Ecaterina Conachi Vogoride, femeia care a făcut Unirea!

 

Tot EA, FEMEIA! Ea a salvat Tara! 

Numele Ei, al Ecaterina Conachi Vogoride, ar fi trebuit inscris in paginile istoriei ca infaptuitoarea Unirii, nu al barbatilor care apoi doar au cules laurii, iar de ea au trecut in tacere ca si cum nici n-ar fi existat.  

*

"Totul s-a întâmplat pentru că a existat o doamnă pe numele ei Ecaterina-Cocuța Vogoride, născută Conachi.

Revoluționarii de la 1848 au reușit după un deceniu de eforturi enorme ( erau foarte mulți cei care se împotriveau unirii, chiar și printre boierii neoși) să își îndeplinească cea mai mare dorință revoluționară. Unirea.

Dar era cât pe ce să nu se întâmple și proiectul să se ruineze. Caimacamul Vogoride, un fel de domnitor locțiitor pus de Poartă al Moldovei, orbit de promisiunile de preamărire făcute de otomani de a ajunge domnul Moldovei, a falsificat alegerile, pentru a arăta Marilor Puteri că dorință poporului nu este pentru unire. Astfel, chiar și puținii suporteri ai Unirii Principatelor ar fi înțeles care este "voința românilor" si ar fi renunțat în favoarea turcilor.

Doar că ambițiosul Vogoride avea pe cineva acasă pe care nu îl putea domina. Era însăși soția lui, cea cu care a avut 3 copii.

Înainte de unire, Cocuţa l-a convins pe Nicolae Vogoride să renunţe la desemnarea lui Constantin Catargiu sau Nicolae Cantacuzino ca miniştri, ambii recunoscuţi antiunionişti, ameninţând în caz contrar cu divorţul şi cu plata unor despăgubiri egale în cuantum cu zestrea sa, pierdută de soţ, în urma unor neinspirate plasamente. 

Cocuţa Conachi reproşa „veneticului din Fanar”: „Ai venit în ţară sărac lipit pământului, n-ai altă avere decât zestrea ce ţi-am adus-o eu. Îţi iert risipirea ce ai făcut-o, dar nu-ţi voi ierta trădarea faţă de neamul, faţă de ţara care ar fi trebuit să devie şi a dumitale. Cum nu ai astăzi altă avere decât a mea, aş putea, printr-un divorţ, să te aşez din nou pe paiele de unde te-am ridicat”.

Se pare că amenințările ei nu au funcționat până la capăt. Atunci, boieroaica a pus mâna pe scrisorile secrete ale soțului, care dovedeau că a măsluit alegerile, la cererea otomanilor și le-a trimis spre publicare prin intermediul lui Costache Negri și Dimitrie Rallet, cotidianului «L’Étoile d’Orient» („Steaua Dunării”), care fusese interzis la Iaşi şi apărea la Bruxelles. 

Scurte review-uri în limba română ale acestor epistole care au făcut înconjurul Europei, au fost publicate şi în Moldova sub numele de "Estract de scrisori secrete trimise caimacamului Moldovei de deosebite feţe politice".

Fiind prestigiul lor în joc, Regina Victoria și Împăratul Napoleon al III-lea (în calitate de reprezentanţi ai Puterilor Garante) s-au întâlnit la Osborne, au hotărât anularea alegerilor falsificate de Vogoride și repetarea lor sub atentă supraveghere. Rezultatul a fost covârșitor în favoarea unioniștilor. 

In paranteză fie spus, cred ca dovezile că alegerile pentru Adunarea ad-hoc din Moldova au fost falsificate în favoarea celor care se opuneau Unirii au adus în pragul rupturii chiar şi solida alianţă dintre Anglia şi Franţa, proaspeţii învingători din Războiul Crimeei. Anglia susţinea Turcia, adică separarea în continuare a Principatelor, iar Franţa, unde lobby-ul românesc era mai puternic, Unirea.

Ce a urmat, alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domn la Iași și apoi la București, a pus lumea în faţa faptului împlinit, chiar dacă, initial, Marile Puteri au căzut de acord ca românilor să li se permită o Unire formală, administrativă, dar cu doi domni, două guverne, două parlamente. 

După această înţelegere, alegerile au fost reluate, iar românii au speculat la maximum termenii acordului. Şi-au ales un singur domn, pe Alexandru Ioan Cuza. Se năștea România și datorită Ecaterinei-Cocuța Vogoride, născută Conachi .

După împlinirea actului Unirii l-a părăsit pe Nicolae Vogoride şi a călătorit prin Europa. După moartea acestuia, în 1862, s-a recăsătorit cu principele Emanuele Ruspoli,principe de Paggia-Suaza, senator şi sinodic al Romei, care a devenit unul dintre apropiaţii regelui italian Vittorio Emanuele II. Cu cel de-al doilea soţ, Ecaterina Conachi a avut cinci copii.

Cocuţa Conachi a cunoscut cele mai elitiste cercuri politice şi artistice italiene, fiind o susţinătoare convinsă a unirii italiene.

A murit la Genova în februarie 1870, dar rămăşiţele sale pământeşti au fost inhumate în biserica familiei din Ţigăneşti , din judeţul Galaţi. Asta i-a fost dorinţa.

Eu aș pune-o pe acesta femeie, de un curaj nebun pentru vremurile acelea, pe o bancnotă românească. Fără ea putea să nu fie nimic. Și nici măcar nu e o persoană istorică recunoscută."

Adina Stefanescu

O eroina uitata a micii uniri Cocuta Conachi

Multe dintre evenimentele istorice ale României au avut în spatele lor puterea și geniul unor femei. Posteritatea nu le-a recunoscut însă meritele în mod egal. Una dintre „victime” este Cocuța Conachi, fiica marelui cărturar moldovean Costache Conachi, o femeie bogată și cultivată, care a influențat decisiv Unirea Munteniei cu Moldova. Înainte ca Regina Maria să-și pună pecetea personalității ei uriașe pe Marea Unire de la 1918, o altă femeie, Cocuța Conachi, a fost „îngerul păzitor” al marelui eveniment din 1859. Ascultați-i povestea!

100 de bărbați și o femeie

Restaurat recent de Muzeul Național de Istorie, „Proclamarea Unirii”, faimosul tablou pe care Theodor Aman l-a pictat după ma­rele eveniment din ianuarie 1859, im­pre­sionează prin fiecare detaliu. Culorile s-au înviorat sub pensula migăloasă a specialiștilor, iar scena Unirii strălucește de parcă totul s-ar întâmpla acum. 

Din­colo de geamurile larg deschise înfăți­șate în tablou, se vede mulțimea agitată, mii de munteni veniți să sprijine numirea lui Alexandru Ioan Cuza ca domn peste cele două țări românești. Înăuntru, atmo­sfera divanului e tensionată: sub presiu­nea momentului, distinșii electori par sugrumați de papioa­nele elegante ce le întregesc ținutele protocolare – cămăși scrobite, vestoane strâmte și fracuri lungi, cambrate pe corp. 

Pe mesele dra­pate ceremonios cu catifea purpurie, foi de hârtie sunt azvârlite care pe unde, semn al agitației evenimentului. În mijlocul tablou­lui, trei bărbați gesticulează vehement, susținuți, tot prin gesturi, de majoritatea celor prezenți. În capătul sălii, un prelat ridică crucea în înaltul ta­vanului, consfințind măreața decizie de unire a Prin­cipatelor române sub unul și același domnitor, Ioan Cuza, ales, deopotrivă, la Iași și la București. 

Cu totul, să fie vreo 60 de bărbați în monumentalul tablou al lui Theodor Aman. Șaizeci de bărbați pe care pictorul i-a imortalizat, cu mare ardoare artis­tică, pentru eternitate. 

Singurul personaj care lip­sește din scena istorică pictată în amănunt este o femeie. O tânără abia trecută de vârsta adoles­cenței, patrioată și cura­joasă, fără de care Unirea din 1859 nu s-ar fi putut înfăptui: Cocuța Conachi.

„Proclamarea Unirii”, faimosul tablou al lui Theodor Aman

Cea mai bogată fată din toată Moldova

„De câte ori, Zulnio, prin­tr-a gurilor lipire/ Ți-am adeverit amorul, cu credință și iubire”. Boie­rul și cărturarul Costache Conachi, fost mare logo­făt al Moldovei, e trecut de 50 de ani când se îndră­gostește nebunește de Zulnia Negri, pe care o cântă în versuri pline de exaltare. 

Din dragostea aceasta tomnatică și pasio­nală dintre boierul-poet Conachi și văduva Zulnia (pe care o luase cu trei copii), se naște Ecaterina Co­nachi. Dar iubirea năpraznică avea să se stingă curând. Frumoasa Zulnia se prăpădește din viață după numai doi ani, așa că, pentru îndu­reratul poet, Ecaterina (Cocuța, cum îi spuneau cei ai casei) rămâne lumina ochilor săi. 

Om extrem de bogat, dar zgârcit, Costache Conachi e mână largă când vine vorba de mezina Cocuța, căreia îi oferă o copilărie de vis la moșia Țigănești, de lângă Tecuci, unde avea un domeniu în­nobilat cu un arc de triumf, cum nu se mai pome­nise prin Moldova ace­lui timp. 

Mai apoi, îi dă fetei o educație aleasă, cu profesori distinși, o trimite la școlile de fete cele mai bune din Europa, însămânțând în sufletul ei, totodată, și aspirațiile patriotice unioniste. 

Costache Conachi, bogatul tată al Cocuței

Când Cocuța trece de 15 ani, bătrânul tată, tot mai bolnav și mai slăbit, se grăbește să-i găsească o partidă si­gură fiicei sale – un tânăr vrednic, care să cinstească numele neamului și care să sporească, de s-o putea, frumoasa avere pe care i-o lăsa ca dotă Cocuței. 

Nu frumoasă din cale afară, dar foarte inte­ligentă și, pe deasupra, cea mai bogată fată din toată Moldova, Cocuța întorcea privirile mul­tora dintre tinerii tim­pului.

„Turcescul ginere” Vogoride

Pe cât de mult își iubește fata, pe atât de greșit alege soț pentru ea boierul Conachi. În ciuda multor preten­denți din familii boie­rești pământene, Co­nachi își mărită fata după un aventurier grosolan, agramat și, pe deasupra, cam scăpătat: Nicolae Vogoride, beizadeaua unui înalt dem­nitar grec de la Constanti­no­pol. 

Oficiată în 1846, nunta Co­cuței Conachi, nuntă mare, la care participă dom­nitorul Mihail Sturd­za, Mihail Kogăl­niceau, Vasile Alecsandri și alte fețe luminate, pune pe jar lumea bună a Moldo­vei. 

Cum să înstrăineze boier Co­nachi averea sa, de vreo 33 de sate, ridicată „cu sudoarea supușilor lui moldoveni”, unui „turcesc ginere”, un oarecare „jupân Vogoride”? 

Bâr­fele se adeveresc: în numai câțiva ani, „jupân Vogoride” toacă pe la Iași, în desfrâu și petreceri, jumătate din averea socrului. Dar protestele rudelor și ale prietenilor de familie, care încear­că asiduu ruperea căsătoriei, nu-l conving pe bătrânul boier să renunțe. 

Reputația i-ar fi fost pusă la îndoială, mai ales că intră în joc și o „întorsătură a desti­nului”: în 1857, Nicolae Vogoride, care abia de se putea exprima în limba română, ajunge, printr-un joc viclean, în frun­tea treburilor Moldovei. 

Nicolae Vogoride, soțul Cocuței, caimacam al Moldovei

E pus caima­cam (locțiitor, până la alegerea unui nou domn, în fruntea țării) exact când șansa unirii Principatelor române prin­sese, în sfârșit, contur. 

Toc­mai când în fruntea țării ar fi trebuit să fie numit, dacă nu vreun patriot unionist, mă­car un admi­nistrator care să lase popo­rul să-și aleagă liber soarta, pe tronul Moldo­vei urcă Nicolae Vogoride, uneal­ta fidelă a dușmanilor unirii. 

O ade­vărată dramă și pentru biata Cocuța, care, pe lângă umi­lințele la care fusese su­pusă în căsnicie, îl avea acum în casă și pe cel mai mare dușman al Unirii, idealul în care fusese crescută de tatăl ei. În scurtă vreme, moșia din Țigănești avea să devină câmp de război.

În casă cu dușmanul Unirii

Impresionantul tablou al lui Theodor Aman surprinde doar clipa finală a bătăliei pentru Unirea Principatelor. Înaintea acelui moment de izbândă au fost însă numeroase împrejurări în care soarta unirii a atârnat de un fir de ață, mai cu seamă în Moldova, unde intriganții trimiși de marile puteri adversare ale Unirii, în frunte cu Imperiul Otoman, făceau tot ce puteau ca să oprească „visul de veacuri al moldo­venilor și muntenilor”. 

Susținut de la Istanbul și cu relații cultivate prin saloanele Iașiului, Nicolae Vogoride era unealta perfectă a otomanilor în încer­carea de a împiedica unirea. Drept urmare, e numit, alături de alți miniștri de teapa lui, să organizeze alegerile în Moldova. Lupii, paznici la oi! 

Și Vogo­ride nu-și dezamăgește stăpânii: împie­dică apariția ziarelor unioniste, interzice întrunirile și propagan­da partizanilor unirii, falsifică listele electorale, astfel încât unio­niștii să nu se găsească pe lista vo­tan­ților la Divanul ad-hoc, iar apoi se dedau la violențe fizice și la arestări printre boierii patrioți ai Moldovei! „Cine va pomeni măcar de unire se va duce acolo unde nu mai poate vedea soarele”, amenințau argații caimacamului Vo­goride. 

Protes­tele unioniștilor sunt în zadar, totul curge în defa­voa­rea Uni­rii. Pentru zelul arătat, lui Nicolae Vogoride i se promite nici mai mult, nici mai puțin decât tronul Moldo­vei, dacă va face ca unirea să nu se poată înfăptui. 

Cine să se gândească că nemernicia pe care o pune la cale avea să fie oprită chiar în familia lui, de o făp­tură așa de retrasă și delicată precum Cocuța, soția sa? 

Ansamblul de la Țigănești așteaptă intervenția de urgență a Academiei Române1608-15-900x661

Retrasă cu copiii la conacul pă­rin­tesc de la Țigă­nești, dezgustată de spectacolul oferit de Vogoride și oamenii lui, Cocuța Conachi are su­fle­tul rupt în două. Se gândește, pe de o parte, la datoria sa de soție și mamă a copiilor caimacamului Vo­goride, dar se gândește, pe de altă parte, și la credința din moși-stră­moși a familiei sale, pentru care uni­rea românilor era idealul cel sfânt. 

Nu sunt puțini cei care o lingușesc, amintindu-i că aliații străini ai so­țului ei i-ar asigura jilțul de doamnă a Moldovei, peste numai câteva luni. Cocuța nu vrea să audă de așa ceva! Soră după mamă cu marele unionist Costache Negri și cu Catinca Negri, erudita logod­nică a lui Vasile Alecsandri, Cocuța crescuse, încă din anii copilăriei, înflăcărată de idealurile Unirii. Prietenă și confidentă a marilor luptători unioniști, era la curent cu toate mișcările partidei naționale. În ce cursă o prinsese destinul! Dar tot destinul avea să-i vină în ajutor. 

Într-o dimineață rece de iarnă, la conacul din Țigănești a apărut în goana calului un mesager. Îl chema Alexandru Moruzi, era un trimis al unioniștilor și avea o știre grabnică de transmis…

Cocuța și scrisorile salvatoare

Cunoscând sentimentele patrio­tice ale Cocuței, precum și relațiile tensionate cu soțul ei, unioniștii îi cer… imposibilul. Anume, să-și fo­losească toată influența pentru a-l determina pe Vogoride să re­nunțe la subminarea visului lor cel mai mare: unirea. Și rugămintea fraților ei de credință învinge. Însuflețirea patriotică a Cocuței e mai pre­sus de legământul de soție. 

Ea îi înmâ­nează lui Moruzi o scrisoare-ulti­matum, adresată soțului ei, caima­camul Nicolae Vogoride. „Ai venit în țară sărac lipit pământului, n-ai altă avere decât zestrea ce ți-am adus-o eu, fata lui Conachi. Îți iert risipirea ce ai făcut-o, dar nu-ți voi ierta trădarea față de neamul, față de țara care ar fi trebuit să devie și a dumitale. Cum nu ai astăzi altă avere decât a mea, aș putea, printr-un divorț, să te așez din nou pe paiele de pe care te-am ridicat”, scrie. 

Mesajul este necruțător. Vogoride face imediat un pas înapoi și-l schimbă pe ministrul „treburilor dinlăuntru”, în ciuda avertismentelor primite de la Viena și de la Stambul. E o primă victorie pentru tabăra unionistă, dar războiul nu e nici pe departe câștigat. 

Marile puteri care sprijină Unirea Moldovei cu Țara Românească cer probe clare că alegerile au fost falsificate, cu sprijinul caimacamului Vogoride. Tabăra unionistă se află, din nou, la mâna susținătoarei din umbră, Cocuța Conachi, soția caimacamului cumpărat de dușmani. 

Pusă în fața unei sarcini istorice de care depindea, la propriu, soarta Moldovei, Cocuța nu are nicio ezitare. Printr-o operațiune demnă de un roman de aventuri (în care se pot descifra și refu­lările unui mariaj oropsit) Cocuța se transformă în spion și descoperă, în casa familiei de la Iași, cores­pondența secretă a lui Vogoride, pe care i-o pune la dispoziție lui Costache Negri, fratele ei.

Marele vis se împlinește

Probele din scrisorile des­co­perite de Cocuța sunt răvă­și­toare! Dovezi ale uneltirilor puse la cale cu Istan­bulul, ele ajung de îndată la Bru­xelles, acolo unde apărea, în lim­ba fran­ceză, „L’Etoile d’Orient” („Steaua Orientului”), unul dintre ziarele unio­niș­tilor moldoveni, inter­zise în țară de Vogo­ride și de uneltele lui. 

Ajunse la Paris, știrile inflamează ime­diat lumea diplo­matică eu­ro­­peană. Se iscă un scandal de proporții conti­nentale. Franța, Rusia, Prusia și Sardinia rup ime­diat relațiile cu Înalta Poar­tă și trimit amenințări de război. Nici­când Princi­patele Române nu fuseseră un subiect atât de fierbinte în Europa! 

Scandalul pro­vocat de scrisorile descoperite de Cocuța e atât de mare, încât Regina Victoria a Angliei și Napo­leon al III-lea al Franței (un personaj ale cărui me­rite în istoria noastră nu sunt îndea­juns subliniate) se întâlnesc personal să tranșeze problema. Suve­rana britanică, bunica viitoarei noastre Regine Ma­ria, se învoiește ca ale­gerile controlate de caimaca­mul Nicolae Vo­goride să fie anulate și acceptă să se organizeze un nou divan ad-hoc.

Alexandu Ioan Cuza

Ce a urmat știm din manualele de isto­rie: la reluarea alegerilor, Parti­da Națională reu­șește să îl impună pe Alexandru Ioan Cuza ca domn al Mol­dovei, pen­tru ca, pe 24 ianuarie 1859, Țara Ro­mâ­nească să alea­gă ace­lași domn. Uni­rea deve­nise o reali­tate! 

Ce uită să spună manua­lele de isto­rie este că totul a fost posibil cu sprijinul unei tinere moldovence de neam boieresc, care a ales să-și sacrifice căsnicia pentru visul cel mare al românilor. Numele ei e Cocuța Conachi. Să-l scoatem din uitare măcar acum, după mai bine de un secol și jumă­tate!

Cocuța Conachi

Cocuța, principesă italiană

Compromisă de o căs­nicie nefe­ricită și de eve­nimentele care au premers Unirea Principatelor, re­lația dintre Cocuța și Ni­colae Vogoride s-a destră­mat, după 1859, cu totul. Cei doi soți trăiesc separați, până când, în 1862, Vogoride e găsit mort, într-un hotel din Bucu­rești. 

Femeie liberă și încă bogată (chiar şi după prăduirea averii de către fostul ei soț), Cocuța Co­nachi călăto­rește prin Europa, unde, prin mijlocirea generalului Kiseleff (ambasadorul Rusiei la Paris), se căsătorește cu principele italian Ema­nuele Ruspoli și se instalează în palatul renascentist al acestuia, într-un mediu elegant și elevat. 

Prințul Emanuele Ruspoli, al doilea soț al Cocuței Conachi

Cocuța devine gazda unor recepții fastuoase ale marii aristo­crații și ale corpului diplomatic. Are patru copii cu contele Ruspoli. Sunt toți minori când Cocuța moare, răpusă de ma­larie, la 22 februarie 1870, înainte să împli­nească 40 de ani. Lasă cu limbă de moarte să fie înmormân­tată la conacul de la Țigănești. 

Apropiat al noului rege al Italiei Uni­ficate, Vittorio-Emmanuele II, prințul Ruspoli va ajunge, în câțiva ani, primar al Romei. Ultimul copil al Cocuței din căsnicia cu el, Margherita, născută cu 15 zile înain­tea morții mamei sale, a trăit până în 1970.

Autorul îi mulțumește profesorului Vasile Ghica din Tecuci pentru sprijinul acordat în documentarea acestui articol.

Autor: Ciprian Rus

Sursa: https://www.formula-as.ro/2021/02/08/o-eroina-uitata-a-micii-uniri-cocuta-conachi/

*

Tot pe site-ul Formulei AS puteti citi si urmatoarele articole in legatura cu acelasi subiect:

Din culisele „Micii Uniri”

Unirea Principatelor de la 1859 a fost, pentru Moldova, un roman polițist. Pentru a-și vedea idealul înfăptuit, unioniștii au dus, la propriu, o luptă „pe viață și pe moarte”. Tentative de lovituri de stat, încercări de asasinare, conspirații, abuzuri și trădări au fost evenimente la ordi­nea zilei în anii, lunile și chiar și în zilele premergătoare „Micii Uniri”. Cu atât mai mare a fost bucuria dezlănțuită care a urmat!

Atentat la Cuza

Unul dintre complotiștii de vârf care au țintit la obținerea tronului Principatelor în 1859 a fost Grigore Sturdza, fiu de fost domn și fost ofițer în armata otomană. Sprijinit de bancheri evrei, Sturdza a strâns în jurul său o mică armată de mercenari polonezi, cu care a împânzit Moldova. Înfrânt de Alexandru Ioan Cuza, soluția-surpriză a unioniștilor, Sturdza a pregătit o lovitură de stat pentru ziua de 13 ianuarie. Pe capul liderilor unioniști se pusese câte un premiu de 1.000 de galbeni și slujbe bune în noua administrație. Are însă, loc, o trădare: Cuza află planul şi complotul e lichidat. Conspiratorii sunt judecaţi de Curtea Criminală, sub acuzaţia de „pregătire a unei răscoale”, sunt pedepsiţi corporal, cu 20 de lovituri, şi apoi expulzați din țară. Incidentul va continua cu o nouă încercare de atentat asupra lui Cuza, pe l februarie 1859, la Bucureşti.

Intrarea lui Alexandru Ioan Cuza în București

Jurământul lui Cuza

Imediat după alegerea ca domn în Moldova, Ale­xandru Ioan Cuza a rostit unul dintre cele mai fru­moase jurăminte din istoria noastră: „Jur, în numele Prea Sfintei Treimi și în fața țărei mele, că voi păzi cu sfințenie drepturile și interesele patriei, că voi fi credincios Constituției, în textul și în spiritul ei, că în toată domnia-mea voi priveghea la respectarea legi­lor pentru toți și în toate, uitând toată prigonirea și toată ura, iubind, deopotrivă, și pe cei ce m-au iubit, și pe cei ce m-au urât, neavând înaintea ochilor mei decât binele și fericirea nației române. Așa, Dum­nezeu și compatrioții mei, să-mi fie întru ajutor!”.

Cocuța Conachi, iubita lui Cuza?

Informați despre rolul jucat de Cocuța Conachi în fa­voarea unioniștilor moldo­veni, adversarii Unirii au lan­sat tot felul de zvonuri care să o compromită. Unul dintre ele a fost acela că Ecaterina ar fi avut o poveste sentimentală chiar cu viitorul domn, Ale­xan­dru Ioan Cuza, cunoscut în epocă drept „crai”.

Alexandru Ioan Cuza avea renumele de mare amorez

 „Poate să fi fost o aventură între ei, dar sustragerea scrisorilor, care s-a întâmplat în 1857, nu putea avea nicio legătură cu Cuza. El fusese pârcălab de Galați și își dăduse demisia la acea vreme. Nimeni nu își imagina că va ajunge domn peste doi ani”, explică profesorul Vasile Ghica, din Tecuci.

„Hai sictir, farsorule!”

Alertată de zvonurile intervenției marilor puteri în alegerile de la Iași pentru noul domn, partida unionistă din Moldova s-a strâns urgent să de­cidă, în noaptea de 3 ianuarie 1859, numele candidatului ei. Deși se afla printre cei propuși, Alexandru Ioan Cuza a refuzat să ia parte la nego­cieri, preferând să meargă la teatru, pe Dealul Copoului. Prietenii lui, în frunte cu Nicolae Pisoschi, fug să-i ducă vestea cea mare, că a fost ales candidat al unioniștilor la Divanul ad-hoc! Legenda spune însă că viito­rul domn al celor două principate unite nu era la teatru, ci la o partidă de biliard. Când au sosit „solii”, sur­prins de veste, Cuza, crezând că e vorba de-o păcăleală, i-ar fi spus iritat amicului său Pisoschi: „Hai sictir, farsorule!”.

Șiretlicul lui I. C. Brătianu

Exilat în Franța, după Revoluția de la 1848, unde face închisoare în urma atentatului asupra lui Napo­leon al III-lea, Ion C. Brătianu, viitorul ocrotitor al Unirii, apelează la un șiretlic foarte ingenios, pentru a putea reveni în Muntenia, ca să organizeze forțele unioniste de la București. 

 I.C. Brătianu

Brătianu convinge autorită­țile că e pe moarte, după ce făcuse tuberculoză în de­ten­ția franceză, și că vine să își vândă moșiile, pentru a-și plăti datoriile făcute la medicii parizieni. Lăsat să intre în Țara Românească, Brătianu trece imediat la organizarea Partidei Naţio­nale, dovedindu-se încă de pe atunci organizatorul providențial de care țara avea nevoie după Unire și după obținerea Independenței, sub Carol I.

Primire fastuoasă în București

Iată cum comenta presa vremii intrarea lui Cuza, ca domn al Principatelor Unite, în București. „Mai e trebuință a vorbi de ma­rele entuziasm ce fu duminică? Numai aceia ce au văzut acele zeci de mii de oameni ce împlea strada Mogoșoaia, de la barieră pâ­nă la Mitropolie, și mai multe poște înainte de București, acele ferestre și acoperișuri de case garnisite de lume, acele stindarde și decorații care împodobeau toate casele, acele strigări nebune de entuziasm și veselie, acele buchete ce curgeau pe Prinț, acele arcuri de triumf ce se zăreau din distanță în distanță, în fine, acea iluminare splendidă și generală, precum nu a mai văzut Capitala noastră, trebuie, zic, să se fi văzut toate acestea, pentru ca să poată cineva simți bine toată mărimea acestei sărbători”.

Alexandu Ioan Cuza

Costache Negri, fratele Cocuței Conachi, primul diplomat al Principatelor

Dacă rolul Cocuței Conachi a fost esențial în rea­lizarea Unirii Principa­telor, nu e mai puțin adevărat că și fratele ei după mamă, Costache Negri, a avut merite deo­sebite. „În visurile mele înflorite se arată viitorul României. Sun­tem milioane de români răzlețiți. Ce ne lipsește ca să ajungem un neam tare? Unirea, numai unirea. Să trăiască uni­rea românilor!”, decla­ma Costache Negri, la Paris, în 1848. 

Costache Negri

Peste câțiva ani, a fost trimis să susțină, ca diplomat, la Constan­tinopol și la Viena, unirea Principatelor Române. Deși a fost îndemnat să candideze la tron, Costache a refuzat. După alegerea lui Cuza, a fost trimis din nou la Constantinopol, ca reprezentant al țărilor uni­te. Prin misiunile sale, Negri e considerat a fi primul diplomat al Principatelor Române. Eminescu îl de­finește drept „unul din cei mai nobili bărbați ai ro­mâ­nilor, căruia îi datorăm toate actele mari săvârșite în istoria modernă”.

Femeile din prima linie a Unirii

Cocuța Conachi nu a fost singura femeie care a ajutat la realizarea Unirii Principatelor. În Țara Ro­mânească, I. C. Brătianu s-a bazat, de la bun înce­put, pe forța și farmecul unor femei de viță nobilă: doam­nele din familia Golescu, Luxiţa Florescu (iubita lui Nicolae Bălcescu), Elena Ghica (cunos­cută şi ca Dora d’Istria, una din pri­mele agente de informaţii româneşti, în mediul ru­sesc), Catrina Despot (că­să­torită cu reprezentantul Franţei în comisia de ale­geri, Georges Serrurie, pe care 1-a „con­vertit” în unio­nist şi apărător al cau­zei româ­nești).

Luxița Florescu

Printre „agen­tele” lui Brătianu s-a numărat și actriţa de numai 16 ani Frosa Sarandy, din celebra trupă a lui Millo, care întrerupea spectacolele de teatru pentru a trans­mite mesajele patriotice trimise de marele lider li­beral!”

Autor: Ciprian Rus

Sursa: https://www.formula-as.ro/2021/02/08/din-culisele-micii-uniri/

*

VASILE GHICA: „Viața Cocuței Conachi e demnă de-o tragedie antică”

Tecucean de origine, profesor de limba și literatura română, Vasile Ghica luptă de ani de zile pentru promovarea valorilor culturale și isto­rice ale orașului său. Parte din acest demers exemplar este și încer­carea de a-i reda Ecaterinei Conachi, personaj important al Unirii de la 1859, posteritatea pe care o merită. Cu pri­lejul celebrării de anul acesta a Unirii Principatelor, l-am invitat pe dis­tinsul profesor să „pledeze” cazul Cocuței Conachi, în versiune proprie.

„Urma să fie prima doamnă a Moldovei”

– Domnule Vasile Ghica, vă străduiți de mai mulți ani să o aduceți în prim-plan pe Ecaterina Conachi, un personaj trecut cu vederea de istorici, deși a participat în mod decisiv la Uni­rea Principatelor. Cum ați aflat despre ea?

– Țigănești, conacul unde Cocuța Conachi s-a născut și a trăit, ca fiică a lui Costache Conachi, celebrul boier și poet moldovean, e la doi pași de Tecuci, locul în care trăiesc și eu. Interesat de viața culturală și de istoria orașului, era firesc să vină și ziua în care să ajung la extraor­dinara poveste a acestei femei. Am cer­cetat, m-am documentat temei­nic, așa că azi pot să stau de vorbă cu orice istoric despre ea. În jurul Cocuței Conachi și al celebrelor scrisori secrete ale soțului ei, caimacamul Nicolae Vo­goride, a căror descoperire a salvat Uni­rea Principatelor, circulă și azi tot felul de legende. Unii zic că lui Vogoride i se stricase seiful și, un lăcătuș, atunci când i l-a reparat, a făcut o cheie dublă, de care s-a folosit ca să-i ia documentele. Alții zic că o fată din flori a lui Costache Conachi, care era că­să­torită cu un unio­nist, Ioniță Hrisanti, ar fi ajutat la sus­tragerea actelor secrete. Intrigat de poveste, m-am străduit să fac cercetări pentru a afla adevărul, și l-am aflat. Scrisorile au fost descoperite de Cocuța Conachi, soția lui Vogoride.

 

– Ce anume v-a impresionat cel mai mult din destinul ei?

– Fără exagerare, povestea Cocuței mi se pare o temă demnă de o tragedie antică. A intrat într-un conflict puternic cu soțul ei, care era caimacamul Moldo­vei, omul turcilor. În momentul când a găsit scrisorile secrete, se punea proble­ma ce să facă: dacă le dădea unioniștilor spre publicare, era clar că familia ei se va destrăma. Și avea trei copii cu Vogoride! Unde mai pui că lui Nicolae Vogoride i se promisese tronul dacă rezul­tatul Divanului era defavorabil Unirii. Prin urmare, Cocuța urma să fie prima doamnă a Moldovei. Departe de ea un asemenea gând! Crescuse într-o familie de patrioți, vechi luptători pentru idealurile unirii. Era soră de mamă cu Costache Negri, marele diplomat de mai târziu. De altfel, Negri, care era în tabăra unio­nistă, a beneficiat permanent de infor­mații de la Cocuța, știind tot timpul ce mișcări face Vogoride. La toate astea se adaugă și o „clauză” sentimentală: mariajul Cocuței cu Vogoride fusese cu totul nefericit. Plus disputele permanente legate de unire, căreia Vogoride i se împotrivea. Cert este că dacă n-ar fi fost ea, Unirea Principatelor ar fi avut încă mult de așteptat.

„În Tecuci nu există nici măcar o placă memorială care să-i poarte numele”

– În ciuda unui studiu extrem de apreciat pe care i l-ați dedicat Cocuței Conachi, strădania dvs. de a-i promova meritele istorice s-a lovit, sistematic, de in­diferență…

– Nu vă imaginați cât mă doare faptul că nu s-a făcut nimic pentru ea! Nu există în Tecuci o placă memorială, nu există o stradă care să-i poar­te numele! M-am luptat cu fos­tul primar, care mi-a răs­puns că se va lua în discuție problema când se va înființa o nouă stradă în oraș… Nu mai vorbesc că am vrut să amplasez un bust al Cocuței Conachi în Tecuci. Am căutat sponsori, am căutat sculptor, am căutat fundație… Primăria tre­buia doar să depună dosarul pentru „Comisia Națională a Monumen­telor de For Public”. În doi ani și jumă­tate, dosarul a fost respins de patru ori, ca fiind incomplet! Până la urmă, s-a montat bustul, fără să aibă toate avizele. Foștii șefi din Primărie l-au dat jos, după care au răspândit prin oraș zvonul că monumentul nu avea, de fapt, valoare istorică. Urât și nedrept! Eu cred că avem de-a face cu un caz unic în cultura noas­tră. După mine, vinovați de situația asta sunt și făptuitorii Unirii. Chiar dacă i-o fi rugat să păstreze dis­creția, ei erau primii care aveau da­toria să o pună pe Cocuța Conachi la locul ei în istorie.

„Scrisorile au fost descoperite la Iași”

– Descoperirea scrisorilor ascunse de Vogoride a fost, în cele din urmă, cheia evenimentelor. Cum s-au petrecut faptele?

– Eu le tot explic celor care pun în circulație variante fantasmagorice despre episodul cores­pondenței secrete a lui Vogoride că scrisorile res­pective nu aveau ce să caute la Țigănești, la conac, de unde zic ei că au fost sustrase. Caimacamul Nicolae Vogoride avea multe păcate, era și bețiv, și cheltuitor, și afemeiat, dar nu era prost. Nu avea cum să primească la Țigănești corespon­dența secretă, acolo unde locuia perma­nent soția sa. O ținea, cu siguranță, în casa de la Iași, unde avea acces doar Cocuța. Edificator pentru militantismul Cocuței este și faptul că îl somează pe Nicolae Vogoride să-i destituie pe doi dintre miniștrii lui care arestaseră unio­niști, interziseseră presa și făcuseră multe alte ticăloșii. La presiunile Cocuței, Vogoride a trebuit să dea înapoi, fapt foarte criticat de Poarta Otomană. Vogo­ride a avut mult de suferit de pe urma acestor concesii făcute soției sale. Ea a fost un pion de bază pentru unioniști, alături de Costache Negri, Mihail Ko­gălniceanu și Vasile Alecsandri.

– Domnule Ghica, cum e viața unui promotor cultural, asemenea dvs., într-un orășel de provincie?

– Să știți că avem o viață culturală densă la Tecuci. Avem un oraș mic, dar viu! Avem relații cu orașele din jur, avem o revistă bună, avem un festival internațional al aforismelor. Ne mișcăm, iar satisfacțiile nu lipsesc. Lucrăm aici cu o fundație extraordinară, „Fundația Pelin”, care a făcut un Ate­neu la Tecuci, unde, de vreo trei ani, sunt săptămâ­nal concerte de muzică clasică. Vin interpreți din țară și din străinătate… Mulți zic că aici e „Mica Vienă”!”

Autor: Ciprian Rus

Sursa: https://www.formula-as.ro/2021/02/08/vasile-ghica-viata-cocutei-conachi-e-demna-de-o-tragedie-antica/

24.01.2024