Nasterea in aceasta lume

 

Am dat de acest material (il voi reda mai jos, dupa ce fac un pic de introducere personala)  https://web.facebook.com/asociatialaprimulbebe/posts/3662304170540983 si mi s-au reactivat amintiri ale acelei perioade. Pentru ca, intradevar, una dintre cele mai mari si mai importante schimbari majore din viata cuiva este nasterea/intruparea sufletului in aceasta lume. 

In primul rand pentru sufletul insusi al bebelusului este o schimbare majora, uriasa, aproape imposibil de descris. Doar foarte putinii clarvazatori, cei care au putut sa-si acceseze intacte amintirile din momentul nasterii, au putut spune cat de traumatizanta este, de regula, sosirea in aceasta lume pentru sufletul noului nascut. Toate perceptiile sale multidimensionale sunt modificate, limitate, restranse si constranse la nivelul fizic, material, tridimensional.

Apoi, pentru mama noului nascut, viata se imparte in "inainte" si "dupa" nastere. Totul se schimba. Totul. Nimic nu mai este ca inainte si nici nu mai poate fi. Poate fi mai greu sau mai usor, de la caz la caz, dar, oricum, viata ei nu va mai fi aceeasi ca inainte de a avea copilul. Schimbarea majora s-a produs si ea va aduce, implicit, o alta serie de schimbari majore pe parcursul vietii. Iar daca dupa primul copil mai urmeaza si altii, nasterea fiecaruia in parte este o schimbare majora.

Desigur, si tatal resimte schimbarea majora, apoi, mai mult sau mai putin, si restul familiei. Nu mai intru in alte detalii. Nasterea pe lumea unui suflet, produce o schimbare majora intregii lumi, indiferent ca ea este constientizata sau nu, recunoscuta sau nu, manifestata la nivel de emotii exteriorizate sau nu. Nasterea este un moment misterios, care deschide calea tuturor celorlalte schimbari majore pe care un om le poate intampina pe parcursul vietii.

Momentul Nasterii este Momentul Schimbarii. Pentru toti.

***

Voi copia si aici, in postare, textul la care am facut referire la inceput si de la care am pornit sa scriu considerentele personale, text pe care l-am gasit pe pagina "La primul Bebe", ca sa ramana atasat de comentariile mele.

"#AmfostCorina

Corina are aproape 29 de ani și de câteva zile a născut o fetiță blondă cu ochi albaștri exact ca ai ei, Sofia. A fost o naștere grea și lungă dar cu final fericit. Micuța este sănătoasă și a primit de la medici, prima nota de 10 din viața ei. După trei zile în spital, unde au fost îngrijite de asistente, s-au întors amândouă acasă, împreună cu tati. Mama Corinei a venit si ea, din provincie, ca sa îi ajute pe proaspeții părinți, pentru următoarele trei-patru săptămâni.

Toata lumea este foarte bucuroasă și curioasă cum se vor desfășura lucrurile de acum înainte. Sofia a dormit liniștită tot drumul spre casă.

Pentru Corina este foarte ciudat să vadă că mai există cineva cu ei în casă. Știe că este copilul ei, doar ea a trecut prin sarcină și prin chinurile nașterii, dar cu toate acestea nu simte un atașament fantastic față de el, așa cum auzise că ar trebui să se întâmple. Chiar se simte puțin vinovată că nu simte nimic. Oare este o mamă bună? Simte însă foarte clar nevoia de a-l apăra, de a-l proteja. Este ceva mai puternic decât ea, un sentiment necunoscut.

După două ore de somn ale Sofiei, timp în care s-a odihnit și Corina, a început Povestea Bebelușul, poveste ce nu avea să se termine niciodată în următorii doi ani . Din fericire, Corina nu știa asta.

Copilul a început să plângă și timp de trei ore nimic nu l-a mai oprit. Nici vorbitul, nici plimbatul, nici legănatul. Adulții casei au încercat tot ceea ce știau sau ceea ce văzuseră pană atunci la alții. Corina a verificat pampersul. Toate bune! Apoi și-a spus ce spune toată lumea: poate îi este foame! L-a pus la sân, dar nu a reușit mare lucru. Copilul urla, sânii erau extraordinar de dureroși și cu răni deschise de cât încercase biata copilă să mănânce. Abia atunci a înțeles Corina că alăptatul nu este deloc simplu. Și că nu, nu este ca în filmele americane, în care copilul pus la sân suge din prima și mama este extraordinar de liniștită, fericită și mai ales odihnită.

Nici mama Corinei nu a reușit să o ajute pe aceasta. Deși născuse și ea, la randul ei doi copii, nu își mai amintea mare lucru, ba mai mult decât atât era tare panicată. După trei ore de chin, în care trei adulți au incercat să liniștească fără succes un bebeluș de 50 de cm și 3 kg (adică puțin mai mare decât o sticlă de suc de 2 litri) la insistențele mamei și ale soțului galben la față, Corina a preparat un biberon cu lapte praf. Își dorea foarte mult să alapteze, știa vag cât de sănătos este laptele pentru bebeluș însă nu știa cum să o scoată la capăt. Pentru moment tot ce își dorea era ca urletele acelea sa înceteze și să își audă măcar pentru câteva secunde propriile gânduri. Neonatologul îi avertizase “nu vă uitați la el că este mic, omoară cinci adulți deodată”. Corina se amuzase atunci, însă acum înțelegea ce dorise să spună medicul. Copila a adormit și în sfârșit Corina s-a putut relaxa. Își dorea să mănânce puțin, să facă un duș și să se relaxeze. Și așa a făcut. Vreme de fix 28 de minute. Pentru că dintr-o dată bebelușul s-a trezit și a luat-o de la capăt.

Dupa trei săptămâni…

Corina este epuizată. Nu a mai simțit o asemenea oboseală niciodată în viața ei. Când mergea la câte o petrecere și stătea trează până la târziu putea să recupereze a doua azi. Acum este ca și cum ar merge la câte o petrecere în fiecare zi și în fiecare noapte, fără să mai doarmă însă vreodată. Se trezește din trei în trei ore și încearcă să alăpteze. Nu știe însă cum să facă asta foarte bine și încă are răni.

Caută soluții și sfaturi în afara casei. Nu găsește mult sprijin în sot și în mamă în această direcție și asta pune o presiune mare pe ea. În plus nu știe cum să îngrijească acea ființă minusculă. Cum să îl spele? În cădiță? În fiecare zi? Oare chiar așa de murdar este? Ce produse să folosească? Sunt o mie pe piață! O masează sau nu? Care e treaba cu masatul ăsta? Îi pune caciulă sau nu? Cum îl ține îmbrăcat în casă? Dar afară? Când este frig îl scoate la plimbare? Și când plouă? Toate ca toate dar cum îl adoarme? Nimeni nu i-a spus niciodată că bebelușii nu adorm singuri. Pe bune! În filme îi puneai în pătuțul lor și pac adormeau fericiți în fix cinci secunde. Acum, când este pusă Sofia în pătuțul ei, micuța ia foc. Urlă de parcă patul este plin de spini, cuie și cioburi. O leagănă sau nu? Mama îi spune că nu, că se învață! Să nu o mai ia atâta în brațe. Dar ea simte să o ia. Ce să facă?

Habar nu are când să o adoarmă. De câte ori doarme un copil pe zi? Și mai ales când Dumnezeu o să doarmă toată noaptea? Aude mame în parcuri lăudându-se că ai lor copii au dormit din prima zi toată noaptea. Și Sofia se trezește de o mie de ori. Și ia uite, i-au aparut Sofiei multe bubițe, este plină! Ce sunt astea? Este normal? Pe cine să sune? Și capul, capul este plin de coji si ia uite mai are și o gaură în vârful lui. Soțul a spus că și băiețelul colegului lui are așa ceva, că ar fi normal, că se numește cumva cu f… ceva ce seamana cu o fântână. Da, fontanela. Deja rudele o întreabă când o diversifică? Că doar generația noastră a crescut cu sarmale de la 3 luni și uite ce bine a ajuns! Și ce are voie să mănânce cât timp alăptează? După spusele celor din jur ar trebui să mănânce numai grătar de pui. Ce ar mai bea o cafea! Oare are voie?

Corina este epuizată și nu a mai făcut duș de câteva zile. Când intră în duș nici nu dă bine drumul la robinet și bebelușul plânge. Desi soțul îi spune că nu plange ea îl aude cum plânge. Oprește apa și nu plânge nimeni. Pornește apa și iar îl aude cum plânge. Corina simte că o ia razna. Totul este doar în capul ei. Trece prin fața oglinzii și vede că arată dezolant. Cu parul vâlvoi, unghiile ciobite și burta încă mare. Corpul ei zvelt odată, nu îl mai regăsește în oglindă. Are dureri mari în urma nașterii, mari de tot. Se simte ultimul marțian de pe lume și nu înțelege când și dacă va mai fi normală vreodată.

Își aduce aminte că anul trecut pe vremea acesta, era îmbracată frumos, machiată, parfumată și aranjată, într-un birou al băncii în care lucra. Îi plăcea munca ei și se simțea importantă și valoroasă la locul de muncă. Era apreciată de șefi și de colegi și asta o făcea să se simtă tare bine. Seara ieșea mai mereu în oraș cu prietenii la un suc sau la un film, la masă cu soțul și adesea la câte o plimbare. Făcea sport câteodată, nu regulat însă suficient cât să arate bine. Pleca în vacanțe frumoase în țara și câteodată peste hotare. Știa ce are de făcut în fiecare zi și controla bine situațiile. Avea proprii bani și împreună cu soțul său duceau o viață decentă și frumoasă. Îi placea să citească și era deschisă să afle lucruri noi. Și își dorea mult copii.

Acum nu mai are timp de nimic. Nimic în ziua ei nu este predictibil și cu atât mai puțin controlabil și asta o înnebunește. A ieșit din casă singură, doar o dată de când a născut, ca să meargă rapid până la farmacie. S-a simțit ca și cum ar fi mers într-o vacanță luxoasă, deși a durat doar 20 de minute. Nu mai are timp deloc să își sune prietenele. Vede poze cu ele pe Facebook, cum se întâlnesc la câte o cafea. Nu o mai sună atat de des și cand o sună ea le refuză mereu. Puține dintre ele au copii și pare că nu o înțeleg că nu poate ieși, că trebuie să alăpteze non-stop, că nu are cu cine lăsa copilul.

Nu înțelege cum de este atat de greu să ai copil. Nu a auzit asta de la nimeni înainte să nască. Toata lumea îi spunea cât este de minunat. Și trăind la oraș, nici nu a avut șansa să vadă mulți copii nou-nascuți. Îi vedea direct mari la câteva luni. Iar Sofia chiar este mică, cât o sticlă. La țară la bunicii ei își aduce aminte cum mergeau femeile din sat la lauza în fiecare zi și o ajutau. Acolo femeile trăiau ca într-un fel de comunitate apropiată și unită. Însă în apartamentul ei de la etajul 7 (distracție mare cu caruciorul în liftul minuscul) nu o vizitează mai nimeni. Poate o dată, pentru că apoi toata lumea se întorce la viața ei.

Tot ce și-ar dori ar fi să aibă un manual de instrucțiuni pentru bebelușul care i-a dat viața peste cap și pe care a început să îl iubească tot mai mult. Un manual de instrucțiuni de mare încredere, în care să găseasca toate informațiile de care are nevoie. Este bombardată de informații, cărți, opinii din toate părțile și nu știe pe cine să creadă. Ca să nu mai vorbim că nu are timp sa le citească pe toate. Când? În 24 de ore are doar 2 ore timp liber și acela în reprize de câte 30 de minute.

Ea este Corina, și în situația ei sunt zeci de mii de mame din România.

Pornind de la nevoia uriașă de sprijin informational concret și de încredere în perioada postpartum a mamelor, am gândit un program complet și ușor accesibil care să le dea șansa de a evita stresul și haosul primelor luni alături de bebelușii lor.

Un program cu 210 episoade scurte și prietenoase, pe care tu le poți urmări de pe telefon, laptop sau tabletă, cu informații de la experți din care afli tot ce ai nevoie să știi despre naștere, alăptare, îngrijirea bebelușului, urgențe pediatrice, viața mamei după naștere, somn și diversificare.

Intră pe www.bebebunvenit.ro/programul-video și ia acest manual de instrucțiuni al bebelușului fabulos. Pentru tine sau pentru prietena ta.

Cu ,

19.06.2021