La munte am dat timpul inapoi

Azi dimineata am fost pret de cateva minute fascinata de frumusetea artistica a caimacului din cana mea de cafea, drept pentru care i-am propus o sesiune foto profesionala.

Si cum faceam eu, asa, fotografie dupa fotografie, concentrata sa-mi iasa in poze lumini si umbre, nuante si tendinte, aroma fotogenica si gustul irezistibil, imi cade privirea pe lanul de papadii din spatiul verde din fata cladirii in care stam pentru vreo doua-trei zile (in una din statiunile de la munte, de pe Valea Prahovei).

Aici vremea este cu aproape doua luni in urma, abia au inflorit pomii fructiferi, abia infrunzesc copacii si, bineinteles, abia au inflorit papadiile. Miliarde de papadii peste tot! O minune!!! Plus verdele crud, specific lunii aprilie!!!

Si, cum va spuneam, admiram papadiile. Deodata, pe ce credeti ca-mi cade privirea din nou? Nu, ca n-o sa ghiciti. Nu, nici vorba, n-aveti cum. Pe cafea ferata din departare.

Iar acolo ce credeti ca vad? Pe bune! Chiar asa!!!! Uitati-va la poze! Cine nu-si aminteste sau n-a citit despre visul meu din urma cu cateva zile poate vedea despre ce este vorba pe blog, citind insemnarea "Sarpele Verde Viu de pe calea ferata" din 11 mai a.c.

Nu i-am putut face fotografie atunci, asa ca s-a intors astazi ca sa il vad exact cand eram eu la geam si exact cand aveam aparatul foto pregatit.    Probabil ca am avut pe cineva Toma-Necredinciosul care avea nevoie de dovezi.  Poftima, dovada!  ))))

Dupa cafea am iesit la plimbare sa ne delectam din plin cu frumusetea acestei primaveri montane intarziate. Papadiile si florile inflorite ale pomilor fructiferi m-au uimit cel mai mult!

In alte parti, chiar si la noi, in Gradina lui Dumnezeu, fructele sunt deja maricele, in timp ce aici, pe Valea Prahovei, pomii abia-abia infloresc.

Parca am intrat intr-o alta lume. Parca am trecut un portal inspre o noua primavara. Parca timpul s-a resetat si am luat-o de la inceput cu inflorirea corcodusilor, cu forsitia si liliacul, cu explozia de papadii, cu verdele acesta crud din firicele fragede de frunzulite abia iesite din muguri pocniti in soare.

Suntem toti binecuvantati! Toti!!! Avem atata frumusete in jur!!!   Tot Pamantul este al nostru! Si tot Timpul din Lume este al nostru! Si toata Frumusetea Vietii este a noastra! Asa cum este a tuturor, in egala masura!

Cum ziua parea sa se mentina insorita si frumoasa, iar norii razleti pareau a se imprastia in stralucirea soarelui, lasandu-ne privirilor un soare albastru si vesel, ne-am hotarat sa facem plimbarea cea lunga prin padure.

Aveam sa descoperim o padure abia iesita din frigul iernii, abia inmugurita si abia inverzita, cum numai peste un an am mai fi putut s-o vedem.

Atmosfera a fost perfecta! Am ascultat susurul paraului care serpuieste in paralel cu soseaua de promenada, facuta numai pentru turisti, nu si pentru masini, cantecul pasarelelor pornite spre imperechere si construire de cuiburi abia acum, la infrunzirea pomilor, fosnetul cetinei de brad si al vantului cald, primavaratic si, uite-asa, n-am mai fi plecat de acolo. Iar mirosul de conifere si de iarba cruda, de flori de padure si de pamant jilav, incalzit de soare era ametitor de placut.

Am inregistrat cateva secvente cat am stat pe o banca, la soare, ascultand concertul padurii, cu zgomotele ei primavaratice si ne-am incarcat cu energia si vibratia inegalabila a muntelui intr-o zi de mai incredibila. Voi incerca sa le incarc aici mai tarziu.

Chiar glumeam cu Adrian spunand ca povestea vremii din Bucuresti s-a repetat si la munte.

Sambata, pana sa plecam spre Bucuresti vremea a fost inchisa, innorata, ploioasa si friguroasa, plecand cu gecile groase pe noi.

Duminica si luni, cat am lipsit noi de aici (fiind la Bucuresti), a plouat torential si a fost foarte frig, vreme de toamna, umeda si rece.

Marti, cand am ajuns inapoi la munte, cerul a inceput sa se insenineze si sa se incalzeasca.

Iar azi, miercuri, soarele ne-a oferit un spectacol grandios de stralucire si caldura, plimbandu-ne prin padure imbracati doar in bluze subtirele.

Cred ca iar ni s-a dat dupa sufletul nostru.

Multumim, Doamne!

Pasarelele ciripesc, noi ciripim, soarele straluceste, noi stralucim. :)

 Susurul paraului, stralucirea soarelui si opritul timpului.

Pe drumul de intoarcere ne-a fost gandul numai la Ema. <3

Ne astepta mititica. Era si furioasa ca am plecat fara ea, si trista ca a ramas singura acasa, si curioasa sa vada si ea papadiile alea din nou, si nerabdatoare sa-si inspecteze iar teritoriile vaste de pe proprietatea ei montana, si nemultumita ca alti catei zburda singuri, de capul lor, asa cum ii vazuse ea de sus, de la geam. :)

Dar era si impacata, in cele din urma, stiind ca avea si ea sa fie plimbata si va mirosi si ea florile de corcodus, si iarba cruda, si copacii abia inverziti, si rigolele curate, pe unde nu se putea murdari pe labute, si gardurile din jur, si... si... tot restul, desigur. :

 

 

15.05.2019

***