Ninsoare ca-n povesti!!!!!

(Continuare)

Daca ati citit insemnarea anterioara, ati constatat ce dialog am avut eu cu Bubulina la prima ora a zilei de ieri inainte de a iesi afara, in plina ninsoare, in decorul alb-feeric de jur imprejur, unde nu-mi venea nici macar sa fac un pas ca sa nu stric imaginea perfecta, neatinsa, a povestii ce mi se deschidea inainte.

Am oscilat un pic asupra deciziei de a face poze fie cu aparatul foto profesional, proaspat repus in functiune, fie cu telefonul care, in ciuda lipsurilor lui, mai ales in privinta stabilizatorului de imagine si a blitului (inexistente), incepuse sa ma convinga ca, totusi, pozele facute cu el au “ceva” impresionant, un “nu stiu ce” care m-a facut, nu o data, sa exclam “woooow, cat de frumoase au iesit pozele!”. In consecinta, pentru pozele de zi, in lumina suficienta si statice, tind sa optez pentru folosirea telefonului. Asta e, ce sa fac, m-a corupt! Insa, pentru pozele facute din miscare sau fara lumina suficienta, este absolut necesar aparatul foto. Cu telefonul, miscarea se transforma in blurare si suprapunere de cadre, iar intunericul ramane de nepatruns.

Bun, am ales telefonul. Din fericire, pozele din curte si din gradina au iesit impresionante, asa cum puteti vedea mai jos. In schimb, pozele in care au aparut in cadru si cainii din curte, sunt compromise de miscarea acestora. Le-am pastrat totusi, alegand sa ignor calitatea imaginilor si sa le folosesc mai mult pentru cat de sugestive sunt pentru atmosfera placuta si efervescenta, creata de prezenta patrupedelor noastre in decor. Mai ales pentru ca ele, respectiv Toni, Gina si Bobita, au declansat resortul din interiorul Bubulinei, motivand-o sa-si ridice poponetul din cuibul cald, facut in varful patului, peste pilota, si sa sara la fereastra curioasa, dorindu-si si cerandu-si echitabil drepturile, conform statutului ei de caine independent, si proclamandu-si libertatea, egalitatatea si fraternitatea cu ceilalti caini de afara.

Afara vazandu-ma, am luat la rand toate obiectivele turistice ale Gradinii lui Dumnezeu. Am inceput mai intai metodic, apoi am fost deturnata de frumusetea care m-a ametit cu tot din toate partile, asa ca n-am mai tinut cont daca si pe unde am mai trecut o data, de doua ori sau de mai multe ori.

In cele ce urmeaza, fara o alta prezentare, o sa va aratam rusticul de iarna in toata splendoarea lui! Este de o frumusete care te lasa fara aer doar cand privesti pozele si te imaginezi in mijlocul naturii. Nu va mai spun cum este sa fii efectiv inconjurat de ea!

Facand pozele, eu am calcat prin zapada neatinsa, am alergat prin gradina, printre randurile de vie, prin livada dantelata de omat, m-am rasucit de nenumarate ori in loc, nemaistiind unde sa ma opresc cu privirea si ce sa aleg in cadru, am gustat aerul rece, l-am simtit in degetele goale cu care tineam telefonul si am trait cu fiecare celula a fiintei mele toata feeria aceea de iarna a diminetii de ieri, inmagazinand-o nu numai in memoria celulara, ci si in memoria mea vibrationala, ca pe o imensa comoara energetica primita de la viata pentru acest prezent fabulos! 

Multumim, Doamne! Multumim pentru tot!

Din Gradina lui Dumnezeu: 12.01.2019

***