....
Ești vrednic.
Și nimeni, nimeni nu are puterea să stingă focul din sufletul tău.
Pentru bărbați.

Traducere Monica Poka

https://dincolo-de-mine-sunt-eu.blogspot.com/2025/06/pentru-barbatii-pe-care-lumea-uitat-sa.html?spref=fb&fbclid=IwY2xjawLIvdVleHRuA2FlbQIxMQABHvUY0Z5J9YgX0_-XLXEbx3bqy1bPOX1YnjrFn3t_RxwA4aKw1uSe-e3SZAEg_aem_HkHXvi0YkAteVdbAj-y4jQ

Vulpescu.eu :

Barbatul recurge la iesiri nervoase, ce pot culmina cu manifestari fizice, atunci cand nu are suficiente resurse de a face fata situatiilor stresante, deci atunci cand masculinitatea lui nu este foarte bine dezvoltata.

In aceste cazuri, vina si rusinea devin acel combustibil care intra in contact cu focul, producand stricaciuni serioase in relatiile lor.

Si aici nu ma refer doar la relatia de cuplu, ci la toate relatiile.

Ei bine, maturitatea asta, bat-o vina, este o chestiune ce da mari batai de cap multor barbati (si multor femei, dar despre ele voi scrie separat), deoarece despartirea de tiparele de gandire si comportament adolescentine, copilaresti, nu este un proces tocmai simplu si usor.

Si totusi, este o calatorie care merita toti banii, cum se spune, o calatorie care poate aduce bucurie, implinire si succes pe toate planurile de functionare.

Altfel, vorbim despre rigiditate in gandire si comportamente si despre absenta unor resurse menite sa-l ajute pe barbatul cu pricina sa faca fata unor situatii, de altfel, normale de viata, indiferent de nivelul de stres pe care il produc.

Barbatul matur se dezvolta pe 3 axe:

1. Tipare de gandire si sistemele de credinte

- flexibilitatea este ultra-importanta aici

2. Comportamente

- care se afla in stransa legatura cu tiparele de gandire

3. Abilitati (sau skill-uri) - pe relatia: cu sine, cu ceilalti si cu lumea.

In plus, se adauga axa emotionala, acolo unde regasim auto-cunoasterea, dar si reglarea emotionala - care ar trebui sa fie un principal criteriu de selectie al unui barbat ca posibil partener de cuplu.

Lista poate continua cu un sistem puternic de valori, cu acceptarea vulnerabilitatii - dar nu ca slabiciune, ci ca ideea ca orice om are vulnerabilitati si e firesc sa fie asa; mecanisme sanatoase de coping; asumarea responsabilitatii pentru propriile: decizii, actiuni si consecinte ale acestora; capacitatea de a-si asuma greselile si, evident, capacitatea de a-si cere scuze, evident, fara sa repeta greseala respectiva; capacitatea de a lua si de a-si asuma angajamente (sa-ti tii cuvantul dat este ceva extrem de valoros); sa fie capabil sa spuna clar ceea ce simte, ce-si doreste si cum vede el lucrurile, insa intr-un mod non-violent; sa stie sa asculte, cu scopul de a intelege, nu cu scopul de a corecta, sau de a castiga ceva; sa poata sa rezolve conflictele din postura omului ghidat de rezolvarea problemelor, nu de ideea de a avea dreptate; capacitatea de a forma relatii sanatoase (un alt element cheie despre care se vorbeste mai putin) si, bineinteles, sa aiba un simt puternic al sensului de viata si o directie de viata bine trasata (asta il ajuta sa nu derapeze spre depresie, sau spre adictii).

La toate acestea, daca adaugi un varf de umor, deci un zambet, obtii un barbat matur, un barbat langa care e o placere sa traiesti.

Nu credeti, doamnelor?

Oksana ·

IUBIREA ÎN RELAȚIA FEMEIE-BĂRBAT NU ESTE DOAR UN FOC CARE ARDE, CI UN TEMPLU CARE SE ZIDEȘTE.

Mulți o confundă cu atracția, alții o măsoară în gesturi sau declarații. Dar iubirea – iubirea aceea adevărată, ziditoare și eternă – se așază pe trei coloane:

1. Pasiunea – trupul care vrea.

Este primul strigăt al magnetismului dintre doi oameni. O chemare a pielii, a hormonilor, a instinctului care recunoaște în celălalt un foc compatibil. Dar pasiunea, dacă rămâne singură, arde totul și pleacă. Nu este un sol stabil. Este începutul, nu esența.

2. Intimitatea – sufletul care se dezvăluie.

Este curajul de-a fi văzuți fără măști. Este tandrețea de a spune: aici mă doare, aici mi-e frică, aici vreau să fiu ținut(ă) de mână. Intimitatea nu e sexuală, ci sacră. Se naște în priviri tăcute, în ascultare autentică, în grijă reciprocă. Este spațiul în care vulnerabilitatea devine punte, nu armă.

3. Responsabilitatea – caracterul care alege să rămână.

Iubirea nu este doar sentiment. Este stare. Este decizie. Este asumare. Este acel da pe care îl spui în fiecare dimineață, nu doar la altar. Bărbatul care își asumă femeia nu doar o posedă, ci o protejează, o susține, o vede. Femeia care iubește cu maturitate, nu doar se oferă, ci construiește, inspiră și modelează.

Fără pasiune, iubirea e plată.

Fără intimitate, iubirea e superficială.

Fără responsabilitate, iubirea e instabilă.

Și totuși… doar când cele trei dimensiuni devin UNA, relația devine SACRU.

Un dans între trup, suflet și alegere. Între foc, râu și stâncă.

Nu e ușor. Dar e real. Și merită.

“Cinci tipuri de oameni cu care e zadarnic să porți discuții...

Există persoane cu care orice conversație devine o risipă de timp. Nu ascultă, nu caută să înțeleagă și transformă fiecare schimb de idei într-un conflict sau într-o farsă. Iată cinci tipuri de oameni cărora nu merită să le consumi nervii:

1. Încăpățânatul fără leac

Acela care are întotdeauna dreptate. Nu-l poți convinge nici cu fapte, nici cu logică, nici cu sinceritate. Nu ascultă — doar așteaptă momentul să intervină cu acel enervant „ți-am spus eu”.

Orice încercare de dialog se izbește de zidul încăpățânării sale înainte să prindă contur.

2. Falsul expert

Se consideră enciclopedie ambulantă, deși cunoștințele sale abia zgârie suprafața subiectului. Presară în jur cuvinte „savante” pe care nici măcar el nu le înțelege pe deplin. Și chiar și atunci când habar n-are despre ce e vorba — insistă că „el știe mai bine”.

3. Cel aprins din nimic

Cu un astfel de om, orice discuție se transformă instant într-o ceartă. În loc de argumente — ton ridicat. În loc de dialog — duel emoțional. Oricât de banal ar fi subiectul, pentru el e pretext de luptă. Nu trebuie să-i vorbești — ci să te retragi în liniște.

4. Cel ce te disprețuiește în taină

Uneori, simți asta din instinct. Spui ceva — ți se răstălmăcesc cuvintele. Oferi un sfat — e ridiculizat sau anulat. Ești sincer — primești în schimb sarcasm. Nu e un dialog, ci o otrăvire lentă. Și nu e vina ta. În el mocnește o ostilitate mascată sub „obiectivitate”.

5. Arogantul superior

El știe întotdeauna mai mult. „S-a realizat” și te privește de sus. Nu ascultă, nu-l interesează ce gândești. Pentru el, părerea ta e doar un zumzet de fond. Nu poartă o conversație — rostește un monolog de la catedră. Și nici nu observă că tu ai plecat demult… în tăcere.

Un sfat simplu:

În loc să-ți irosești timpul cu cei care nu aud, caută-i pe cei care știu să vorbească împreună cu tine, nu peste tine.

Pentru că doar acolo unde există dorința de a asculta, cuvintele capătă cu adevărat sens.”

Sursa: Maria Amarandei

“Oamenii au uitat să trăiască cu adevărat. Trec prin viață ca niște roboți, grăbiți, obosiți, detașați de esența cea mai valoroasă: timpul.

Își sacrifică familia pentru un ban în plus. Își vând sănătatea pentru o carieră. Își pierd liniștea pentru niște aparențe.

Nu mai sunt fericiți… doar mimează fericirea. Amână visele. Amână bucuriile. Amână viața. Totul în speranța că un cont bancar cu multe zerouri le va umple golul din suflet.

Construiesc case cu zece camere, nu pentru că au nevoie de ele, ci pentru că vor mai mult decât celălalt. Lăcomia îi conduce, chiar dacă le e greu să recunoască.

Iar la final… Nu iau nimic cu ei. Nici casele, nici conturile, nici mașinile.

Poate nici măcar amintirile — pentru că au fost prea ocupați să se îmbogățească material și prea grăbiți să își hrănească sufletul cu ceea ce contează cu adevărat.”

Sursa: Hai să vorbim

Oksana ·

DE CE SE CUPLEAZĂ BĂRBAȚII CU ADEVĂRAT?

Despre masculinul care fuge de el însuși.

Ne place să spunem că bărbatul alege o femeie pentru că o iubește. Dar în realitate, de prea multe ori, el alege o femeie pentru că are nevoie.

Nevoie de confort, de ordine, de sex regulat.

Nevoie de o prezență care să îl asigure că „viața lui e în regulă”.

Nevoie de un chip frumos lângă el, să nu pară singur sau incomplet.

Dar toate aceste „nevoi” vorbesc, de fapt, despre golurile pe care bărbatul nu și le-a înfruntat.

Nu caută parteneră, ci alinare.

Nu caută iubire, ci refugiu.

Nu caută comuniune, ci un sistem de sprijin emoțional și funcțional.

Când femeia devine secretară de emoții, menajeră de confort sau trofeu de imagine, bărbatul încetează să mai iubească.

Pentru că, în sinea lui, nici nu a început cu adevărat.

Mulți bărbați nu intră într-o relație din preaplin, ci din neîmplinire. Din frica de a fi singuri cu ei înșiși. Din presiunea socială de a părea „realizat”. Din impulsul egotic de a „lăsa ceva în urmă” – un copil, o casă, un nume.

Dar dacă moștenirea nu e iubire, e doar vanitate.

Dacă relația nu e intimitate, e doar decor.

Dacă femeia nu e regină, e doar o piesă de mobilier cu funcție dublă: emoțională și erotică.

Ce-ar fi dacă am învăța să ne întrebăm cu adevărat:

– Mă cuplez pentru că o văd pe Ea sau pentru că am nevoie de Ea?

– Îmi doresc o femeie sau doar o funcție?

– O aleg pentru cine Este sau pentru ce poate Face?

Nu judec bărbatul. Îl provoc.

Îl chem la o întâlnire reală cu sinele său.

Nu să se despartă de femeie, ci să o poată iubi pentru prima dată cu adevărat.

Nu să renunțe la familie, ci să o întemeieze din conștiință, nu din reflex biologic sau social.

Un bărbat care se cunoaște nu ia femeia ca sprijin, ci ca oglindă.

Și nu se teme de iubire, pentru că a învățat să iubească mai întâi adevărul despre sine.

Erica Sepsi ·

Tipul bărbatului ideal pentru o lady de 40+!

O lady trecută de 40 de ani, cultivată, cu gusturi formate, care și-a decantat emoțiile prin viață, experiențe și poate iubiri risipite, nu mai caută bărbatul care impresionează prin strălucire, ci pe cel care emană rafinament interior. Bărbatul care-i atrage atenția nu este doar o prezență agreabilă, ci un univers bine structurat, cu emoții domolite, spirit înțelept și maniere elegante, dar neostentative.

Iată portretul bărbatului pe care o lady cu clasă îl va observa, nu din impuls, ci din subtila vibrație a compatibilității mature:

1. Inteligență calmă, nu ostentativă: Nu caută genii, ci bărbați care gândesc limpede, citesc lumea cu luciditate și știu când să vorbească și, mai ales, când să tacă. Apreciază bărbatul care a călătorit, dar nu face paradă; care înțelege lucruri, dar nu simte nevoia să le demonstreze cu fiecare replică.

2. Maturitate emoțională: O lady trecută de 40 de ani știe să deosebească un bărbat echilibrat de unul instabil, chiar dacă e carismatic. Alege bărbatul care nu fuge de vulnerabilitate, dar nici nu trăiește în dramă. Caută profunzime, nu complicație.

3. Stil autentic: Pentru o femeie cu gusturi fine, stilul nu înseamnă haine scumpe, ci coerență între interior și exterior. Bărbatul pe care îl preferă nu e o figură de revistă, ci un bărbat care știe ce i se potrivește, care are o prezență calmă, o voce sigură și un mod elegant de a sta, a privi și a asculta.

4. Autonomie și direcție: O femeie matură nu caută un salvator sau un dependent. Ea prețuiește bărbatul care are viața lui, valorile lui, ritmul lui. Nu are nevoie să-i controleze viața, dar nici să o salveze. E atrasă de cel care se așază alături ca partener de cursă lungă, nu ca proiect.

5. Bun-simț și umor inteligent: Un gentleman adevărat știe să fie amuzant fără să fie grosier, atent fără să fie servil. Știe să admire fără să invadeze. Pentru o lady cu eleganță clasică, umorul este rafinamentul inteligenței sociale, nu gluma de moment.

6. Discreție și loialitate: Femeile care au trăit îndeajuns nu mai au răbdare cu teatrul relațiilor „moderne”. Vor bărbatul care își păstrează promisiunile, care nu e prizonierul rețelelor sociale sau al flirtului superficial. Cuvântul dat e mai valoros decât orice cadou.

7. Un trecut asumat, nu ascuns: Bărbatul care nu se teme să vorbească despre eșecuri, despărțiri sau greșeli fără să joace rolul de victimă este adesea cel care a înțeles ceva esențial. O lady nu cere perfecțiune, ci conștiință. Nu trecut ideal, ci prezent asumat.

O lady adevărată nu se îndrăgostește de aparență, ci de tonul vocii, de modul în care e privită fără să fie invadată, de felul în care este ascultată până la capăt.

Ea nu mai iubește cu nesaț, ci cu discernământ. Și tocmai din acest motiv, iubirea pe care o oferă, și cea pe care o acceptă, capătă o greutate rară: aceea a lucrurilor cu adevărat prețioase.

"Dacă îți plac femeile cu fundurile mari, atunci întâlnește-te cu o femeie cu fundul mare."

Dacă îți plac femeile slabe, atunci fii cu o femeie slabă.

Dacă îți plac femeile cu sânii mari, atunci întâlnește-te cu o femeie cu sânii mari.

Nu e nimic rău în a face ceea ce îți place.

Problema este să fii cu o femeie de care nu ești atras, ceea ce o face să se simtă rău, urâtă și niciodată suficient.

Nu e corect să ai o prietenă și totuși să trimiți mesaje sau să cauți alte persoane.

Dacă nu o consideri pe prietena ta cea mai frumoasă femeie din lume, atunci desparte-te de ea.

Dă-i libertatea de a găsi pe cineva care vede în ea ceea ce tu nu ai văzut.

Nu fi egoist.

Respect-o sau las-o să plece. ” 

PUNEȚI CAPĂT CICLULUI FAMILIAL TOXIC

Dacă provii dintr-o familie de bețivi, fă ca acest ciclu să se încheie cu tine. Fie ca beția să nu treacă niciodată prin tine la generația următoare.

Dacă provii dintr-o familie de ratați, nimeni nu ajunge să termine școala sau să meargă la universitate; pune capăt acestui ciclu și atinge cel mai înalt nivel în studiu, dovedește că până și arborele tău genealogic poate produce un intelectual.

Dacă căsătoriile rudelor tale nu durează niciodată, căsnicia părinților tăi a fost o dezamăgire; pune capăt acestui ciclu, când te căsătorești, ai o căsnicie făcută să dureze.

Dacă ești bărbat și tatăl tău obișnuia să o bată pe mama ta; pune capăt acestui ciclu, fii opusul tatălui tău și iubește-ți soția așa cum ar trebui să o facă un bărbat adevărat.

Dacă provii dintr-o familie tribală în care deciziile sunt luate prin prisma obiectivelor tribale; pune capăt ciclului, arată familiei tale că dragostea nu cunoaște triburi.

Dacă familia din care provii a trăit în sărăcie; pune capăt acestui ciclu, fă bani, ridică-ți familia la bunăstare.

Dacă membrii familiei tale sunt cunoscuți în mare parte pentru mediocritate sau acte rușinoase; pune capăt acestui ciclu, fii excelent și de succes, adu mândrie numelui familiei tale.

Dacă oamenii din familia ta sunt cunoscuți ca fiind răi,reci și temperamentali; pune capăt acestui ciclu, lucrează pentru a fi prietenos,cald și abordabil.

Dacă familia ta a fost implicată în vrăjitorie, sinucidere, blesteme și impietate; pune capăt acestui ciclu, introdu-L pe Dumnezeu în arborele tău genealogic, declară că în ceea ce mă privește pe mine și casa mea, vom sluji Domnului!

Nu trebuie să duci mai departe neajunsurile din familia ta pe linie genealogică până la generația următoare. Iubește-ți familia, dar învață din greșelile lor. Nu ai niciun cuvânt de spus în determinarea familiei în care te naști, dar poți determina cine vei deveni și ce fel de viitor și familie vei avea. Deciziile tale afectează generațiile viitoare.

Tati și Sofia - dragostea unui tată pentru fetita lui

Tati și Sofia - dragostea unui tată pentru fetița lui

 „Copiii mei n-au scris pe pereți. Copiii mei nu au făcut mizerie pe jos când erau mici și mâncau. Copiii mei nu au avut jucăriile împrăștiate.” Așa îmi spune tata uneori. Cu multa mândrie. Pentru el, toate acestea sunt semnele unei educații bune, ale unei case în care copiii știau cum să se poarte.

Dar oare ce înseamnă cu adevărat toate astea? Să nu scrii pe pereți, să nu faci mizerie, să nu împrăștii jucării? Sunt ele dovezi ale unui copil bine crescut sau ale unui copil care a învățat devreme să nu deranjeze, să nu exploreze prea mult?

Nu cumva e vorba despre control, despre reguli stricte, despre dorința adultului de a avea o casa in ordine cu orice preț? Chiar și cu prețul libertății copilului. Și nu este vina lui. Și el a crescut cu aceleași reguli, cu aceleași standarde de liniște și curățenie care l-au făcut să creadă că așa arată un copil bun.

Privind acum lucrurile din afară si avand meseria pe care o am, nu pot să nu mă întreb: ce se întâmplă cu un copil care nu are voie să greșească, să murdărească, să se joace în voie? Ce rămâne din copilărie dacă ea trebuie să fie mereu curată, prea liniștită și foarte ordonată?

Nu judec ceea ce a făcut tatăl meu. Știu că a făcut tot ce a știut mai bine, cu intenții bune. Dar cred că e important să recunoaștem că o casă prea curată, în care copiii nu lasă urme, poate insemna o copilărie trăită cu teamă.

Poate că pereții murdari cu carioci și podelele pline de firimituri spun, de fapt, povestea unor copii care se simt în siguranță. Care se simt liberi. Și poate că dezordinea aceea enervantă, e de fapt semnul unei copilării trăite cu bucurie.

Azi, ca adult, nu mai pot schimba trecutul. Dar pot să privesc altfel viitorul. Și dacă vreodată un copil va vrea să scrie pe pereți în casa mea, o sa scrie. O sa facă firimituri pe podea, o sa fie murdar la gura si o sa aibă jucăriile împrăștiate.

Edictum Dei:

Ne aflăm din nou în acel sezon dulce și plin de speranță, când mirese radiază, nașii transpiră, și domnișoarele de onoare se roagă în taină să le vină și lor rândul. Sezonul nunților este frumos – dar este și periculos. Este periculos pentru că mulți intră în această aventură sacrosanctă cu aceeași seriozitate cu care și-ar alege tapetul pentru bucătărie. Și din păcate, când rochia albă este împachetată și tortul se termină, prea mulți tineri căsătoriți descoperă că n-au făcut un legământ – ci doar o înțelegere sentimentală care nu poate sta în picioare când vin vijeliile vieții.

Trăim într-o cultură care a reușit performanța monumentală de a produce oameni cu diplome în dezvoltare personală, dar care n-au habar cum să-și țină o promisiune. Și aceasta se vede mai ales în fragilitatea căsniciilor din primele lor luni și ani. Studiile – și mai important, bisericile – ne arată că primele trei până la cinci ani de mariaj sunt de departe cei mai vulnerabili. Nu pentru că mariajul este greșit, ci pentru că oamenii intră în el fără instruire.

Aici este problema: majoritatea tinerilor intră în căsătorie cu ideea că aceasta le va aduce fericirea. Dar mariajul nu este o lampă fermecată care îți îndeplinește dorințele, ci o forjă în care caracterul se modelează sub presiunea slujirii reciproce. Când el credea că ea va fi o muză etern zâmbitoare, iar ea credea că el va fi un poet romantic neîntrerupt, se produce coliziunea cu realitatea: gătit, facturi, conflicte, diferențe de ritm și stil. Iar fără o teologie solidă a căsătoriei, căsnicia crapă.

Divorțul, mai ales în primii ani de mariaj, lasă răni adânci. Cei ce divorțează la puțin timp după nuntă nu doar că pierd un partener – pierd o viziune, o identitate, o promisiune. Mai ales în rândul tinerilor, divorțul devine o rană identitară care sapă în profunzimea sufletului: "n-am fost suficient de bun(ă)”, "nu merit iubire”, "mă voi proteja de acum încolo, nu voi mai risca”. Iar acești oameni poartă cu ei, ani întregi sau pentru tot restul vieții, un gust amar care le otrăvește orice nouă relație.

Divorțul este nu doar dureros, ci formativ. Îți formează cinismul. Îți sabotează încrederea. Iar cultura care normalizează "despărțirea pașnică” ignoră complet faptul că despărțirile nu sunt niciodată pașnice în sufletul omului. Mai ales când ai promis un legământ și l-ai rupt.

O altă cauză pentru acest haos? Refuzul modern de a vorbi despre roluri și responsabilități în mariaj. Bărbatul nu știe că este chemat să fie preot, rege și profet în casa lui. Nu știe că trebuie să iubească sacrificial, să conducă cu curaj și să protejeze cu blândețe. Femeia nu știe că este chemată să respecte, să sprijine, să creeze un cămin – nu doar o casă, ci o lume întreagă în care copiii cresc și iubirea prinde rădăcini.

Dacă am înțelege că mariajul este o scenă pe care se joacă una dintre cele mai mari drame ale Scripturii – Cristos și Biserica – atunci am înțelege că nu este vorba doar de fluturi în stomac. Este vorba de renunțare la sine, de iertare, de sfințenie și de dragoste care se sacrifică.

Căsătoria: cel mai minunat dar de la Dumnezeu pentru om

Și iată de ce, cu toate riscurile și luptele ei, căsătoria rămâne unul dintre cele mai frumoase daruri ale lui Dumnezeu. Într-o lume în care totul se consumă, căsătoria este un altar. Într-o lume în care totul e tranzacție, căsătoria este o alianță. Într-o lume în care oamenii sunt folosiți, mariajul este locul în care ești ales – nu pentru ce poți oferi, ci pentru că ai fost iubit.

Dumnezeu a spus: "Nu este bine ca omul să fie singur.” Și El nu a spus asta pentru că Adam era plictisit, ci pentru că dragostea cere comunitate, iar căsătoria este cea mai adâncă formă de comuniune omenească pe care o avem.

Fericirea nu înseamnă lucruri, ci oameni

Într-un final, trebuie să recunoaștem că fericirea nu se găsește în vacanțe exotice, gadgeturi sau promovări. Fericirea înseamnă să ai pe cineva cu care să împarți toate acestea – și chiar să le pierzi împreună. Fericirea este să te știi iubit, și să iubești cu tot ce ai. Nu în libertinaj, ci în siguranța unui legământ de căsătorie. Nu în fuga după noutate, ci în statornicia unei promisiuni.

Căsnicia – cea care îți vindecă sufletul, frumoasă, statornică – este marea operă a vieții. Este locul unde ne crește caracterul, unde învățăm răbdarea, iertarea și jertfa. Este școala sfințeniei și grădina bucuriei.

Așa că, dragă mire, dragă mireasă, dragă creștin care visezi la căsătorie: nu te teme de legământ. Pregătește-te pentru el. Intră în el cu inima smerită și flămândă după cunoașterea tainelor căsătoriei fericite. Și când vor veni ploile, vei descoperi nu doar tăria stâncii pe care ai găsit adăpost, ci și slava soarelui de dincolo de nori: căsătoria în Hristos, trainică și frumoasă ca o cetate pe stâncă.

PS: O căsătorie frumoasă și de succes nu este o întâmplare. Ea se clădește cu intenție și înțelepciune. Reformarea Căsătoriei te invită să descoperi tainele unei vieți de familie după voia lui Dumnezeu.

 

Este foarte dificil să colaborezi cu un om care funcționează în spiritul competiției.

Când discutăm despre o plantă care crește, există cineva care pune în pământ sămânța, cineva care o udă periodic, dar Dumnezeu este cel care o face să crească și să dea rod.

Cel care seamănă are meritul său, cel care se ocupă de irigat are meritul său și este corect ca fiecare să fie recompensat în funcție de munca sa, dar fără Dumnezeu acea sămânță nu ar da rod.

Noi toți avem partea noastră de făcut în Planul lui Dumnezeu, noi toți avem un rol și ar fi de dorit ca noi toți să lucrăm împreună/ în aliniere cu Dumnezeu.

Noi putem să plantăm diverse „semințe”, noi putem să alegem un „sol” prielnic și să asigurăm „apa” necesară, dar nimic nu crește fără acordul lui Dumnezeu.

Noi putem construi diverse lucruri și putem alege pe ce fundație le construim, dar nu există o fundație mai solidă decât cea realizată în acord cu Legile divine.

Noi putem alege să construim în colaborare cu Dumnezeu sau ignorându-l pe Dumnezeu, lucrând pe cont propriu.

Construiți în colaborare cu Dumnezeu, nu o faceți pe cont propriu, dacă vreți să realizați ceva durabil!

Dumnezeu este în favoarea colaborării, a unității, a ordinii. Atunci când se adună doi sau mai mulți în numele Său, Dumnezeu le crește exponențial puterea acestora.

Dumnezeu ne învață că sunt unele lucruri pe care nu le poți face de unul singur, că ai nevoie de Puterea Sa pentru a le realiza.

Tocmai de aceea întunericul încearcă să ne învrăjbească, să ne facă să ne atacăm unii pe alții, să funcționăm în spiritul competiției/ concurenței, nu al colaborării. (TD Jakes) Traducerea Mihaela Dan

Suntem într-o perioadă în care contează foarte mult faptul că-ți urmezi Chemarea.

Dacă tu îți urmezi Chemarea, Grația divină este asupra ta și practic, tu aduci Grația divină oriunde te afli.

Oriunde te duci, mergi cu încredere, fiindcă Dumnezeu veghează asupra ta! Poate că tu nu vezi că îngerii te însoțesc, dar ei sunt acolo.

Noi nu știm când se va încheia viața noastră; doar Dumnezeu știe. De aceea ar fi de dorit să fim atenți în fiecare zi cum îi tratăm pe semenii noștri și să urmăm Calea pe care ne ghidează Dumnezeu, să comunicăm în fiecare zi cu Dumnezeu și să iertăm.

Nu ne putem permitem să ne irosim timp și energie pentru a întreține conflictele cu alții, nu ne permitem să ne irosim viața cu resentimente, ură, dorință de răzbunare. Spațiul pe care-l ocupă în interiorul nostru astfel de emoții poate fi ocupat de binecuvântări, dacă suntem dispuși să iertăm și să ne eliberăm mintea de cei care ne-au judecat/ rănit/ atacat. (John Gray) Traducerea Mihaela Dan

Înainte ca somonul să fie consumat pe scară largă, codul era o specie foarte populară, se mânca peste tot în lume.

Codul se pescuia într-o anumită zonă, dar acesta trebuia transportat în locuri îndepărtate din lume și pentru asta la început transportul se făcea cu trenul și dura mult, iar când ajungea la destinație, peștele, deși era băgat în gheață, nu mai era proaspăt, nu era bun la gust când îl găteau.

Firmele care se ocupau cu pescuitul au încercat atunci altă variantă: au băgat peștii vii în acvarii mari și așa erau transportați cu trenul până la destinație. S-a dovedit că nici dacă erau vii, atunci când ajungeau la destinație nu aveau un gust bun. Erau vii, dar nu erau „proaspeți”.

Următoarea variantă la care au apelat firmele respective a fost să lase peștii vii, dar în acvariile acelea mari în care erau transportați, erau puși și câțiva pești din specia Catfish, ce se hrănesc cu cod. S-a dovedit că atunci când ajungeau la destinație și erau gătiți, peștii din specia cod erau proaspeți, aveau un gust foarte bun.

De ce se întâmpla asta? Pentru că în cele câteva zile cât dura drumul, peștii din specia cod din acvariu erau tot timpul alerți, ca să nu fie mâncați de peștii Catfish. Asta îi ținea „proaspeți”.

În schimb, când erau doar peștii cod în acvariu, aceștia nu se confruntau cu niciun pericol, „lâncezeau”. Erau vii, dar nu mai erau „proaspeți”.

Unii dintre voi ați prefera să fiți într-un „acvariu” în care nu există niciun pește Catfish, să nu vă confruntați cu niciun fel de probleme/ încercări, să lânceziți toată viața în „siguranță”, dar asta vă împiedică să evoluați.

Dumnezeu vă trimite periodic pești Catfish tocmai pentru a vă ține „proaspeți”.

Voi nu învățați nimic nou dacă nu vă confruntați cu o problemă nouă. Voi nu deveniți mai curajoși, mai înțelepți, mai responsabili, dacă nu vă confruntați cu noi încercări. Voi nu vă mobilizați toate abilitățile/ talentele/ Darurile, nu vă mișcați cu toată viteza înainte dacă nu este un pește Catfish pe urmele voastre.

Voi nu ajungeți să vă apropiați de Dumnezeu dacă nu este pe urmele voastre un pește Catfish. (TD Jakes) Traducerea Mihaela Dan

Oksana ·

CE SE AFLĂ ÎN SPATELE CORTINEI?

Umbra feminină:

Frică de abandon

Dorință de control emoțional

Nevoie de validare

Fantasma salvării

Supraevaluarea rolului de mamă ca identitate completă

Umbra masculină:

Frică de intimitate reală

Evitarea vulnerabilității

Dorința de posesie

Nevoia de a-și hrăni imaginea de “rege”

Frică de eșec, mascată prin dominare

ADEVĂRUL DINTRE EI: ÎNTÂLNIREA NU ESTE IUBIRE

Majoritatea relațiilor sunt asocieri între nevoi, nu unioni între suflete.

Sunt contracte tacite: „Tu îmi acoperi rana, eu îți ofer validare.”

Sunt răspunsuri la dureri nespuse, nu la chemări ale inimii.

ȘI TOTUȘI… EXISTĂ O CALE

Atunci când:

Femeia nu mai cere să fie salvată, ci devine femeia care se roagă.

Bărbatul nu mai cere să fie servit, ci devine bărbatul care protejează.

Ambii aleg să nu se mai iubească pentru ce primesc, ci pentru cine sunt.

Când Dumnezeu (IUBIREA) e în centrul căsniciei, nu ego-ul.

Abia atunci relația devine loc de vindecare, templu de transformare, spațiu sacru pentru har.

Nu, o femeie nu pleacă pentru că nu o iubești. Pleacă pentru că nu se mai simte iubită. Pentru că se simte cerută, dar nu dorită. Aleasă pentru ce face, nu pentru cine este. Pentru că e observată doar când lipsește ceva, dar niciodată când e acolo, prezentă, întreagă și tăcută. Pleacă atunci când nu i se respectă timpul, liniștea, odihna, trupul, feminitatea.

Pleacă atunci când i se invalidează sentimentele și nevoile. Când nu mai vezi că mâinile ei sunt tot mai obosite, că zâmbetul ei e tot mai reținut, că râsul pe care îl iubeai se aude tot mai rar. Pleacă atunci când totul este despre ce „faci tu pentru ea”, dar nimic despre cum se simte ea lângă tine. Pleacă atunci când o întrebi ce nu-i convine, ce vrea mai mult, în loc să te întrebi „Oare sunt destul de bun pentru ea, oare se simte iubită? Nu cumva nu-i mai sunt sprijin, ci povară?”

Pleacă atunci când tăcerea ei ți se pare normală, dar orice reacție te deranjează. Când efortul ei devine un obicei de care nici nu mai ești conștient, iar o mică greșeală sau omisiune devine motiv de mustrare.

Pleacă atunci când ceea ce spun și simt alții ajunge să cântărească mai mult decât ceea ce spune și simte ea. Când vocea ei nu mai e auzită, când trăirile ei sunt minimalizate, când adevărul ei este mereu pus sub semnul întrebării, în timp ce alte voci, mai comode, mai convenabile, devin lege.

Pleacă atunci când simte că, lângă tine, a rămas singură cu toate: cu grijile, cu treburile, cu emoțiile ei.

Pleacă atunci când o faci să se simtă vinovată pentru că are nevoie de afecțiune, de timp, de liniște. Pleacă atunci când o asculți doar ca să-i răspunzi și să te aperi, nicidecum ca să o înțelegi.

Pleacă atunci când obosește să îți ceară ceea ce ar fi trebuit să vină de la sine.

Pleacă atunci când încetează să mai spere și nu mai găsește în suflet puterea de a aștepta ceea ce, în adâncul inimii, știe că nu va primi niciodată.

Irina Binder

Lacramioara Gîrțu

O femeie pleacă uneori mult prea târziu, când sufletul e sfărâmat într un infinit de cioburi, când a devine invizibila, când simte ca nu mai e ,,ea,, când deja a renunțat la prea mult, la prea tot, când necuvintele nu se mai nasc dimineața, când pașii ii devin nesiguri. O femeie pleacă pentru ca în sfârșit a înțeles ca în tot ce se întâmpla nu-i doar vina ei. O femeie pleacă... se trezește în dimineață de după și cu surprindere își da seama ca cerul e albastru, ca necuvintele pot inflori a cuvinte..., ca exista doar azi și fiecare azi trebuie trăit cu bucurie.

Elena Fira

Barbatii care au crescut in familii unde mamele lor au fost tratate cu raceala, fara suport moral, emotional, cred ca tipul ala de Dragoste e model, cu timpul ajung sa se refugieze in vicii extreme, nefiind capabili sa-si recunoasca lipsurile si greselile, crezand ca nu o sa mai fie barbati. Si atunci Femeia devine barbatoasa ceea ce nu e firesc si Natural. De aici tot mai multe femei doresc sa fie singure. Frumusetea vine din armonie. Femeia frumoasa putin mai matura, Barbatul puternic si cu sensibilitate, nu frustati feminini.

Din 24 de ore ale unei zile, cât timp îi aloci lui Dumnezeu?

Din 24 de ore ale unei zile, câte ore primește căsnicia ta?

Din 24 de ore ale unei zile, câte ore primesc copiii tăi?

Nu poți culege recolte mari de pe un lot de teren de care nu te-ai ocupat mai deloc. Ce investești, aia primești.

Știi ce va funcționa cel mai bine în viața ta? Lucrurile de care te ocupi cel mai mult, cărora le acorzi cea mai mare parte din timpul, atenția și energia ta.

Poți să te rogi până cazi lat, dar asta nu va schimba situația: lucrurile care funcționează cel mai bine în viața ta sunt cele în care investești cel mai mult timp, atenție, energie. Schimbă modul în care investești în diverse zone ale vieții tale și vei vedea că rezultatele se vor îmbunătăți.

Uneori, dacă vrei să schimbi niște lucruri în viața ta, nu este cazul să te rogi ca Dumnezeu să le schimbe, ci este suficient ca tu să schimbi nivelul investiției pe care o faci în acel domeniu.

Dacă tu faci o investiție foarte mică într-un domeniu, o să obții de regulă un profit foarte mic. Și nu mă refer doar la investițiile financiare.

Sunt oameni care au obținut rezultate mai bune decât voi într-o anumită zonă a vieții lor și asta nu s-a întâmplat pentru că sunt mai buni/ valoroși/ pricepuți/ competenți decât voi, ci pentru că au investit mai mult timp/ atenție/ energie în acea zonă. Voi v-ați irosit timpul cu tot felul de lucruri care nu contează cu adevărat, pe când ce ei au investit acel timp în zona în care voiau să obțină rezultate mai bune.

De ce sperați să excelați în domenii în care investiți foarte puțin? Sau mai bine zis, dacă vă doriți să excelați într-un anumit domeniu, de ce vă sabotați singuri făcând investiții mici în acel domeniu? De ce vă pierdeți timpul cu atâtea lucruri care nu contează cu adevărat și ajungeți în situația să nu mai aveți suficient timp și energie ca să investiți în ceea ce chiar contează?

Ca să poți să faci investiții mari în acele zone ale vieții tale, care contează cu adevărat, este necesar să înveți să spui „Nu” și să nu mai investești timp/ atenție/ energie în acele lucruri/ situați/ relații/ activități care nu contează cu adevărat.

Eu sunt foarte rezervat cu oamenii care se oferă voluntari pentru toate activitățile pe care le desfășurăm în comunitatea noastră, fiindcă îmi este clar că nu vor avea timp să facă bine toate acele lucruri pe care și-au asumat să le facă, deci nu mă pot baza pe ei.

Principala voastră resursă - una limitată - este timpul, nu sunt banii. Când tu nu poți spune „Nu”, îți vei ocupa timpul cu tot felul de lucruri/ persoane care nu sunt cu adevărat importante și nu vei mai avea suficient timp pentru lucrurile/ persoanele care sunt cu adevărat importante.

Este esențial să înveți să fii extrem de selectiv când e vorba despre lucrurile cărora le spui „Da”, pentru că atunci când spui „Da” unui anumit lucru, tu spui „Da, îmi voi investi timpul, atenția, energia în acest lucru”. Conștientizează că în acest caz tu faci o investiție din niște resurse care sunt limitate. Îți permiți să faci asta? Merită acel lucru investiția pe care o faci?

Este ESENȚIAL să fiți foarte selectivi în modul în care vă investiți timpul. (TD Jakes) Traducerea Mihaela Dan

Timpul meu - ca și al vostru - este limitat la 24 de ore pe zi și dacă vreau să-mi ating cel mai înalt potențial este necesar să-mi investesc cu mare atenție timpul și energia.

Nu poți da rod bogat în ceea ce ești menit să faci, dacă nu ești capabil să spui „Nu” la ceea ce nu este cu adevărat important, la ceea ce nu este aliniat cu Calea ta. Dacă le spui „Da” tuturor, de câte ori îți cer/ propun ceva, pur și simplu nu ai timp să le faci pe toate; de aceea este necesar să înveți să spui „Nu”.

Soția mea merge pe următorul principiu: „Eu nu pot fi prietena tuturor. Nu pot să răspund la fiecare mesaj, la fiecare email, la fiecare apel telefonic, nu pot să stau și să-i ascult pe toți cei care mă sună ca să-și verse necazurile, ca să se plângă de diverse lucruri, ca să-mi ceară ceva, care au chef de vorbă și n-au cu cine să discute, etc, pentru că nu aș mai avea timp pentru cei din propria familie”.

Soția mea nu este dispusă să facă o prioritate din mare masă a oamenilor, în defavoarea oamenilor care sunt cei mai importanți pentru ea. Pentru că știe că în fiecare zi are o „cantitate” limitată de timp și de energie pe care o poate investi, nu își asumă lucruri pe care nu este sigură că le poate face. Nu își asumă niciodată mai mult decât poate duce.

Și am avut de învățat de la ea din acest punct de vedere, pentru că uneori inima mea mă face să spun „Da” unor persoane atunci când simt că deja sunt epuizat și ajung să am mai mare grijă de alții decât am de mine. Iar asta are consecințe.

Ca să dai rod bogat este necesar să tai crengile uscate din viața ta. Uită-te bine în viața ta, fii sincer cu tine însuți și observă ce anume nu funcționează și taie acele crengi uscate, fiindcă ele îți consumă timp și energie care pot fi utilizate cu mai mult folos în alte zone ale vieții tale. (TD Jakes) Traducerea Mihaela Dan

Nu mai faceți investiții mari de timp și energie în oameni care au intrat de curând în viața voastră, care încă n-au dovedit că sunt dintre cei care vor rămâne alături de voi și că aduc plus valoare în viața voastră!

Unii oameni intră în viața voastră pentru un sezon. Nu vă grăbiți să investiți tot ce aveți în acești oameni care mai devreme sau mai târziu vor ieși din viața voastră! Așteptați să vedeți dacă merită să faceți investiții mari în relația voastră, nu vă grăbiți să le dați timpul și atenția voastră, în detrimentul unor persoane care sunt de mult timp alături de voi și pe care știți că vă puteți baza! Nu neglijați oamenii care s-au dovedit a fi de încredere, în favoarea unora care au intrat de curând în viața voastră și pe care nici nu îi cunoașteți prea bine!

Eu am un principiu: dacă în relația noastră tu ai făcut un pas în spate, fac și eu un pas în spate. Dacă tu investești mai puțin timp și energie în relația noastră, înseamnă că nu este importantă pentru tine și nu am să mă agăț de tine, nu o să fac eforturi suplimentare ca să te conving să mă păstrezi în preajma/ viața ta. Dacă tu nu ești interesat să investești în relația cu mine, accept asta și-mi reduc și eu investițiile în relația noastră.

În trecut eram foarte deschis în a primi oameni noi în viața mea, investeam mult în acele relații noi, ofeream iar și iar, după mai mult timp constatam că doar eu eram cel care oferea în relația noastră și mă supăram pe acei oameni care profitau de mine.

Dar la un moment dat mi-am dat seama: „Nu ar trebui să fii supărat pe ei, ar trebui să fii supărat pe tine însuți, fiindcă tu te grăbești să oferi foarte mult în relațiile cu alții, fără să faci o selecție și tu le permiți să profite de tine”.

Dacă eu torn un litru de apă într-un pahar, de ce m-aș supăra pe pahar că nu poate cuprinde tot acel litru de apă, că mare parte din apă se varsă/ irosește? Doar am văzut că era un pahar, când am început să torn apă în el; era evident că nu poate conține un litru de apă.

Așa am învățat să „torn” doar atât cât poate cuprinde recipientul respectiv. Nu mai irosesc „apa” prețioasă turnând-o în recipiente prea mici pentru ce am eu de oferit.

Nu vă mai plângeți că X sau Y v-a sfărâmat inima! Voi înșivă v-ați sfărâmat inima, pentru că v-ați grăbit să turnați toată „apa” pe care o aveați în niște indivizi care erau doar niște pahare mici. Știați de la început că sunt pahare mici, dar asta nu v-a oprit să turnați în ele toată „apa” pe care o aveați, sperând că pe măsură ce turnați, acel pahar se va transforma într-un butoi. Nu, lucrurile nu funcționează așa.

Oamenii profită de voi pentru că voi le-ați permis să facă asta, pentru că au văzut că le merge. V-ați făcut-o cu mâna voastră, nu mai dați vina pe acei oameni!

Învățați să spuneți „Nu”. Stabiliți limite în relații. Și dacă vedeți că într-o relație voi oferiți mult peste ceea ce oferă celălalt, puneți punct acelei relații. (TD Jakes) Traducerea Mihaela Dan

Atenție la neatenție: 5 TACTICI pe care femeile narcisiste le folosesc să te distrugă.

Este la fel de valabil si in cazul barbatilor narcisisti.

Dacă ești prins în relația cu o femeie narcisistă, să știi un lucru:

Ea este maestră în arta manipulării. Se va strădui să impresioneze străinii, având o imagine publică impecabilă și fermecătoare, în timp ce pe tine—bărbatul pe care pretinde că-l iubește—te va trata cu dispreț în privat. Este un joc bine pus la punct:

își construiește o imagine publică strălucitoare, astfel încât, dacă tu îndrăznești să vorbești despre comportamentul ei toxic, alții nu te vor crede.

Ei o vor vedea ca pe femeia perfectă, bună și plină de grijă, iar pe tine te vor judeca drept cel cu probleme. Această atitudine ipocrită are scopul de a te izola, făcându-te să te simți prins și să-ți îndoiești propria percepție asupra realității.

Femeile narcisiste folosesc tactici calculante și periculoase pentru a te menține confuz, controlat și epuizat emoțional.

Iată cinci strategii cheie pe care le folosesc pentru a te manipula și a-și proteja imaginea:

”Bombardarea cu afecțiune pentru a te face dependent”

La început, te va copleși cu afecțiune, admirație și atenție.

Această fază se numește *love bombing* (bombardare cu afecțiune)

și are rolul de a te face să simți

că ești cel mai important om din viața ei.

Te va împovăra cu complimente, va petrece cât mai mult timp

alături de tine și te va face să crezi că ea este „acea persoană”.

Aceasta este o capcană menită să te lege emoțional și să creeze o profundă dependență.

Odată ce ești complet investit, bombardarea cu afecțiune încetează, iar adevăratul joc începe.

În “Arta seducției”, Robert Greene detaliază cum manipulatorii folosesc farmecul ca armă, seducându-te doar pentru a-și dezvălui ulterior adevăratele intenții.

“Gaslighting-ul pentru a-ți denatura realitatea”

Una dintre cele mai viclene tactici

ale narcisiștilor este *gaslighting-ul*.

Ea va răsuci conversațiile,

va nega lucruri pe care le-a spus sau făcut, și te va face să-ți îndoiești

propria memorie și percepție.

Poate să spună ceva răutăcios,

apoi să pretindă că nu s-a întâmplat când o confrunți, făcându-te să-ți pui la îndoială sănătatea mintală.

Scopul este să te destabilizeze psihic, astfel încât să începi să nu mai ai încredere în propria judecată.

În “Cele 48 de legi ale puterii”, Robert Greene explică cum controlul percepției cuiva este una dintre cele mai puternice forme de manipulare.

Prin denaturarea realității tale, ea slăbește încrederea ta în tine și te face mai ușor de controlat.

“Triangularea pentru a induce gelozie și incertitudine”

Femeile narcisiste adesea aduc o a treia persoană în ecuație pentru a te face să te simți nesigur și dezorientat.

Această tactică se numește *triangulare*.

Poate menționa casual cât de mult

o admiră sau o respectă un alt bărbat,

sau ar putea flirta subtil în fața ta,

făcându-te să te simți inadecvat.

Această tactică are două scopuri:

îi hrănește ego-ul și te menține într-o stare de insecuritate.

Prin compararea constantă cu alții,

îți subminează încrederea în sine

și te face să alergi după validarea ei.

Triangularea este o metodă clasică de a crea gelozie, control și haos emoțional.

“Jocul victimei pentru a manipula prin milă”

Când o femeie narcisistă este pusă la punct sau confruntată, va juca carta victimei, făcând să pară că ea este cea care suferă.

Poate plânge, se poate victimiza sau poate pretinde că o maltratezi—în timp ce ignoră complet propriul comportament toxic. Scopul acestei tactici este să obțină mila ta și a celor din jur.

Prin poziționarea drept victimă, te face să te simți vinovat și responsabil, menținându-te în relație din obligație.

În “Cele 48 de legi ale puterii”, Greene avertizează despre cei care manipulează prin milă, transformând vulnerabilitatea într-o armă.

“Deplasarea constantă a vinovăției pentru a te păstra în defensivă”

O femeie narcisistă rareori (dacă vreodată) își va asuma responsabilitatea pentru acțiunile sale.

În schimb, va da mereu vina pe tine, făcându-te să simți că totul este din vina ta. Dacă aduci în discuție comportamentul ei răutăcios, ea se va eschiva și va sublinia defectele tale, lăsându-te cu sentimentul de vinovăție și nedumerire.

Această tactică te menține în defensivă, deturnând atenția de la propriile ei defecte și punându-ți povara pe umeri.

Prin menținerea într-o stare constantă de insecuritate, ea păstrează controlul și evită orice responsabilitate.

Această deplasare a vinovăției este comună la manipulatorii care refuză să-și asume consecințele acțiunilor lor.

Concluzie

A avea de-a face cu o femeie narcisistă este ca un joc trucat în care fiecare mișcare a ta este folosită împotriva ta.

Ea te va lega prin *love bombing*,

te va controla prin *gaslighting*,

te va menține nesigur prin *triangulare*,

va manipula prin jocul victimei,

și te va ține în defensivă prin deplasarea vinovăției.

Dacă simți că:

- îți îndoiești mereu realitatea,

- te întrebi dacă ai valoare,

- sau te simți izolat și confuz,

*este un semn clar că ai de-a face cu un narcisist.*

Pentru a te proteja:

- fii vigilent,

- recunoaște aceste tactici,

- amintește-ți că nu trebuie să tolerezi manipularea emoțională deghizată în dragoste.

Stabilește limite ferme, protejează-ți sănătatea mentală și fii pregătit să pleci dacă aceste tipare toxice persistă.

Nu lăsa imaginea ei publică să te păcălească—în spatele ușilor închise, adevărata ei față va apărea în cele din urmă.

Fii puternic, ai încredere în intuiția ta și refuză să fii doar o altă piesă pe tabla ei de șah.

*Tu meriți mai mult decât jocurile ei mentale!

"Infidelitatea nu începe în patul altcuiva. Începe mai devreme - în tăcerea dintre doi oameni care au uitat să se mai vadă. Începe când unul dintre ei povestește mai mult unui coleg decât acasă. Când râde mai mult la o glumă străină decât la o mângâiere cunoscută. Când cineva te ascultă cu interes, iar partenerul doar când ridici tonul."

Infidelitatea începe în gând și se instalează în minte. După, urmează restul. Și se întâmplă exact în ordinea asta. Infidelitatea începe când unul dintre cei doi începe, puțin câte puțin, să își transfere viața către altcineva. Altcineva-ul ăla care îi poate deveni refugiu. Și adăpost. De ce înșelăm? Totul din cauza unui singur lucru...din cauza iubirii. Și nu pentru că nu am avut-o, ci pentru că am pierdut-o, cândva, undeva, pe parcursul drumului dintre noi, unul spre celălalt. Undeva, ceva s-a rupt... Au murit, rând pe rând, micile gesturi de tandrețe, micile bucurii mărunte prin care ne surprindeam unul pe celălalt...au murit zâmbetele care nu ne părăseau altădată chipul, au murit îmbrățișările în care ne odihneam frământările sufletului...au murit, în final, visuri, speranțe , doruri, dorințe. Am murit, încet- încet, rând pe rând, noi în noi... fiecare înlăuntrul său. (Ivona Ifigenia)

 

VOCEA – OGLINDA CARACTERULUI UMAN

Ne întâlnim, adesea, cu oameni care spun un lucru, dar vocea lor ne face să simțim contrariul. De ce? Pentru că vocea nu știe să mintă. Ea păstrează, în vibrația ei, istoria interioară a omului: rănile, iubirile, trădările, focul sau frigul din inimă.

Ca expert în fizionomie, am învățat că vocea este una dintre cele mai fidele mărturii ale caracterului. Uneori, înainte ca o persoană să rostească un cuvânt, intuiești deja tonul vocii sale. Alteori, când vocea nu se potrivește cu chipul, intuiția îți șoptește: „Aici e o mască...”

Vocea joasă transmite forță, siguranță, senzualitate.

Vocea ascuțită trădează răsfățul, înșelătoria sau lipsa de profunzime.

Ritmul alert denotă nesiguranță.

Vocea armonioasă fascinează și cucerește.

Vocea obosită vorbește despre o inimă epuizată de greutăți.

Vocea tăioasă... ai ghicit – ascunde un temperament exploziv.

Vocea este mai mult decât sunet. Este o hartă.

Ea vorbește despre cine suntem dincolo de cuvinte.

În comunicare, 38% din impactul mesajului vine din voce, nu din ceea ce spunem.

De aceea, cei care învață să își cunoască vocea, să o echilibreze și să o folosească autentic... își rescriu viața.

Când asculți cu adevărat un om, nu-i asculta doar cuvintele.

Ascultă-i tăcerile dintre cuvinte. Ascultă-i tonul, volumul, ezitarea, curgerea.

Acolo este adevărul lui.

SuadaAgachi

A iubi nu înseamnă a ne privi unul pe celălalt, ci a privi amândoi în aceeași direcție. -Antoine de Saint-Exupéry

Un cuplu devine cu adevărat viu atunci când cei doi își aliniază pașii către o lucrare comună, născută din esența sufletului și hrănită de idealuri înalte. Nu doar iubirea care leagă inimile contează, ci focul care arde în centrul drumului lor împreună — focul unei misiuni clare, care cere asumare, ritm, răbdare și viziune.

Atunci când două ființe aleg să construiască nu doar o viață, ci o operă — o contribuție vie în țesătura lumii — ele aduc împreună o forță care transcede timpul. Devenind sprijin reciproc, se înalță reciproc. Iar din această înălțare se naște rodul: o idee, o lucrare, o prezență care vindecă, inspiră, înalță.

În perspectiva unei astfel de iubiri, sufletele nu se consumă, ci se aprind. Împreună devin arhitecții unui spațiu sacru în lume, locuit de sens, frumusețe și adevăr. Iubirea lor devine astfel o lumină lucrătoare.

Adevărata împlinire a unui cuplu este să lase în urma lor o lume atinsă de prezența lor. Acolo unde au fost, să rămână urme de bine, de claritate și de iubire activă.

SuadaAgachi

Dama Fără Secrete ·

Când un bărbat iubește o femeie, dar crede că n-o merită… se simte nedemn și ceva se rupe.

Nu în ea.

În el.

Nu pentru că ea i-ar fi cerut mai mult decât poate, ci pentru că, într-o lume în care a fost învățat să ofere doar când are totul „în ordine”, n-a știut că iubirea adevărată nu cere nici titluri, nici echilibru, nici momentul perfect.

Ea a venit cu tot.

Cu privirea care spune „te văd”.

Cu brațele care nu cer promisiuni, ci prezență.

Cu blândețea care nu vindecă, doar așază.

Cu răbdarea care nu așteaptă, doar calmează.

Cu dragostea care nu caută să repare, ci doar să trăiască... acolo, lângă el.

El era tot ce ea putea cuprinde: și bărbatul guraliv, și cel dur, și cel ironic, și copilul speriat care tremură în spatele ușilor bine închise.

Și-ar fi stat cu el chiar și în întuneric, fără să aprindă becurile. Doar să fie.

Să-i țină mâna. Să-l asculte. Să-l cuprindă fără să-l strângă, fără să-l frângă, fără să-l strivească.

Dar el… s-a uitat în oglinda lui și a văzut doar ce-i lipsește.

Ce i-a lipsit, poate, toată viața...

N-a văzut ce putea deveni alături de ea.

Ce ți-a lipsit în viață?!

Iubirea? Libertatea? Afecțiunea? Blândețea? Înțelegerea? Comunicarea? Încrederea? Aprecierea?

Poate i-a lipsit mereu ACEA voce care să-i repete neobosit: poți, ești capabil, ești suficient, ești iubit, ești bărbat, ești perfect în imperfecțiunea ta!

El poate încă purta urmele unei iubiri vechi.

Poate nu știa să stea într-un „noi”.

Poate se simțea gol pe dinăuntru și se temea că o va trage și pe ea în golul acela.

Dar ea nu voia să fie scut. Nici leac.

Voia doar să-i fie alături.

Nu ca să-l salveze, ci ca să-l țină de mână în timp ce el se regăsea în ritmul lui.

Ea nu cerea altar. Cerea adevăr.

Nu perfecțiune, ci puțin curaj.

Nu dovezi, ci să rămână.

Ea avea de oferit un acasă.

Fără pereți.

Fără condiții.

Doar un spațiu cald, între două palme întinse.

El n-a știut. Sau n-a putut. Sau a știut prea bine și tocmai de asta a fugit.

Nu pentru că n-a iubit-o, ci pentru că s-a temut că n-o poate iubi așa cum și-ar fi dorit ea.

Dar adevărul?

Ea l-ar fi iubit exact așa cum era.

Nu pentru ce avea, ci pentru ce era.

Și-ar fi crescut împreună, dar nu pe verticală, ci spre adânc.

Spre miez. Spre adevăr. Spre lumină.

Și poate că într-o zi, când liniștea din viața lui se va lovi de o amintire vie, o să-și amintească:

a fost odată o femeie care ar fi rămas, dacă ar fi fost lăsată.

O femeie care nu voia să-i vindece rănile.

Voia doar să stea acolo, lângă el.

Să nu-l doară singur.

Și poate că n-a pierdut-o...

 

28.06.2025