Să fiu a Lui

Dacă tu, Soare, nu poţi să mă înconjori etern şi protector în razele şi în strălucirea ta, atunci stinge-te. Mută-te într-o altă galaxie. Într-un alt univers unde să fii al nimănui, al numănui....

Dacă tu, Pământule, nu mă poţi hrăni etern cu forta adâncurilor tale mult prea adânci, atunci spulberă-te în cele patru zari. Risipeşte-te în văzduh, uscat de Soare în fire de praf fără sens, să fii al nimănui, ale nimănui...

Dacă tu, Ploaie, nu-mi poţi spăla etern gândurile toate cu apa ta binefăcătoare şi vie, dacă nu-mi poţi scălda frunzele în lumina ta, în curgerea ta, prin continua ta prelingere printre cuvinte şi rost, prin valuri de primăvară revenită, atunci usucă-te. Dincolo de toţi norii Pământului, dincolo de dogoarea Soarelui pierdut, neştiut, infinit, unde vei fi a nimănui, a nimănui...

Dacă tu, Cuvântule, nu-mi poţi înscrie eternul destin cu nesfârşite înfloriri luminoase, dacă nu-mi poţi inventa paşii de dans în curgeri de Ploaie, nici urme de noroi în Pământ răscolit şi nici explozii multicolore de artificii ivite în ochi de Soare coborât spre apus, atunci uită-mă. Nu-mi eşti nici tu de nici un folos. Căci nu mai eşti Cuvântul meu. Eşti al nimănui, al nimănui...

Iar eu voi înflori din mine însămi! Şi voi fi.

Tu, îţi vei fi dorit atunci, Soare, să te bucuri etern de frumuseţea petalelor mele albe şi să-mi oferi în dar vise şi leagăn de taină, dar n-o vei mai putea-o face. Căci nu vei mai fi Soarele meu.

Tu, îţi vei fi dorit atunci, Pământule, să-mi oferi etern dulceaţă şi dor, din străfundurile tale nesfârşite, dar nu vei mai putea-o face. Căci nu vei mai fi Pământul meu.

Tu, îţi vei fi dorit atunci, Ploaie, să mă salvezi etern din fierbinţeala nu ştiu cărui Soare şi din rădăcinile în nu ştiu care Pământ crescute, dar nu vei mai putea-o face. Căci nu vei mai fi Ploaia mea.

Iar, tu, Cuvântule....

Tu întoarce-te etern în Ceruri. Cu mine.

Să fiu a Lui...

Din Grădina lui Dumnezeu: 04.04.2017

***