Cand Iubirea vine de Sus

 

Actualizare cu text la final.

Nu am mai povestit aici demult despre cartile pe care le-am mai cumparat si pe care le citim. 

Am considerat subiectul acesta destul de intim, acesta fiind si motivul pentru care nu sunt adepta recomandarilor de carti. Fiecare rezoneaza in mod diferit la diferitele stiluri si subiecte, asa incat nu am mai considerat relevant sa mai povestesc despre asta aici.

De data asta insa s-a intamplat ceva extraordinar!

De curand am inceput sa citim o poveste scrisa in doua volume, cumparate online de la un anticariat. Este vorba de "Cartea secreta a lui Jeshua" autorul fiind Daniel Meurois. Volumul 1 are ca subtitlu "Anotimpurile trezirii", iar Volumul 2 are ca subtitlu "Anotimpurile implinirii". 

Cartea vietii secrete a lui Jeshua este prezentata ca fiind povestea nestiuta a vietii lui Iisus, asa cum a fost ea extrasa din "consultarea detaliata a Memoriei akashice".

Dar nu vreau sa insist acum asupra cartilor, ci asupra subiectului Iisus si asupra momentului de acum in care noi citim aceste carti. 

Ei bine, azi, in timpul plimbarii noastre, cand, apropos, am luat-o pe acelasi traseu ca si ieri, am descoperit in zapada o inscriptie care ne-a lasat fara cuvinte. 

Stiti cum scriu unii in zapada diverse mesaje, mai ales acum, in preajma Valentine's Day, LOVE,TE IUBESC, sau deseneaza inimioare. Chiar si eu am facut asta de nenumarate ori. :)

Azi, insa, in zapada era scris mare JSUS TE IUBESTE!

Sincronicitatea aceasta ne-a emotionat maxim. Mesajul fusese expediat azi, si primit azi. Fix azi, in paralel cu citirea cartilor de mai sus, "Viata secreta a lui Jeshua". Ieri nu era acolo. Azi a aparut.

La doi pasi de acest mesaj, am gasit si o inimioara, dar si, atentie, un ingeras facut in zapada! Care semana, mai degraba, cu un Arhanghel. 

Asadar, mesajul a fost extrem de complet si explicit desenat, fara loc de indoiala. 

Iubirea transmisa pe aripi de Arhanghel de la El, in momentul oportun. 

Iubirea care a venit de Sus. Azi, In prima zi de februarie, luna cunoscuta ca fiind Luna Iubirii. 

Ce mod mai ostentativ ar fi putut folosi Cineva pentru a-si transmite mesajul de Iubire fara a se arata, dar stiind ca cine trebuie il va primi si va sti Adevarul Lui?

Si, ghiciti, ce sarbatoare mare, ortodoxa, este maine, 02.02.2024?

Intampinarea Domnului! Se sarbatoreste la 40 de zile de la Craciun, de la Nasterea Domnului! 

Am fotografiat mesajul Iubirii din mai multe unghiuri, ca sa fiu sigura ca va fi vizibil in poze, caci soarele stralucea puternic, iar zapada scanteia ca si cum ar fi avut miliarde de diamante. Cu greu m-am dezlipit de acolo. 

Ne-am indepartat un pic si am observat ca deasupra crestelor Muntelui Postavaru era un nor lenticular care mi-a atras atentia. L-am fotografiat si pe acela in mai multe cadre. 

Abia acasa, dupa ce am descarcat pozele, am realizat ca imaginea Masivului Postavaru era aproape la fel cu imaginea muntelui din fila pe februarie a calendarului nostru de pe perete. Era si aici un mesaj subtil, desigur.

Fila de calendar ne prezinta un masiv muntos fotografiat intr-un decor hibernal, cu zapada pe creste, exact cum este acum Postavaru. 

Muntele se profileaza pe un cer perfect senin, albastru turcuaz, si intregul masiv se scalda intr-o lumina orbitoare a unui soare stralucitor, care il inobileaza (fix cum era azi Masivul Postavaru). Varfurile golase ii lucesc in soare si ii pun in valoare intreaga maiestuozitate si maretie.

La poalele lui este o apa ca o Oglinda, in care Muntele se oglindeste. Muntele si Cerul, impreuna. Limitele fizice supreme si Nesfarsirea (puteti vedea similitudinea din poza mea, cu intinderea alba de zapada de la poalele muntelui, care se aseamana cu intinderea apei din fila de calendar).

Fotografia din calendar a surprins oglindirea din apa a muntelui un pic incompleta, in sensul in care varful ii este acoperit de imaginea gardului de pe marginea drumului unde se afla fotograful/observatorul. Tot asa cum, si in realitatea noastra, varful Masivului Postavaru era acoperit de norul lenticular care imi atrasese atentia. 

Ce ne spun noua aceste "mesaje" subliminale de azi? 

Ce e sus, este si jos. Iubirea Lui este in noi. Noi suntem ca Muntele cel Mare. Il oglindim. Muntele suntem Noi, dar mai avem doar cativa pasi ca sa ni se reveleze "Varful" cunoasterii. Inca este un mic "nor" acolo, un "gard" care obtureaza "vederea".

Am parcurs deja tot drumul greu, de la poale inspre varf, prin toate anotimpurile. Anotimpurile Trezirii. Mai avem doar cativa pasi de facut pentru a ajunge in varf, in Anotimpurile Implinirii. 

Ne-a ramas partea cea mai scurta a drumului, poate cea mai grea, dar in mod sigur cea mai importanta. Am urcat peste 80% din trepte, mai avem sub 20%, conform modelului Parretto. Poate ca procentele sunt, de fapt si mai incurajatoare. Insa Iubirea care ne sustine este determinanta. 

Si fiecare urca "muntele" in ritmul sau, in felul sau. Nu exista retete si nici standarde. Nu exista drum bun sau drum gresit. Cararile care ne poarta inspre "varf" sunt atat de intime, de personale, incat nimeni nu poate indica cel mai potrivit drum pentru altul. Cel mult il poate insoti pe drum si pot merge alaturi, insa simturile interioare pe care le dezvolta fiecare in calatorie sunt unice. Si fiecare va avea constientizarea ca a ajuns in "varf" fix atunci cand este momentul lui. Important este sa nu renunte, sa nu deznadajduiasca, sa nu se duca din nou la vale.

Si, asa cum Iisus a avut o viata secreta, pe care multimile nu au cunoscut-o veacuri intregi, si care abia acum iese la lumina, precum un varf de munte care ni se reveleaza din spatele unui nor, fiecare dintre noi avem aspecte ale vietii pe care nu ni le facem cunoscute public, nici macar apropiatilor. Asta are un rost. 

Doar la momentul oportun si doar cui trebuie sa afle i se pot dezvalui detalii, dar niciodata totul. Unele sunt lucruri atat de intime, incat numai in relatie cu El ni le aratam, caci El oricum stie si vede tot. Adevarul intreg.

Exista un Timp al Trezirii (cel in care urci peste 80% din munte) si un Timp al Implinirii (cand faci ultimii pasi si ajungi in varful muntelui, unde iti desavarsesti Menirea). 

Si, mai presus de toate, exista Iubirea. Iubirea care vine de Sus. Si pe care o oglindim in noi, din noi. 

"JSUS TE IUBESTE!" - scria azi in albul imaculat al zapezii. In puritate impecabila, sub oglindirea unui Cer senin, curat, frumos, luminos, vesel, sub stralucirea orbitoare a Soarelui!  Vibratie inalta! Puritate maxima! Claritate totala! Aripi de inger! Inima! Prima zi din Luna Iubirii! Noi doi, impreuna! Cartile, doua! Povestea secreta a Lui, cu "anotimpurile" diferite ale drumului sau! Cate semne de confirmare mai vreti?

Doar cine are ochi, vede. Doar cine are urechi, aude. Doar cine are inima, simte. Doar cine are suflet curat si dedicat, ajunge in Varful Muntelui. Varful se vede, El sta acolo semet, maiestuos, ca un Exemplu neclintit si iubitor, dar numai noi suntem in masura sa facem pasii pana la El. Pas dupa pas. Il vom cunoaste deplin abia cand vom ajunge SA FIM "Varful". 

Este nevoie de tenacitate, incredere, recunostinta si, desigur, de Iubire in Oglinda. 

Iubirea de jos sa fie la fel ca Iubirea de Sus. De neclintit si fara conditii. Muntele cu Varful in Sus, in mijlocul intemperiilor. Si totodata Miel in mijlocul lumii. 

Si, ca sa vedeti ciclicitate si inca o sincronicitate, fix in urma cu 5 ani, pe 01.02.2019, scriam aici, pe blog, urmatoarele randuri:

*

"Am mai urcat o treapta!

Cand nu ai ceva, iti doresti sa ai mult, mult, foarte mult din ceea ce nu ai.

Apoi, Dumnezeu iti da. Si iti da exact cat ai cerut, adica mult, mult, foarte mult, aproape cat nu mai poti duce!

Vazandu-te cu atat de mult, la inceput te bucuri, apoi incepe sa ti se para ca e, intradevar, prea mult. Si, la un moment dat, chiar constientizezi ca e mult prea mult chiar si pentru tine, care ti-ai dorit atat de mult, caci n-ai avut deloc intr-o vreme.

Astfel, incepi, treptat, sa mai dai la o parte din "mult"-ul acela si incepi sa te simti, din nou, din ce in ce mai confortabil, pana cand, la un alt monent dat, constanti ca iar nu mai ai acel "ceva" atat de ravnit in trecut. Dar nu mai simti ca-ti lipseste, dimpotriva, te simti eliberat, usurat.

Morala: Cand nu ai ceva, dar nici nu-ti mai doresti sa ai (pentru ca, de fapt, ai dizolvat nevoia de a avea trecand tocmai prin experienta opusa, cea de a avea prea mult), poti spune ca te-ai eliberat de un "ceva" care te tinea pe loc. Abia acum poti urca inca o treapta fara sa mai cazi.

A scris zilele trecute Adrian un articol nou pe blogul lui “Albastru Arcturian” cu titlul “Ciornele creatiei si cumpana spirituala”.

A reiterat chiar din introducere o idee pe care o lansase in alt articol, pe care el a formulat-o astfel:

„O lume superstitioasa de vibratie 3d ofera mai mult spatiu spiritual de manifestare celor doritori si capabili decat o lume de vibratie 4d concentrata pe tehnologie si mental”.

Va invit sa cititi articolul pe blogul lui. 

In continuare eu voi incerca sa crosetez doar cateva fraze care isi trag inspiratia din acest articol recent al lui Adrian.

Pentru ca este uimitor cum, evolutia umanitatii din punct de vedere tehnologic, mai degraba infraneaza evolutia spirituala, decat o ajuta si o incurajeaza. Intradevar, paradoxal.

Putem spune ca, da, in general, oamenii religiosi tanjesc dupa Dumnezeu, spera la iertarea, binecuvantarea si ajutorul Lui, se roaga si ii multumesc Lui, si fac asta proiectandu-L pe Dumnezeu in forma concreta in care El le apare in fata ochilor in imaginile pictate in biserici si in icoane. 

Ei stiu ca Dumnezeu este o OmniPrezent, Omnipotent si Omnistient, dar ii ajuta sa si-l imagineze totusi in forma umana, aceea in care apare prezentat in materialele religioase. Pe ei ii stimuleaza aceasta forma pe Calea credintei si spiritualitatii, caci asa se conecteaza mai usor la Divinitate. Atribuindu-i lui Dumnezeu o forma, simt ca si-L apropie cumva, si pot creea o legatura mai familiara, o comunicare mai intima cu El. Iar asta este un lucru bun, din perspectiva scopului final!

Oamenii religiosi tind catre Dumnezeu si ei stiu, prin prisma scripturilor si a credintei lor religioase, ca Dumnezeu are un Plan al Lui si ca fiecare om are un destin inscris acolo, in Ciornele Lui. Ei isi doresc ca Planul lui Dumnezeu sa se implineasca, stiind ca El are in vedere doar cel mai inalt bine  al tuturor. 

Asa ca se straduiesc, fiecare pe puterile sale, sa afle ce scrie in Ciornele lui Dumnezeu despre sine si depre lume si se straduiesc sa implineasca „cerintele” divine, pentru a implini Planul, pentru a se „mantui”. Asta inseamna dorinta de evolutie, este dorinta de a deveni mai bun, mai pe placul lui Dumnezeu, si chiar duce treptat la evolutia sufletelor respective, daca sunt consecvente, dedicate si nu se abat de la „cele sfinte”.

Pe de alta parte, in prezent, dupa ce societatea umana a cunoscut o dezvoltare tehnologica fara precedent, si dupa ce a avut loc si o anumita evolutie spirituala, pe fondul largirii orizonturilor cunoasterii, oamenii au inteles ca Dumnezeu este peste tot si in toate, ca El este acea scanteie divina din fiecare atom al Creatiei, deci si din oameni, si din animale sau pasari, si din plante sau roci, chiar si din fiintele nevazute si nestiute, despre care acum se vorbeste cu mai multa larghete decat in trecut.

Acesti oameni, adica cei care mai degraba se abandoneaza stiintei si tehnologiilor si uita de Dumnezeu, doar pentru ca au avut revelatia ca El este in tot si in toate, deci si in ei insisi, considera ca au ajuns la apogeul invataturilor despre Dumnezeu si ca nu mai exista nimic altceva mai presus de asta. Se plafoneaza la acest nivel al cunoasterii si nu mai tanjesc spre alte idealuri mai inalte, pe care oamenii religiosi inca isi doresc sa le atinga.

Tehnologia devine pentru ei un fel de alt Dumnezeu, le ocupa tot timpul si intreaga preocupare, se detaseaza emotional de misticismul si sacrul asociate Prezentei lui Dumnezeu, careia ii aloca doar mental o generalizare stiintifica, fara consistenta, fara impact, fara implicatii viitoare, deci fara obligatii personale. 

Ei se opresc din a-si dori mai mult din cunoasterea divina, nu mai adera la „normele” de conduita spirituala, cele care conduc spre evolutia spirituala, prin intelegerea si integrare lectiilor de viata, nu mai sunt deschisi catre miracole, catre misticism, catre sacralitate, nu se mai  incred in idealul manifestarii unor abilitati divine si, deci, nu mai urca treptele urmatoare ale spiritualitatii.

Asa-numita Mantuire a oamenilor religiosi (sau „superstitiosi”, cum mai sunt ei numiti azi) poarta acum numele de Ascensiune, insa ea nu mai este neaparat un ideal pentru toti; oricum, nu unul pentru care ei sa considere ca merita sa depuna niste eforturi constante pentru a-l atinge.

Confortul, mentalizarea si automultumirea aduse de tehnologie suprima cumva nevoia de divinitate si de inaltare spre ea. Oricum, nu-i asa, divinitatea este in fiecare, doar se stie asta acum, este o revelatie a acestor vremuri, ce sa mai faca in plus? De ce? Spre unde?  

Si, totusi, cate mai sunt de facut! De inteles. De integrat. 

Fiecare om are inaintea sa trepte de urcat spre Dumnezeu. Unii nu le vad. Altii le vad si le ignora. Aceasta este o mare cumpana a vietii. Sa vezi treptele si drumul care duce la Dumnezeu si sa le ignori.

Foarte putini sunt cei care incearca sa afle din Ciornele lui Dumnezeu cum sa faca sa poata urca treapta dupa treapta. Pana in Varful Muntelui. Foarte putini sunt cei care cauta in jur exemple de urmat. Foarte putini sunt cei care mai cred in miracole.

Desi Isus a spus pentru toti, fara deosebire: "Eu sunt Calea, Adevarul si Viata."

 

Uneori Dumnezeu ne vorbește direct. Alteori ne trimite mesaje prin alți oameni. Acei oameni sunt niște mesageri, nimic mai mult.

Atunci când vă vorbește Dumnezeu nu e musai să vă spună niște lucruri uluitoare, să vă ofere niște revelații; uneori El vă trimite mici mesaje de încurajare sau de confirmare a faptului că sunteți pe drumul cel bun sau îndrumări.

În ceea ce mă privește, Dumnezeu nu îmi vorbește numai pentru mine, ci uneori îmi cere să transmit un mesaj altei persoane. E ca și cum Dumnezeu ar scrie un bilețel și mi-ar cere: „Dă-i biletul ăsta lui X!”. La modul ăsta văd eu ceea ce fac uneori, nu mi se pare că fac o chestie extraordinară sau că sunt eu mai cu moț, fiindcă transmit astfel de mesaje.

Dacă cineva i-ar da unui om un bilet, ca să vi-l transmită vouă, ați fi impresionați de omul care v-a adus biletul? Nu, pentru că acela n-a fost decât un mesager. Mesajul acela nu vine de la el, vine de la altă persoană, deci nu e cazul să credeți că omul respectiv are vreun merit pentru faptul că mesajul este atât de important pentru voi; el doar a luat biletul dintr-o parte și l-a lăsat în altă parte.

Unul dintre modurile în care oamenii pot să se deschidă pentru a fi un astfel de instrument în mâna lui Dumnezeu, pentru a ajuta alți oameni, ar fi următorul: atunci când te duci într-un loc, înainte de a pleca de acasă, roagă-te „Doamne, dacă în locul în care mă duc este cineva care are nevoie de ajutorul Tău și vrei să-i trimiți un mesaj de Iubire, te rog, ghidează-mă către acel om și arată-mi ce vrei să spun/ fac!”.

Învățați să fiți atenți la semnalele pe care le primiți de la Dumnezeu, fiți atenți ce sunteți ghidați să faceți, fiți deschiși să le spuneți oamenilor cuvintele pe care sunteți ghidați să le spuneți, chiar dacă sunt niște persoane necunoscute! Nu știți în ce mod îi ajutați prin mesajele pe care le transmiteți! Nu știți cât de multă nevoie aveau nevoie de acele mesaje!

Și poate că unii dintre voi o să spuneți acum: „Mie nu-mi vorbește Dumnezeu. Eu nu-l aud. Mie nu mi-a cerut niciodată să transmit un mesaj cuiva”.

Dumnezeu vrea să lucreze prin voi, prin fiecare dintre voi. Totul ține doar de disponibilitatea voastră de a-L asculta, atunci când vă cere să faceți/ spuneți/ scrieți/ transmiteți ceva. Dar dacă voi nu ascultați atunci când vă cere astfel de lucruri, dacă nu urmați acea ghidare, fiindcă vă e teamă de ridicol sau vă e teamă de reacția acelor străini pe care îi abordați ca să le transmiteți un mesaj sau vă e teamă să nu se interpreteze gesturile voastre, Dumnezeu n-o să vă mai ceară să faceți asta, pentru că vede că nu se poate baza pe voi; va apela la cei care nu au nicio reținere în a transmite astfel de mesaje.

Atunci când mă duc în diverse locuri, eu îi cer lui Dumnezeu ca dacă este în locul respectiv cineva care are nevoie de un semn de la El și Dumnezeu vrea să-i transmită ceva acelui om, să mă folosească pe mine, să mă ghideze către persoana respectivă și să facă să curgă prin mine mesajul pe care vrea să i-l transmit. Uneori rămân printre ultimii, după ce se termină evenimentul respectiv, ca să pot să abordez persoana în cauză și să-i transmit mesajul pe care îl am pentru ea.

E normal ca Dumnezeu să prefere să lucreze prin cei care-l ascultă și care transmit mesajele respective, indiferent cine este destinatarul și indiferent care este mesajul!

Voi n-ați prefera să lucrați cu oameni pe care știți că vă puteți baza că vor face ce le-ați cerut?

Și nu este vorba despre faptul că unii dintre noi noi am fi mai buni/ spirituali/ evoluați decât ceilalți, ci este vorba despre faptul că unii dintre noi îl ascultăm pe Dumnezeu când ne cere să facem diverse lucruri, iar alții nu-l ascultă decât atunci când le convine. (Preston Morrison) Traducerea Mihaela Dan

01.02.2024