marți, 28 februarie 2017

Nu, n-ai greşit!




Motto:
“Eu îţi spun cum am greşit.
Tu, om bun, îmi spui că nu e aşa, că poate exagerez, că mă ştii tu bine că nu este aşa...
Eu îţi spun: uită-te la tine şi apoi spune-mi cât exagerez şi cât nu.” Autor: C.


Dacă te referi la principiul oglindirii, şi cred că da, atunci eu îţi voi spune, totuşi, că nu e aşa, că n-ai greşit. Că ai facut tot ce-ai putut TU şi tot ce-ai crezut TU că este bine atunci, în conjunctura momentului respectiv. De ce să crezi că ai greşit?

În oglindă întreb: de ce să cred că EU am greşit? Atât am putut, atât am ştiut, atât am crezut atunci că este bine. De ce să-mi spui tu, Om bun şi Oglindă curată, că am greşit? Poate că o astfel de remarcă mi-ar tăia aripile, m-ar îngenunchia şi mi-ar pune pe umeri povara vinovăţiei. Oare o fi bine? N-ar fi asta, oare, o greşeală? Nu, n-am greşit. Şi nu-mi spune că am greşit. Căci Eu nu-ţi voi spune Tie că TU ai greşit chiar dacă ştiu că TU, acum, cu mintea şi cu experienţa de acum, crezi că, poate, ai fi făcut altfel atunci. Există un rost în fiecare alegere, în fiecare decizie. Există un rost al fiecărui moment de prezent. În prezentul acela ai făcut bine. Binele în care atunci ai crezut, binele pe care atunci ţi l-ai dorit. 

Nu te mai uita în trecut cu ochi critici. Eu nu mă mai uit în trecut cu ochi critici, Oglindă dragă! Am greşit? Eu îţi spun că nu. Şi ca exagerezi. N-ai fost în pielea mea să ştii cum mi-a fost mie atunci. Nu am fost în pielea ta să ştiu cum ţi-a fost ţie atunci. Cum aş putea să te judec? Cum aş putea să te contest? Cum aş putea să-ţi spun că ai greşit când nu ştiu cât de greu ti-a fost ţie, ce-ai simţit TU, ce-ai gândit TU, ce dureri şi ce speranţe ai avut TU atunci? Cum aş putea să-ţi spun EU că TU ai greşit când nu EU am simţit dezamăgirile tale, frustrările tale, nerăbdările tale de atunci? Nu EU am plâns în locul tău şi nu EU am fost la capătul puterilor tale. 

Nimeni nu-ţi poate spune că ai greşit. Nimeni nu-mi poate spune mie că am greşit, Oglindă bună. Pentru că nimeni n-a trăit în locul meu. Iar eu ŞTIU bine că n-am greşit. Doar mi-am trăit alegerile, deciziile, învăţămintele, conştientizările. Doar trecând prin toate cele de atunci, exact aşa cum au fost, am ajuns să scriu astăzi aceste rânduri. Doar trecând prin toate cele de atunci, exact aşa cum au fost, ai ajuns să te uiţi acum mai cu atenţie în Oglindă. Şi este bine că este aşa. Mai uite-te o dată. Chiar Acum. Ce vezi? :) Te pup! 

 

sâmbătă, 25 februarie 2017

Filmele cu iubirică





Februarie.
Luna celebrării Iubirii.
Noi – deasemenea, ca toată lumea, exact aşa, o celebrăm. Dar fără extravaganţe, fără aroganţe şi fără exuberanţe. De fapt, un pic de ceva exuberanţe pe ici, pe colo, blog şi pe facebook, tot au fost. Dar numai ca o mică picanterie de sezon şi doar atât cât ne stă nouă bine, cât să le arătăm celor dragi, aşa, în felul nostru, că suntem prezenţi alături de ei, că ne place să socializăm, să împărtăşim, să inspirăm, că ne oglindim frumos în ochii celor care rezonează cu noi şi că ne dorim să le fim aproape aşa cum suntem: împreună, iubindu-ne.

Astfel, luna februarie a debordat în simboluri ale iubirii şi, oriunde ne-am întors privirile şi sufletele, am văzut peste tot numai iubirică. Chiar şi la televizor, la care ne mai uităm uneori, seara. Filmele de dragoste au fost, desigur, vânate şi au avut cea mai captivată audienţă.

Aşa se face că, într-o seară, căutând din telecomandă un film drăguţ, cuminte, duios şi plin de sentimente frumoase, fără dramă şi fără violenţe, am dat peste “Mândrie şi prejudecată”. O producţie mai nouă, cu actori tineri, frumoşi şi talentaţi. Atât de mult ne-a plăcut, încât am făcut amândoi, şi eu şi cu Adrian, o pasiune pentru filmele ale căror acţiuni se petrec în acele vremuri evocate în cărţile ei de către Jane Austin, autoarea romanului ecranizat în filmul menţionat mai sus, respectiv începutul veacului XIX. O epocă interesantă, plină de romantism şi intrigi, protipendadă pestriţă şi ruralism emancipat, opulenţă şi sărăcie, bârfă de budoar şi inocenţă pură, jocuri caraghioase de societate şi baluri pretenţioase de salon, clase sociale privilegiate de ranguri şi origini de viţă nobilă şi derizoriul destinelor celor fără de sânge albastru şi fără norocul unor alianţe matrimoniale cu interese pecuniare, vise frumoase de iubire şi speranţe spulberate, personaje controversate şi cavaleri spilcuiţi, duduci curioase şi madame intrigante, iluzii de mărire, avere şi putere, dar şi dragoste împărtăşită, recunoscută, împlinită. Cam ca în zilele noastre, care va să zică.


  




 


 









Ni s-a părut interesant amestecul acesta de ingrediente şi, mai ales, ne-a plăcut felul curat, senin şi simplu al punerii în scenă a atmosferei acelor vremuri. Am căutat pe net toate filmele ecranizate după cărţile lui Jane Austin şi, deocamdată, am văzut două din ele: “Persuasiune” şi “Emma”. Le-am vizionat la calculator, stând întinşi în pat, tinându-ne de mâini, strângându-ne de mâini, tresărind, comentând şi râzând, lăcrimând sau bucurându-ne pentru eroi, bombănindu-i sau ironizându-i, trăind intens povestea (mai ales eu) de pe ecran sau detaşându-ne şi distrându-ne de intrigă (mai ales Adrian), precum cei doi moşuleti simpatici şi haioşi care comentează din balconul spectacolului Muppets-Show. Aşa cum ne uităm noi mereu la filme. Desigur ştiţi, poveştile acestui gen filme, după anumite romane ecranizate, urmează cam aproape acelaşi tipar şi, invariabil, au în centrul atenţiei una sau mai multe poveşti de iubire încâlcite, condimentate cu un oarecare suspans şi cu destul de multe încurcături ale firului epic, dar care, din fericire, se încheie cu happy-end. Asta ne-a plăcut cel mai mult, de fapt, happy-end-ul.

Pasiunea asta nouă ne-a impulsionat şi către o nouă comandă de cărţi prin elefant.ro, cărţi care, odată primite prin curier, au fost atent şi competent verificate de Ema noastră, ca nu care cumva să ne contaminăm cu cine ştie ce energii joase ascunse prin conţinutul beletristic al noilor achiziţii. Una dintre ele a trecut la limită, fiind gata-gata să ne-o cenzureze. Din fericire am primit aprobarea ei.

Aşa că, pentru încă o vreme, măcar până vine timpul lucrărilor intensive în grădină, vom avea destule de citit. Până una alta, în ton cu tendinţele, vă dorim tuturor iubirică maximă!
















Din Grădina lui Dumnezeu: 25.02.2017



***