sâmbătă, 5 octombrie 2019

Sarbatorim 4 ani de cand am semnat pentru Gradina lui Dumnezeu


Azi, 5 octombrie, implinim fix 4 ani de la acel 5 octombrie 2015 cand am devenit proprietarii Gradinii lui Dumnezeu. 

Am povestit pe larg despre acel moment in insemnarea "Grădina lui Dumnezeu (21) Suntem apropritari, monşer" (postata pe blog pe 25 ianuarie 2016, link aici...  https://oglinzilesufletului.blogspot.com/2016/01/gradina-lui-dumnezeu-21-suntem.htm)


Noua ne place mult sa sarbatorim zilnic cate ceva, asa ca, ne facem dimineata o lista cu ce-am vrea sa sarbatorim in ziua respectiva si alegem cate ceva. Azi, ce sa facem, asta era pe lista. 

Adica, trebuie sa dam un sens inalt, evolutiv, laudabil si apreciabil cu like-uri oricarei banalitati cotidiene, eu asa zic. Cu atat mai mult cand avem de sarbatorit lucruri marete. Cu alte cuvinte, nimic nu-i banal din ceea ce traim. Ori simtim ca tot ce traim este un miracol, ori facem miracol din tot ce traim. Altfel nu concep. Altfel eu nu pot. Totul sau nimic. :D ))))

Felul acesta de a vedea viata, ca pe un miracol, aduce foarte multa bucurie din lucrurile mici, care par nesemnificative in general. Iar bucuria asta marunta, adunata pic cu pic, ne face sa simtim ca traim cu adevarat, ca simtim viata vie in noi, ca pentru a trai aceasta bucurie merita investita toata atentia, toata energia, totul!  Pentru ca apoi toate se reintorc inzecit si ne reincarca fiinta cu energie de 10 ori mai mare, mai vibranta, mai creativa si mai expansiva.
 

Asadar, ca sa marcam momentul acesta festiv, am decis sa mergem in oras, in parcurile in care atunci, imediat dupa semnarea actelor, ne-am plimbat si am integrat cumva realitatea aceea ce avea sa ne schimbe directia de mers prin viata. 

Si, ca sa sarbatorim cum se cuvine, ne-am luat ceva bunut de rontait si am contemplat pe o banca, exact ca atunci, atmosfera de toamna aproape identica aceea din urma cu patru ani. 

Interesant este ca, imediat dupa ce noi am parcat masina in marea parcare, care era goala azi, fiind sambata,  aceasta s-a umplut de convoiul de masini al unor nuntasi. Masinile mirilor si a nasilor au parcat exact langa masina noastra. 

Pe frontispiciul lor aveau cate doua inimioare impletite, acel desen pe care eu il fac frecvent oriunde am ocazia, in zapada, pe geamuri aburinde, ori pe vitrine prafuite. Acest semn ni s-a aratat chiar azi, in mod oportun, frumos si graitor.





















Apoi am facut o plimbare si prin parcul cel mare, cel cu copaci seculari, cu Stejarul batran si urias al lui Avram Iancu, copac estimat a avea peste 600 de ani. 

Toamna a scuturat din frunzele castanilor, acoperind romantic aleile parcului cu accente ruginii si cu castane roscovane adunate la tot pasul. 

Treptat, cerul usor innorat s-a limpezit din ce in ce mai mult, lasand in cele din urma razele soarelui sa treaca de nori inspre noi, impodobindu-ne cu ele si mai mult ziua noastra de sarbatoare.



































Pana sa ajungem inapoi acasa, norii aproape disparusera, iar albastrul cerului ne suradea vesel in stralucirea soarelui de dupa amiaza.

Nici nu se mai putea crede ca ieri, si chiar azi dimineata, plouase dintr-un plafon de nori gros, de un cenusiu-laptos, ce trona dintr-o zare spre alta zare, pe deasupra dealurilor ce ne inconjoara satul.






 









La intoarcerea noastra, Toni, Gina si Bobita au zburdat frenetici inainte, cu ghidusii si giumbuslucuri, ca de fiecare data, apoi s-au orientat linistiti catre caserolele lor cu boabe. Mai intai s-au servit baietii negri, respectiv, Toni, ca sef de haita, caine alfa, si Bobi, cocotat pe capacul fantanii, ca patruped protejat si privilegiat. Ginuta a asteptat cuminte si smerita ca masculii sa se indestuleze, apoi s-a apropiat si ea multumita de portia ei. 

Deh, ierarhie canina, pe care eu nu o aprob defel, dar pe care trebuie s-o accept. Pana la urma, totul e bine cand se termina cu bine. Despre Bubulina va povestesc altadata, caci ea are regim special de atentie si dedicatie, nu poate fi amestecata intotdeauna cu haita de afara. :) 











 











PS. Gradina lui Dumnezeu este viata insasi!  Sa ne bucuram impreuna de ea, sa ne-o facem frumoasa unii altora! Sa ne apreciem, sa ne respectam si sa ne fim incredere si bucurie unii altora mereu! Asta e Gradina lui Dumnezeu! Locul unde traim fiecare este mai putin important. Omul sfinteste locul, oricare ar fi acesta. Si nu sunt vorbe goale, ci teorie aplicata in practica zi de zi.

Sa ne bucuram de tot ce ne inconjoara, ca-i in oras sau ca-i la tara, ca e la munte sau la mare, ca-i inorat sau ca e soare, ca este cald sau ca-i racoare, oricum ar fi e o onoare traind in Binecuvantare. :) Na, ca am facut si versuri! :D

Sa ne mearga din plin tuturor si sa ne bucuram impreuna de toata aceasta Gradina a lui Dumnezeu, loc binecuvantat de pretutindeni, cum altul nu-i!



Din Gradina lui Dumnezeu: 05.10.2019

***

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Interior, exterior.
Inspiratie, expiratie.
Impresie, expresie.
Ganduri, cuvinte.
Oglindire.
:)