Laudam faptele bune sau nu?

Eu nu pot intelege de ce neaparat binele facut trebuie tinut in secret. Atunci unde mai este exemplul personal oferit altora, ca parte a procesului de invatare, de educare, de perpetuare a unor bune intentii si comportamente?

Desigur, nu trebuie trambitat cu emfaza, cu aroganta si cu interes de obtinre a unor beneficii de imagine sau de alt tip, insa eu cred ca faptele bune trebuie sa faca parte din bogatia de cunostinte care merita impartasita, pe care o dam altora, generatiilor mai tinere sau celor care, poate, n-au primit constientizarea asta la timpul potrivit.

Oare nu observati ca exista in prezent numai tendinta de evidentiere a faptelor negative, a ororilor lumii, cu tendinta, in paralel, de a ascunde cat mai mult faptele bune si frumoase ale lumii? Ajunge cu acest sistem de negativizare.

Cred ca este un fals sentiment de smerenie si de modestie acolo, unul care ne-a fost inoculat (cu intentie subtila) cu mult timp in urma tuturor, noua, ca popor, si care a fost perpetuat din generatie in generatie sub proverbul "lauda de sine nu miroase a bine".

Nu mai treceti sub tacere faptele bune, ci dezvaluiti-le pentru a fi inmultite si pentru a servi ca lectii de viata si model celor care afla despre ele. Eu asa zic.

Cred ca avem multe de facut pentru schimbarea unor mentalitati invechite si gresite, perpetuate din om in om si din generatie in generatie.  Bunicii nostri si chiar parintii nostri aveau motivele lor, specifice vremurilor in care au trait, pentru a-si tine ascunse faptele bune. Vremurile s-au schimbat, iar tinerii din ziua de azi traiesc altfel si trebuie educati pe baza altor principii. 

Extrapoland ideea si generalizand-o, as spune chiar ca orice facem si spunem noi, ca adulti, devine un exemplu personal pentru copiii nostri si pentru cei din jur. 

Stim deja ca invatarea, in cazul copiilor, este mimetica, deci felul in care noi, parintii, vorbim si ne comportam in fata copiilor devine model comportamental pentru ei, unul pe care ei il vor perpetua mai departe in propriile lor familii si in societate.

Fapta buna poate fi orice gest frumos, plin de atentie, bunatate, grija, intelegere si ajutorare a oricui, in primul rand a celor din imediata apropiere. Felul in care parintii relationeaza intre ei devine in ochii copilului un model de viata, iar acesta poate fi "o fapta buna" sau "un comportament nepasator sau abuziv". 

Sa-i invatam pe copiii nostri sa aprecieze corect diferenta dintre aceste doua valori, caci in functie de ceeea ce ei vad in perioada de crestere si educare, in functie de ceea ce ei percep si cred ca au inteles din comportamentul celor din jur, asa vor trai, facand fapte bune sau nu.

„Am auzit adesea despre binele care se face in tacere, caci altfel ii scade din valoare. Dar noi am învățat că, dacă vrei sa schimbi lucruri, trebuie să atragi atenția asupra lor. Am învățat că e musai să vorbim despre lucrurile în care credem, dacă vrem ca ele să se întâmple si, mai ales, daca vrem sa gasim aliati.” Melania Medeleanu

 

„Nu sunt de acord deloc cu "Binele se face în liniște, restul e doar teatru." Mi se pare o afirmație răutăcioasă, lipsită de respect și de considerație față de toți oamenii care fac eforturi ca să-și ajute semenii. Nu spun că trebuie să ne lăudăm cu binele făcut, dar binele făcut în văzul lumii îi inspiră și pe alții, noi învățăm mereu unii de la alții, ne motivăm unii pe alții să fim mai buni. Orice faptă bună poate atrage oameni buni care vor să se alăture unei cauze, ce tot trâmbițați cu zicala asta cu "binele se face în liniște"?

De ce nu faceți în liniște alte lucruri, cum ar fi cumpărături personale, ieșiri la restaurante, vacanțe, chestii cu care vă lăudați inutil și care nu doar că nu interesează pe nimeni, dar nici nu-i ajută cu nimic pe ceilalți? De ce toate "realizările" personale trebuie arătate lumii, dar faptele bune nu ar trebui arătate și povestite?

Și nu, nu e teatru când faci un bine în văzul lumii, teatru este să arunci cu judecăți și cu afirmații din acestea care doar vor să sugereze că tu faci bine pe ascuns... când probabil nu prea faci mare lucru... De ce te-ar deranja că altul face bine în văzul lumii, în loc să te bucuri și să i te alături?

De ce nu-s judecați cei care fac rău în văzul lumii, care instigă la comportament antisocial, care dau un exemplu greșit? Am ajuns să-i judecăm pe oamenii care fac bine doar pentru că dau un exemplu bun și încearcă să-i mobilieze și pe alții?

Poate se simte că m-am enervat... Îi învit pe cei care consideră binele făcut de alții "teatru" să vadă cum arată casele unora care fac bine, să vadă cum arată mâinile lor, să vadă cum unii merg la kineto cu dureri de spate și cum zac de sărbători, obosiți și terminați după zile de cărat și alergat...

Și "teatrul" asta nu se întâmplă doar de sărbători.

Atunci când spui că vrei să mergi la niște copii sărmani se întâmplă următoarele:

- Cineva se oferă să îți dea ceva lucruri pentru acei copii. Sau bani.

- Cineva se oferă să te ducă cu mașina.

- Cineva se oferă să le facă un consult/tratament stomatologic

- Cineva se oferă să le ofere un abonament la un sport, ceva cursuri...

- Cineva se oferă sa le repare ceva prin casă

Este valabil când se află despre orice cauză. Și oamenii buni se unesc și asta face lumea asta mai bună și mai puternică.

Eu am mobilizat multe persoane și firme, m-a interesat să susțin firme mici, am încheiat înțelegeri să livreze periodic fructe, ouă, alimente... Asta înseamnă că mă laud atunci când fac asta? Că ar trebui să tac? Cum s-ar afla de cei în nevoi dacă aș tăcea?

cine ajută ca să primească mulțumiri, nu știe ce-i cu el... Nu există mulțumire mai mare decât să stai seara în patul tău și să știi că un suflet are ce-i trebuie, că-i este mai bine, mai cald, că i-ai dat puțină speranță și că poate ai sădit în inima lui puțină bunătate...

Și da, nu este frumos să ne lăudăm, dar unii confundă expunerea faptelor care au doar scopul de a inspira și de a împărtăși bucuria cu alții, cu lauda de sine.

Ne lăudăm, vrem sau nu vrem, cu tot ce avem și ce suntem... prefer lauda cu lucruri care inspiră oamenii să fie mai buni, decât cu cele care stârnesc invidie și spiritul competitiv deloc folositor cuiva...

Totul este să știi când să taci și când să spui. Să se știe doar ceea ce poate aduce un plus de bine”

Irina Binder

18.10.2019

***