O lectie de viata primita pe facebook

Motto: 

„Iubirea este puterea de a rămâne împreună, de a trece prin toate, indiferent de valurile vieții.
În povestea de iubire încape totul așa cum cerul acoperă întreg pământul, chiar și acolo unde este deșert sau gheață...

O iubire care nu riscă nimic, care nu rabdă nimic... care nu suferă nimic... nu valorează nimic!"

(Hrisostom Filipescu)

***

Insemnarea aceasta este, intr-o anumita masura, o lectie de viata. O lectie din care multi putem invata cate ceva, oricat de putin,  si care, in egala masura, se poate adresa oricui si nimanui.

In urma cu mai multe luni am avut un moment in care am simtit ca este cazul sa fac o actualizare masiva a listei de prieteni de pe Facebook. Pe de o parte am simtit ca erau prea multe persoane cu care nu mai rezonam sa am un asemenea grad de intimitate (avand in vedere ca pagina mea este una privata si, mai mult decat atat, este personalizata, adica au acces numai persoanele din lista, strict, eliminand prietenii prietenilor chiar si in caz de etichetare).

Pe de alta parte, am simtit ca informatiile pe care eu le ofeream pe pagina mea puteau parea cel putin extrem de ciudate unei anumite categorii de persoane si, din acest  motiv, aveam senzatia ca produc un oarecare disconfort, daca nu chiar iritare. Pentru a le proteja de astfel de senzatii si reactii pe care le intuiam sau le presupuneam, am decis o separare.

Acest rationament, gandeam eu, urma sa dea rezultate benefice atat pentru mine, cat si pentru ceilalti.

Astfel, in cazul unora, am aplicat restrictionarea la postarile mele pentru un timp, ca sa ma lamuresc mai bine, iar in cazul altora, am sters direct numele lor din lista mea. 

A scoate nume din lista de facebook este, in general, un fapt banal si nu-i acord prea mare imporanta, insa, in cazul persoanelor cu care am interactionat de-a lungul timpului, m-am gandit mult cum este mai bine sa procedez.

Ei bine, atunci am facut si o greseala. Am sters din lista mea o persoana pe care o admiram foarte mult, pe care o citeam cu drag, cu care interactionam placut si armonios, dar care, la vremea aceea, nu stiu de ce, mi s-a parut ca face parte dintr-o alta lume, prea diferita de a mea si ca intersectarea lumilor noastre este atat de putin vizibila incat aproape ca nu exista.  Si, totusi, nu ceea ce se vedea era cel mai important.

La cateva ore dupa ce eu am sters-o din lista mea, am primit mesajul privat de mai jos, unul special, cald, din suflet, care a fost urmat de un schimb de alte mesaje intre noi si care a restabilit legatura temporar intrerupta. Mi-am recunoscut intentiile, eroarea de apreciere si am facut reparatia necesara.

*

A. - Buna! De cinci minute, stau si privesc paginile tale si nu imi vine sa cred ca nu mai iti sunt in preajma, chiar asa rar, cum sunt de o vreme. Multumesc pentru frumosul picurat in suflet, de-a lungul timpului. Sa fiti bine toti, acolo, in Gradina lui Dumnezeu. Numai bine, voua!

Eu - Buna, Adriana. Intradevar, am facut o actualizare a listei de prieteni de pe facebook si te-am sters pentru ca, asa cum spui, in ultimul timp mi s-a parut ca interactiunea noastra a devenit atat de rara incat am crezut ca a devenit inoportuna. Stiu ca pe pagina mea citesti multe ciudatenii care contravin evident cu felul tau de a fi si de a vedea viata si m-am gandit ca o retragere discreta ar fi mai benefica si de dorit. Eu m-am bucurat mereu de prezenta ta si de interactiunea cu tine si, recunosc, esti printre foarte putinele persoane care mi-au scris in privat dupa actualizarea listei FB, ceea ce spune multe. Poate ca nu sunt chiar atat de "ciudata" in ochii tai  ori poate iti aduc un pic de culoare diferita aici, pe FB, una care iti place, ceea ce ma bucura mult, pentru ca asta este rostul meu aici. Iti voi trimite o noua cerere, daca vrei, si putem sterge cu buretele acest episod.  

A - Gata, e totul bine. Mi a venit inima la loc. Rar intreb oamenii cand se intampla sa observ ca nu mai fac parte din lumea lor, insa tu esti un.om care aduce bucurie, incredere in sine, in viitor, in multe. Din ciudateniile tale, cum frumos zici, iau tot ce imi e de folos. Tu imbunatatesti viata mea cu cunoasterile tale, nu imi vin in contradictie. Astept cererea ta, oricand, cu bucurie. Imi esti draga, asa cum imi e drag tot ce te inconjoara, Gina, Bobi, Ema Cici, florile voastre. Ma bucur ca ai raspuns.

Eu - Ma bucur mult ca mi-ai scris, asa am primit o alta perspectiva de perceptie. 

*******

De atunci au trecut mai multe luni, iar interactiunea noastra a fost tot discreta, dar sub alte auspicii.  Ne-am citit, ne-am lasat ici-colo cate un semn, insa de acum stiam reciproc ca ne suntem aproape la modul subtil si ca exista un rost in asta, oricare ar fi fost acela, poate inca nedeslusit pe deplin.

Eu am tot scris de atunci mult, zeci si zeci de postari. Una, doua sau chiar trei pe saptamana, iar in ultimul timp una, doua sau chiar trei, patru, pe zi. Enorm, da. Dar, na, daca am multe de spus, ce sa fac? N-am ce sa fac. :)

Ea, la fel, a scris aproape la fel de mult si frumos, poezii si texte care te mangaie pe suflet, care infloresc in inima si care trezesc sentimente calde si frumoase in suflet.

Azi am primit un comentariu nostim de la ea, iar acesta a declansat un schimb de mesaje intre noi cu un continut foarte util in general, zic eu.

Este aici, din nou, o lectie de viata. Este o deschidere cu sinceritate a uneia in fata celeilalte, ca intre confidente, dar cu un rost. Va las sa va deslusiti fiecare lectia pe care o simtiti ca va vorbeste.

*

-          A. - Nu țin pasul cu voi! Nici la citit, daramite la cate faceti!

-        Eu -   Nu-ti face griji, Adriana, nici noi nu tinem pasul cu noi insine! :D Am material adunat pentru inca cel putin 10 postari si n-am timp pentru ele. :D

-        A. -   ...da, aveti o energie ca imi vine sa vin sa iau notite. Eu nu recunosc public, iar la tine cati avem comuni, asta e, dar sunt ....,,nu stiu cum sa ma exprim sa nu te sochez - dar am stima de sine scazuta. Te vad ce vointa ai, cum arati, cate faci, iar eu mă umflu cu pompa de la zi la zi, nici chef de scris nu am, lucrurile par a veni buluc iar eu tot tai de pe lista si nu ies la liman deloc. De aici uimirea mea sincera. Dar si bucurie, cand vad ca...se poate! Te pup.

-         Eu -  Adriana, stiu cum este sa fii inzestrata cu o multime de calitati si aspecte demne de admirat, iar tu insati sa nu le vezi sau sa le minimizezi valoarea, importanta, rostul. Demult, asa am fost, chiar daca aveam o aparenta de femeie "de succes". Pana la un anumit moment cand s-a produs un declick. Abia apoi am inceput sa ma asum, cu bune si mai putin bune. :) Din acel moment celor "mai putin bune" nu le-am mai acordat atentia si importanta de pana atunci. Si nu m-am mai comparat cu nimeni. Asta este secretul! Intotdeauna comparatia poate aduce destabilizare emotionala. :) Oamenii mai buni ca mine sunt la tot pasul in jurul meu, sunt inconjurata de ei. Dar nimeni nu-i CA MINE. :) Fiecare om este unic si fiecare lasa o amprenta unica pe lucruri, in alti oameni, in viata. Eu am inceput sa-mi descopar propria amprenta atunci cand nu m-am mai cenzurat atat de mult de teama ca altii ma vor judeca si ma vor respinge. Aceasta teama este, de fapt, cea care, de regula, determina o stima de sine scazuta, teama de felul in care ne vad ochii celorlalti. :) Este adevarat, a urmat o triere drastica a celor care mi-au ramas in preajma, altfel nu se poate. Nu poti recladi in fiecare zi ce darama o singura persoana nepotrivita printr-un singura remarca sau printr-un gest nepotrivit. Ar fi un consum foarte mare de energie. Mai bine pass. Cei care raman aproape sunt cei care au vazut "amprenta" aceea unica si le place, o apreciaza, TE apreciaza! :) Tu, Adriana, esti un om extraordinar! Atatea calitati la o femeie rareori mai intalnesti! Atata simt al masurii, al delicatetii, al elegantei trupului, dar mai ales al sufletului, prea putini oameni il au! Ai atatea aspecte atat de valoroase in viata ta personala si sociala incat pari un personaj de carte, nu unul real, al zilelor noastre. Ai un Har al cuvantului uluitor de bogat, care scrie in suflet si lasa acolo semne de lumina! <3 Nici eu nu prea fac confesiuni publice, dar, iata, acum mi-a scapat una. ;-) De fapt, sa recunosc, mi-am permis-o. :) Adriana, te imbratisez! Stii, oamenii ajung pe socluri de statui numai atunci cand altii ii urca acolo sau cand se urca singuri. ;-) Cand eu am vrut sa fiu pe un soclu si nu m-a urcat nimeni, m-am urcat singura. Pai, ce, eu de ce nu? - mi-am zis. :D Am stat acolo cat mi-a placut, apoi, dupa ce mi-a trecut cheful de soclu, m-am coborat si mi-am vazut de alte treburi. :D Dar am ramas in suflet cu starea aceea pe care am avut-o acolo, sus. De bucurie! Bucuria de a-mi fi oferit ceea ce mi-am dorit. Inaltimea soclului poate creste de la o zi la alta, pana cand ajunge la nivelul optim, sanatos si cu o perspectiva corecta asupra a tot ce este in jur, panca cand intelegi ca soclul esti, de fapt, TU. ;-)

-         A. - Am citit de trei ori. Tac si procesez. Ma vezi prea frumos, pentru ca mi-s cuvintele astfel. Mie, tocmai, imi e teama ca tot eliberand oameni din jurul meu am ramas cu tare, tare putini si multi cu intrebari la care nu le pot raspunde, caci i-as rani și nu vreau. Succes nu am avut niciodata, poate aici o fi hiba mea, ca nu am cunoscut o anume implinire. Reusesc sa tin cu greu pasul cu sotul meu, dar nici el cu mine, in ceea ce priveste rostul casei si administrarea lucrurilor. Astfel, simt ca ma zbat prea tare, ca mai apoi sa realizez ca avem o balanta nevazuta pe care ne asezam tacit. De trei ani ma lupt cu kilogramele. Abandonez rapid. Iți spuneam candva, ca tu chiar mi-ai fost mie de folos. REAL. Nu, virtual. Eu stiu sa citesc printre randuri, si chiar daca nu ma pricep eu la anumite lucruri, pe care nu le inteleg ca nu le cunosc, am observat atent bucuria de viata pe care o emanati. Simplitatea, firescul, rasfatul, realul, palpabilul și nu numai. Mereu spun ca ma voi pune pe primul loc, si nu o fac niciodata. Si iar, cad si mi se pare ca obtin totul greu. Tot candva, cand ai spus tu ca ai renuntat la metafore de tot, eu glumind in acel text, altfel spus, am realizat ceva care m-a bantuit o vreme, ca am inceput simplu chiar si in scris și m-am complicat pe parcurs. Si oare, nu asta am facut si in viata mea? De asta zic, ca ma bucur ca am tastat cu putin curaj, caci simt ca imi va fi de ajutor conversatia noastra. In definitiv, doar de mine tine totul. Multumesc, Liliana! Va doresc iubire si frumos, mereu, mereu!

-    Eu -   Cred ca este mult mai important sa facem ceea ce simtim ca ne face placere decat ceea ce trebuie. Pastrand, bineinteles, un echilibru sanatos. Am inteles asocierea ta privind folosirea metaforelor si complicarea vietii, insa totul are un rost. :) Eu cred ca ne exprimam si traim diferit in diferite perioade ale vietii. Pana nu se consuma "filonul" care este combustibil pentru un anumit tip de exprimare literara sau pentru un anumit mod de manifestare a vietii personale, nu poti trece la urmatoarea etapa. Trebuie inteles, ars si consumat "focul" acela interior care face ca lucrurile sa arda intr-un anumit fel. Si trebuie stins focul vechi inainte de a aprinde altul nou. Obligatoriu. :) Este o vreme a poeziei in viata, apoi vine o vreme a eseurilor, apoi a nuvelelor si, cine stie, poate asa se construieste baza, subiectul si starea potrivita de creatie pentru ca, la momentul optim, romanul de succes sa se scrie singur. Na, ca am folosit o caruta de metafore aici. :) Inca ceva: nimic nu e batut in cuie, totul este intr-o continua evolutie. In sus si in jos. Azi suntem sus, pe soclu, maine, poate, tencuim soclul si ii dam o alta culoare, caci s-a degradat de la vant si ploi, iar imaginea de dinainte s-a demodat. Stam o vreme singuri si in tacere, ne asezam in genunchi si reconstruim, raschetam, tencuim, vopsim, si abia apoi ne urcam inapoi, victoriosi si luminosi, fiecare pe soclul sau. Si eu am momentele mele de tencuit, smirgheluit si zugravit, dar si cand ma urc pe soclu, sunt radianta. Inseamna ca mi-am asumat demolarile si rezidirile. ;-) Gata, ma opresc aici, ca altfel transform toate comentariile in romane de succes. :D )))) Te imbratisez, Adriana!

Pentru a putea posta aceste comentarii era firesc sa primesc si acceptul partenerei mele de discutii.  Asadar, i-am scris in privat.

*

-       -   Adriana, am simtit impulsul unui gand care ma face acum sa-ti scriu si sa te rog ceva. Nu este absolut nici o problema daca vei refuza, insa mi-am zis ca, daca nu te intreb, nu am cum sa stiu si, poate, elimin din start un potential raspuns pozitiv. De aceea indraznesc sa-ti scriu acum si o fac cu rugamintea ca, in cazul in care ti se va parea de refuzat rugamintea mea, sa nu te supari ca am avut un asemenea gand si ca am indraznit o asemenea rugaminte. Dar am invatat ca, in viata, mai degraba intrebi decat sa faci presupuneri. Nu poti sti niciodata ce resorturi declanseaza un cuvant, o intrebare, o rugaminte si unde pot duce toate acestea daca se contureaza cadrul potrivit, corect, sincer. Ok. sa-ti spun si despre ce este vorba. (...)

-      -    M-am gandit ca schimbul nostru de mesaje de azi ar fi foarte util multora. Continutul lor este unul profund si poate sa fie de ajutor si altora. Le-am strans intr-un text cu sens si ma gandeam la o insemnare noua pe blogul meu. Am marcat numele tau cu X, pentru confidentialitate. Atasez un fisier word si felul in care m-am gandit sa fie postarea. Te rog, citeste-l cand ai timp si daca vrei, apoi spune-mi parerea ta in legatura cu aceasta idee. (...)

-     -     Cum crezi tu, cum vrei tu! Eu m-am gandit ca poate iti doresti confidentialitatea. Eu m-as simti onorata sa-ti trec numele, dar nu vreau sa fac nimic ce ti-ar produce disconfort. (...)

-     -     Atunci, voi trece numele tau clar, da? Chiar merita povestea asta sa aiba accentele clare ale realitatii. (...)

Iti multumesc pentru accept si pentru tot, Adriana!

PS. Toate aceste imagini reflecta chipul Adrianei si le-am luat de pe pagina sa de FB cu permisiunea ei. 

***

UPDATE 02.10.2019, ora 18:00 -  Feedback pe facebook

Adriana  - Îți mărturisesc că citesc și am senzația că nu e despre mine. Și știi de ce? Pentru că e anul în care am renunțat la mulți din lista mea de prieteni, unii cu destulă vechime, dar cu care nu mai împărțeam nimic. Mă „găseam” doar în ziceri și expresii pentru care nu mi s-ar fi cerut vreodata permisiunea ori ne păstram dintr-o obligație apăsătoare. Nu știu ce au simțit ei, dar eu am știut că trebuie să-ți mulțumesc pentru că, da, faci parte dintre cei care stiu sa lase urme cu folos. E imposibil sa nu te gandesti daca nu ne-ar ajuta mai mult sa zambim asa cum o faci tu, sau sa deslusim semne puse parca doar pentru noi, insa nu ne dam ragazul sa ne ridicam fruntile din pamant. Tu m-ai facut sa-mi ridic fruntea din pamant, de multe ori, si sa privesc cerul, norii, frunzele din curte. Tu mi-ai dat nume de flori despre care nu stiam nimic și m-ai facut sa-mi doresc sa joc badminton, sa mananc o amandină fara sa ma simt vinovata, si sa imi asez mai bine prioritatile, in caz de vreau a lua decizii folositoare in ceea ce ma priveste. Astfel ca, tot ce ai scris aici, imi va fi mie lectie de viata, in continuare, indiferent daca pentru altcineva inseamna ceva. Cand voi simti ca ma clatin, ori soclul piedestalului meu e distrus cu totul, voi reveni sa iau nuantele potrivite pentru zugravit.

Te anunt și cand ma hotarasc sa urc pe el. Deocamdata, ii dau tarcoale si-l consolidez cat pot de bine, caci nu mai am putere sa ma clatin si nici cu echilibristica nu stau prea bine.

Esti un om delicat. Prea delicat, as spune. Numai cate cuvinte ai folosit pentru a-mi cere permisiunea de a lasa libera aceasta poveste! Dar e perfect asa! Oameni ca tine mă fac pe mine sa mai cos din gaurile necunoasterilor si imperfectiunilor mele.

Iți multumesc, Liliana, pentru tot! Pentru povestile voastre din Gradina lui Dumnezeu dar si pentru modul tau de a vedea prin oameni si in oameni!

Tii minte? Mi-ai aranjat candva un poem, pe care eu il voiam poveste lirica. Ti-am zis ca, pentru mine, a disparut vraja. Am realizat, in seara asta, ca fiecare dintre noi are simboluri si nuante de care nu vrea sa se lipseasca și că vraja nu ți-o poate lua nimeni, chiar de viziunile sunt diferite. Totul e sa pastrezi in tine convingerea ca acel lucru e bun pentru tine. Oare de ce uit asta?

Eu nici macar nu am realizat ca, scriind, mi-am construit o lume. O lume in care uite imi apar si lectiile. Unele mai bune, altele mai rele. Asta a fost si va fi speciala!

Ma duc sa mai lucrez la soclu! Pe curand, Liliana! Multumesc!

Ps. Desenele sunt departe de ceea ce sunt azi eu, dar cand mi-au fost daruite mi-au venit mănușă. Mereu ti-au plăcut! Las și aici ce am scris pe blog! Te imbratisez cu drag!

G.C. - În opinia mea, FB e o lume... ca-n viață! Cu oameni aglomerați, preocupați, interesați, interesanți, mărunți, mari, egoiști, caractere și himere, cu închipuiți lideri de opinie, artiști de circ și de teatru, speciali sau comuni, după caz. etc etc. O lume dificilă, ce s-o mai lungim. Și-atunci, îți cauți repere, modele, ancore, țărmuri de care să te prinzi, lde care să te ții, să te agăți, la care să ajungi. Mă bucur pentru voi că aveți niște fire speciale care vă unesc, că ați stabilit o legătură vie, că puteți comunica și că aveți ce împărtăși. Se spune că, în viață, unii oameni se înțeleg din priviri. Aici, pe FB, un emoji e suficient, uneori. ❤️ Vă pup, fetelor, sunteți două minunate!

Adriana - G., tu ai aluatul Lilianei. Esti la vedere tot cu o lume mirifică, în care poposim periodic și plecăm fericiti de parca ne-ati găzduit și pe noi în Universurile voastre. Eu am invatat ceva din tot ce a scris, aici, Liliana. La fel as proceda și maine daca un om mi-a adus bucurie dar nu mai imi e în preajma. As multumi. Apoi, fie ce o fi! Si, recunosc, sunt diferita in raport cu oamenii. Zicala aia ,,cum ma vrei asa ma ai" se potriveste, căci sa fim seriosi, suntem exact cum ne tratăm unii pe alții. De simtim oameni iscoditori, alunecosi, insistenti, nu cred ca rezistăm prea mult unii lângă alții, decât dacă nu ne pasă. Mie nu imi pare fb ul altfel decât în real. Oricât de frumos ne purtam unii cu alții, afinitățile exista. De aici ....crosetam povești diferite. În fine, Liliana e speciala. Si stie cum sa te puna pe gânduri fără să te simți vinovat ...prea tare. Concediu placut, vouă, dragilor! Multumim pentru cuvintele frumoase!

*

C.C. -
Într-adevăr, este minunată aceasta lecție de viață pentru ca sunteți niște oameni deosebiți, cu suflete frumoase, pline de sensibilitate. Vreau sa va spun ca și eu am șters mulți prieteni virtuali din lista mea pentru ca simțeam ca nu am nimic în comun cu ei, prefer calitatea în locul cantității. Nu am primit nici un semn de la nici unul dintre ei și atunci am avut convingerea ca am procedat corect. Și eu am fost ștearsă din lista unora , pe unii i-am inteles , dar la altii am fost cam nedumerita. Eu nu am avut sensibilitatea Adrianei și hotărârea ei de a nu pierde o prietenie ca a Lilianei, am acceptat pur și simplu situația și am zis ca merg mai departe așa. Va îmbrățișez cu drag și va mulțumesc pentru bucuria de a vă fi cunoscut! ♥️

Adriana - Asta a fost un caz fericit iar eu acceptam alegerea omului, multumind pentru ce oferise. In definitiv, daca esti musafir pe aceasta pagina, nu ai cum sa nu faci asta. In plus, am mizat si pe o neintelegere. Eram intr-o tacere lunga, pe fb. doar ca nu multi au stiut asta si am creat confuzie cum ca anumite legaturi nu isi mai au rostul. Si e adevarat. Unele nu isi mai au rostul, dar pentru celelalte reactionezi daca simti ceva in plus, dincolo de orgolii. Multumim pentru cuvintele frumoase. Zi minunata!

 *

N.I. - Am citit şi aseară dialogul vostru, am citit şi acum tot ce ați scris, și fără să-mi cer permisiunea, vă spun doar atât: vă iubesc pe amândouă, sunteţi aşa cum vă descopăr zi de zi, deosebite!
Iată cum, încă o dată, o lecție de viață, îmi consolidează convingerea că nimic nu este și nu se face întâmplător.
Numai bine să vă fie!

Adriana - Da, am si eu convingerea ca ai mai adaugat verigi lipsa acolo unde, poate, nu am stiut eu sa ma fac inteleasa. Tacerile nu prea le impartim cu nimeni. De acolo, confuzii. Cu drag de tine, N.! Imbratisez! 


*


Eu - Am lipsit toata ziua de acasa, iar acum, la intoarcere, am gasit toate mesajele de mai sus. :) Nici nu mai pot adauga ceva, este prea frumos ce-ati scris voi aici. Multumesc! 

Eu -  Ce cuvinte sa mai adaug? Poate doar aceleasi scrise in urma cu doi ani, aproximativ cam tot in aceasta perioada. (14 sept. 2017) <3 Pentru Adriana Tîrnoveanu :) <3

Femeie frumoasă, şi bună, şi sfântă, şi dragă,
Fă-ţi din gândul frumos o cărare şi vino spre noi.
Nu te teme că el ne va fi frământare şi freamăt,
Nici că el ne va fi doar povară pe umerii goi.

Noi suntem o oglindă în care să-ţi vezi dimineaţa
Şi surâsul gingaş, şi privitul în soare scăldat,
Şi cuvântul curat, liniştit, şi lumina din suflet,
Şi tăcerea cuminte în care, discret, te-ai îmbrăcat.

Lumea-ntreagă, prin tine, devine frumoasă poveste,
Personajele ei se descoperă-n versul ce-l scrii.
Ele-ţi pun diademă de stele aprinse pe frunte
Şi te cheamă zambind tu Crăiasă-n poveşti să le fii.

Liliana, cu drag :)

01.10.2019