joi, 3 iulie 2025

Bineînţeles că sunt vigilentă!

Bineînţeles că sunt vigilentă!

Autor: Liliana Paşcanu

Bineînţeles că sunt vigilentă!

Am mereu la îndemână o soluţie repelentă.

Este nevoie de ea în lumea asta mare

În care

Nimic nu-i la-ntâmplare

Şi nimic nu-i ceea ce pare.

Sfânta e Vrăjitoare,

Omul ce pare Bun e plin de încrâncenare,

Sfaturile unora sunt sforăitoare,

Adevărul e transformat în minciună aburitoare,

Iar viteza de mers devine ameţitoare.

 


Bineînţeles că sunt vigilentă!

Sunt mereu nemaipomenit de atentă

La tot ce se-ntâmplă, la cine vorbeşte,

La cine de sus până jos mă citeşte,

Văd dincolo de ambalajul care sclipeşte,

Aud chiar şi ce nu se rosteşte,

Simt când cineva mă prosteşte,

Dar mai ales simt cine mă iubeşte

şcine nu mă iubeşte.

N-am nici cea mai mică îndoială când în inima mea creşte

Bucuria, încrederea, chemarea spre omul care mă doreşte.

 


Bineînţeles că sunt vigilentă!

În asta sunt mereu consecventă!

Altfel, mă pot trezi că oricine

Poate veni peste mine

Doar pentru că graniţele mele par puţine

În faţa celor care nu sunt ca mine,

A celor care n-au bunul simţ şi nu se pot abţine,

A celor care vor să fure destine

Sau orice altceva ce nu le aparţine.

Dar nu mă tem, căci, în ciuda aparenţei mele blajine,

Privirile mele vigilente devin asasine.

Pot să demasc orice ciuline,

Chiar şi pe cei cu măşti cristaline,

Care-s subtile, insinuante, clandestine,

Dar cărora eu ştiu exact ce nu li se cuvine.

 


Fiţi, vă rog, cu toţii vigilenţi!

Oricâtă putere aveţi şi oricât sunteţi de influenţi.

Nu vă lăsaţi păcăliţi de aparenţe.

Aceşti actori sunt specialişti în complezenţe

În cuvinte aurite, dar cu nepotrivite frecvenţe,

Atenţie, nu vă lăsaţi ameţiţi nici de-ale lor insistenţe.

Sunt doar rutiniere, fără competenţe.

Au multe deficienţe

Şi mizează pe-ale voastre dependenţe.

Pe-ale voastre indecenţe.

Pe-ale voastre dosite şi necurate esenţe.

 


Oricum, ca să ştiţi, eu sunt mereu vigilentă!

Mai ales atunci când par neatentă.

Am experienţă şi nenumărate antrenamente.

Iau imediat urma oricui după amprente,

După cuvinte, după accente,

După ascunse intenţii şi termene urgente,

După comportamente

Decadente

Imprudente,

Recurente.

Prind din zbor cârligele care agaţă, tentaculele latente,

Şi orice smechere fragmente

ce doar par bune tratamente

convertite în stimulente.

Dar eu le văd imediat adevărul, chiar în cele mai nepotrivite momente,

Şi adun argumente.

Apoi, fără nici un fel de menajamente,

Atac la sentimente.

Altfel, nu merge. Doar asa efectele devin permanente.
Vigilen
ţa nu-i o armă, dar rezultatele ei sunt concludente.

Aşadar, fiţi conştienti, conştiente!

Reacţiile mele la intruziune pot deveni virulente.

Pe intruşi pot să-i storc ca pe lămâile suculente!

















03.07.2025


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Interior, exterior.
Inspiratie, expiratie.
Impresie, expresie.
Ganduri, cuvinte.
Oglindire.
:)