Hoţul de Bucurie

 

Un nou poem, creatie personala, tocmai a iesit din Focul Inspiratiei Estivale.  :))

Caci luna iulie, luna lui cuptor, este o luna de Foc, si la propriu si la figurat! ;-)

Lectura placuta!

Hoţul de Bucurie

Autor: Liliana Pascanu

(1)

Astăzi m-am trezit fără Bucurie.

Oare ce se-ntâmplă? – eu m-am întrebat.

Unde mi-e sclipirea vie din privire?

Zâmbetu-mi şăgalnic cine l-a furat?

L-am verificat repede-n Oglindă.

Nu era, desigur. Unde l-am pierdut?

Oare... noaptea-n vise, Bucuria asta

mi-a rămas? Dar unde? Şi cum s-a putut?

(2)

Aveam Bucuria de când mă născusem!

Ea îmi era Darul de la Dumnezeu!

Cum s-o pierd deodată? Nu puteam concepe!

Ce se întâmplase noaptea-n somnul meu?

Trebuia îndată, fără-ntârziere,

să fac ce se poate s-o recuperez!

Ea mi-era Comoara, Focul viu din mine,

Firul din Povestea pe care-o croşetez!

(3)

Am pus capu-n pernă şi mi-am închis ochii,

fiind hotărâtă să adorm la loc,

ca s-o iau pe calea viselor de noapte,

până la acela - Hoţul de noroc.

Însă, era ziuă. Fără întuneric.

Ziua nu-i ca noaptea, zice-un înţelep.

Iar pe mine, ziua, somnul nu mă prinde!

Labirintul ăsta n-are drumul drept?

(4)

Am decis în grabă să-mi invoc Răbdarea.

Acest Har specific tot El mi L-a dat

Ca să-mi fie-n tolbă, lângă Bucurie,

Aur al Balanţei ce m-a măsurat.

Mi-am pavat cărarea cu Răbdare multă

şi, încrezătoare, la drum am pornit

După Bucuria ce-o credeam pierdută,

când, în oglindire, ea nu mi-a zâmbit.

(5)

Însă - n-o să credeţi! -  când mi-am pus Răbdarea

să-mi ghideze paşii, ceva s-a schimbat!

Labirintul, care nu avea ieşire,

ca o hartă simplă mi s-a revelat!

Şi-am văzut şi Hoţul meu de Bucurie!

Era doar o Umbră gri în depărtări.

Trăgea de o sfoară o cutie plină

cu daruri furate din vreo patru zări.

(6)

Era vinovată, am ştiut-o bine

şi, cu glas puternic am somat-o clar

Să-mi înapoieze divina Comoară,

Zâmbetul pe faţă să-mi revină iar.

Însă Umbra-aceea, ca-ntr-un vis de noapte,

în văzduh s-a volatilizat!

Ca şi cum, doar faptul că am înfruntat-o,

în învingătoare m-a şi transformat.

(7)

Cufărul cu Daruri i-a rămas în urmă.

Şi-am deschis capacul să-mi iau ce-i al meu,

Însă, înăuntru era plin cu aur şi cu nestemate.

Printre care... ascunsă... Lira lui Orpheu.

Am simţit deodată cum vibrează-n mine

un fior poetic ce m-a răvăşit!

Ochii mei albaştri s-au aprins în Focuri,

iar pe faţă-un Zâmbet alb mi-a înflorit.

(8)

Iată, Bucuria ce-mi fusese dată

’n Dar de Ursitoare şi de Dumnezeu!

Lira Poeziei îmi părea furată!

Însă ea, adesea, se-ntoarce la Orpheu,

Unde îşi primeşte acordări măiestre,

unde-nvaţă alte sfinte incantaţii

Unde-nalte Muze fac din Liră templu

şi-o transformă-n mândre, albastre, constelaţii.

(9)

Mi-am primit în suflet nobila-i Putere,

Vraja ei pe faţă mi s-a arătat,

Cântecul ei tainic mi-a pătruns în gânduri,

iar Refrenul dulce-al ei m-a fermecat.

Acum pot, desigur, iar să-mi depăn Versul,

iar acum, din nou, Cuvântul mi-e vrăjit.

Îmi crezusem Focul stins de anotimpuri,

însă nici o ploaie nu stinge ce-i menit.

(10)

N-am cerut în lume nici lauri, nici avere,

n-am urcat pe socluri înalte, de statui.

Doar mi-am vrut Cuvântul să grăiască-n mine

în ritmul meu specific, aşa cum altul nu-i.

Mi-a fost destul, ba, mai mult, m-a răsplătit regeşte,

căci Lira-aceasta sfântă mie mi-a fost Destin.

Prin ea, am simţit Harul Luminii Nesfârşite,

Primindu-mi Bucuria în Inimă.

Amin.

„În metafizica chinezească, vara corespunde inimii – împărăteasa trupului. Inima care trăiește vara se deschide larg, ca o floare care își cunoaște menirea. Ea simte ritmurile nevăzute ale lumii și le transformă în armonie. Spiritul Shen locuiește aici – conștiința, inspirația, focul viu.

Totul arde cu o bucurie ce nu cere permisiune. Sub influența focului, tot ce trăiește caută conexiune: floarea îmbrățișează albina, soarele îmbrățișează pielea, inima îmbrățișează iubirea.

Focul – Elementul care guvernează vara – nu se mulțumește cu repetiția. El caută extazul revelației. Aduce căldură în sânge, dar și claritate în privire. Sub el, râsul se aude mai limpede, dansul se mișcă mai fluid.

Ce a fost sămânță în primăvară, acum devine floare plină. În această clipă, între Cer și Pământ, omul poate contempla strălucirea esenței sale.

Vara aduce și focul interior: înțelepciunea care luminează fără a arde, pasiunea care construiește fără a consuma. Aceasta e cunoașterea focului rafinat – nu flacără haotică, ci torță sacră, purtătoare de sens.

Când trăiești vara cu inima deschisă, ești în dialog cu întregul Univers.”

Suada Agachi

01.07.2025