Locuim într-un
sat în care oieritul este ocupaţia principală a sătenilor. De câteva săptămâni
oile au început să fete miei. De vreo două ori am ieşit şi eu la
poartă şi am întâmpinat turmele de oi la întoarcerea
de la păşunat, dorind să văd şi să mângâi şi
eu mieii proaspăt fătaţi chiar atunci, sus pe deal. Ciobanul mi-a dat într-o
seară unul în braţe. Mielul a scârţâit după mumă-sa, iar ea şi-a întins imediat botul behăind lung către el.
A fost ceva magic. Am simţit legătura lor unică, inconfundabilă şi indestructibilă, legătura de aducere la viaţă.
Azi a fost jale
mare peste sat.
Azi au venit în
sat tir-uri mari specializate în transportul animalelor vii. Mâini de afacerişti versaţi au smus mieii din ţarcuri, de lângă
mamele lor, ignorându-le plânsul ascuţit şi
speriat, i-au încărcat în maşini, au plătit
preţul convenit şi au plecat.
Se apropie Paştele oamenilor. Tradiţiile lor cer sacrificiul
inocenţilor.
În urma maşinilor a rămas plânsul şi jalea oilor.
E deja noapte târziu,
dar de prin curţile din jur încă se mai aude behăitul lor prelung, insistent,
rugător, chemător de miei la alăptat...
Încă plâng. Şi
ele şi eu.
De ce?... De ce??... De ce???...
Din Grădina lui Dumnezeu: 19.03.2016
***
Şi eu...
RăspundețiȘtergereŞi aceeaşi întrebare cu sufletul în sfâşiere...
De ce...
Dumnezeu sa ne ierte pacatele !
RăspundețiȘtergereFlorica
:( Offf....
RăspundețiȘtergereAzi am iesit in gradina, in soare. Stand pe langa sera in lucru, l-am observat pe vecinul din capatul satului, un octogenar care, in curtea lui, tocmai sacrificase doi miei si ii ducea intr-o magazie, unul intr-o mana si unul in cealalta, cu capetele atarnand pe-o parte si balaganindu-se in mers. In urma lui se sinea, la pas, oaia... Behaia lung, a jale, cu botul intins inainte dupa mielul ei. S-a tinut dupa batran pana a intrat in magazie si apoi a ramas in fata usii inchise, behaind continuu. Apoi, ca la un semn, au inceput sa behaie toate oile, berbecii si ceilalti miei pe care ii mai avea in tarc. A inceput un bocet sfasietor, de parca toate animalelel atunci intelesesera ce s-a intamplat. Nu mi-a venit sa cred..... Nu pot sa cred ce se intampla...Nu pot sa cred ca sunt oameni care nu au nici o problema cu asta... satenii insisi si toti consumatorii de carne de miel...Vanzand cu ochii mei si auzind cu urechile mele aceste scene, am simtit ca am trait in inima si in sufletul meu acest sacrificiu. A fost prea greu... greu de tot... atat de greu!!!...