Unde esti, Doamne, in Vinerea Mare?

 

Vinerea Mare

Autor: Liliana Pascanu

E Vinerea Mare, Părinte, pe cruce El moare din nou.

De două milenii încoace cu toţii îl tot răstignim.

Ajunge atâta durere cât ducem în spate, cu vină,

Opreşte acest sacrilegiu şi-nvaţă-ne cum să-L primim!

 

În Vinerea Mare, Părinte, ne-ncearcă din nou amintiri

În care-am lovit fără milă cu biciul acela din spini,

În care dispreţul şi ura ne-au fost lecţii grele de viaţă,

În care-am negat Adevărul ce Tu i L-ai pus în destin.

 

Doar Vinerea Mare, Părinte, ne-nvaţă să ne-abandonăm

În braţele Tale de care şi El s-a lăsat mângâiat,

Pe crucea aceea e scrisă, nu moartea Lui, ci Învierea,

E scrisă Iubirea cu care din Tine pe toţi ne-ai creat.

 

E Vinerea Mare, Părinte, în care, noi, Morţii i-L dăm.

Opreşte-ne gândul şi fapta cât încă nu e prea târziu!

Fii, Doamne, în inima noastră, aprinde-ne-n suflet Lumina

Şi-ajută-ne să-L recunoaştem pe-al Tău Dumnezeiesc Fiu.

Acest poem dedicat Sfintei Vineri Mari de dinaintea Invierii lui Hristos l-am compus si publicat pe acest blog fix cu 11 ani in urma, in data de 03.05.2013, cu titlul E Vinerea Mare  (click pe titlu). 

RADU GYR: AS-NOAPTE, IISUS...

As-noapte Iisus mi-a intrat în celulă.

O, ce trist, ce înalt era Christ!

Luna-a intrat după El în celulă

Şi-L făcea mai înalt şi mai trist.

Mâinile Lui păreau crini pe morminte,

ochii adânci ca nişte păduri.

Luna-L spoia cu argint pe veşminte,

argintându-I pe mâini vechi spărturi.

M-am ridicat de subt pătura sură:

- Doamne, de unde vii? Din ce veac?

Iisus a dus lin un deget la gură

şi mi-a făcut semn să tac...

A stat lângă mine pe rogojină:

- Pune-Mi pe răni mâna ta.

Pe glezne-avea urme de răni şi rugină,

parcă purtase lanţuri, cândva...

Oftând, Şi-a întins truditele oase

pe rogojina mea cu libărci.

Prin somn, lumina, iar zăbrelele groase

lungeau pe zăpada Lui vărgi.

Părea celula munte, părea căpăţână,

şi mişunau păduchi şi guzgani.

Simţeam cum îmi cade tâmpla pe mână,

şi am dormit o mie de ani...

Când m-am trezit din grozava genună,

miroseau paiele a trandafiri.

Eram în celulă şi era lună,

numai Iisus nu era nicăiri...

Am întins braţele. Nimeni, tăcere.

Am întrebat zidul. Niciun răspuns.

Doar razele reci ascuţite-n unghere,

cu suliţa lor m-au împuns.

- Unde eşti, Doamne? - am urlat la zăbrele.

Din lună venea fum de căţui.

M-am pipăit, şi pe mâinile mele

am găsit urmele cuielor Lui...

03.05.2024