Laudam faptele bune sau nu?

Eu nu pot intelege de ce neaparat binele facut trebuie tinut in secret. Atunci unde mai este exemplul personal oferit altora, ca parte a procesului de invatare, de educare, de perpetuare a unor bune intentii si comportamente?

Desigur, nu trebuie trambitat cu emfaza, cu aroganta si cu interes de obtinre a unor beneficii de imagine sau de alt tip, insa eu cred ca faptele bune trebuie sa faca parte din bogatia de cunostinte care merita impartasita, pe care o dam altora, generatiilor mai tinere sau celor care, poate, n-au primit constientizarea asta la timpul potrivit.

Oare nu observati ca exista in prezent numai tendinta de evidentiere a faptelor negative, a ororilor lumii, cu tendinta, in paralel, de a ascunde cat mai mult faptele bune si frumoase ale lumii? Ajunge cu acest sistem de negativizare.

Cred ca este un fals sentiment de smerenie si de modestie acolo, unul care ne-a fost inoculat (cu intentie subtila) cu mult timp in urma tuturor, noua, ca popor, si care a fost perpetuat din generatie in generatie sub proverbul "lauda de sine nu miroase a bine".

Nu mai treceti sub tacere faptele bune, ci dezvaluiti-le pentru a fi inmultite si pentru a servi ca lectii de viata si model celor care afla despre ele. Eu asa zic.

Cred ca avem multe de facut pentru schimbarea unor mentalitati invechite si gresite, perpetuate din om in om si din generatie in generatie.  Bunicii nostri si chiar parintii nostri aveau motivele lor, specifice vremurilor in care au trait, pentru a-si tine ascunse faptele bune. Vremurile s-au schimbat, iar tinerii din ziua de azi traiesc altfel si trebuie educati pe baza altor principii. 

Extrapoland ideea si generalizand-o, as spune chiar ca orice facem si spunem noi, ca adulti, devine un exemplu personal pentru copiii nostri si pentru cei din jur. 

Stim deja ca invatarea, in cazul copiilor, este mimetica, deci felul in care noi, parintii, vorbim si ne comportam in fata copiilor devine model comportamental pentru ei, unul pe care ei il vor perpetua mai departe in propriile lor familii si in societate.

Fapta buna poate fi orice gest frumos, plin de atentie, bunatate, grija, intelegere si ajutorare a oricui, in primul rand a celor din imediata apropiere. Felul in care parintii relationeaza intre ei devine in ochii copilului un model de viata, iar acesta poate fi "o fapta buna" sau "un comportament nepasator sau abuziv". 

Sa-i invatam pe copiii nostri sa aprecieze corect diferenta dintre aceste doua valori, caci in functie de ceeea ce ei vad in perioada de crestere si educare, in functie de ceea ce ei percep si cred ca au inteles din comportamentul celor din jur, asa vor trai, facand fapte bune sau nu.

”Nu mai pot cu afirmația „Binele se face în liniște, restul e doar teatru”... Pentru că în spatele ei simt adesea o judecată grăbită, rigidă și nedreaptă, lipsită de delicatețe față de toți acei oameni care, cu mâinile obosite și inimile deschise, fac eforturi reale pentru a-și ajuta semenii, uneori în tăcere, alteori la vedere, dar întotdeauna cu o sinceritate care nu ar trebui pusă sub semnul îndoielii.

Nu cred că binele trebuie transformat într-o paradă sau într-o monedă de validare personală, însă cred cu tărie că binele arătat lumii are o menire profundă și frumoasă: aceea de a inspira. Oamenii se privesc unii pe alții, învață, se recunosc în gesturi simple și se adună în jurul lucrurilor care încă mai dau sens acestei lumi. Un gest bun, făcut public, le arată altora că există bunătate, că există speranță, că merită să se apropie și să pună umărul. Atunci, de ce să tot repetăm, aproape mecanic, această zicală obosită, ca pe un reproș aruncat celor care aleg să facă binele vizibil?

Poate că ar fi mai onest să ne întrebăm de ce nu păstrăm pentru noi lucrurile cu adevărat personale - cumpărăturile, vacanțele, mesele sofisticate, micile luxuri cotidiene - detalii pe care le expunem adesea fără nicio reținere, deși ele nu ajută pe nimeni și nu schimbă viața nimănui. De ce acestea nu ne stânjenesc, dar ne scandalizează un bine împărtășit, o mână întinsă, o inițiativă care poate salva, sprijini sau mângâia un suflet?

Nu, nu este teatru să faci un bine în văzul lumii. Teatru este să arunci cu judecăți de pe margine, insinuând superior că tu faci bine „în tăcere”, dar fără să lași în urmă vreo urmă a faptelor tale. Dacă un alt om îndrăznește să facă bine la vedere, bucură-te, susține-l, alătură-te lui, pentru că binele nu este o competiție și nici un secret de păstrat sub lacăt. Binele, indiferent cum este făcut, în tăcere sau sub privirea celorlalți, rămâne bine și își păstrează valoarea prin efectul pe care îl are asupra celor care au nevoie de el.

Cred, mai degrabă, că zicala „binele se face în liniște” nu ne cere să ascundem fapta bună de ochii lumii, ci să nu o fluturăm ostentativ în fața celui ajutat, să nu îl facem să se simtă mic, îndatorat sau rușinat. Tăcerea la care se referă această vorbă este discreția respectuoasă, acea delicatețe care protejează demnitatea omului aflat în nevoie, nu o interdicție de a inspira, de a da curaj și de a arăta că, dincolo de zgomot și cinism, binele există încă.”

Irina Binder

„Am auzit adesea despre binele care se face in tacere, caci altfel ii scade din valoare. Dar noi am învățat că, dacă vrei sa schimbi lucruri, trebuie să atragi atenția asupra lor. Am învățat că e musai să vorbim despre lucrurile în care credem, dacă vrem ca ele să se întâmple si, mai ales, daca vrem sa gasim aliati.” Melania Medeleanu

„Nu sunt de acord deloc cu "Binele se face în liniște, restul e doar teatru." Mi se pare o afirmație răutăcioasă, lipsită de respect și de considerație față de toți oamenii care fac eforturi ca să-și ajute semenii. Nu spun că trebuie să ne lăudăm cu binele făcut, dar binele făcut în văzul lumii îi inspiră și pe alții, noi învățăm mereu unii de la alții, ne motivăm unii pe alții să fim mai buni. Orice faptă bună poate atrage oameni buni care vor să se alăture unei cauze, ce tot trâmbițați cu zicala asta cu "binele se face în liniște"?

De ce nu faceți în liniște alte lucruri, cum ar fi cumpărături personale, ieșiri la restaurante, vacanțe, chestii cu care vă lăudați inutil și care nu doar că nu interesează pe nimeni, dar nici nu-i ajută cu nimic pe ceilalți? De ce toate "realizările" personale trebuie arătate lumii, dar faptele bune nu ar trebui arătate și povestite?

Și nu, nu e teatru când faci un bine în văzul lumii, teatru este să arunci cu judecăți și cu afirmații din acestea care doar vor să sugereze că tu faci bine pe ascuns... când probabil nu prea faci mare lucru... De ce te-ar deranja că altul face bine în văzul lumii, în loc să te bucuri și să i te alături?

De ce nu-s judecați cei care fac rău în văzul lumii, care instigă la comportament antisocial, care dau un exemplu greșit? Am ajuns să-i judecăm pe oamenii care fac bine doar pentru că dau un exemplu bun și încearcă să-i mobilieze și pe alții?

Poate se simte că m-am enervat... Îi învit pe cei care consideră binele făcut de alții "teatru" să vadă cum arată casele unora care fac bine, să vadă cum arată mâinile lor, să vadă cum unii merg la kineto cu dureri de spate și cum zac de sărbători, obosiți și terminați după zile de cărat și alergat...

Și "teatrul" asta nu se întâmplă doar de sărbători.

Atunci când spui că vrei să mergi la niște copii sărmani se întâmplă următoarele:

- Cineva se oferă să îți dea ceva lucruri pentru acei copii. Sau bani.

- Cineva se oferă să te ducă cu mașina.

- Cineva se oferă să le facă un consult/tratament stomatologic

- Cineva se oferă să le ofere un abonament la un sport, ceva cursuri...

- Cineva se oferă sa le repare ceva prin casă

Este valabil când se află despre orice cauză. Și oamenii buni se unesc și asta face lumea asta mai bună și mai puternică.

Eu am mobilizat multe persoane și firme, m-a interesat să susțin firme mici, am încheiat înțelegeri să livreze periodic fructe, ouă, alimente... Asta înseamnă că mă laud atunci când fac asta? Că ar trebui să tac? Cum s-ar afla de cei în nevoi dacă aș tăcea?

cine ajută ca să primească mulțumiri, nu știe ce-i cu el... Nu există mulțumire mai mare decât să stai seara în patul tău și să știi că un suflet are ce-i trebuie, că-i este mai bine, mai cald, că i-ai dat puțină speranță și că poate ai sădit în inima lui puțină bunătate...

Și da, nu este frumos să ne lăudăm, dar unii confundă expunerea faptelor care au doar scopul de a inspira și de a împărtăși bucuria cu alții, cu lauda de sine.

Ne lăudăm, vrem sau nu vrem, cu tot ce avem și ce suntem... prefer lauda cu lucruri care inspiră oamenii să fie mai buni, decât cu cele care stârnesc invidie și spiritul competitiv deloc folositor cuiva...

Totul este să știi când să taci și când să spui. Să se știe doar ceea ce poate aduce un plus de bine”

Irina Binder

18.10.2019

***

Autor: Liliana Pașcanu

Notă copyright: 

Blogul "Oglinzile Sufletului" este protejat de legea drepturilor de autor. Toate textele și poeziile publicate pe acest blog sunt creația autorului acestui blog, respectiv, Liliana Pașcanu, cu excepția celor care au altă specificație, la care este menționată în mod explicit sursa. 

Te rog să nu reproduci texte sau pasaje din conţinutul blogului fără acordul expres al autorului, indiferent de suportul fizic sau electronic, cu excepţia limitelor legale de citare pentru situaţii de promovare sau recenzii, cu menţionarea sursei. 

Îţi mulţumesc că recunoşti, apreciezi şi sprijini creativitatea şi unicitatea!

Îţi doresc lectură plăcută!

Cu drag,

Liliana Pașcanu