De Halloween, am decorat cu ploaie din povesti

Ultimele trei zile ale lui octombrie au fost ploioase. O ploaie marunta, ca o pulverizare placuta peste sat, ziua, iar noaptea, ploaie buna, pentru gradini. 

Dupa ce am terminat de cules salvia, m-am invartit un pic cu telefonul in mana prin gradina si prin curte, unde am surprins in cateva fotografii atmosfera de poveste a ultimei zile din octombrie, zi in care lumea dormica de distractie se joaca de-a Holloween-ul. Noi nu ne-am jucat asa, insa decorul din jurul nostru a imbracat haine de poveste, cu ploaie cetoasa, cu frunze galbele si rosii prin pomi, cu vegetatie uda si impregnata de o umezeala grea, a inserarii, cu papusi decorative si inscriptii de basm. 

Imaginile sunt perfect sugestive pentru aceasta fila de calendar, iar eu m-am bucurat maxim alergand de colo colo sa le vad, sa le prind in cadru si sa-mi captez in suflet frumusetea aceasta misterioasa, de octombrie.

Tot alergand prin gradina, am luat si pulsul plantelor pe la care ar trebui sa revenim dupa ploaie. 

Printre acestea sunt si tufele de goji care s-au umplut din nou de fructe coapte si care ar trebui sa le culegem rapid zilele care vin. Ar fi al treilea rand de borcane de dulceata pe care l-as face.

Apoi am inventariat si cele trei tufe mai mari de hrean care trebuie scoase din pamant, mai ales ca acum, dupa ploaie, este atat de usor sa facem asta. 

Pe langa acestea trei, am mai descoperit inca doua, insa le vom lasa sa se mai mareasca, Sunt suficiente cele mari. Deja mi-am scos din pivnita borcanelele in care voi pune hreanul ras marunt, pus in otet, cu plante aromatice si putin zahar brun. Ah, ce bunatate!

Intoarsa in curte, incarcata de ligheanele de salvie, carate in mai multe randuri, mi-am zis sa profit de minunatul tablou tomnatic, ploios, si sa-l captez in cateva fotografii memorabile. 

Ploaia a scuturat pomii din curte, facand in jurul lor un covor foarte romantic de frunze vestejite, ude, impodobind si mai frumos cadrul curtii noastre, pregatita de ultimul party al lui octomebrie.

Mai  mult decat ceilalti pomi, mesteacanul a facut spectacol de culoare in aceste zile, ingalbenindu-se rapid si semetindu-se in  mijlocul curtii ca un rege imbracat in costum alb, catifelat, cu pelerina de frunze stralucitoare, aurii. Nu m-am putut abtine sa nu-i captez frumusetea din mai multe unghiuri, asa ca au iesit poze fara numar, fara numar.

M-am indreptat apoi spre zona coniferelor, zona verde. Verde nu atat datorita coniferelor si celorlalte - brazii, cei doi tuia, pinul, gardul viu din lemn cainesc, Mana Maicii Domnului, yucca de gradina si tufa de lavanda, cu verdele ei nuantat in gri-albastrui - cat mai ales covorului de trifoi mare, gros si inalt, veselit maxim de ploaia acestor zile si crescut peste tot, in toata curtea, dar mai ales inspre sura si conifere. O minune de covor de toamna!

La un moment dat, dinspre magazie m-am auzit strigata. Papuselele decorative se doreau si ele fotografiate. Tufele de kerrya japonica, cele care imbraca magazia de jur imprejur, s-au gandit ca n-ar strica sa infloreasca acum, pe final de octombrie, daca tot a plouat si este inca atat de cald, asa ca are deja multe flori galbene si o multime de boboci.

In timp ce iedera vesnic verde a imbracat complet peretele din stanga al intrarii in sura, iedera rosie din dreapta deja s-a scuturat, descoperind privirilor decoratiunile care pana acum erau ascunse de frunzisul colorat. 

Misterele au iesit la iveala, daruindu-ne clipe de incantare, precum unor copii ce-au pasit intr-o poveste cu pitici, monstri, duhuri si balauri, fairy, zane si printese de basm.

La final, am fost inconjurata de cei trei patrupezi cersetori. Cerseau nu atat mancare, cat mangaieri. Au primit de toate, Toni si Gina, in caserole pe trotuar, langa casa, iar Bobi, in caserola lui, sus, pe fantana. El acolo serveste masa. Mai mult de nevoie decat de voie. 

Este locul de unde, la inaltime fiind, il vede imediat pe Toni, oriunde ar fi acela, si se orienteaza din timp sa fuga. Bobi nu mananca niciodata cand il vede pe Toni in jur, caci, acum stim si noi, stie si el, seful este cel care se indestuleaza primul, iar haita dupa.  Daca stam noi langa Bobi, atunci are curaj si mananca. Altfel, nu.

Apoi ne-am retras in casa, la caldurica, langa soba de teracota fierbinte, inconjurati de aromele imbietoare ce ieseau din canile aburinde cu cafea sau cacao, dupa dorinta, dar si langa Bubulina noastra draga, Principessa de Basm, primadona si dragalasa cum alta nu-i.

Din Gradina lui Dumnezeu: 31.10.2019

***