sâmbătă, 5 octombrie 2019

"A United Kingdom" - recomandare film



Din multimea de filme pe care am vazut-o in ultimul timp, ma opresc si va atrag atentia azi asupra celui vazut chiar aseara, "A United Kingdom".

Este ecranizat dupa o povestea reala, incredibila si admirabila, in care ni se dovedeste cum iubirea adevarata, sincera si pregatita sa fie baza unui destin comun pentru doi oameni, determina nu numai implinirea lor sufleteasca, viata lor de familie si fericirea lor, ci si salvarea unui popor si nasterea unei tari.

Incalcand toate princiiile, dogmele si cutumele societatii acelor vremuri, iubirea dintre un barbat negru si o femeie alba darama toate convenientele cladite in secole de traditii sociale si pun fundamentele cladirii unui nou viitor.

Cu toata lumea impotriva lor, dar avandu-se unul pe altul si sustinerea reciproca orice-ar fi, cei doi reusesc sa infranga sistemul si guvernele celor doua tari fundamental diferite, Anglia si incipienta si neformata inca, la acel moment, Botswana.

Intradevar, forta, curajul si determinarea de a iesi victoriosi la liman au fost alimentate si de pozitia pe care el o avea in fata poporului sau, fiind succesorul la tron si urmand a deveni regele unei tari in care, insa, guvernarea se desfasura inca sub protectorat anglican (mai exact, sub totala conducere a guvernului Marii Britanii, sub bagheta "mare jucator de pocker politic" Churchill. )

Ganditi-va cat de greu le este unora sa se lupte cu numai propriile trairi, slabiciuni si temeri in cazuri mult mai putin provocatoare la inceputul formarii cuplului. Apoi, mai poate interveni lupta cu familiile, cu prietenii sau cu mediul social apropiat. Cei doi eroi ai filmului s-au lupta cu tot ce era exterior lor, familii, prieteni, comunitate, si, peste toate acestea, ca si cum n-ar fi fost destul, cu guvernele a doua-trei tari (amintesc si de interesele Africii de Sud, care se opuneau acestei casatorii). Dar se aveau unul pe altul si increderea absoluta in iubirea lor.

Regia filmului pune accentul pe motivatia puternica a iubirii dintre cei doi in stransa si egala masura cu asumarea responsabilitatii barbatului, ca viitor sef de stat si de popor. Acestea i-au fost atuurile care l-au ridicat in ochii tuturor, pe baza carora el si-a atras si convins adeptii si chiar inamicii, si care l-au facut sa ramana in ochii poporului sau si al guvernelor tarilor potrivnice un om asumat, demn, integru, intelept si competent.

Merita sa vedeti filmul, este iubirea lor impletita cu putina politica, este romantismul lor impletit cu ipocrizie umana, este dragostea lor impletita cu manipulari cosmetizate si rezistenta ostila, este increderea lor impletita cu tradari, minciuni si rautati, este sinceritatea lor impletita cu interese menschine personale, de grup sau de tara.

Am adaugat mai jos si cateva poze in care puteti vedea in paralel atat personajele din viata reala, cat si actorii care le-au interpretat.

Vizionare placuta!

PS. Am cautat pe net mai multe informatii despre Botswana si am fost uimiti. In urma victoriei demersurilor celor doi, el a devenit regele iubit si respectat de poporul sau si de celelalte guverne si a reusit sa obtina pentru tara ta, in 1966, Independenta.

Uitati-va pe net cum arat tara aceasta acum, in conditiile in care, in 1966, acolo era o saracie lucie, analfabetism, case din pamant si altele asemenea. Desigur ca au contat foarte mult si resursele extrem de valoroase de diamante descoperite si extrase din solul lor incepand chiar de atunci, din timpul marelui rege Khama, eroul filmului acesta.















Din Gradina lui Dumnezeu: 05.10.2019

***




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Interior, exterior.
Inspiratie, expiratie.
Impresie, expresie.
Ganduri, cuvinte.
Oglindire.
:)