miercuri, 29 mai 2024

Stiati ca... este si despre voi?

 

Stiati ca... si voi aveti corzi (stringuri) energetice nebenefice, prin care pierdeti energie vitala?

Aceste cordoane energetice se creează prin atașament excesiv față de o persoană, prin jurăminte, promisiuni, prin sentimente intense față de o persoană (de cele mai multe ori nepermise), blesteme, etc.

Cu cât atașamentul este mai mare, cu atât cordonul energetic este mai puternic între doua persoane.

Aceste cordoane energetice sunt încărcate cu energia sufletului prin aspecte emoționale foarte profunde care duc la suferință și chiar la boli fizice.

Acestea se simt ca o tensiune, sufletul simte legătura “parcă ceva te ține legat, blocat” și te apasă din ce în ce mai tare pe suflet fără să conștientizezi că de fapt aceste cordoane energetice chiar te țin blocat și legat de acea persoana. (Phil Good) Traducerea Mihaela Dan


Daca este vorba despre legatura dintre dvs si un prieten sau partener, sau oricare alta persoana pentru care au existat sentimente, sa stiti ca s-a format  o coarda (string) intre dvs. si persoana respectiva.

Acest lucru n-ar fi de rau augur daca raporturile dintre dvs si acea persoana ar fi de actualitate, adica: daca v-ati vedea si in prezent cu persoana respectiva.

Mai rau este atunci cand intre voi doi nu mai exista o conexiune, caci aceasta coarda va impiedica sa va continuati viata in liniste, deoarece se creaza un blocaj energetic care va impiedica sa atrageti spre dumneavoastra pacea si bunastarea. Cu alte cuvinte: nu mai iradiati o aura adecvata, nu mai aveti magnetism. Si incepeti sa aveti pierderi financiare, energetice, de vitalitate.

In situatia in care dvs. va ganditi permanent la acea persoana, se stabileste o legatura telepatica intre dvs si persoana in cauza, care nu are ca scop sau finalitate transmiterea de ganduri sau sentimente benefice, dimpotriva, este un furt de energie.

Va veti pricopsi cu o sumedenie de stringuri ce vor arata precum tentaculele unei caracatite, iar ‘radacina” va porni de la plexul solar (ombilic/Chackra 3), ceea ce nu este deloc confortabil... Caci acest centru energetic este depozitul intregii energii.

Acest fapt face ca pe langa dependenta pe care o veti capata fata de persoana sau persoanele de care sunteti legata prin corzi/stringuri, sa pierdeti si din energia fizica si psihica, simtindu-va permanent atasat/legat/prins/blocat.

De aceea nu este bine sa mai pastrati in amintire persoane si evenimente legate de acestea, in cazul in care v-ati despartit. Mai ales daca v-ati intemeiat o familie, deoarece stringurile acestea devin toxice pentru relatia actuala.

Se intampla - destul de des - ca stringurile taiate sa fie recreate de dvs. catre persoana cu care nu mai veniti in contact, dar la care doar va ganditi, caz in care se recreaza un string telepatic, toxic.

Atunci cand incepeti sa constientizati „cauzele” anumitor situatii in care va aflati, adica sa constientizati existenta acestor stringuri (corzi), cu putina vointa si „antrenament”, veti scapa de stringuri si, implicit, veti iesi din acea situatie.

Cand o conexiune cu o persoana s-a sfarsit, este necesar sa se taie cordonul energetic de către un terapeut bine pregătit, care să poată duce încărcătură emoțională/negativă a stringului.

Noi toți am trecut prin despărțiri și știți că unele sunt solicitante. Dar apoi incepe si perioada în care eliberezi acele emoții de vibrație joasă și te transformi din interior către exterior. 

Acele atașamente blochează desfasurarea Noului în viața voastră, blochează conexiunea cu persoanele/ situațiile pe care Universul vrea să vi le aducă în cale.

Dați la o parte trecutul din calea voastră, eliberați toate atașamentele, pentru că Universul nu poate mentine prezentul în viața voastră, cu lucrurile/ persoanele/ situațiile potrivite pentru voi, dacă vă agățați de Vechi! (Phil Good) Traducerea Mihaela Dan


Unii dintre voi permiteți unor foști iubiți/ iubite să vă distragă atenția, să vă tragă în jos, deși ați încheiat de ceva timp relația cu ei. 

Dar ei/ele va suna sau va trimit mesaje, pentru a va tine agatati. 

Încetați să mai răspundeți la astfel de apeluri/mesaje! Blocați-i! Ei/ele va fura energia!

Și dacă încă nu aveți puterea să-i blocați, completați numele lor în agenda telefonică: treceți „Belea” .

Și când vedeți numele lor, atunci când sună telefonul, luați-vă trei secunde, spuneți-vă „Dacă îi răspund, intru iar în belea. Chiar vreau să fac asta?” și apoi faceți o alegere. (DeVon Franklin) Traducerea Mihaela Dan


Mulți oameni încearcă să păstreze în viața lor niște persoane care le-au fost alături în trecut, dar care nu-și au locul în prezentul lor și cu siguranță nu au ce căuta în viitorul lor.

Cei mai mulți dintre voi ați experimentat situații de acest gen, știți cum este când ai avut o relație cu un om pe care l-ai iubit (partener de cuplu, prieten, etc), dar ai simțit clar că acea relație a ajuns la final și a venit  timpul să îi dai drumul acelui om.

Voi ați ținut la acel om, știți că este un om bun, dar este vorba pur și simplu de faptul că nu mergeti impreuna in aceeași directie. Fiecare are o alta Cale.

La început poate fi greu să acceptați acest lucru, dar este necesar. Nu puteți decât să acceptați situatia așa cum este, să dați drumul oamenilor care nu sunt alaturi de voi și să vă urmați Calea. (RC Blakes) Traducerea Mihaela Dan


Cei mai mulți oameni nu vor să meargă în direcția în care mergi tu, ci vor să rămână acolo unde sunt, iar daca tu ramai agatat de ei, acest fapt te încetinește din drumul tău. 

Practic, tu încerci intr-un fel să aduci cu forța în prezentul si in viitorul tău niște oameni care nu sunt meniti să facă parte din viața ta. Tu încerci să-i împingi cu forța într-un spațiu din viața ta în care nu se potrivesc, și asta creează tot felul de turbulente, dezechilibre, drame inutile, pierderi de energie.

A te agăța de niște oameni la care ai ținut, a refuza să le dai drumul când s-a încheiat rolul lor în viața ta, înseamnă a nu te iubi pe tine însuți, a-ți sabota propria evoluție. Înțelege că acesti oameni nu mai pot avea un loc în viața ta. Acceptă faptul că nu toți cei care au avut rol important în trecutul tău vor avea un rol în viitorul tău.

Este necesar să învățăm să acceptăm că unii oameni și-au încheiat rolul în viața noastră și să le dăm drumul să plece, atunci când vine momentul. Ei au făcut parte din trecutul nostru si nu sunt meniți să facă parte si din viitorul nostru. (RC Blakes) Traducerea Mihaela Dan


Ai de ales între a mușca momeala sau nu.

De câte ori cineva din trecut te agata cu un string, fii conștient: „Acum mi se întinde momeala. Și e alegerea mea dacă o mușc sau nu”.

Cei mai mulți oameni mușcă momeala. Și de cele mai multe ori e aceeași momeală mereu, an după an, dar ei continua să o muște.

Faceți-vă cu înțelepciune alegerile. Dacă vă lăsați prinși în orice atasament, dacă vă lăsați provocați, ademeniti, consumându-vă energia cu persoane din trecut, care nu mai contează, nu veți mai avea energie pentru persoanele din prezent, care sunt acum in viata voastra, si care chiar contează. “ (Joel Osteen) Traducerea Mihaela Dan


Lucrurile sunt cam așa: fiecare om care funcționează la modul conștient are niște „garduri” care împrejmuiesc viața sa personală, iar aceste „garduri” sunt valorile și principiile după care se ghidează în viață. 

Aceste garduri au niște „porți”, care sunt reprezentate de deciziile/ alegerile sale. Acel om alege când deschide poarta și când nu, cui îi permite să intre în viața sa și cui nu, pe cine dă afară din viața sa și pe cine păstrează.

El își folosește discernământul și identifică oamenii care îi sunt benefici și oamenii care nu îi sunt benefici.

Este esențial să vă folosiți discernământul pentru a determina ce oameni își au locul cu adevărat în viața voastră, înainte de a le oferi un loc în viața voastră, in prezent sau in viitor.

Pot fi mulți cei care manifestă un oarecare interes pentru voi, dar asta nu înseamnă ca voi să le dați acces la viața voastră tuturor, să le permiteți să se apropie de voi tuturor acestora.

Adesea aud oameni spunând că simt că „au rămas agăţaţi” de o persoană sau de o experienţă din trecut și nu se pot elibera de ea.

Taiati stringurile si va desprindeti! Blocati persoana aceea si va eliberati! Anulati contractele, juramintele si promisiunile si vedeti-va de viata prezenta! 

Gata cu trecutul. Inchideti portile daca vreti sa aveti liniste, pace, sanatate energetica si abundenta in prezent. 

Altfel, sa nu va mai mirati ca va imbolnaviti, ca aveti dureri in corp, ca aveti pierderi financiare sau ca nu va ies planurile asa cum le doriti. (RC Blakes) Traducerea Mihaela Dan



„Horoscop psihotic până pe 29 iunie 2024! 

(...) Așadar, din 20 aprilie până pe 29 iunie 2024, realitatea ne trădează, iar irealitatea ne înghite. Tu parcă nu ești tu. Fiecare ia câte o pauză de la el însuși.

- Dar de ce ai făcut asta?

- Nu știu, n-am fost eu însumi. 

Zici că auzim de cazuri de posesie, parcă altă entitate pune stăpânire pe mintea noastră. Pare că am fi într-un experiment în care suntem spălați pe creier și ni se induc tot felul de programe. Dar cauza nu e în afara noastră, că doar nu ne lucrează extratereștrii la cap. Propria minte ne joacă feste, capabilă de autohipnoză.

Opoziția Lilith-Neptun pe axa Fecioară-Pești funcționează ca un sedativ astral. Efectele secundare sunt vizibile: percepem cu întârziere, nu suntem siguri dacă am scos fierul de călcat din priză și ne întoarcem din drum să constatăm că îl scosesem, nu mai știm dacă am zis ce voiam să zicem sau doar am gândit, ne rănim din neatenție, pierdem șirul cuvintelor, pierdem obiecte, ne pierdem și capul. La fotbal pierdem de obicei, cum ar fi să câștigăm tocmai acum, dacă tot s-a întors lumea cu susul în jos? 

A nu ne regăsi în propria piele, a ieși din ritm, a nu ne recunoaște sunt fețe ale acestei energii haotice care ne învăluie și ne destabilizează. Poate tocmai de asta avem nevoie: să luăm o pauză, să punem mintea-n cui, să suspendăm gândirea logică. 

Viața noastră respiră într-un limb, suntem deseori suspendați din realitate, iar timpul curge altfel, dacă nu cumva îngheață de tot. Haosul evenimentelor e sinonim cu o inversare a ordinii lucrurilor, cu un potop de imprevizibil, cu crize de spontaneitate. În esență e o perioadă de transcendere a minții logice, cu două destinații posibile: geniul sau nebunia. Și le resimțim din belșug pe amândouă (...) Valeriu Panoiu


Cand suntem detasati, rezonam cu a avea.

Cand suntem atasati, rezonam cu a nu avea.

Din acest motiv s-a spus dintotdeauna ca poti avea ceea ce iti doresti doar atunci cand nu iti mai doresti acel lucru.

Ce paradox, nu? E ca un joc..cumva.

Nu inseamna sa nu iti mai doresti ceva, ci inseamna sa nu te mai afli in starea de a dori cu orice pret. Accepti ceea ce este. Este o arta. Inalta. A accepta deschide poarta catre schimbarea dorita.

E dincolo de cuvinte si dincolo de logica mintii.

Este despre a simti. Este Ca atunci cand esti indragostit/a.

Te focusezi, alegi si ii dai drumul sa plece... sa se implineasca!

Are grija Universul sa iti aduca ce e al tau si ce ai intentionat sa ai..in divine timing.

Rabdarea este si ea o virtute aleasa. E ca si cum ai coace o prajitura... trebuie sa astepti un pic ..si ii drumul in cuptorul de aur sa fie gata.

In cuptorul de aur al Vietii. Asta cere incredere mare in tine. :)Mare!

Tot ceea ce ne dorim este pace si binecuvantare, bucurie, dragostea.

Credem ca, atunci cand vom avea toate bunurile pe care ni le dorim, vom avea pace si binecuvantare, o viata implinita. Bucurie.

Dar gandim asta pentru ca nu stim, de fapt, ce inseamna pacea si binecuvantarea, impacarea de sine, dragostea pentru noi insine, adevarata bucurie ce izvoraste din adancul fiintei. Bucuria este menirea vietii pe aici. Cati o simt?

In realitate, adevata pace si binecuvantare, impacare de sine, increderea si pretuirea personala, ne aduc tot ceea ce avem nevoie in viata.

Atunci cand nu avem atasamente, avem o fericire pe care nu o putem pierde.

Cei lipsiti de dorinte isi realizeaza toate dorintele.

Sa fii lipsit de dorinta nu inseamna sa nu ai nici o dorinta, ci inseamna sa nu fii atasat de nici o dorinta, adica sa ai cu price pret ceva sau pe cineva.

Cu orice pret al ignorarii tale personale, compromisului cu tine.

Atasamentul este cauza dramelor si durerii emotionale.

Suferinta este o ardere scapata de sub control a energiei emotionale.

Cu cat suferi mai mult, cu atat mai multa suferinta atragi. E o lege a Firii. De aste e greu sa iesi de acolo..te afunzi ca intr-o mlastina.

Eliberarea atasamentelor de persoane, de bunuri, de orice e prin jur pe aici, este modalitatea de-a pune capat durerii emotionale si dramei.

Atunci cand suntem atasati, ne aflam intr-o stare de dorinta~neputinta si de lipsa, totodata. E ca o bucla. Un cerc nesfarsit... al frustrarii.

Cand suntem detasati, ne aflam intr-o stare neutra si cercul se transforma brusc intr-o sfera aurie...care in spirala merge catre Infinitul Posibilitatilor.

Este un portal de acces catre tot ceea ce esti si catre tot ceea ce poti creea, avea.

Zambete, Carmen Meera




29.05.2024


 


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Interior, exterior.
Inspiratie, expiratie.
Impresie, expresie.
Ganduri, cuvinte.
Oglindire.
:)